După vizita inopinată a soldaților ruși, care – la intervenția promptă a ”stăpânei” – au plecat ”spășiți” (???) la ”Casa cu lei” din Calea Victoriei a urmat un alt episod neașteptat: vizita unor ”trimiși” ai Reprezentanței diplomatice a Rusiei Sovietice la București. Deși purtau uniforme militare, aceștia nu mai erau soldați ci….diplomați. Diplomați trimiși cu un mandat ce va fi gâdilat nespus orgoliul distinsei ”stăpâne”: să ceară scuze! Scuzele au fost primite cu bunăvoință și ”hohote de râs” – avea să noteze distinsa doamnă în Amintirile sale. Dar, ceea ce este surprinzător și deschide o zonă de interes, este faptul că ulterior, între acești ”trimiși” și prințesa Maria Cantacuzino-Enescu s-au dezvoltat relații ”foarte cordiale”, de sinceră prietenie! Cu siguranță, în acest cadru, de prietenie, de sinceră prietenie, s-au dezvoltat ”dialoguri” care au permis distinsei doamne să exprime, sincer, opinii, unele – precizează domnia sa – incomode, la care ”alții” nici n-ar fi putut să se gândească!
SALONUL DE MUZICĂ
”Câmpul” de desfășurare al acestor relații era unul deschis oricărui doritor de muzică, oricărui doritor să-l audă și să-l vadă pe marele muzician român, George Enescu, altfel decât pe podiumul de concert. Acest ”câmp” era Salonul de muzică pe care-l susținea cu pasiune și orgoliu, prințesa Maria Cantacuzino-Enescu. Pentru distinsa doamnă Salonul de muzică era un fel de ”agora”. Aici se purtau dialoguri cordiale pe fel și fel de teme – nu numai muzicale – ceea ce-i dădea Salonului său o notă aparte! Această ”notă aparte” o vor descoperi – repede – și ”prietenii” săi de la Ambasada Rusiei Sovietice la București. Acel episod tensionat, provocat de soldații ruși, urmat de vizita trimișilor diplomatici, a însemnat – scrie distinsa autoare – ”începutul” unor relații ”foarte cordiale”. (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 552) Serghei Kavtaradze, Ambasadorul Rusiei Sovietice la București, alți membri ai Ambasadei, funcționari de rang înalt, inclusiv distinsa soție a Ambasadorului, Doamna Kavtaradze, au devenit oaspeți frecvenți ai Salonului de muzică al prințesei. Aici vor fi avut loc dialoguri în cadrul cărora – așa cum precizează distinsa prințesă în Amintirile sale – domnia sa nu se sfia să facă observații asupra unor subiecte delicate, asupra unor strategii elaborate în birourile secrete de la Kremlin și aplicate în România. O făcea cu sinceritate căci – precizează distinsa prințesă – era sigură că pentru adevărurile spuse nu va fi pedepsită. Domnia sa considera, cu naivitate, că aceste adevăruri erau derutante pentru oaspeții săi care ”nu mai știau ce să creadă” în legătură cu adevăratele sale sentimente – ”în privința lor”, adică a rușilor. Hm., hm., hm.,
SOARTA ROMÂNIEI
Distinsa doamnă avea idei clare privind impactul ”rușilor actuali” în lume. Ea alerga la ”marii autori ruși de altădată” de care era în continuare captivată, pentru a putea risipi, în parte, imaginea întunericului ”semănat de rușii actuali” în lume. În acest demers al său distinsa prințesă decela impactul prezenței Rusiei în viața politică și socială a României. Desigur, lucrurile păreau a fi la început. Dar strategia nu era de fel nouă. Datorită capacității sale de analiză, spiritului său de observație, culturii sale, distinsa doamnă intuia urmările proceselor politice care aveau loc în România. Soarta pe care Stalin o pregătea României nu mai era un secret. Dimpotrivă! Ea putea fi înțeleasă, descifrată de orice om cu bun simț sau de bună credință. ”Nicio persoană de bun simț sau de bună credință – nota distinsa prințesă – nu-și face vreo iluzie cu privire la soarta pe care Stalin o pregătește pentru România”. (ibidem, Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 552) În opinia sa, această soartă era mai rea decât aceea din ”Țara Țarilor” – adică Rusia Sovietică – și ea era croită după un plan venit din timpuri străvechi! Soarta românilor pe care o pregătea Stalin ”era – scria ea – încă mai puțin de invidiat decât aceea din ”Țara Țarilor”, după un plan venit din timpul lui Petru cel Mare”. Ba, poate, acest plan va fi fost și mai vechi – se gândea înfrigurată distinsa prințesă. ”De nu o fi mai de demult, de pe vremea lui Gingis-Han. Cu diferența, totuși – sublinia ea – că șeful tătar nu se obosea făcând planuri; el invada, ocupa, jefuia, masacra, acolo unde îl împingea(u) neastâmpărul său irezistibil și instinctele feroce ale hoardelor sale” (ibidem, Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 552).
