Am putea crede că documentul pe care vi l-am prezentat în episoadele anterioare va fi fost o întâmplare, un procedeu pasager.Vă asigur că nu! Documentul următor dovedește că el nu era decât expresia unui procedeu bine instalat și că el era folosit și de condeie mai avizate, mai rafinate, să spunem. Dar, nu mai puțin obediente! Pentru că acest procedeu, de a schilodi biografii, de a le construi conform ”politicii de cadre” a partidului comunist, de a le cenzura, fusese instaurat, era sarcină de partid. Și peste ea, după cum veți vedea, nu trecea nimeni! Așa dar, să citim mai departe.
”ANDRISANTUL” – CUNOSCUT
În același dosar, Dosarul de arhivă 480/1951, pp.52-54, din Fondul Uniunii Compozitorilor, păstrat în custodia ANIC, se află un document care poate fi considerat ”pandantul” celui pe care vi l-am prezentat în episoadele anterioare ale acestui mini-ciclu: Sub cenzura comunistă. Matei Socor – ca o statuie fără cap (1, 2, 3, 4) . El are același subiect: biografia artistică a lui Matei Socor. Este un text ce a trecut prin tipografie, a fost cules și acum este, cum se spune în limbaj jurnalistic, în ”șpalt”, probabil pentru o ultimă lectură înaintea publicării. Nu mai este anonim, ca în cazul celui precedent. Autorul, George Bălan, își pune semnătura pe text – deși, vom vedea, cenzorul din redacție îi taie semnătura, trasnsformându-l astfel, într-un articol anonim. Cunoaștem și destinația textului scris: o publicație. Nu un ”andrisant” necunoscut (ca documentul pe care vi l-am prezentat în pasajele anterioare), nu o mapă cu documente secrete de pe masa unui înalt lider comunist, ci o revistă. O revistă destinată elitelor culturale, probabil Revista ”Flacăra” deoarece, în anul 1949, ea era destinată breslei compozitorilor, scriitorilor și artiștilor plastici români. Cum nu avem nici un indiciu că articolul ar putea fi destinat acestei reviste, pe textul aflat în șpalt nefiind consemnat nimic în această privință, ar fi necesară consultarea colecției revistei din acei ani,1950 – 1951. Dar restricțiile draconice impuse de pandemia COVID-19, timpul când scriem aceste rânduri, fac imposibilă o vizită la Biblioteca Academiei Române. O vom face după ce vom ieși din marasmul COVID-19. Până atunci, știind acribia cu care lucra regretatul muzicolog Viorel Cosma, vom lua ca punct de referință trimiterea din LEXICONUL său, în paragraful consacrat lui Matei Socor, unde este menționat un articol semnat de George Bălan, intitulat: ”Despre creația muzicală a lui Matei Socor”, Revista Flacăra, București, nr. 14 (170), 5 aprilie 1951. (cf. Viorel Cosma, Muzicieni români. Compozitori și muzicologi. LEXICON, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1970, pp. 402 – 403). Deși, precizăm, pe noi nu ne interesează materialul publicat și menționat în LEXICONUL lui Viorel Cosma, ci cel aflat ”în durerile facerii”, sub ”plaivazul” nemilos al unui cenzor comunist. Deoarece, este interesant să vedem cum a citit acest cenzor, articolul aflat pe masa sa, ce a tăiat și ce a lăsat, cum și cât l-a amputat, astfel ca el, articolul, să se înscrie în cerințele politice aflate la ordinea zilei. În acest context, consultarea colecției Revistei Flacăra, pe care ne-am fi dorit-o, și desigur, am fi făcut-o în timpuri normale, altele decât cele de acum, marcate de urgia globală care se cheamă COVID-19, nu este imperativă. Ea se înscria ca un demers adiacent investigației noastre. În timpuri normale! În fine. Să citim.
