Nestingherit ”făcătorul” de biografii, adică cenzorul comunist, își continuă treaba, determinat de același impuls: să modeleze, să taie. Căci, nu-i așa, ”ce se taie – nu se fluieră!” Dar și să adauge. Cu de la sine putere. Sau la indicația cuiva ”de sus”? Deci, să modifice, să facă o biografie. După bunul său plac, sau al comandamentelor politice sub care acționa. Apar însă, niște situații bizare! Aproape contradictorii, încât, lectorul de azi se încurcă în incertitudini, în efortul de căutare a unor… înțelesuri! Căci despre logică nici nu poate fi vorba. Cu ”logica” lui, a ”făcătorului” de biografii, a cenzorului anonim, ne-am întâlnit în episodul anterior. Cât despre adevăr!!! Ehei…cale lungă! Adevărul stă ”chitit” (ascuns) cum ar spune un nepot al meu din Vorona-Botoșanilor!
REGELE A CĂZUT
În continuarea textului pe care vi l-am prezentat în episodul anterior (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosar 480/1951, p. 52), există un alt pasaj șters! Un pasaj care era, cum se spune, ”pe linie”, el referindu- se la un segment ”glorios” din viața lui Matei Socor: perioada de după 23 august 1944. Dar, ”făcătorul” de biografii, cenzorul comunist anonim, nu pare să fie interesat de acest lucru. El citește și șterge. Urmăriți ce a șters. Pentru a releva demersul său, vom folosi, ca și în episodul anterior, un alt corp de literă. Deci: ”După 23 august 1944 – se spune în textul aflat sub ”foarfeca” cenzorului comunist – Matei Socor a scris cântece patriotice și de mase, însuflețind poporul muncitor în lupta pentru o viață mai bună, pentru izgonirea burghezo-moșierimii de la putere. Chiar în noaptea proclamării Republicii, compozitorul a scris Imnul Republicii”. Promptitudinea compozitorului a fost atunci, fără cusur! Și pe bună dreptate a stârnit uimirea! De fapt, acest moment istoric era pentru Matei Socor împlinirea ideilor pe care le promovase cândva ca membru al mișcării republicane din România coagulată în acel Comitet Revoluționar Republican, care organiza campanii antimonarhiste bine articulate. (cf. Ionuț Iamandi, Matei Socor, Primul președinte comunist al Radioului, Revista Historia, Nr. 186, iulie, 2017) Ca membru al acestei mișcări republicane Matei Socor era un antimonarhist convins! Iar iubirea sa pentru Republică era sinceră, nedezmințită! Așa încât, atunci când a aflat că Regele Mihai a fost înlăturat de pe tronul României și, odată cu el și ”monstruoasa monarhie”, cum avea să fie numită apoi de către politrucii și culturnicii comuniști și de către unii istorici, obedienți puterii comuniste de la București, domnia sa a fost cuprins de o mare bucurie, de un sentiment autentic de satisfacție și împlinire! Această bucurie s-a transformat într-o minunată, dumnezeiască inspirație! Sub impulsul acestor sentimente Matei Socor a compus muzica pentru un imn. Într-o noapte!
SOCOR COMPUNE UN IMN ÎNTR-O NOAPTE
Chiar în noaptea aceea, când Regele Mihai, aflat, în liniștea Palatului Elisabeta, era pus în ”bătaia puștii” – de fapt a pistolului – Comisarului sovietic, pe numele său Andrei I. Vîșinski și sub privirea rece a complicilor săi: Dr. Petru Groza, primul ministru al României și Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul comuniștilor români, Matei Socor – politrucul – a scris un imn. Într-o noapte, cumplită, cu urmări grave pentru România și poporul român, Matei Socor a compus o muzică înălțătoare! Un imn pentru Republică! Pentru o formă de stat proclamată, imediat, într-o adunare pripită a Parlamentului României. Ceremonia a avut loc, chiar a doua zi, în ziua de 31 decembrie 1947, în pofida faptului că erau încălcate toate procedurile democratice. Dar, Matei Socor nu părea interesat de acest aspect, devenit, în noile condiții istorice – desuet! El…cânta! Ridica un imn! Fanatism? Sau necunoașterea crasă a istoriei țării în care trăia? Și una și cealaltă. Parcă-l văd pe Matei Socor, cu ochii săi mari, de obicei triști, încărcați de melancolii (așa cum ni-l arată pozele sale de tinerețe) aprinși acum de bucurie, de flacăra inspirației (nu divine, că era ateu, ca orice bun și veritabil comunist). Regele a căzut! Trăiască Republica! și-o fi strigat el sie-și, minunându-se de glasul său țâșnit din adânc! Și s-a așezat iute la masa sa de scris, ca nu cumva muza Euterpe să fugă pe fereastră! La masa sa, de stejar – nu de brad! Aceea – de brad – a fost a poetului nepereche al românilor. La acea masă austeră, într-o singură noapte, va fi scris el Imnul Republicii, compoziție care avea să fie imediat transcrisă, trecută în știme, interpretată și lansată în eter, spre știința tuturor românilor, care mai aveau în auz minunatele acorduri enesciene ale Imnului Regal!
CENZORUL COMUNIST TAIE
Imnul lui Socor, o compoziție țâșnită din sufletul și mintea creatorului ei sub impulsul inspirator al unui moment dramatic ce marca încheierea unei epoci benefice și glorioase a României, aceea a monarhiei, a fost după aceea, pentru câțiva ani, Imnul de Stat al României! De ce nu i-o fi plăcut cenzorului comunist, ”făcătorului” de biografii, referirea la acest moment ”glorios” din biografia lui Matei Socor încât și-a înfipt ”plaivazul” în textul dactilografiat și, fără milă, a tăiat? La fel a tăiat și rândurile privind activitatea lui Matei Socor de după 23 august 1944 când a scris ”cântece patriotice și de mase” care – cum se menționa în text – au însuflețit poporul muncitor ”în lupta pentru o viață mai bună”, pentru ”Izgonirea burghezo – moșierimii de la putere”! Și, la fel, a tăiat și următoarele rânduri: ”În această perioadă (de după 23 august 1944 – n. ns.) el a mai compus și lucrări instrumentale valoroase ca ”Passacaglia” pentru violoncel și orchestră”. Sub același ”plaivaz” necruțător a dispărut și textul care urmează. Citiți: ”După apariția istoricii (sic!) Hotărâri a Comitetului Central al Partidului Comunist Bolșevic al Uniunii Sovietice asupra problemelor muzicii (din februarie 1948 – n. ns) Matei Socor s-a orientat curajos spre o muzică socialistă în conținut, exprimată prin forme accesibile maselor largi, o muzică bazată pe o melodie sănătoasă și expresivă, strâns legată de intonațiile cântecului nostru popular, îmbrăcată într-o armonie plăcută și în același timp colorată. Poemul simfonic ”Mama”, scris pe versuri de Maria Banuș, cu o tematică legată de lupta pentru pace a poporului nostru muncitor, reflectă o nouă fază de creștere și maturitate a talentului său creator”. (ibidem, loc. cit. p. 52). Cum am spus, și acest pasaj a fost șters! Dumnezeule! Nu mai înțeleg nimic! Nici acest pasaj, nu i-a plăcut ”făcătorului” de biografii, cenzorului comunist! De ce? Caut răspunsul. Citiți episodul următor, episodul 4, din mini serialul nostru intitulat: SUB CENZURA COMUNISTĂ. Matei Socor – ca o statuie fără cap (4) Citiți.
