După evenimentele din anul 1940 (ocuparea Basarabiei de către Rusia Sovietică – în iunie 1940 și trecerea unei părți din Transilvania de nord sub dominația Ungariei horthiste în urma Diktatului de la Vinea (30 august 1940) ) mii de români din teritoriile ocupate – pleacă în bejenie!
PERIOADA FASTĂ – LA TIMPUL TRECUT
Pentru Marțian Negrea, perioada fastă a existenței sale – ca muzician și ”om al cetății” la Cluj – era la final. Nori negri se arătau la orizont. Nori care aveau să pună în cumpănă existența sa, a familiei sale și a miilor de semeni ai săi. În anul 1940, distinsul muzician ardelean asista la o cascadă de evenimente cu urmări grave pentru prezentul dar mai ales pentru viitorul României: destrămarea integrității teritoriale a statului român, prin ocuparea Basarabiei de către Rusia Sovietică (28 iunie 1940), amputarea teritoriului Transilvaniei, ca urmare a Diktatului de la Viena și instaurarea dominației Ungariei horthiste (30 august 1940), înlăturarea Regelui Carol al II-lea de pe tronul României (6 septembrie 1940), proclamarea României – ca Stat Legionar (14 septembrie 1940) de către generalul Ion Antonescu și anularea acestui regim de către același Ion Antonescu prin riposta militară împotriva rebeliunii legionare din zilele de 21-22 ianuarie 1941; apoi, câteva luni mai târziu în 21 iunie în 1941, intrarea României în războiul declanșat de Hitler împotriva Rusiei Sovietice (22 iunie 1941). Un nou război. Un război altfel decât cel prin care trecuse deja în tinerețe, în tranșeele căruia se aflase zile și nopți timp de patru ani! Patru ani – în linia întâi ca ofițer al armatei austro-ungare! Un război, în tranșeele căruia izbutise să-și păstreze echilibrul și încrederea în sine datorită muzicii! Acum, la orizont se contura un nou război. Cu urmări și răsturnări profunde la nivel european. Evenimente politice și militare incredibile modificau ordinea politică și teritorială a Europei statornicită după primul război mondial. Iar România – fusese împinsă în vâltoarea lor.
ROMÂNIA – SE CLATINĂ
Ascensiunea năucitoare a unei noi doctrine, doctrina nazistă, susținută de un politician fanatic, Adolf Hitler, urmat orbește de elitele politice și militare din țara sa, apoi, de majoritatea concetățenilor săi dominați de frică, și acceptată cu lașitate și interese obscure de către liderii politici europeni, au năruit ordinea politică și teritorială europeană stabilită în urma Conferinței de Pace de la Paris din 1919 și consfințită prin prevederile Tratatului de la Versailles. România – parte și beneficiară a noii configurații europene de după primul război mondial – a intrat și ea în caruselul acestor răsturnări. Ea a suportat consecințele unor înțelegeri politice monstruoase dintre Germania și URSS, precum Pactul Molotov-Ribbentrop, încheiat la Moscova în 30 august 1939 și Dictatul de la Viena din august 1940, impus de Hitler reprezentanților României. Astfel, teritoriul întregit prin actul Marii Unirii de la 1918 și consfințit prin deciziile Conferinței de Pace de la Paris și ale Tratatului de la Versailles, a fost amputat, iar independența politică a României grav afectată. Cu o viteză năucitoare, România Mare – a devenit…România Mică!
ȚARĂ MICĂ
Țară mică, dar cu resurse naturale tentante pentru Germania nazistă (petrolul și cerealele), cu alianțele politice năruite (Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică), sub presiunea ascensiunii doctrinei naziste, România s-a văzut antrenată în campania militară de cuceriri teritoriale imaginată și perfectată de un politician nebun: Adolf Hitler și generalii săi. Ea se alătură Germaniei naziste, încheie cu ea tratate militare și economice înrobitoare, care-i vor secătui resursele și-i vor afecta independența economică. Și, mai mult decât atât, sub un slogan propagandistic năucitor și irezistibil, lansat de un general fanatic, Ion Antonescu, acela al recuceririi Basarabiei – ocupată intempestiv în vara anului 1940 de armatele URSS sub incidența Pactului Molotov-Ribbentrop din 30 august 1939 – România intră în războiul declanșat de Adolf Hitler și acoliții săi împotriva Rusiei Sovietice. Armatele României – prost echipate, decimate de lipsuri și umilite permanent de aroganța ofițerilor superiori ai armatelor naziste – ajung până în stepele înghețate ale Rusiei Sovietice – până la Stalingrad – cu pierderi umane și umilințe inimaginabile pentru elitele militare românești.
