Nu știm dacă distinsa doamnă, inclusiv Maestrul George Enescu, vor fi primit telegrama trimisă de Vladimir Semionovici Kemenov în numele VOKS, în original sau doar o traducere a ei din limba rusă în limba română. Acest document – sau o copie a lui, ori o înregistrare a primirii lui – nu se află în Arhiva ARLUS, cercetată de noi și nici în alte fonduri cu documente enesciene din cadrul ANIC sau al Colecției Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. Astfel, singura ”sursă” rămâne (deocamdată) consemnarea prințesei din Amintirile sale pe care – suntem nevoiți – să o luăm în considerare, desigur, cu rezervele de rigoare.
POLITEȚE? SAU IPOCRIZIE?
Oricum, acea formulare privind o ședere nelimitată a muzicianului român la Moscova, putea fi citită în fel și chip. Ea va fi provocat fiori celor doi destinatari de la București. Maruka va fi ridicat din sprânceană iar Maestrul va fi tăcut, ori – ca de obicei – va fi zâmbit subțire. Ce însemna o ”ședere nelimitată”? Că Moscova era dispusă să aibă ”în sânul său” un muzician de faima și prestigiul marelui muzician român pe timp nelimitat? Că Maestrul putea să rămână la Moscova, adică în URSS, atât cât ar fi voit? Că i se oferea ”o ședere nelimitată”? Că i se sugera că ar fi putut avea un regim de rezident, așa cum marele muzician român avusese în Europa, la Paris, în ”Apus”? Maruka nu consemnează în Amintirile sale dacă domnia sa și Maestrul au disecat această formulare din această perspectivă, ”a unei șederi nelimitate” sau au interpretat-o ca fiind doar o formă de politețe, organizatorii lăsând invitatului lor dreptul să-și fixeze singur durata turneului, potrivit dorinței și, mai ales, agendei sale. Din textul telegramei se înțelegea că, din partea lor, gazdele moscovite, erau generoase, acordau muzicianului român dreptul să stea în țara lor atât cât ar fi dorit, chiar și pentru un timp ”nelimitat”. La fel de generoase erau propunerile celor de la VOKS, inclusiv ale distinsului ”gentleman englez”, Dl. Kemenov, privind traseul turneului. Și aici, muzicianul român era liber să-și aleagă locațiile unde voia să concerteze – după gustul său. Politețe? Sau ipocrizie?
REACȚIA PRINȚESEI
Oricum, acest text, această formulare, atât de generoasă, va fi stârnit atenția Maestrului. Cu siguranță, distinsa doamnă, va fi luat ”lupa”, va fi citit cu atenție și va fi formulat întrebări și soluții! Dacă gazdele moscovite nu indicau un ”grafic”, o durată a turneului Maestrului la Moscova, atunci acest ”grafic” îl va stabili domnia sa, împreună cu Maestrul. Dacă gazdele nu stabileau traseul, nu alegeau orașele unde muzicianul român ar fi trebuit să cânte, atunci acest traseu va fi stabilit de domnia sa, împreună cu Maestrul. Iar locul unde va cânta Maestrul, va fi unul singur: Moscova. Fără alergătură prin trenuri aglomerate și gări austere. Fără popasuri în hoteluri demodate și personal puțin. Nu, nu! Nici Maruka, nici Maestrul nu doreau un turneu lung și obositor în această Țară a Țarilor unde, cu siguranță, mai mirosea a praf de pușcă și urmele războiului vor fi fost încă vizibile! Dimpotrivă! Nu o ședere ”nelimitată” – așa cum ne spune prințesa în Amintiri că se scria în telegrama VOKS – ci dimpotrivă! Doar câteva zile, o săptămână! Și pentru ca gazdele, atât de generoase, să nu interpreteze în vreun fel decizia muzicianului privind durata scurtă a turneului său, Maruka a și găsit motivele. Indubitabile, după opinia sa: problemele de sănătate ale Maestrului.
EA SCRIE AMBASADORULUI
În consecință, ea va trimite Ambasadorului României la Moscova, Dl. Iorgu Iordan, o scrisoare prin care solicita foarte, foarte multă atenție față de programul Maestrului. Și aceasta deoarece Maestrul avea ”probleme de sănătate”. Intervenția fermă și grijulie a prințesei este consemnată într-un document aflat în Colecția Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. Este un fragment dintr-o scrisoare pe care distinsa doamnă a trimis-o Ambasadorului României la Moscova. Nu avem textul olograf al scrisorii ci un fragment dactilografiat inclus într-o selecție din câteva documente enesciene: scrisori, amintiri etc. Presupunând că Ambasadorul României la Moscova va fi fost la curent cu turneul muzicianului român și cumva, implicat în programul acestuia, poate chiar răspunzător, distinsa doamnă socotise că ar fi fost mai nimerit să se adreseze unui reprezentant al României în legătură cu o problemă gingașă, aceea a sănătății muzicianului român, decât vreunui reprezentant al părții organizatoare care era VOKS. În consecință, domnia sa s-a adresat direct Ambasadorului român.
