UNII – ERAU VEDETE
Așa dar, să ”tragem linie” și să…adunăm. Cine erau cei care au scris ode, imnuri și cantate? Care era locul lor în peisajul muzical românesc, în anul de grație 1949? Erau vedete? Sau niște sărmani anonimi? Care erau creațiile lor de până atunci? Ce scriseseră?
Datele pe care le avem la îndemână ne ajută să aflăm – în linii mari – palmaresul lor artistic anterior. Scriseseră muzică de dans, cântece de dragoste, romanțe! Și datorită acestor creații erau cunoscuți în epocă, erau compozitori ”la modă”! Erau vedete – cum se spune. Erau iubiți, ”cântați”. Multe dintre creațiile lor erau ”șlagăre”. Și totuși, s-a lăsat târâți de valul proletcultismului. Au scris ode, imnuri și cantate! Iată-l de pildă pe Ion Chirescu, cel care era autorul unor cântece de dragoste, romanțe extrem de iubite de marele public. Dar, în noile împrejurări, scrie și cântece cu mesaj proletcultist precum acesta: Popor – ține frânele. Și multe altele. Sau, Filaret Barbu – cunoscutul animator și conducător al unei orchestre de muzică populară. El culege sau compune cântece pentru coruri și formații de fanfară, cântece pentru ”voce și pian” de mare succes, precum: Lugojana nouă, Jocuri bănățene, Trei cântece haiducești , etc., etc, Dar, nici el, nu face față valului de proletcultism. Așa încât – compune la greu cântece cu mesaj proletcultist. Și are – firar să fie – o producție…bogată! Citiți: Uniți, frați plugari, Imnul RPR, 7 Noiembrie, Țesătoarea Florentina, Cărbunarii, Colind de muncă, Cor plugăresc, Taxatoarea mea cea dragă , etc., etc., Și compozitorul H. Mălineanu – cunoscut, ”cântat”, iubit pentru tangourile și romanțele sale precum: Te iubesc așa cum ești, Noapte bună – oriunde ai fi și, mai ales, pentru cântecele devenite șlagăre, Ce cauți tu în viața mea?, Adevărata mea dragoste ești tu, etc., etc., – se lasă cuprins de val! Și el compune cântece proletcultiste precum: Frontul muncii, frontul păcii, Pentru țărișoara mea, Măi frate muncitor, etc., etc., Și surprizele continuă. Aurel Giroveanu – cunoscut și iubit pentru romanțele lui adorabile precum: Ciobănița cu gurița, sau cântecele de dragoste: Serenada, De ziua ta, La portița mândrei mele, La fântână, etc., etc., – compune un vals (un vals popular – notează el ) intitulat: Cântecului strungului. Apoi câteva marșuri: Tot înainte, Pionierii păcii, Brazda nouă pe ogoare , etc., etc.,
ALȚII – ANONIMI
Dar, pe ”listele” întocmite de aparatnicii anonimi ai Societății Compozitorilor Români se află și numele unor compozitori (mulți) care n-au atins niciodată celebritatea. Citiți: Grigore Albin, Alexe Mircea, I. Băjescu-Oardă, G. Boldeanu, Liliana Delescu, Albin Anatol, A. Ghibănescu, Gică Ionescu – Găină, Jean Lettony, Eddy Marcus, I. Paschill, I. Popescu – Peppo, Eliza Petrescu, Valter Vogel, Ion Vintilă, etc., etc., Aceiași întrebare se pune și pentru ei: de ce alături de celelalte creații aflate în palmaresul lor – romanțe, valsuri, tangouri, cântece de dragoste – au scris și cântece cu mesaj proletcultist? Desigur, ei nu erau celebri – precum Kirculescu, Giroveanu, Mălineanu, Filaret Barbu, Ștefan Kardoș, etc., etc.- dar tindeau! Aceste cântece, cu mesaj proletcultist – le ofereau posibilitatea să devină celebri? Aceste cântece erau – pentru ei – ”cheia” cu care credeau că vor deschide ușa celebrității? Sau, mai mult decât atât, ușa supraviețuirii, a siguranței zilei de mâine? Cu siguranță!