POFTA DE PUTERE ȘI REVERSUL EI
După dezintegrarea teritorială a României, după plecarea Regelui Carol al II-lea de la cârma Țării, Generalul Ion Antonescu – sprijinit de elitele politice, în special cele filo-germane a preluat puterea și a făcut primii pași spre dictatură – dictatura militară. O dictatură pe care o visa, pe care o preconiza (în secret) în concordanță cu firea, educația și – nu în ultimul rând – cu orgoliile și interesele sale. Iar pentru îndeplinirea acestor scopuri a adus la putere pe cei care – curând aveau să devină dușmanii săi pe față: extrema dreaptă: legionarii. Controversele, jocurile de culise ale forțelor extremei drepte, sprijinite din umbră de cercurile politice și militare naziste de la Berlin, presiunile fățișe ale acesteia pentru a obține puterea absolută în actul de guvernare, au stârnit mânia și spaimele ”generalului”. Pofta sa de putere – de putere absolută – era în pericol! A fost momentul când s-a dezmeticit, când și-a înțeles erorile și a spus: stop. Un stop urmat de o confruntare – agresivă și periculoasă. Un stop obținut cu grele jertfe în confruntarea militară din ianuarie 1941. Acest moment, care a intrat în pagina de istorie a României sub numele de ”rebeliunea legionară”, a marcat începutul regimului dictaturii militare antonesciene. Căci, după înfrângerea celor ce aspirau să dețină întreaga putere în stat, legionarii lui Horia Sima, Generalul Ion Antonescu dobândise toată puterea – politică și militară. Și, mai mult decât atât. Prin victoria dobândită împotriva forțelor extremei drepte obținuse în ochii opiniei publice românești un prestigiu nesperat. Dobândise simpatie, adepți și… credibilitate! Sub oblăduirea sa, impactul Germaniei naziste, în frunte cu acel nefast (și nebun) dictator, Adolf Hitler, a devenit tot mai evident. Prin tratatele și acordurile militare încheiate de Ion Antonescu, România se va înhăma la ”carul” intereselor și scopurilor expansioniste ale Germaniei naziste. Prins în hățișul obligațiilor militare pe care și le asumase prin tratate ferme și împovărătoare, Generalul Ion Antonescu va oferi – pe tavă – resursele economice și militare ale Țării. Astfel cu o repeziciune năucitoare România va deveni partenerul militar al Germaniei hitleriste în războiul declanșat de aceasta împotriva Rusiei Sovietice. Ea va urma cu supușenie – și cu jertfe uriașe – drumul acesteia până la Stalingrad. Victoriile sau înfrângerile Armatei Române de pe frontul din Est, dar și ale Armatelor Germaniei naziste, prefigurau viitorul României. Un viitor care avea să fie decis de liderii Coaliției Antihitleriste, (URSS, Marea Britanie și SUA), în special de Stalin și Churchill, prin înțelegeri secrete, puse în practică – la finele războiului – cu dârzenie și cinism. Cu un scurt popas glorios pentru Ion Antonescu: recucerirea Basarabiei ocupată de Armata Roșie în 28 iunie 1940.
BASARABIA – MOMEALA SINUCIGAȘĂ
Acest obiectiv, ”recucerirea Basarabiei”, a fost pentru români momeala sinucigașă! A fost sloganul năucitor lansat de Generalul Ion Antonescu pentru motivarea intrării României alături de Germania în războiul său din Est. Dar, acest ”obiectiv” – recucerirea Basarabiei – avea să aibă pentru România efectul bumerangului. Ea va cântări greu în balanța plăților de război pe care România avea să le plătească Rusiei Sovietice – învingătoare! Dar cea mai grea consecință avea să fie aceea că, Basarabia nu avea să se mai întoarcă între granițele României. Potrivit deciziilor Conferinței de pace de la Paris și prevederilor Tratatului de Pace încheiat de România cu Puterile Aliate (Marea Britanie, S.U.A și U.R.S.S.) în februarie 1947, EA – Basarabia – va rămâne în afara granițelor României postbelice, adică în teritoriul Rusiei Sovietice. Peste toate acestea se așezau – ca un lințoliu negru – durerea pierderilor materiale și umane, viitorul nesigur al Țării, ce părea tot mai mult conexat la evenimentele de pe front, la mersul războiului.
ÎN BEJENIE
Aceste evenimente dramatice – și adesea tragice – au schimbat paradigma existențială a distinsului muzician ardelean și, implicit a familiei sale. Marțian Negrea va părăsi Clujul, va lăsa în urmă anii săi de împlinire artistică, didactică și științifică și va trece ”peste munți”, ”în Regat”, atras de perspectiva ocupării unui loc de profesor la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București. Anii ce aveau să urmeze, vor fi pentru muzicianul ardelean – și familia sa – ani grei. Ani de bejenie. Erau ani de război – și Bucureștiul, care era Capitala țării, îi resimțea cu asupra de măsură. Frigul din case, camuflajul, absența alimentelor de bază, tensiunea, spaima provocată de bombardamentele aviației inamice, erau resimțite de muzicianul ardelean și de cei dragi sieși. Aflat în București, în Capitala Țării, Marțian Negrea va îndura cu stoicism toate vicisitudinile aduse de război. Și mai grele erau evenimentele care se petreceau pe scena politică: ambițiile dictatoriale ale Generalului Antonescu, controversele politicianiste, deruta și neputința partidelor politice, creșterea gradului de obediență față de Germania nazistă. Pentru orice observator politic era limpede că după plecarea regelui Carol al II-lea (6 septembrie 1940) România intrase sub zodia zeului Marte – zodia războiului. Căci zeul – zgâlțâit din Palatul său de gheață, clădit pe morminte, cu sânge și lacrimi – începuse să sufle amarnic și spre România! Cum au fost anii săi de bejenie ”peste munți”? În ”Regat”? Citiți episodul următor din mini serialul nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi. (9) În ”Regat” – în zodia Zeului Marte! Citiți!
