”CÂINELE” LUI PAVLOV – UN LOC COMUN
În ofensiva pro sovietismului ce inundase spațiul public românesc după 23 august 1944, cercetările celebrului savant sovietic Ivan Petrovici Pavlov au devenit cunoscute, dobândind o amploare justificată de insolitul domeniului cercetat de savantul de la ”Răsărit”! Sintagma ”Câinele lui Pavlov” era aproape un loc comun. Se știa că Ivan Petrovici Pavlov studiase reacțiile digestive provocate de sunete. Cobaii săi – erau câinii. Deși, se spune, că a încercat experiențe și cu copii. Dar, se pare că acestea n-au ieșit din caietele de sertar ale savantului. În incinta laboratorului său el organizase un adăpost pentru câini. Ivan Petrovici iubea atât de mult cobaii săi încât supraveghea îndeaproape condițiile pe care aceștia le aveau. În condițiile când foametea și sărăcia bântuiau spațiile întinse ale ”Uniunii”, cobailor lui Ivan Petrovici nu le lipsea nimic! Și aceasta, deoarece Ivan Petrovici dorea ca prietenii săi, cobaii, să aibă o viață lungă și…îndestulată, întrucât pentru concluziile sale avea nevoie de observații temeinice, obținute pe termen lung. Cu alte cuvinte, îi plăcea să aibă continuitate, să nu fie tulburat, întrerupt sau, Doamne feri!, pus în situația de a nu mai putea lucra.
LIDERII DE LA KREMLIN ÎL PREȚUIAU
Spre norocul său, regimul comunist sovietic, unde își trăia a doua parte a vieții sale (căci se născuse în Rusia țaristă, în anul 1849 și se afirmase ca savant tot în regimul țarist) îi asigurase continuitatea. Unul dintre motive va fi fost acela că Ivan Petrovici Pavlov era deținătorul Premiului Nobel. Pentru acest premiu fusese nominalizat de patru ori, încă din 1901, și îl primise în 1904. Era un savant renumit, nu numai în țara sa, Rusia! Făcuse studii de specializare în Germania și – prin ineditul studiilor sale – obținuse un prestigiu internațional. Liderii comuniști de la Kremlin știau acest lucru și nu procedaseră cu Ivan Petrovici ca în cazul altor cercetători de elită ai regimului sovietic. Ivan Petrovici Pavlov primea fonduri pentru cercetările sale, era onorat cu titluri și decorații de stat, avea sedii și laboratoare corespunzătoare cerințelor sale.
DAR PAVLOV – NU AGREEA COMUNISMUL
Cu toate acestea, Ivan Petrovici Pavlov nu agrea comunismul. El nu-și ascundea opiniile critice față unele măsuri luate de liderii comuniști de la Kremlin împotriva elitelor intelectuale ale Rusiei Sovietice. Încrezător în prestigiul său și, evident, cu riscurile de rigoare, el trimisese scrisori lui Stalin, Molotov și altor lideri comuniști de la Kremlin prin care își exprima dezacordul cu politicile care duceau la decimarea elitelor intelectuale ale Rusiei Sovietice. Împins de aceste evenimente nefaste, distinsul posesor al premiului Nobel nu se sfiise să declare că îi este rușine că este…rus. Consecvent aceleiași atitudini Ivan Petrovici declara că nu agrea experiențele sociale care se desfășurau în Rusia Sovietică și că domnia sa nu ar sacrifica nici măcar ”piciorul din spate al unei broaște” pentru a susține aceste experiențe. Curajul și declarațiile lui Ivan Petrovici vor fi produs stupoare ba – poate chiar mânie – în rândurile culturnicilor și politrucilor sovietici, mai ales în rândurile slujbașilor devotați ai KGB. Dar, cu siguranță, în secret, opiniile lui Ivan Petrovici vor fi nutrit speranțe în rândurile elitelor sovietice asuprite, trimise în detenție sau numai marginalizate! În climatul cotidian al Rusiei Sovietice, distinsul savant Ivan Petrovici Pavlov va fi fost perceput ca un fel de ”pasăre rară”! Nu numai prin activitatea sa științifică dar, mai ales, prin felul cum se manifesta ”ca om al cetății” – o ”cetate” din Rusia Sovietică!
ERA O ”RARA AVIS”
Spre această ”rara avis” a Rusiei Sovietice își îndreptase atenția Gabriela Deleanu! Deși acționa sub impulsul pro sovietismului, pe care-l slujea cu osârdie, iată, ea își îndreptase gândul nu spre liderii politici de la Kremlin, nu spre Stalin ”generalissimul” – care urzise toate planurile politice și militare pentru extinderea sferei de influență a Rusiei Sovietice, sferă în care intrase și România – nu spre unul dintre marii muzicieni ruși ori sovietici, de care ”Uniunea” nu ducea lipsă, ci spre un savant! Un savant care lucrase de dimineața până seara într-un laborator, înconjurat și tulburat de cobaii săi – câinii! Un savant cam reacționar, după opinia slujbașilor KGB, un savant cam excentric, după opinia culturnicilor și politrucilor sovietici, un savant rămas în ”turnul său de fildeș”, ”încremenit în proiect”, încorsetat în cutume desuete și incapabil să vadă reverențele care i se făceau. Un savant, care deși onorat, sprijinit, ocrotit, nu agrea regimul comunist! Intenția distinsei doamne de a se apleca asupra unui asemenea personaj – care nu iubise regimul comunist, care declarase că îi este rușine că este rus, care trimisese scrisori lui Stalin și Molotov, exprimându-și dezaprobarea față de măsurile liderilor de la Kremlin față de elitele intelectuale ale Rusiei Sovietice era – în sine – un fapt neobișnuit. Distinsa doamnă era o ”rara avis” – prin alegerea personajului său, Ivan Petrovici Pavlov, și nu prin acele contribuții științifice pe care dorea să le aducă la opera marelui savant! Era ea o ”rara avis” prin preocupările sale științifice? Hm., hm., hm., Când și unde le desfășura? În timpul liber? Va fi avut ea – acasă – un laborator secret? Va fi avut ea acasă un adăpost (ca să nu spunem cușcă) unde ținea câini – care nu erau ”de companie” ….ci cobai? Citiți următorul episod al mini serialului nostru intitulat RARA AVIS? (8) Gabriela Deleanu – avea un laborator secret? Citiți!
