ETNIILE SE MIȘCAU
În acei ani – anii primului război mondial – în spațiul european aveau loc transformări geopolitice profunde. Se prăbușea un imperiu, Imperiul Austro–Ungar și pe ruinele lui luau ființă formațiuni statale noi. Etniile – se mișcau. Își cereau dreptul la existență, la recunoașterea particularităților lor culturale și istorice, la integrarea lor în formațiuni statale naționale, de sine stătătoare – independente! Un suflu nou, de adâncă efervescență, trecea peste Europa. Iar elitele intelectuale se integrau în acest curent de înnoire și îl întrețineau cu toată energia lor, cu forța minții aprinsă de idealuri romantice și doctrine naționaliste. În acest climat, Marțian Negrea, fiul de țăran din Vorumlocul Sibiului, trecut prin școli care i-au conturat personalitatea și i-au direcționat destinul, bătea la înaltele porți muzicale ale Vienei. În toamna anului 1918, imediat după se se va elibera din serviciul armatei austro-ungare (o armată ce, acum, nu mai exista, pierind odată cu Imperiul său) Marțian Negrea se înscrie la Academia de muzică (Akademie fur Musik und Darstellende Kunst) unde va fi student în anii 1918 – 1921. Pentru plata taxelor școlare și acoperirea cheltuielilor de întreținere se baza pe economiile sale din solda de ofițer al fostei armate austro-ungare. Mai târziu, după înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România, din decembrie 1918, va primi o bursă – pe termen limitat – de la statul român. Cu toate acestea traiul său zilnic era acela al unui student modest, chiar sărac. Astfel, viața sa de student nu va fi prea ușoară, într-o capitală care fusese întotdeauna locul de întâlnire al elitelor intelectuale, economice și politice ale regimului habsburgic. Dar, după război, după destrămarea imperiului habsburgic, locul luxului și opulenței va fi luat de sărăcie și inflație. Viena anului 1918 n-a fost ocolită de urmările războiului: inflație, lipsa combustibilului și a alimentelor de bază. Despre traiul său zilnic la Viena viitorul muzician avea să-și amintească: ”Nu odată s-a întâmplat – declara el peste ani – ca masa mea de prânz sau de cină să fie compusă din câteva smochine, pe care italienii le exportau atunci austriecilor”. Uneori, drumul până la școală îl făcea pe jos deoarece la o intersecție exista o tarabă de unde cumpăra ”doi cartofi sau o bucată de dovleac copt” (subl. ns.) . Bucata de dovleac era fierbinte și – își amintea muzicianul – îi ținea și… ”de cald”. ”Toate aceste mizerii – își va aminti el – le-am îndurat mai ușor după ce am luat contact cu colegii români de la alte Facultăți” (….) (Prof. dr. Vasile Vasile, Marțian Negrea – un muzician de seamă al muzicii românești și al spiritualității ortodoxe, Editura Andreiană, Sibiu, 2021, p. 39).
MENTORUL VIENEZ
Anii de studii la Viena au fost ani de muncă încordată, de împlinire a personalității sale dar și de afirmare a vocației sale artistice: aceea de compozitor. Din nou are norocul unei întâlniri providențiale: întâlnirea și apoi studiul, cu profesorul bucovinean Eusebie Mandicevschi. Cu el va studia armonia, contrapunctul și fuga. Eusebie Mandicevschi va fi pentru tânărul ardelean mai mult decât un profesor. Va fi un îndrumător, un mentor. În acei ani, Eusebie Mandicevschi era o personalitate marcantă a spațiului muzical vienez. Făcuse studii strălucite de filologie germană și filozofie la Universitatea din Viena (1875-1880), completate cu studii în domeniul muzical, muzicologie, estetică muzicală. El beneficiase de îndrumarea unor mari personalități universitare ale momentului, precum profesorii Martin Gustav Nottebohm și Eduard Hanslick. Eusebie Mandicevschi fusese bibliotecar și arhivar al Societății ”Prietenii Muzicii” din Viena ceea ce-i facilitase cunoașterea unor documente muzicale de o valoare inestimabilă. Îl cunoscuse pe Johannes Brahms cu care legase o strânsă prietenie și căruia îi câștigase încrederea astfel încât marele compozitor îi va lăsa, prin testament, custodia creației sale artistice. Eusebie Mandicevschi era el însuși profesor în învățământul superior muzical vienez. La Conservatorul din Viena el preda istoria muzicii, teoria instrumentelor muzicale, armonia, contrapunctul și compoziția.