CENZORUL COMUNIST – ”FĂCĂTORUL” DE BIOGRAFII
Este un material ”în lucru” cu ștersături și adăogiri. Nici el nu este datat și dacă autorul își pune semnătura, cenzorul rămâne anonim. Dar, ca și în cazul documentului prezentat în episoadele anterioare, ”plaivazul” acestuia âeste la fel de activ și, am zice, necruțător. Cum am spus la începutul acestor rânduri, documentul pe care-l avem în față poate fi considerat ca un document-pandant al celui prezentat deja. În pofida deosebirilor pe care le-am semnalat (existența semnăturii autorului și destinația lui, aceea a publicării într-o revistă cu un public țintă) autorul are aceeași concepție privind biografia artistică a protagonistului său: Matei Socor. Avem în fața ochilor rezultatul trudei unui alt ”făcător” de biografii. El nu are nicio reticență în eludarea unei (unor) părți din biografia artistică a lui Matei Socor, dacă ele nu intră în tiparul zilei, în normele politice și ideologice impuse de liderii comuniști aflați la guvernare privind ”profilul” cadrelor plasate în față, adică în funcții de răspundere din instituții cheie ale structurilor statului comunist: economice, culturale și administrative. Autorul, George Bălan, student la Conservatorul din București, deși tânăr, chiar foarte tânăr (poate tocmai de aceea), simte dincotro bate vântul. Și cântă pe unda lui. El este robit de trendul zilei, de dogmele esteticii marxist leniniste, ale realismului socialist, ce înaintau ca un val, ca o maree în viața și mintea elitelor intelectuale românești și, implicit, în viața și activitatea breslei compozitorilor români. Este fidel dogmelor politice și ideologice pe care și le însușea cu osârdie și le aplica cu credință și consecvență. Era tânăr, talentat și plin de năzuințe. Visa cu ardoare să ajungă o ”voce” printre confrații săi. Și, a ajuns! Cu compromisurile de rigoare, cu ocolișuri, cu reorientări, cu atitudini modelate după trendul zilei! A făcut ”pactul cu diavolul”! Și ce? – ar fi răspuns domnia sa, cu mirare – dacă ar fi fost întrebat – bazându-se pe faptul că nu era singurul. Dar, vă asigur, nu l-a întrebat nimeni. Nici atunci, nici mai târziu, când ajunsese ceea ce-și dorise: o ”voce” în rândurile confraților săi, un autor cu un palmares bibliografic impresionant. Debutul său în spațiul muzicologiei românești a fost viguros, îndrăzneț și plin de succes. Încă din anii studenției, avea la dispoziție rubrici permanente în publicațiile de top ale vremii și se bucura de receptivitate și promptitudine din partea editurilor românești de specialitate, care-i publicau lucrările. Iar evoluția sa ulterioară, după ce a ieșit de sub pulpana dogmelor esteticii marxist-leniniste, a realismului socialist, a proletcultismului, după ”ruptura” de comunism, de România comunistă, a fost (este) extrem de interesantă. Dar nu despre el vrem să scriem în rândurile ce urmează ci, despre textul pe care l-a consacrat creației artistice a lui Matei Socor, găsit de noi în dosarul de arhivă mai sus menționat, despre felul cum a trasat el ”liniile” biografiei acestui compozitor, despre cum a construit el această biografie. Pentru că, da, în decursul elaborării textului consacrat creației artistice a lui Matei Socor, el, George Bălan, a construit, a făcut această biografie, a modelat-o în așa fel ca ea să fie în concordanță nu cu datele reale, existente, ci cu imperativele politice ale zilei, impuse de liderii comuniști aflați la guvernare. Din acest punct de vedere, deși tindea să ajungă un profesionist remarcabil, George Bălan nu se deosebea de anonimul ”făcător” de biografii, de cenzorul comunist, prezentat în episoadele anterioare. Ba, aș spune, că era chiar mai rău.
DECI – SĂ CITIM
Este un text ”în lucru” ce poartă urmele ”plaivazului” cenzorului anonim din redacție. Este un text scris de un muzicolog, interesat mai puțin de viața lui Matei Socor și mai mult de creația sa. Cum am spus, el a fost deja cules și se află în ”șpalt” și este interesant pentru noi – cei care-l citim după mai bine de o jumătate de secol – nu numai pentru conținutul ci și pentru corecturile intervenite potrivit principiului suveran că ”ce se taie – nu se fluieră!” Inițial, articolul a fost intitulat: ”Despre creația muzicală a lui Matei Socor”. Dar lectorul (cenzorul!) anonim din redacție taie, astfel încât rămâne numai numele artistului: Matei Socor. Același ”lector” taie și numele autorului: George Bălan. Astfel, potrivit ”șpaltului” ne aflăm în fața unui articol anonim, scris de…cineva, nu știm cine! Nimic surprinzător! În presa comunistă (și nu numai) existau astfel de practici – când apăreau articole nesemnate. Anonimatul era preferat semnăturii autorului, asumării răspunderii celui ce-l scrisese! Un articol nesemnat de autorul său, însemna, implicit asumarea răspunderii pentru conținutul său de către redacție, de către staff-ul ei! Astfel, răspunderea personală se topea în aceea a răspunderii…colective! Adică – a nimănui! Uneori, apăreau articole semnate simplu: ”redacția”. Alteori, se proceda așa și dacă autorul real nu era agreat. Fie de către cineva din staff-ul redacției, fie de către cenzorii comuniști. Nu știm dacă a fost așa și în cazul lui George Bălan – un tânăr muzicolog ce aspira să se afirme în câmpul muzicologiei românești postbelice. Aspirație ce-i va reuși, cu compromisurile de rigoare – în anii ce au urmat. Atunci, însă, era la început de carieră și era nevoit să accepte ceea ce redacția, cenzorul anonim, făcea, cu de la sine putere, cenzurând textul său. Era – sub vremi! Cum a scris el despre compozitorul-politruc? Ce a rămas din articolul său după ce a trecut pe sub ochii cenzorului anonim? Citiți episodul următor, episodul 6, din mini serialul nostru intitulat: SUB CENZURA COMUNISTĂ. Matei Socor – ca o statuie fără cap (6) Citiți.
