O MĂRTURIE DE CREAȚIE
Marțian Negrea va fi fost la curent cu ipotezele aruncate în spațiul public în legătură cu dedicația pe care o făcuse lui George Enescu privind Recviemul-Parastas. El le-a pus capăt, în stilul său, prezentând celor avizi de amănunte o scurtă relatare scoasă din laboratorul său. Era o ”mărturie de creație”. Într-un articol intitulat chiar așa: ”Mărturie de creație”, publicat în 10 ianuarie 1958 în săptămânalul Contemporanul, compozitorul ardelean dădea amănunte revelatoare asupra motivelor care l-au determinat să dedice această lucrare marelui muzician român George Enescu. Cu siguranță, împrejurarea pe care o evoca se petrecuse cu mulți ani înainte, în perioada când George Enescu se afla încă în România, înainte de a pleca definitiv din Țară, în septembrie 1946. Să citim: ”Maestrul Enescu – declara Marțian Negrea – mi-a sugerat cu mulți ani în urmă să scriu o Sonată pentru vioară și pian pe care să o cânte el însuși. Gândul că o lucrare a mea va sta sub ochii și arcușul marelui nostru Maestru mi-a prilejuit tot felul de îndoieli, de rețineri – tot atâtea probleme. Anii au trecut. Până la urmă cred că tot ași fi izbândit (în) munca aceasta. Dar George Enescu a murit. Sonata a rămas nescrisă. Cu sentimentul de venerație pe care l-am purtat – și îl port – acestui geniu, am încercat să mă reabilitez, dacă pot spune astfel. (subl. ns.) De curând – preciza Marțian Negrea – am sfârșit Recviemul pentru soliști, cor și orchestră închinat memoriei lui George Enescu” (subl. ns.) Este – menționa distinsul muzician ardelean – ”o lucrare de proporții mari scrisă pe temeiul melodiilor cu caracter bizantin ce stau la baza unor cântări bisericești din Arhidieceza Sibiului, melodii care s-au șlefuit de-a lungul timpului” (Marțian Negrea, Mărturie de creație, Contemporanul, Nr. 1 (587), 10 ianuarie, 1958, p. 5; apud Prof. dr. Vasile Vasile, Marțian Negrea Un reprezentant de seamă al muzicii românești și al spiritualității ortodoxe, Editura Andreaiană, Sibiu, 2021, p. 91).
O REVERENȚĂ – FOR EVER
Astfel, ipotezele, speculațiile care au existat în spațiul public, erau demolate de către chiar distinsul compozitor, Marțian Negrea. Motivele adevărate care vor fi stat la baza deciziei lui Marțian Negrea de a dedica Recviemul-Parastas marelui muzician român George Enescu, erau indubitabile. Este limpede – așa cum susține și distinsul muzicolog Prof. dr. Vasile Vasile – că Marțian Negrea nu făcea o dedicație unui mare muzician român cu scopul de a obține, folosindu-se de numele acestuia, un avantaj personal, și anume, ”unda verde” pentru opera vieții sale: Recviemul-Parastas. Nu avea nevoie de un paravan, de un nume celebru! Nu avea nevoie de un curent pro Enescu – existent în spațiul public al anului 1957 – întrucât în existența sa existau multe dovezi care documentau o prietenie și o prețuire reciprocă, desfășurată pe mulți, mulți ani, indiferent de vremile prin care cei doi muzicieni trecuseră. Dar cârcotașii, inclusiv cenzorii comuniști, n-au înțeles nimic. N-au înțeles valoarea unei prietenii și a unui sentiment de adâncă prețuire care a existat de-a-lungul anilor între cei doi muzicieni români: George Enescu și Marțian Negrea. Ei n-au înțeles reverența pe care muzicianul ardelean a făcut-o lui George Enescu, dedicând lucrarea sa marelui muzician român. Era o reverență….. for ever!
CENZORII – N-AU ÎNȚELES NIMIC
Recviemul-Parastas a fost cenzurat pentru că era o lucrare cu caracter religios, fiind ignorat mesajul lui înălțător, cu un profund sens patriotic. Căci Recviemul-Parastas era – așa cum a precizat însuși autorul lui – un imn pentru cei ce nu mai sunt, un imn pentru Eroii Neamului. Dar cenzorii comuniști, n-au înțeles nimic! Să precizăm, că Marțian Negrea nu se întâlnea prima dată cu efectele cenzurii comuniste. Ele au fost consemnate cu acribie în lucrări științifice de referință precum cele semnate de profesorul Vasile Vasile și distinsa doamnă Veturia Dimoftache. (Vezi pe larg, Prof. dr. Vasile Vasile, Marțian Negrea, reprezentant de seamă al muzicii românești și al spiritualității ortodoxe, Editura Andreaină, Sibiu, 2021), și, de asemenea, Veturia Dimoftache, Marțian Negrea, Editura Novum, Iași, 2003). Din paginile acestor lucrări aflăm că ghilotina cenzurii comuniste a funcționat și în alte ocazii. În arhiva personală a compozitorului, aflată în custodia Doamnei Miruna Maria Negrea, nepoata compozitorului, există numeroase alte compoziții cu caracter religios care nu au primit ”undă verde”, nu au ajuns să fie cunoscute de marele public. Cu siguranță, această situație – va fi avut un impact dureros asupra muzicianului ardelean și va fi descurajat impulsul său creator, interesul său pentru muzica religioasă. Așa se explică existența în arhiva sa personală a unor partituri consacrate muzicii religioase care au rămas în stadii diferite de elaborare. Sau au fost pur și simplu cenzurate! Și nu au fost singurele. După cum am arătat în episoadele anterioare, dedicate muzicianului ardelean, un destin similar l-a avut și Recviemul-Parastas! Acest fapt a avut un impact dureros asupra stării de spirit a muzicianului ardelean. Citiți episodul următor din mini serialul nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi (24) Gândul amar. Citiți!
