Cu siguranță ”soluția” găsită de Octav Livezeanu privind organizarea unui concert cu muzică de cameră din creația lui George Enescu la Viena, va fi făcut turul birourilor culturnicilor și aparatnicilor de la IRRCS. Unii – își vor fi frecat mâinile de bucurie! Iată – scăpau de griji! Alții vor fi găsit ca fiind foarte judicioase calculele distinsului culturnic și nu vor fi băgat de seamă finalul demolator al soluției acestuia. Sau, dacă DA, nu vor fi fost interesați! Ce a urmat? Să citim documentele din Dosarul de arhivă studiat de noi: ANIC, fond IRRCS, Dosar 25/1953-1958, pp. 122-123.
PISICA – ÎN OGRADA OSTA
”Linia” fiind astfel stabilită, Elena Joja, Director adjunct al IRRCS, acționează repede. La trei zile după ”apostila” lui Octav Livezeanu, care găsise soluția ideală, salvatoare a bugetului IRRCS, în 9 aprilie 1957, ea trimitea la MAE o NOTĂ în care prezenta ”soluțiile” convenabile găsite de IRRCS. Căci MAE – trebuia să știe! Nu era nominalizat cel care o sugerase, adică Octav Livezeanu, soluția acestuia fiind cumva, asumată ca fiind a instituției – adică a IRRCS – nu a unei persoane! ”La adresa Dvs. Nr. 43269/1957 privind organizarea pe baze comerciale a unui concert de cameră la Viena, vă comunicăm că IRRCS consideră prea mari cheltuielile (subl. ns) pe care le-ar comporta acest concert în raport cu numărul persoanelor care l-ar putea audia (400). Suntem de părere – se spunea în continuare în NOTA trimisă de Elena Joja – că la popularizarea calităților de compozitor ale lui George Enescu ar putea contribui și dirijarea de către un dirijor român a unui concert Enescu (sau a unor piese de Enescu) în cadrul schimburilor de soliști și formații artistice stabilite de OSTA pentru anul 1957.” (ANIC, fondul IRRCS, Dosarul 25/1953-1958, p. 122-123). La finalul Notei era trecut numele lui Octav Livezeanu vice președinte (care, nu se știe de ce, nu-și pusese semnătura olografă pe text) și semnătura (olografă) a Elenei Joja. Astfel, ”pisica” era aruncată în ograda OSTA. Propunerea – explicită, concretă, a Legației României la Viena se topea în ”programul” ”schimburilor culturale” pe anul 1957 stabilite de OSTA. Când? Cum? Cine? Nimic concret. Când o putea, când o vrea OSTA! Era la latitudinea sa! Scopul acestei NOTE trimisă de Elena Joja era unul singur: prin intermediul MAE, Legația României din Viena era înștiințată asupra soluției pe care o primise demersul său: cheltuielile pentru un concert de cameră din creația enesciană erau prea mari iar ”ecoul” – dat fiind numărul participanților, doar 400 – era prea mic. Astfel, o propunere onestă, generoasă – imaginată de Legația României din Viena – era deturnată, adică, înghețată. De fapt, anihilată.
OSTA – TREBUIA SĂ ȘTIE
Dar, energica Elena Joja își va îndrepta atenția și spre cealaltă instituție care, conform soluției lui Octav Livezeanu, avea să fie implicată în finalizarea propunerii Legației României din Viena. Cum ”pisica” fusese aruncată în ograda OSTA – OSTA trebuia să știe. La 25 aprilie 1957 sub semnătura distinsei doamne, Oficiul pentru Spectacole și Turnee Artistice (OSTA) afla ”soluția” IRRCS privind organizarea unui concert de cameră cu lucrări din creația lui George Enescu ”pe baze comerciale”, adică fără fonduri din visteria statului român. In documentul trimis, Elena Joja detalia costurile și–și lansa propunerile. E oarecum ciudat că ea reiterează propunerile Legației române de la Viena consemnate în adresa MAE trimisă IRRCS în 9 martie 1957. S-a gândit, probabil, că OSTA trebuia să știe care erau propunerile Legației României din Viena, și care erau propunerile – de fapt opiniile – IRRCS. OSTA trebuia să știe totul, întrucât, acum OSTA trebuia să aleagă și să decidă! Acum OSTA – purta răspunderea! ”În vederea popularizării marelui nostru muzician George Enescu – scrie Elena Joja – MAE ne comunică posibilitatea unui concert de cameră ”Enescu” la Viena. Concertul ar putea avea loc (remarcați verbul condițional folosit – n. ns.) în BRAHMSSAAL- MUSIKVEREIN (400) locuri cu concursul unor forțe muzicale vieneze de prima categorie”.
BANII….BANIIII!
