TENSIUNI VOALATE
Insuccesele distinsului prinț Mihail G. Cantacuzino, pentru obținerea unei plecări cât mai rapide din Franța aflată în război, provocau dezamăgire și îngrijorări în ”familie”. Casa minunată din strada Chalgrin – scrie Maruca – a simțit apăsarea grijilor stăpânului. ”Nu ne mai recunoșteam printre baloturile de covoare, mirosul de naftalină, lăzile cu veselă, argintărie și cristaluri cât și printre mobilele acoperite cu carton și ziare (…) care încărcau încăperile, așteptând să fie depuse într-un loc, unde aveam puține șanse să le mai găsim”. (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Paul Editions, București, 2022, p. 214). Un sentiment de îngrijorare, de neîmplinire, de luptă cu ”morile de vânt” aduceau pățaniile de peste zi ale lui Mihail Cantacuzino. Cabinetele miniștrilor, birourile directorilor – întreaga administrație franceză – totul părea blocat de grijile războiului. Cine mai avea timp să stea de vorbă cu un solicitant român – fie el prinț și important om politic – pentru a-i oferi o cale de întoarcere în Țara sa? Un bilet de călătorie, pentru el și ai lui, într-un tren – fie el civil sau militar, sau pe un vapor – fie el de croazieră sau de transport – un ceva care să-i scoată din raza razboiului, a riscurilor și a fricii, părea un obiectiv de neatins! Dar Fortuna – Zeița norocului – și-a întors fața spre ei, le-a zâmbit și le-a trimis un mesager.
El se numea Andre Benac!
CINE ERA ANDRE BENAC?
Se pare că prezența lui George Enescu în familia lui Mihail Cantacuzino l-a determinat pe Andre Benac să facă demersuri pentru a ajuta familia aristocratului român să plece grabnic, acasă, în România. Apreciind importanța intervenției lui Andre Benac, Maruca se oprește puțin asupra acestui personaj. Cine era Dl. Andre Benac? Dl. Andre Benac era – scrie Maruca în Amintirile sale – ”un fel de eminență cenușie în marile finanțe și administrația franceză”. În plus – adăugăm noi – el era unul dintre prietenii devotați și longevivi ai lui George Enescu. Andre Benac era stăpânul pensiunii unde George Enescu lua masa încă din primii ani ai instalării sale la Paris. În casa lui Andre Benac – precizează Maruca în Amintiri – George Enescu era ”considerat ca un membru al familiei”. Astfel, o intervenție în favoarea familiei lui Mihail Cantacuzino, nu era altceva decât o intervenție pentru George Enescu. Iar Dl. Benac, încărcat de amintirile sale, și cu sentimente de înaltă prețuire pentru muzicianul român pe care-l văzuse, pas cu pas, cum se formează, cum se maturizează și cum urcă Golgota afirmării artistice, va fi făcut intervenția sa pentru facilitarea plecării tânărului artist în țara sa cu mare drag – fără să clipească. De altfel, așa cum ne lasă Maruca să înțelegem, influentul personaj francez cunoștea România nu numai datorită lui George Enescu. El făcuse și unele afaceri în România. Chiar cu Mihail G. Cantacuzino, în perioada când acesta era primar al Bucureștiului (1905-1907).
O AFACERE CU CONTROVERSE
A fost o afacere în domeniul gazelor naturale. Cei doi protagoniști, primarul Mihail G. Cantacuzino și omul de afaceri francez, Andre Benac, avuseseră unele controverse, momente tensionate, deoarece – notează Maruca – Mihail G. Cantacuzino, primarul ”apărase cu prea multă râvnă interesele românești”, interese care, desigur, erau în defavoarea partenerului său care era ”un mare finanțist francez”. Dar, până la urmă, afacerea se încheiase cu bine și Dl. Benac se întorsese mulțumit acasă, în Franța. Acum, în împrejurările dramatice determinate de război, Dl. Benac, dăduse uitării controversele avute în România pe tema afacerii gazelor naturale și, din prietenie și prețuire pentru George Enescu, intervenise acolo unde știa el mai bine și obținuse pentru tânărul muzician, inclusiv, pentru familia fostului primar al Bucureștiului, biletele necesare unui voiaj pe Mare cu marele vapor francez, pachebotul ”Armand Behic”. Maruca apreciază gestul de înaltă noblețe al importantului personaj francez. Ea notează în Amintiri că Dl. Andre Benac ”a binevoit să dea uitării în această împrejurare (…) ghimpele pe care-l păstrase fostului primar al Bucureștiului (….) și ca să-i facă pe plac lui Enescu”. Desigur – vom adăuga noi – nu numai ca ”să-i facă pe plac” tânărului muzician, ci pentru a-l proteja de riscurile imprevizibile ale războiului ce cuprinsese – deja – Franța și, în curând și România!
SOLUȚIA SALVATOARE
Și astfel, vilegiaturiștii români din apartamentul frumosului Hotel din strada Chalgrin, au intrat, din nou, în febra plecării. Vânzoleala s-a instalat peste tot. Personalul a intrat în acea stare de grabă vecină cu dezordinea. Nu mai puțin prințesa și copii, Alice și Baby. Bagajele (numeroase) au fost strânse în valize – cam alandala – după gustul prințesei. Drumul de la Paris la Marsilia, a fost și el făcut într-o grabă nebună! În 12 septembrie 1914, familia lui Mihail G. Cantacuzino se afla în Marsilia și se îmbarca – pentru Constantinopol – pe marele vas de croazieră ”Armand Behic”. Era un vapor francez care, deobicei, ”făcea mările Chinei” dar, acum, din cauza evenimentelor, Comandantul navei a decis să facă scurte escale pentru a repatria pe cei care fuseseră prinși de evenimente în Franța. Erau pasageri numeroși din Grecia, Turcia, Bulgaria, Rusia, România. Pentru familia prințului Mihail G. Cantacuzino, decizia comandantului acestei nave a fost soluția salvatoare. Astfel, familia ieșea din raza riscurilor unei țări aflate în război, punea capăt spaimelor prin care trecuse și se întorcea acasă, în România.
SUB ARIPA RĂZBOIULUI
În acest punct, Maruca, arunca o privire în urmă și analiza – cu bune și rele – vacanța sa și a familiei începută atât de promițător în acel Conac de pe coasta normandă și scurtată nemilos de evenimentele politice și militare, de spaimele unui război. Liniștea cu care plecase de acasă se făcuse țăndări. Acum, bătea la ușă nesiguranța. Se aflau sub aripa neagră a războiului! Cu această concluzie în minte distinsa doamnă, încheia pagina unei veri. Gânduri, gânduri, tulburau inima prințesei care, deși prin îmbarcarea sa și a fimiliei sale pe vasul de croazieră ”Armand Behic” avea să fie departe de riscurile războiului, nu înceta să se gândească la consecințele lui. Era conștientă că datorită războiului vacanțele sale din Franța, în Conacul de pe coasta normandă, sau chiar în apartamentul Hotelului de pe strada Chalgrin, se amânau sau, poate, deveneau sine die! Prezentul – era sumbru. Dar, ce ciudat, ce paradox! În acest prezent – care nutrea prințesei gânduri amare, spaime și regrete – se afla ceva ce prințesa nu visase: prilejul de a fi – pe același vas, zile și nopți – aproape de iubitul său, de taină, George Enescu. Iar acest prilej fusese provocat de necesitatea de a fugi din calea unui război! Ce paradox! Va fi conștientizat prințesa acest paradox? Citiți următorul episod din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI GELOZIILE PRINȚESEI. (1914) (6) Paradoxul fericirii!
