Nu e greu să ne imaginăm ce a urmat. Reacția publicului, aplauzele, revenirile repetate în scenă ale celebrului Actor. Dar e mai greu să acceptăm că acest spectacol a adus sfârșitul carierei îndelungate, prodigioase, a marelui actor de comedie Constantin Tănase.
SPECULAȚII
În 29 august 1945, celebrul actor de comedie, inegalabilul Constantin Tănase, intra în eternitate, în pagina de istorie a teatrului românesc. S-au făcut speculații numeroase cum că moartea sa precipitată ar fi fost provocată de unele acțiuni criminale instrumentate de serviciile secrete, obligate de liderii comuniști aflați la guvernare să pună capăt unor critici atât de directe la adresa soldaților Armatei Roșii prezenți pe teritoriul României. Ca să potolească speculațiile ce se făceau în spațiul public, membrii familiei marelui actor (îndemnați sau poate chiar siliți) au lansat ”știrea” că decesul intempestiv al Actorului ar fi fost cauzat de un blocaj renal provocat de o supradoză de aspirină luată împotriva unei infecții rebele a amigdalelor și laringelui. În lipsa documentelor de arhivă să facem un exercițiu de imaginație.
BEREA ERA RECE
Era vară, cald, așa cum este în București, această capitală plasată în larga câmpie și, fiind însetat, Actorul băuse și el o bere rece. O bere! Sau mai multe! Nu se știa! Și de la acea bere rece i s-ar fi inflamat amigdalele, laringele, etc. Și a luat la greu – aspirină, medicamentul cel mai la îndemână în vreme de război și imediat după. Dar aspirina – n-a avut puterea să învingă infecția! În loc să doboare infecția – aspirina i-a doborât rinichii. Și Actorul – se spunea – a făcut…un blocaj. Un blocaj renal. Se mai spunea, că un admirator al marelui actor s-ar fi oferit să procure din Italia, în regim de urgență, câteva doze de penicilină, un medicament foarte rar, aproape exclusivist în acei ani. Dar că un membru al familiei ar fi respins oferta, susținând că marele Actor, fiind un bărbat puternic, avea resurse fizice suficiente pentru a depăși criza! Dar, se pare, că actorul n-a mai avut resursele necesare! N-a depășit criza! N-a învins – ca altădată! Ci – a fost învins!
ARHIVELE TAC
Arhivele care – credem că n-au fost încă cercetate (căci în vremea regimului comunist nimeni n-ar fi avut curajul să dea la iveală dovezile care ar fi susținut speculațiile făcute în spațiul public privind moartea suspectă a marelui actor) vor scoate la iveală adevărul gol, goluț! Actorul Constantin Tănase – a intrat în eternitate dar și în pagina de istorie. El a dispărut, fizic, din viața artistică românească, dar nu și din memoria românilor. Căci și azi, la aproape un secol de la acel moment când marele comediant rostea pe scenă cupletul, sintagma lansată de el: ”davai ceas, davai palton” a rămas. Și când aceste patru cuvinte sunt rostite, ele sunt însoțite de zâmbete și priviri cu subînțeles, întrucât orice român știe ce împrejurări le-au inspirat și cui au fost adresate.
NOTA – BENE
”Davai ceas – davai palton” s-a înscris în memoria românilor ca o metaforă agreabilă, aproape hazlie, a unei situații umilitoare pe care România a trăit-o după al doilea război mondial: prezența pe teritoriul ei a unor trupe străine – trupele Armatei Roșii, care au tratat România și pe români cu aroganță și dispreț, izvorâtă din ipostaza lor de a fi o armată învingătoare și – deci – ocupantă. Precum militarii unei armate ocupante s-au purtat militarii Armatei Roșii – de la soldat, la general – atunci, în anul 1944, când au intrat în România! Dar și după aceea! Românii au simțit cizma rusească pe grumaz timp de aproape un deceniu și jumătate – mai exact: paisprezece ani! Din 1944 până în 1958! Prezența trupelor sovietice pe teritoriul României a fost consemnată în Convenția de armistițiu semnată la Moscova la 12 septembrie 1944, în termenii pe care i-a dorit și i-a impus Moscova. Căci observațiile și sugestiile negociatorilor români au fost respinse – cu aroganță și dispreț – de către reprezentantul URSS, Viaceslav Molotov, cu aprobarea tacită – indiferentă – a reprezentanților celorlalte două state aliate, SUA și Marea Britanie. Întreținerea trupelor sovietice pe teritoriul României, îndeplinirea tuturor pretențiilor acestora, asigurarea condițiilor logistice la cele mai înalte exigente a fost ”peșcheșul” pe care românii l-au plătit la ”Înalta Poartă” – care acum, nu mai era pe malurile Bosforului, ci pe malurile Moscovei. Nu mai era la ”Stambul” ci la…Kremlin! Prezența trupelor sovietice pe teritoriul României a fost ”gajul” care a asigurat liderilor comuniști instalați la guvernarea României de către Moscova, sentimentul siguranței locului pe care-l ocupau în eșafodajul politic și administrativ al statului român. Un sentiment fragil și – cum s-a văzut – efemer! Căci la Moscova – ca și la ”Stambul” ritualul ”caftanului” funcționa iar ”capugiul” era mereu pe drum. De data asta…. între Moscova și București. Căci Moscova, indiferent de liderii care se succedau la Kremlin, a privit întotdeauna la fel ca cei care, în 1944, au intrat cu armatele lor, au dat Ordine și Ordonanțe, s-au substituit liderilor aflați la conducerea României. Ei au tratat România ca pe un teritoriu al LOR, ca pe o țară ocupată! Și, din nefericire, n-au pierdut – nici acum – nostalgia acestei ipostaze! A acelui timp!
