Pe cât de limpezi și precise erau propunerile Legației României din Viena pe atât de sinuos avea să fie parcursul îndeplinirii lor. La București, intră în acțiune ”personalul” IRRCS: culturnicii, aparatnicii. Ei scot ”lupa” din sertare și citesc cu ”o sută de ochi” propunerile Legației. Ei scot ”abacul” și socotesc banii – până la centimă! Ei pun apostile sibilinice și rezoluții sceptice – unele chiar potrivnice. Daaaaaa! Potrivnice! Se derobează de răspunderi. ”Aruncă pisica” în altă ogradă și n-au nicio apăsare că o idee generoasă, plină de noblețe consacrată unui mare artist român, George Enescu, se duce ”pe apa sâmbetei”, intră în…neant! Să citim.
DE LA ANA – LA CAIAFA
În dosarul de arhivă pe care-l studiem avem un document care ne conduce prin labirintul birocratic al IRRCS și ne ajută să descifrăm stilul culturnicilor și aparatnicilor din această instituție creată – special – pentru promovarea peste hotare a valorilor culturii române. Este o NOTĂ trimisă de MAE în martie 1957. Această NOTĂ – ca și aceea din septembrie 1956 privind amplasarea unei plachete de bronz pe fațada casei din APFELGASSE 6, Viena IV, unde a locuit George Enescu în primii ani ai ”perioadei sale vieneze” – a făcut și ea ”turul” cabinetelor IRRCS. În 11 martie 1957, Elena Joja, Director adjunct în IRRCS, trimite această NOTĂ unui alt membru din staff-ul IRRCS, ”Tov. Simion”. Cu o apostilă (în cerneală albastră), domnia sa cerea ”răspuns urgent” . Dar, surpriză! Pe documentul respectiv nu găsim vreo apostilă a acestui ”Tov. Simion” ci a unui alt membru al staff-ului IRRCS: ”Tov.” Al. Buican, ce ocupa atunci postul de vicepreședinte al IRRCS. În pofida solicitării Elenei Joja, care cerea ”un răspuns urgent”, distinsul vicepreședinte, ”Tov.” Al. Buican, ține documentul respectiv pe masa sa o săptămână încheiată. Așa va fi înțeles domnia sa termenul de ”urgență”! Abia în 17 martie, ”Tov.” Buican trimite NOTA MAE cabinetului Elenei Joja cu rezoluția: ”pentru studiu și referire”. (ANIC, Fond IRRCS, Dosar 25/1953-1958, Austria, p. 122-123) Nimic nou! Nimic surprinzător în stilul culturnicilor de la IRRCS, mai cu seamă în cel al lui Al. Buican! Precizăm că această ”formulă”, sub aceeași semnătură, am mai găsit-o și pe alte documente din arhiva IRRCS. Unele au fost menționate de noi și în alte episoade ale acestui ciclu: GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Cu această rezoluție: ”pentru studiu și referire” propunerea Legației României din Viena era împinsă într-o direcție aproape sigură: amânarea sau…abandonarea ei!
APOSTILE
Însă, hățișurile birocratice ale IRRCS nu fuseseră epuizate. Ciclul ”spre studiere și referire” nu fusese încheiat! Pe drumul său, spre ”fundătura” în care avea să fie trimisă, NOTA MAE mai urcă o treaptă: biroul unui alt șef important al IRRCS: ”Tov”. Octav Livezeanu! Mai trec niște zile – practic, aproape trei săptămâni! În 4 aprilie, ”Tov”. Octav Livezeanu își pune și el o apostilă. Dar, o apostilă care iese din sfera ”studiului” sau a ”referirii” cerute de cei doi lectori de dinaintea sa. El se întreabă, nici mai mult nici mai puțin, dacă e cazul ca acest concert să aibă loc și scrie, negru pe alb, prudent și măcinat de îndoieli: ”e cazul să se cheltuiască atâția bani pentru 400 de persoane?” (cât se estima că vor participa la concert în selecta BRAHMSSAAL MUSIKVEREIN!). După opinia sa ”nu era cazul”! Și atunci, el, ”Tov.” Livezeanu, avea o altă soluție! O soluție pe care o și avansa: ”e bine – scria domnia sa – să se încerce un concert cu o singură bucată și condus de un dirijor român prin OSTA” (subl. ns.). Se pare că formularea acestei opinii fusese inspirată de o notiță, un text (mic) atașat între filele dosarului, care, la o foiletare grăbită, ar fi putut trece neobservat. Dar, el n-a scăpat de ”ochiul vigilent” al lui Octav Livezeanu – care, în mod sigur, știa cine era autorul lui. Noi, însă, nu știm cine era autorul întrucât pe documentul respectiv nu se află nicio semnătură. Dar l-am citit cu atenție!
