Dar ”minciuna stă cu regele la masă” – și ea va merge mai departe! Cât? Căci – după cum se știe – minciuna are picioare scurte! Daaaa, dar, în acest caz, n-au fost atât….. de scurte deoarece ea – minciuna – a durat aproape trei sferturi de secol! Abia în 1993, distinsul demnitar român Corneliu Coposu a vorbit despre ea întrucât, faptul în sine i s-a părut distinsului demnitar mai mult decât paradoxal. UN FALS! Da, așa a fost. Cei care au trăit în comunism – știu! Și n-a fost singura! Iată încă una care-l privește direct pe seniorul Corneliu Coposu! E de râs – dacă n-ar fi de plâns. Să citim.
POZA LA MUZEU, CORNELIU COPOSU – DUPĂ GRATII
Deși se afla după gratii, unde fusese împins, împreună cu Maestrul său, Iuliu Maniu și alți lideri ai Partidului Național Țărănesc, în urma înscenării unei plecări frauduloase din România (afacerea de la Tămădău,1947), la Muzeul de istorie a Partidului Comunist Român, pe un imens panou cu imagini ce prezentau intrarea….glorioasă (????) a Armatei Roșii în București, era expusă și o fotografie a a lui Corneliu Coposu. Domnia sa nu ne spune cum va fi aflat despre această situație bizară întrucât, după cum se știe, s-a aflat în detenție aproape 17 ani. Dar, peste ani, distinsul demnitar român avea tăria să ia în râs lipsa de acribie a culturnicilor și aparatnicilor comuniști. I se părea ciudat că un condamnat la închisoare, se afla pe un panou cu scop propagandistic dintr-un Muzeu. Și nu orice fel de Muzeu, vreun Muzeu mărunt, dintr-un colț îndepărtat de țară, ci un Muzeu din chiar Capitala țării, un Muzeu care era chiar Muzeul de Istorie a Partidului Comunist Român! Râsu/plânsu – cum ar spune poetul! Ce lipsă de acribie – veți spune! Câtă lipsă de profesionalism! Da, așa este! Dar aici era efectul bumerangului! Aici se vedea unde ducea metoda permanentă de lucru a culturnicilor și aparatnicilor comuniști, care obedienți ”ordinelor venite de la partid” escamotau adevărul, îl ”modelau” pentru a fi în concordanță cu obiectivele propagandei de partid, pentru a sluji intereselor politice ale liderilor staliniști aflați la guvernarea României. Furați de prezentarea mincinoasă, neadevărată, triumfalistă a evenimentului, ei pierduseră din vedere un amănunt: un chip, o figură. Poate că unora dintre ei – mai tineri – acea figură nici nu le era cunoscută. Poate nici numele de Corneliu Coposu nu le mai spunea nimic, întrucât, după instaurarea comunismului în România peste valorile intelectuale ale României se așezase zăbranicul negru al interdicției, al uitării, al marginalizării sau al exterminării între zidurile grele ale închisorilor comuniste. ”Culmea este – declara în 1993, distinsul demnitar – că foarte multă vreme, la muzeul de Istorie a Partidului Comunist (Român – n. ns.) a fost o planșă fotografică pe un sfert de perete cu inscripția: ”Intrarea glorioasei Armate Roșii, prietene, în Capitala României” și acolo eram fotografiat eu!!!! În acele timpuri, eu fiind la pușcărie!” Cu siguranță această frază rostită de distinsul demnitar, va fi fost însoțită de un zâmbet subțire, ironic! Și pe bună dreptate!
DUBLA MINCIUNĂ
Panoul de la Muzeu era, desigur, o dublă minciună! Includerea imaginii lui Corneliu Coposu într-un montaj propagandistic privind intrarea triumfală a soldaților Armatei Roșii în București era un fals grosolan, o minciună, întrucât – așa cum a precizat chiar distinsul demnitar – acolo, la bariera Colentina, la intrarea trupelor Armatei Roșii în București, nu avusese loc nicio ceremonie, nu fusese nimic festivist, triumfalist. Dimpotrivă. ”Trimișii” Guvernului și ai Primarului General – care nu erau decât un tânăr secretar și o fată pe post de translator – au încheiat repede dialogul cu șeful coloanei care – cum observase oficialul român – era cam cherchelit și nu prea avea față de general. Iar prezența imaginii sale pe acel panou expus marelui public într-un Muzeu, într-un timp când seniorul era după gratii era un al doilea fals, a doua minciună! Dar – câți dintre românii (bărbați, femei, copii) care vizitau Muzeul de istorie a Partidului Comunist Român și treceau prin fața acelui panou știau adevărul? Câți? Numai cei care trăiseră astfel de momente, care fuseseră ”martori oculari” știau! Dar, atunci, adevărul – adevărul adevărat – nu putea fi aflat, deoarece EI, cei care-l știau, erau – precum seniorul Corneliu Coposu – după gratii, sau dacă scriseseră ceva despre acest eveniment, paginile scrise le țineau ascunse în sertare bine ferecate, prin poduri și mansarde, ori pivnițe întunecoase, printre putinile cu brânză sau murături!
MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE
Dar- precum se știe – minciuna are picioare scurte iar adevărul iese, în cele din urmă, la lumină. Așa a ieșit și în acest caz, al intrării soldaților ruși în București pe la bariera de la Colentina! Minciuna ar fi stat ”cu regele la masă” mult și bine dacă în decembrie 1989, în România, comunismul nu ar fi fost înlăturat de la putere. Fără această schimbare fundamentală în viața societății românești, declarațiile revelatoare ale lui Corneliu Coposu n-ar fi fost posibile. Adevărul ar fi rămas ascuns sub zgura neagră a propagandei de partid, a intereselor politice ale liderilor comuniști staliniști aflați la guvernarea României. Căci – fără producerea acestui eveniment fundamental, din decembrie 1989 – seniorul Corneliu Coposu nu l-ar fi putut spune în într-un interviu publicat – în exclusivitate – într-o revistă din România postdecembristă.. Noi l-am aflat cu o întârziere de aproape trei sferturi de secol! Dar l-am aflat.
UN ALT MARTOR OCULAR DEMONTEAZĂ MITUL
Tot așa – cu o întârziere de peste o jumătate de secol – am aflat și impresiile și opiniile altor ”martori oculari” precum Mihail Sebastian, Irina Procopiu, prințesa Maria Cantacuzino Enescu, Generalul Constantin Sănătescu, etc., etc., Sub presiunea clipei, ”la cald” – cum se spune – ei au consemnat cu sinceritate, uimire și amărăciune evenimente neașteptate, situații umilitoare dar pline de semnificații. Dar, cum am spus, consemnările lor au devenit cunoscute abia în perioada postdecembristă. Neatinse de morbul propagandei comuniste, al proletcultismului și pro sovietismului ele sunt azi instrumente valoroase pentru cei dornici să înlăture zgura neagră a minciunii și a falsului premeditat și să afle adevărul! În această ”cheie” citiți însemnările și opiniile unui alt ”martor ocular” al evenimentului care face tema mini serialului nostru: RUȘII LA BUCUREȘTI, August – 1944, Mihail Sebastian. Deocamdată primul episod intitulat: RUȘII LA BUCUREȘTI. Mihail Sebastian (1) Introducere Citiți!