STALIN – MAI RAFINAT DECÂT GINGIS HAN!
Alergând prin secole și făcând comparații, distinsa doamnă găsea similitudini – dar și particularități – privind strategiile expansioniste promovate de liderii politici și militari ce veneau din stepele ruse și asiatice. Pornind de la ”datele” personalității lui Gingis-Han ea ajungea la ”datele” unui lider contemporan, un lider care era la ordinea zilei. El ținea pagina jurnalelor tipărite, era subiectul prim al jurnalelor de la cinematograf, figura în mapa tuturor Cancelariilor diplomatice și militare și devenise subiect de inspirație pentru artiști – muzicieni, poeți sau scriitori – ce-i închinau, poeme, ode, cântece de laudă, etc., etc., Acest lider – ați ghicit – era Stalin! În viziunea prințesei, în comparație cu Gingis-Han, Stalin era mai rafinat. Era…unic! Așa cum istoria nu mai cunoscuse niciodată! În opinia distinsei doamne, Stalin era un ”diplomat neîntrecut prin excelență – din păcate”! – nota ea în mod surprinzător, făcând praf, cu acel ”din păcate”, tot eșafodajul acestui elogiu. ”Este un șef de Stat cum istoria nu a mai cunoscut vreodată” (subl. ns.) – scria prințesa Maria Cantacuzino-Enescu. Dumnezeule! Câtă perspicacitate din partea unei doamne care nu era analist politic, nu avea de-a-face cu cercetarea istoriei contemporane, ea fiind o prezență obișnuită a saloanelor mondene și a sălilor de concert! Și să nu ignorăm momentul când distinsa doamnă formula astfel de opinii. Ele erau plasate în paginile Amintirilor sale acolo unde povestea, cu o detașare uimitoare, despre acea întâmplare neavenită când în locuința sa din Calea Victoriei, celebra ”Casă cu lei”, a primit vizita intempestivă a unui grup de soldați ruși, o ”divizie de mongoli” cum îi numise ea. Vizita neașteptată a soldaților fusese urmată, ”la nici o jumătate de oră de la plecarea acestora” de vizita diplomaților trimiși de Reprezentanța diplomatică a Rusiei sovietice la București să ceară scuzele de rigoare. După această vizită – scrie ea în Amintirile sale – între domnia sa și trimișii diplomatici sovietici la București s-au dezvoltat relații de sinceră prietenie. Astfel, distinsa doamnă credea că, fiind relații de prietenie avea libertatea să-și exprime opiniile cu sinceritate.