CĂ DOARĂ… ȘI EU MI-S ROMÂN
În viața tumultoasă a Vienei acelor ani tânărul muzician ardelean Marțian Negrea nu-și putea găsi un îndrumător mai bun. Nu era primul student român al profesorului bucovinean. Cu el mai studiaseră alți tineri din România: Ion Scărlătescu, Emil Riegler-Dinu și Ciprian Porumbescu, un muzician român trecut prea repede în lumea umbrelor. Relația studentului Marțian Negrea cu Eusebie Mandicevschi, continua astfel o tradiție. Ea a trecut repede peste rigorile normelor academice îmbogățindu-se cu momente tandre, prietenești. Într-un articol publicat de Marțian Negrea în Revista ”Muzică și poezie” (Nr. 7, 1936), muzicianul român își amintea de prima sa întâlnire cu Eusebie Mandicevschi. A fost o întâlnire care, menționa Marțian Negrea în articolul său (”Dr. Eusebie Mandicevschi, Amintiri personale”, Revista ”Muzică și poezie”, Nr. 7, 1936), l-a emoționat până la lacrimi. Deși în sală erau studenți germani, profesorul nu s-a sfiit să-l întrebe pe studentul Marțian Negrea dacă era român. ”M-a emoționat până la lacrimi – scria Marțian Negrea – când, în prima lecție a sa, în fața tuturor colegilor germani, m-a întrebat, într-o românească cu un mic accent străin, dacă sunt român”. Surprins, studentul a răspuns: ”da” și după aceea a venit – calm – argumentul profesorului: ”că doar și eu sunt român”. (subl. ns.) Acest moment a marcat începutul unui stil aparte de comunicare între student și profesor. Dialogurile dintre cei doi aveau loc, de obicei, în limba română și erau străbătute de o adâncă și curată emoție. Marțian Negrea își amintea cu duioșie că ”în astfel de ocazii, oricine ar fi putut observa că ochii lui (ai profesorului – n. ns.) inteligenți și ageri (….) căpătau o lucire deosebită” atunci ”când pronunța câte un cuvânt românesc”. (Veturia Dimoftache, Marțian Negrea, Editura Novum, Iași, 2003, p. 30).
AVEA ȘI ALȚI PROFESORI
La Viena tânărul student român se va bucura și de îndrumarea altor mari profesori ai învățământului universitar muzical vienez. Cu profesorul Franz Schmidt va studia compoziția și orchestrația, cu Eugen Thomas dirijatul coral, cu J. Saphier pianul, cu Witz Norvil tehnici de canto. Au fost trei ani de muncă intensă. Sub îndrumarea profesorilor săi studentul român avea să ia contact ”cu marea tradiție muzicală germană dar și cu tendințele postromantice ale vremii care i-au influențat limbajul armonic” (Cf. Nicoleta Ioniță, In memoriam: Marțian Negrea, SibiuNews, 29 ianuarie 2014). La Viena, tânărul student român va descoperi că vocația sa artistică era – compoziția!
PRIVILEGIUL
Dincolo de cunoștințele pe care le va primi la cursurile lui Eusebie Mandicevschi, tânărul student român va avea prilejul ca, prin intermediul profesorului său, să cunoască documente muzicale inestimabile. Ca arhivar al ”Asociației prietenilor muzicii” ”profesorul” avea acces la manuscrisele unor mari compozitori precum Debussy, Ravel, Saint-Saens, Paul Dukas, Richard Wagner, Richard Strauss, Jules Massenet, Piotr Ilici Ceaikovski, Alexandr Borodin, Nicolai Rimski-Korsakov și alții. El le încredința – cu grație – studentului său ardelean astfel încât acesta le studia în tihnă, și – uneori – le lua cu el la concertele și spectacolele unde operele acestor muzicieni erau cântate. Era, desigur, un privilegiu să asculți – în concert – muzica acestor mari compozitori tălmăcită de mari interpreți ai momentului precum erau Enrico Carusso, Lothe Lehmann, Alfredo Casella și alții, având în mână, la propriu – ca instrument de comparație – chiar partitura! (ibidem. Veturia Dimoftache, op. cit. p. 30).
VIZITA
Atitudinea lui Eusebie Mandicevschi față de studentul său venit din România, lua uneori aspecte aproape paterne. La câteva luni după începerea cursurilor studentul ardelean a fost vizitat de profesorul său bucovinean chiar la locuința sa de la Capela română din Lowelstrasse. Profesorul voia să afle în ce condiții trăia studentul ardelean și, cu această ocazie, ”să-și mai încerce și el limba” – adică limba sa maternă – limba română. ”În toamna anului 1919 – își amintea peste ani muzicianul ardelean – când locuiam la Capela greco-ortodoxă română din Strada Lowel, nr. 8, într-o bună zi îmi sună cineva la ușă. Deschid și deodată apare înaintea mea figura simpatică a profesorului Mandicevschi. Încântat de atâta cinste l-am poftit în cameră și nu mică mi-a fost mirarea când mi-a spus că a venit să stea de vorbă cu mine, să-și mai încerce și el limba pe care a auzit-o prima dată în lume și pe care de vreo 40-50 de ani, de când n-o mai vorbește, a cam uitat-o. Stăteam alături ore întregi și abia mai știam să-i răspund la atâtea întrebări cu privire la România Mare de după război” (ibidem. Prof. dr. Vasile Vasile, op. cit. p. 47) Astfel, pentru profesorul Eusebie Mandicevschi, întâlnirile cu studentul ardelean Marțian Negrea constituiau nu numai un prilej de a afla ce se mai întâmpla ”pe acasă”, în România Mare, ci și un prilej de a se întoarce la parfumul limbii sale materne: limba română.
