MELODIA – CALUL DE BĂTAIE
Dacă ”punctajul” primit s-ar fi oprit la indicația privind sublinierea (citește exaltarea) valorilor creației muzicale ruse (nu sovietice), distinsul muzician Marțian Negrea n-ar fi avut nicio problemă. Însă, capcana indicațiilor primite se afla în altă parte. În acea precizare finală intitulată: problema melodiei. Ori, problema melodiei constituise ”calul de bătaie” al campaniei de pregătire a Conferinței compozitorilor și muzicologilor din octombrie 1949. În publicațiile obediente puterii politice, compozitori de prestigiu, muzicologi cunoscuți, abordaseră ”problema melodiei” din perspectiva esteticii marxist- leniniste, a realismului socialist, punând la zidul infamiei pe toți acei creatori contemporani – români sau europeni – ale căror compoziții se îndepărtau de tradiție, de creațiile marilor înaintași, bla., bla., bla., Pasă-mi-te, acești creatori abandonaseră canoanele melodiei, lansând în spațiul public muzical lucrări… fără melodie, adică – atonale! Ori, cu aceștia – cu promotorii și creatorii atonalismului – trebuia luptat! Matei Socor era unul dintre cei care se înhămaseră puternic în această….luptă! Uitase cu desăvârșire că, în tinerețe – când se afla la studii în Germania – simpatizase cu autorii curentelor moderne, Arnold Schonberg, Paul Hindemith, Alban Berg, și alții care – prin creațiile lor componistice – promovau atonalismul, dodecafonismul, etc., etc., Ba, chiar se lăsase inspirat de curentul atonalist. Lucrările scrise de Matei Socor în acea perioadă aveau un parfum fin ce trimitea la aceste curente. Acum însă, înhămat la carul esteticii marxist leniniste, al realismului socialist și proletcultismului, la carul politicii Partidului Comunist Român în domeniul creației muzicale, Matei Socor uitase de anii săi cei tineri, de proiectele sale componistice și dezavua pe toți cei care – prin creațiile lor muzicale cât și prin studiile și lucrările lor analitice – demonstrau și susțineau tehnicile și mesajul atonalismului și dodecafonismului etc., etc., Ex muzicianul Matei Socor – acum politrucul fanatic Matei Socor – o făcea cu convingere și antama și alte ”voci” pentru susținerea atitudinii sale! O atitudine care – nota bene – nu izvora din mintea sa, ea fiind determinată de indicațiile primite ”de sus”, de la ”partid”. Iar Marțian Negrea – trebuia să fie o astfel de ”voce”. Îl împingea ”punctajul” trimis unde i se indicase, în mod expres, tema discursului său: problema melodiei.
CE DECLARA MATEI SOCOR?
Desigur, Matei Socor va fi considerat că pentru distinsul muzician și profesor universitar Marțian Negrea, problema melodiei nu va fi fost greu de abordat, întrucât muzicianul ardelean ar fi putut avea un îndreptar în chiar discursul prezentat de domnia sa în prima zi a lucrărilor Conferinței (21 octombrie 1949). Acolo, Matei Socor scosese la lumină și condamnase ”cu mânie proletară” toate relele atonalismului. Căci ce este atonalismul – se întreba de la tribuna Conferinței politrucul (nu muzicianul) Matei Socor? Și tot el răspundea: ”o manifestare din cele mai caracteristice pentru decadența burgheză din ultimele decenii”. Atonalismul – spunea Matei Socor – ”neagă melodia, neagă natura, neagă sufletul omenesc”. El ”presupune combinații de sunete arbitrare, mecanice și cacofonice”. Pe deasupra, atonalismul este și…cosmopolit! ”Pentru că în locul graiului muzical al popoarelor el pune succesiuni de sunete și acorduri care nu au nimic comun cu limbajul popular, sunt lipsite de orice caracteristică națională”. Cu aceiași ”mânie proletară” erau luați la refec fondatorii și susținătorii acestui curent…. burghez și decadent: Arnold Schonberg, Paul Hindemith, Alban Berg, Olivier Messiaen, Igor Strawinski și alții. ”Scrofulos la datorie” ex muzicianul Matei Socor, aducea în atenția participanților la Conferință, titlurile unor lucrări celebre ale creatorilor și susținătorilor atonalismului pe care le blama într-un limbaj sarcastic și disprețuitor. Însă, distinsul politruc Matei Socor era oarecum liniștit la gândul că aceste curente decadente, burgheze, precum erau atonalismul și dodecafonismul, nu erau agreate de marele public, de masse, ci de un ”cerc restrâns de burghezi reacționari”. O ”pojghiță” subțire, fără relevanță – considera el! ”Numai o pojghiță subțire de burghezi reacționari, cosmopoliți – spunea Matei Socor – poate promova muzica atonală”. Numai această…pojghiță subțire ”are interesul ca ea (muzica atonală – n. ns.) să fie propagată, în dauna muzicii naționale”, etc., etc., (Cf. Matei Socor, RAPORT GENERAL la Conferința pe Țară a Compozitorilor din R.P.R, 21-22 oct. 1949, Uniunea Compozitorilor din Republica Populară Română, 1950, p.7)
CE CREDEA MARȚIAN NEGREA?
Cu siguranță, Marțian Negrea auzise diatribele lui Matei Socor la adresa curentelor moderne ale secolului XX, la adresa muzicienilor care, dând curs unor concepții novatoare, experimentaseră noi modalități de folosire a sunetelor în creația muzicală. Cât de extinse și de trainice în timp aveau să fie creațiile muzicale ale lui Arnold Schonberg, Paul Hindemith, Alban Berg, Igor Strawinski, și alții? Desigur, nu un ”ins”, un ex muzician – devenit acum un obedient politruc – avea să decidă. Nu Matei Socor – politrucul – ci Timpul! Iar domnia sa, muzicianul ardelean, Marțian Negrea, nu avea de gând să se ia la trântă cu Timpul, așa cum, în mod subtil, îl îndemna ”punctajul” pe care-l primise ”în plic”. Nu avea de gând să urmeze ”punctajul” primit! Nu avea de gând să urmeze orbește ”linia” lui Matei Socor și să se ia la trântă cu fondatorii și susținătorii atonalismului. Nu avea de gând să cadă în capcana lui Matei Socor. Atitudinea pe care avea s-o adopte în timpul discursului pe care avea să-l susțină era ca și luată. Și astfel, ascultându-l în prima zi a Conferinței pe Matei Socor, Marțian Negrea va fi rostit în barbă: ”No așe”. Și, ca un ardelean așezat și stăpân pe sine, pe experiența sa de la catedră, avea să susțină problema melodiei într-o manieră sobră, calmă cu recurs la istorie, fără a se lăsa contaminat de diatribele lui Matei Socor auzite în prima zi a Conferinței. Problema melodiei avea s-o trateze în felul său. În pofida ”punctajului” primit, în pofida ”liniei” lansate de Matei Socor. Astfel a urcat la tribună, distinsul muzician Marțian Negrea, în acea zi de 22 octombrie 1949, a doua zi a Conferinței Compozitorilor români. Discursul său? Citiți episodul următor al mini serialului nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi (16). Compromisul! Citiți!