OPINIILE PRINȚESEI – MANĂ CEREASCĂ
Maruka era conștientă că ”adevărurile” pe care le spunea prietenilor săi erau cu ”dublu tăiș” și credea (cu naivitate) că ele derutau pe amicii săi diplomați sovietici de la București. ”Adevărurile pe care le spuneam, sigură că nu voi fi pedepsită pentru asta, cu toată simpatia ce mi-o inspiră rușii (….) erau de așa natură că noile noastre cunoștințe de la Ambasadă, derutate de paradoxurile și bunăvoința mea, cu dublu tăiș, nu mai știau ce să creadă de fapt, legat de adevăratele mele sentimente în privința lor” (subl. ns.) (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 552) Noi credem că ”prietenii” de la Ambasada sovietică de la București nu vor fi fost derutați de opiniile lansate de distinsa prințesă. Dimpotrivă! Ele erau ”mană cerească”, erau necesare și binevenite, pentru a cunoaște nu numai opiniile unei distinse doamne, ale unei persoane, ci, prin intermediul ei, ale unei părți a societății românești, cea mai interesantă, cea mai cultivată și de aceea cea mai greu de manevrat, cea mai greu de adus ”cu fața” spre Moscova, spre Răsărit. Căci aceste elite aveau în minte (și poate chiar și în sânge) alte puncte cardinale: ”Apusul”! ”Apusul” – unde se formaseră, studiaseră, susținuseră doctorate își luaseră titluri științifice și unde trăiseră. Unii își tocaseră acolo, în ”Apus”, tinerețea, viața, poate chiar și averile. Ori, aceste elite trebuiau cunoscute prin intermediul oricui! Pulsul lor trebuia luat, monitorizat la centimă! Chiar și al celor ce formulau critici, opinii, unele adevărate, altele teribiliste. După caz! Prin urmare, credem că ”prietenii” distinsei prințese de la Ambasada sovietică din București, nu vor fi fost nici pe departe derutați, așa cum își închipuia, cu naivitate, distinsa doamnă. Dimpotrivă!
SELECȚIA MARUKĂI
Astfel, mânați de sarcinile pe care le aveau, numeroși membri ai Ambasadei Rusiei Sovietice la București, veneau în Salonul prințesei să asculte…muzică! Și nu numai muzică! Prezența lor în Salon nu ieșea prea mult în evidență, întrucât aceștia (bine instruiți) știau care pe unde să-și afle locul printre numeroșii invitați ai prințesei, astfel încât prezența lor acolo să fie cât mai discretă cu putință. În această privință un exemplu excelent îl dădea doamna Kavtaradze, soția Ambasadorului Rusiei Sovietice la București, Excelența sa, Dl. Serghei Kavtaradze. Cu toată dorința sa ca prezența sa să fie cât mai discretă, doamna Ambasador atrăgea, totuși, atenția prin distincția sa și – cum observau unele doamne din elitele bucureștene – prin eleganța toaletelor sale. Astfel, doamna Ambasador intrase în grațiile prințesei. Dar, nu numai ea. Atentă cu oaspeții săi – pe care-i știa ca pe propriul său buzunar, unii fiind vechi prieteni ai săi dar și admiratori sau colaboratori ai Maestrului, fie acolo în Salonul de muzică, fie pe podiumul de concert – Maruka nu pierduse din vedere un alt oaspete al Salonului său care făcea parte din corpul diplomatic al Rusiei Sovietice la București. Era un domn pe care îl va prezenta în Amintirile sale nu cu numele întreg ci doar cu inițiala sa: ”L”. Această reticență din partea autoarei este – cumva – surprinzătoare! Va fi fost decizia distinsei doamne? Sau acest Domn ”L” va fi dorit – el însuși – să se prezinte astfel într-un Salon care era unul dintre locurile de întâlnire a elitelor intelectuale românești, ale lumii mondene bucureștene? Este surprinzător că dintre oficialii ambasadei Rusiei Sovietice la București, doar aceștia doi – doamna Ambasador și misteriosul Domn ”L” – și-au găsit loc în paginile Amintirilor prințesei. Pasă-mi-te doar ei au intrat în grațiile distinsei doamne, în zona sa de interes. Care vor fi fost motivele? Citiți episodul care urmează din acest serial intitulat: MARUKA ȘI RUSIA (5) Cine vine la ”cină” ?