În NOTA Elenei Joja sunt consemnate și cheltuielile organizării concertului, în varianta proiectului Legației României din Viena: circa 15.000 de schilingi, din care: 10.000 schilingi pentru soliști; 2000 schilingi pentru sală; 3000 schilingi pentru promovare. Dar ”punctul fierbinte” al problemei era altul. De pe urma vânzării biletelor – sublinia foarte apăsat Elena Joja – ”nu se vor putea strânge mai mult de 1500-2000 de schilingi”. Deci banii încasați – scria ea – vor fi ”cu mult sub nivelul cheltuielilor”. Spre știința OSTA, Elena Joja reiterează și programul propus de Legația României din Viena: Suite dans style ancien, op. 3; sau: Sonata pentru pian nr. 1 fis-moll; sau: Suita pentru pian, nr. 2. Op. 10; Una dintre cele trei Sonate pentru vioară op. 2, op. 6, op. 26; Trio de coarde ”Aubade”; Lieduri (pe versuri n. ns.) de Clement Marot”. Reamintind acest program – ce fusese alcătuit de către Legația României din Viena – Elena Joja părea să ignore soluția ”genială”(????) a lui Octav Livezeanu care considera că în programul concertului de cameră cu lucrări enesciene putea figura ”o singură bucată”! Poate că distinsei doamne i se va fi părut absurdă – dacă nu chiar jenantă – propunerea superiorului său, ”Tov” Octav Livezeanu și, ca să mai ”dreagă busuiocul”, reiterase programul propus de Legația României din Viena! Dar, prudentă, ea preciza că programul propus de diplomații români de la Viena, nu era bătut în cuie, că el – scria domnia sa – ”ar putea fi îmbunătățit cu partituri din țară”. Iar dacă în această operațiune de…îmbunătățire se ajungea la soluția lui Octav Livezeanu, aceea de a fi cântată în cadrul concertului ”o bucată” – nu o lucrare, nu o compoziție, ci o bucată din creația enesciană – cu atât mai bine! Cu siguranță, costurile ar fi fost mai mici iar chestiunea asigurării partiturilor – pentru o… bucată – ar fi fost mai ușoară!
CIREAȘA DE PE TORT
Însă, ”cireașa de pe tort” abia acum o servea Elena Joja. Textul care urmează în NOTA trimisă de ea către OSTA este deosebit de relevant pentru poziția staff-ului IRRCS față de propunerea Legației României din Viena. Citindu-l, înțelegem că în preocuparea culturnicilor de la IRRCS nu era important succesul concertului închinat lui George Enescu. Nici faptul că el putea să fie un prilej de rememorare a marelui muzician român – în special a creației sale componistice. Primordiale pentru ei erau…costurile! Doar costurile. Banii!… Banii care ar fi trebuit să fie scoși din buzunarele IRRCS. În consecință, Elena Joja preia soluțiile propuse de mai marii săi – de Octav Livezeanu și nu numai. ”Considerând această propunere (a Legației României din Viena – n. ns.) prea costisitoare față de aportul ce l-ar putea aduce (subl. ns.) vă rugăm să ne comunicați dacă există posibilități pentru realizarea unui concert Enescu – eventual dirijarea de către un dirijor român a unui concert Enescu – sau numai câteva bucăți (subl. ns.) în cadrul schimburilor de soliști și formații artistice stabilite de Dvs. pe baze comerciale”. Acum ”pisica” a fost aruncată de-a-binelea în ograda OSTA!
AU ÎNVINS CULTURNICII
În această ”bătălie” a învins punctul de vedere mărunt (meschin) al unui/unor culturnici ce nu aveau în vedere decât BANII, banii care ar fi fost cheltuiți pentru organizarea unui concert în memoria marelui muzician român. Banii! Nimic nu părea să conteze în practica (sau mintea) celor ce mișcau hârtii în birourile IRRCS, puneau apostile sibilinice și inventau….soluții lăturalnice, revoltătoare prin finalul lor! Astfel, inițiativa Legației României din Viena pentru organizarea unui concert cu un program exclusiv din creația enesciană era deturnată. De fapt anihilată. Concertul Enescu, în varianta concepută de Legația României, nu va avea loc ci, într-o variantă modificată, în cadrul programului de comemorare a lui George Enescu la Viena – inițiat și susținut de ”George Enescu Komitte”, o structură special creată pentru realizarea acestui scop de către o echipă de mari personalități ale vieții muzicale vieneze, prieteni și admiratori ai lui George Enescu. Urmărind activitatea membrilor acestui Comitet vom afla (cu amărăciune) că ceea ce n-au făcut românii – au făcut străinii. Pe parcursul pregătirilor pentru comemorarea lui George Enescu la Viena în anul 1957, culturnicii de la IRRCS nu vor face un pas ”în lateral”, lăsându-i pe alții să facă ceea ce n-au făcut ei ci, își vor etala, din nou, limitele (de fapt, metehnele) încercând să-și impună punctele de vedere, în pofida faptului că, acum totul se făcea pe banii…altora și că ei erau luați în seamă doar pentru că erau din…țara lui George Enescu! Episoadele care urmează din ciclul GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII vă vor aduce noi elemente privind hățișurile birocratice, indolența și ignoranța în care-și treceau timpul (și viața) aparatnicii și culturnicii din unele instituții create de liderii comuniști români pentru promovarea valorilor culturii române. Citiți!