O INVITAȚIE
Un moment emoționant a avut loc între cei doi – profesor și student – la sfârșitul anilor de studiu ai viitorului muzician român. Atunci, Marțian Negrea i-a făcut profesorului său o vizită de rămas bun. Din politețe, sau poate dintr-un sentiment profund de simpatie și încredere, fostul student i-a adresat fostului său profesor invitația de a veni în România, astfel ca și alți studenți români să se bucure de știința sa pedagogică, de farmecul său inegalabil și, nu în ultimul rând, de cultura sa. Cu siguranță profesorul va fi fost încântat. ”S-a uitat la mine lung – povestește muzicianul ardelean despre această împrejurare – și cu o voce sacadată mi-a răspuns: ”Nu amice, asta n-o mai pot face, sunt prea bătrân ca să mai pot să muncesc în țara mea după cum aș dori”. ”În ochi – relatează Marțian Negrea - îi luceau două lacrimi” (Marțian Negrea, Dr. Eusebie Mandicevschi. Amintiri personale, Muzică și poezie, Revista Filarmonicii București, An. I, Nr. 7, mai, 1936, p. 17). Profesorul nu ignora anii senectuții sale! Avea 64 de ani! Relația foarte specială pe care tânărul muzician o clădise în anii de studii la Viena cu profesorul său Eusebie Mandicevschi va continua și după întoarcerea sa acasă, în România. Căci, în pofida locului însemnat pe care-l dobândise în spațiul muzical și în învățământul universitar vienez, în pofida anilor (mulți) care trecuseră de la plecarea sa din țară, profesorul nu se înstrăinase de locurile sale natale, de viața și oamenii lor. El scria fostului său student, se interesa de viața sa și de evenimentele din țara sa întregită, devenită, acum, România Mare.
SUB FARMECUL MUZEI EUTERPE
În anii de studiu la Viena, – oricât ar fi fost de captat de talentul pedagogic al profesorilor săi, oricât ar fi fost de atras de parfumul vieții cotidiene vieneze, de farmecul vieții artistice – concerte, spectacole, serate și baluri – tânărul muzician n-a fost părăsit de muza Euterpe. Așa cum în anii de război, când s-a aflat pe front ca ofițer al armatei austro-ungare, nu s-a despărțit de muzică, îmbogățindu-și palmaresul componistic, tot așa s-a întâmplat și în anii studenției vieneze. Exegeții operei sale componistice consemnează un număr însemnat de lucrări pe care autorul însuși le-a considerat ca fiind importante în palmaresul său artistic atribuindu-le număr de opus. Astfel sunt cele Patru piese pentru pian, opus 1, compuse în anul 1919 – primul an al studenției sale vieneze. În același an, 1919, Marțian Negrea va mai compune muzica pentru Canon, Preludii, Chorale, Fugi, op. 2. În anul următor, 1920, el va compune Preludiu și Fugă pentru un Cvartet de coarde care va intra în palmaresul creației sale cu numărul de opus 3. În același an (decembrie 1920) el va finaliza muzica pentru Rondo-ul în si minor, op. 4. Ultimul an de studii la Viena, 1921, se va îmbogăți cu o nouă lucrare componistică: Sonata torso în Sol major, op. 5. Peste ani, cu prilejul unui moment aniversar (1973) Marțian Negrea va aprecia anii studenției vieneze ca fiind perioada când a descoperit că vocația sa era….. compoziția. ”Atunci mi-am descoperit adevărata vocație” (subl. ns.) – declara domnia sa unui jurnalist bucureștean. Din nefericire palmaresul componistic din anii studenției vieneze este prea puțin cunoscut. După cum menționează distinsa doamnă Veturia Dimoftache – unul dintre exegeții vieții și operei lui Marțian Negrea – toate lucrările compuse în anii studiilor vieneze, cu excepția Rondo–ului în si minor, ”au rămas nepublicate”. (subl. ns.) (cf. Veturia Dimoftache, op. cit. p. 35). Acest fapt nu umbrește cu nimic însemnătatea studiilor vieneze pentru definirea personalității muzicianului. ”Anii de studii la Viena – apreciază distinsa doamnă Veturia Dimoftache – au fost fundamentali pentru pregătirea muzicală, artistică și intelectuală a lui Marțian Negrea”. În anii care au urmat Marțian Negrea se va impune în spațiul muzical clujean ca un muzician complex: compozitor, dirijor și profesor universitar. Muza Euterpe îl va însoți pretutindeni: acasă, la masa de lucru, la universitate, în sala de curs, în sala de concert sau sub bolțile înalte ale Catedralei romano-catolice. Pentru distinsul muzician perioada clujeană va fi o perioadă fastă. Să-l urmărim. Citiți, deci, episodul următor din mini serialul nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi. (6) În slujba muzei Euterpe. Citiți!