ARGUMENTELE EI
În scrisoarea sa Maruka scria: ”Doresc să vă pun la curent cu unele prescripții și interdicții privitor la activitatea artistică a Maestrului și a obligației noastre, a tuturor, de a-i menaja sănătatea, în așa fel ca omenirea să se poată bucura cât mai îndelungat de darurile sale excepționale” (Biblioteca Academiei Române, Colecția Manuscrise, Arhiva George Enescu II, Varia, 22-26.) În continuare distinsa prințesă menționa că atașează documentele necesare pentru a face credibilă solicitarea sa. ”Îmi permit să alătur aci – scria distinsa doamnă – o copie a strictelor prescripții ale medicului care îl îngrijește și urmărește pas cu pas viața sa (pe cât de) de obositoare pe atât de darnică de frumos”. Cum am menționat deja, în documentul aflat în Colecția Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române nu se află textul integral al scrisorii trimise de Maruka la Moscova, ci doar câteva rânduri selectate din acea scrisoare. Și sunt, evident, rânduri dactilografiate. Este posibil ca acest document să fie în fondul de arhivă al Ambasadei României la Moscova aflat în custodia Arhivei diplomatice a MAE, sau în cine știe ce fond secret. Prințesa Maria Cantacuzino-Enescu spera ca demersul său să fie luat în considerare și că astfel nu va fi nevoită să revină asupra lui. De asemenea, ea atrăgea atenția asupra scopului pe care Maestrul înțelegea să-l dea turneului său. Concertele sale trebuiau să fie închinate muzicii și întâlnirilor cu dragii săi colegi din lumea muzicii. Atât. ”Cred – nota distinsa doamnă cu fermitate – că este de prisos să revin asupra faptului că concertele Maestrului vor fi date în mod grațios, închinate muzicii și dragilor lui colegi sovietici”. (subl. ns.) (ibidem, B.A.R, Arhiva George Enescu II, loc. cit. Varia, 22-26 ).
MAESTRUL NU DOREA RECEPȚII
Prin urmare, putem descifra aici dorința muzicianului român, ca programul turneului său la Moscova să fie scurt și dedicat muzicii și numai muzicii, întâlnirilor cu acei mari compozitori sovietici care erau contemporani cu domnia sa, Dmitri Șostakovici, Serghei Prokofiev, Aram Haciaturian, cu alți muzicieni ruși, pe care-i cunoscuse cu ocazia turneelor acestora la București în anul 1945, precum David Oistrach, Lev Oborin, Daniil Șafran și alții, cu care colaborase pe podiumul de concert sau în lungi și agreabile dialoguri în locuința sa de la București. Era acesta un mod foarte limpede de a preciza faptul că muzicianul român nu dorea recepții sau manifestări publice care l-ar fi distanțat de muzică și ar fi putut fi sursele unor comentarii și opinii cu conotații politice. Așadar, acest turneu trebuia să fie unul muzical – și numai muzical. Această decizie, această dorință fermă a Maestrului, avea să fie consemnată de Maruka în Amintirile sale astfel: ”George Enescu – scria ea – va cânta și va dirija în Rusia (Rusia Sovietică – n. ns.) cu titlu de onoare, se înțelege, cu condiția expresă, totuși, ca nicio nuanță, nicio umbră politică să nu se regăsească în această ședere”. (subl. ns.) Această ”ședere” – preciza distinsa doamnă – trebuia să aibă ”un caracter strict artistic, așa cum o cerea personalitatea marelui Român”, care era – preciza distinsa prințesă – ”sălbatic în apărarea pozițiilor sale apolitice”. (subl. ns.) ( Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 556) Astfel, în scrisoarea trimisă de distinsa doamnă Ambasadorului României la Moscova găsim explicația faptului că turneul lui George Enescu din aprilie 1946 în Rusia Sovietică avea să fie de scurtă durată. Doar trei manifestări – toate strict muzicale – un recital și două concerte cu orchestra. În plus, prin scrisoarea trimisă Ambasadorului României la Moscova, Maruka răspundea – indirect – Dlui Kemenov. Ea respingea propunerile acestuia din Telegrama trimisă Maestrului privind o ”ședere nelimitată” în Rusia Sovietică și libertatea alegerii – după voința sa – a locațiilor concertelor sale. Folosindu-se de argumente indubitabile – precum starea de sănătate a Maestrului – distinsa doamnă punea lucrurile la punct ”din start”. Apelul pe care Maruka îl făcea, trimițând o scrisoare reprezentantului oficial al României la Moscova, Ambasadorul Iorgu Iordan, transfera grija și răspunderea acestui turneu din ograda VOKS, în aceea a Ambasadei României, adică a Guvernului român.
AVEA PREA PUȚIN INTERES
Așadar, telegrama VOKS, trimisă sub semnătura acelui ”gentleman perfect”, Dl. Vladimir Semionovici Kemenov, dădea ”undă verde” turneului lui George Enescu în Rusia. Era al treilea turneu în Rusia și primul în Rusia Sovietică. Inițial, așa cum notează Maruka în Amintiri, marele muzician român avea ”prea puțin” interes pentru acest turneu. Dar telegrama lui Kemenov, acea ”invitație grăbită” – cum menționa distinsa doamnă – nu putea să fie tratată cu un refuz. Pentru Maruka – și poate și pentru muzicianul român – nu era lipsit de semnificație faptul că această invitație venea după o vizită la Moscova a premierului României, Dr.Petru Groza. O vizită pe care Maruka o aprecia – în Amintirile sale – ca o vizită ”neobrăzat de spectaculoasă”. Maestrului – scrie distinsa prințesă – ”i-a fost greu să răspundă printr-un refuz chemării spontane și călduroase” a Dlui Vladimir Semionovici Kemenov. Cu siguranță – adăogăm noi – Maestrului, îi va fi fost greu să refuze și dorința distinsei sale soții care – cum preciza ea în Amintiri – ardea de nerăbdare să vadă Moscova. De ce? Ce așteptări avea domnia sa? Citiți episodul următor din serialul intitulat: MARUKA ȘI RUSIA (12) Ea știa Rusia din…cărți! Citiți.