SE CALCULEAZĂ ÎN RUBLE…CA LA MOSCOVA
Este o mică notiță, nedatată și, cum am spus, nesemnată. ”Anonimă, anonimă – striga nervos și intempestiv, eroul lui Caragiale – da” să știm și noi!” Dar – spre deosebire de celebra formulare a lui ”nenea Iancu” această….”anonimă” era… știută! În cercul culturnicilor de la IRRCS autorul (mai exact scrisul său) va fi fost atât de cunoscut încât nu mai era nevoie să-și pună și….semnătura! În fine! Pe această foaie de hârtie, puțin mai mare decât o cutie de chibrituri, autorul anonim (????) scrie (cu creionul) rezultatul calculului său (al său, presupunem): ”Pentru organizarea unui concert Enescu ar fi necesari (sic!) 2470 ruble. Consider că suma este foarte mare în raport cu ecoul pe care l-ar putea avea concertul (subl. ns.). Cred – continuă el – că este preferabil să sprijinim un concert Enescu în cazul în care un dirijor român ar fi angajat câteva concerte la Viena” . Și, în continuare o paranteză absconsă care sugerează că în această direcție ar fi fost duse deja niște tratative la Viena: ”tratativele duse de tov. Minei la Viena”! (Nicolae Minei, Directorul OSTA în 1957 – n. ns). Așa dar, cheltuielile privind un concert Enescu la Viena erau luate în calcul și de un alt membru al staff-ului IRRCS. Desigur, destul de important, credem noi, de vreme ce Octav Livezeanu este de acord cu ele și își formulează mirările și soluțiile potrivit celor scrise de autorul anonim (pentru noi, evident), pe care le și lansează. Și el, ca și autorul acelei notițe nesemnate și nedatate, făcuse calcule, scosese ”abacul” și mișcând încoace și încolo bilele numărase banii. Și când a tras linie și a adunat a aflat! Cu siguranță va fi murmurat în barbă: cuuuuuuum? O cheltuială de15.000 de schilingi pentru patru sute de persoane? Nu, nu! E prea mult! – și-o fi spus veteranul politruc cultural! Găsim altă soluție! Și a găsit-o!
SOLUȚIE DE APARATNIC
Inspirat sau încurajat de notița anonimă unde costurile erau calculate în…ruble ca și când concertul ar fi avut loc la Moscova și nu la Viena, Octav Livezeanu pune apostila sa grăbită: un concert ”cu o singură bucată” . Da, textual: ”bucată”! Așa numea distinsul culturnic al IRRCS o lucrare din creația enesciană: ”bucată”, ca și cum ar fi zis…o bucată de pâine, o bucată de carne, etc., etc., Incultură? Sau dispreț? Și una și cealaltă – credem noi azi! ”O singură bucată” – hotăra Octav Livezeanu – nu mai multe, cum preconizase Legația României de la Viena! Și cu ”un dirijor român prin OSTA” – stabilea domnia sa. Adică un dirijor român plătit de OSTA! Astfel, cu ”soluția” lui Octavian Livezeanu (inspirată sau susținută de ”notița” acelui anonim) chestiunea spinoasă a banilor, a celor 15.000 de schilingi (la cât se ridicase bugetul și așa modest, formulat de Legația României din Viena), era închisă. Nu mai era nevoie de bani! Concertul închinat memoriei lui George Enescu putea fi susținut fără ca vreuna din instituțiile implicate în desfășurarea acțiunilor culturale în străinătate – IRRCS și Ministerul Culturii – să cheltuiască vreun ban! Să precizăm că parcursul ulterior al susținerii unui concert cu muzică de cameră din creația enesciană la Viena, avea să fie marcat de ”soluția” dată de ”Tov.” Octavian Livezeanu. Grijuliu ”peste poate” cu ”banii” IRRCS, el aruncase ”pisica” în ograda OSTA! Astfel, propunerea Legației României din Viena ieșise din aria obligațiilor IRRCS. Era deturnată! Iar demersul onest și responsabil al diplomaților români din capitala vieneză – ignorat. În fond – anulat. În mod perfid și birocratic, IRRCS – se spălase pe mâini. Nu respinsese – de facto – propunerea. Ci o trimisese în grija altei instituții: OSTA! Cum se spune, ”aruncase pisica” în altă ogradă Ce a urmat? Citiți episodul următor din acest mini serial intitulat: GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Viena – 1957. Banii….baniiii……! (3) Citiți!