UN TITLU HAZLIU – ȘI NU PREA
Rememorând aceste titluri – am avut multe surprize – pe cât de hazlii pe atât de dureroase – întrucât ele demonstrau cât de mult intraseră sub ”valul” de proletcultism unii dintre dragii noști compozitori. Iată un exemplu care este deosebit de elocvent. Aurel Giroveanu, despre opera căruia am amintit în episoadele anterioare, a scris și o romanță intitulată – Noaptea-n sat când tractoriștii se odihnesc! Când am citit acest titlu, Noaptea-n sat când tractoriștii se odihnesc, m-am oprit din lectură. Am râs și m-am întrebat și eu, ca Morometele lui Marin Preda: ”Ei, ce se întâmplă în sat când tractoriștii dorm?” ”Păi dacă dorm – e liniște! Cântă huhurezii, și broaștele” – dacă va fi fiind vreun lac pe-aproape! ! ”Și cocoșii! ” – ar fi răspuns Moromete, stând pe prispă și trăgând lacom din ”țigare” – cum zicea ”Cocoșilă – un alt erou moromețian. ”Dar… dacă tractoriștii n-ar fi dormit?” – m-am întrebat eu – precum Morometele lui Marin Preda! Și, ca și el, am stat pe prispă (pe o prispă imaginară) și am încercat să despic firul în patru! Eeeehhhh… atunci ar fi fost altceva! S-ar fi auzit, cântece, râsete! S-ar fi deslușit în întunericul nopții râsetele fetelor stând pe la porți cu amorezii lor, tractoriști (sau nu) acum îmbrăcați în cămăși curate de in sau bumbac, cu pălării date pe spate, ori șepci muncitorești puse pe-o sprânceană! Și freza bine pieptănată, dată cu ”ulei de briantină”, că mirosea frumos și era la modă! Ehei! Satul ar fi fost plin de viață noaptea mai ceva decât ziua, când se aude doar cotcodacul găinilor după ce au făcut oul în cuib, sau măcănitul rațelor pe bătătură! Ori scârțâitul vreunei căruțe ce trece leneș pe drum! Dar așa… dacă tractoriștii dorm, dacă – așa cum spune cântecul – ”se odihnesc”, e liniște, că mâine, în zori, se urcă pe tractor și toată ziua muncesc cu…spor!” Nu acesta era îndemnul – strigat la tot pasul de către propagandiștii și politrucii Partidului Comunist Român? TOȚI oamenii muncii – întregul popor – să muncească cu spor!!!!!! În fabrici și uzine, pe șantiere și pe ogoare – oriunde s-ar fi aflat – să muncească cu spor pentru construirea socialismului, pentru o viață nouă, mai bună și mai dreaptăăăăăăă….. bla., bla., bla., Acesta să fi fost …tâlcul, de fapt mesajul, titlului dat de Aurel Giroveanu compoziției sale dedicată…tractoriștilor? Daaaaaaaa! Acesta! Nu încape nicio îndoială!
PREZENTUL ERA NĂUCITOR
Aceste cântece cu mesaj proletcultist – ode, imnuri și cantate – au fost scrise sub impactul evenimentelor care au avut loc pe scena politică românească după instaurarea guvernului dr. Petru Groza, în martie 1945, și, mai ales, după înlăturarea regelui Mihai I al României, în decembrie 1947, când a devenit clar ca lumina zilei, că România, intrată sub obrocul Moscovei și în sfera ei de influență, pornise pe un alt drum al dezvoltării sale istorice: cel al comunismului și al obedienței față de Moscova. Prezentul – era năucitor! Nimic nu putea fi ascuns sub promisiunile și mesajele triumfaliste lansate de liderii comuniști aflați la guvernare și transpuse – mai mult sau mai puțin măiestrit – în cântece, imnuri, ode și cantate cu mesaj proletcultist! Prezentul era agresiv și năucitor. Compozitorii – erau parte a acestui prezent. Un prezent care-i determina să caute căi de supraviețuire. Toți – deopotrivă – cei celebri (deja) și cei mai puțin celebri. Toți trebuiau să facă față ”clipei. Cerințelor ei. Și astfel au scris – alături de cântece de dragoste, valsuri, tangouri, romanțe, muzică de dans la modă – și altfel de cântece: marșuri, ode, imnuri și cantate pentru Stalin, pentru pace, pentru Republică, pentru tractoriști și țesătoare, pentru fabrici și ogoare, pentru, pentru, pentru., Ei au scris sub imperiul ”clipei”, împinși de spaima de a fi fost puși ”la index”, împinși de frica de a fi împinși în neant de către regimul politic ce-și întărea puterea, zi de zi. Ei au scris sub imperiul ”clipei”, al unei clipe nefaste, pentru a-și asigura supraviețuirea, pentru a-și asigura prezența în… prezent. Dar viitorul?
IAR VIITORUL – ERA NESIGUR
Dar, pentru cât de dur era pentru ei prezentul, pe atât de dur avea să fie și viitorul. Câți dintre cei ce se află pe ”lista” compozițiunilor” declarate, alcătuită în toamna anului 1949, se mai află astăzi în atenția publicului din România? Nici măcar cei care atunci erau vedete, erau celebri și în topul preferințelor publicului larg! Puțini își mai amintesc azi de Aurel Giroveanu, H. Mălineanu, Ion Chirescu, Nicolae Kirculescu, Mișu Iancu, Ștefan Kardoș, care – cum am spus – erau celebri în epocă! Puțini, foarte puțini! Vorbim de publicul larg, nu de melomani, nu de muzicologi, nu de redactori ai unor emisiuni muzicale de Radio sau cercetători ai istoriei muzicii românești. Despre ceilalți – mai puțin cunoscuți – pe care i-am nominalizat, – nici atât! Ei erau, de pe atunci, pe jumătate anonimi! N-au cunoscut celebritatea – nici atunci și nici mai târziu – în pofida compromisului pe care l-au făcut, al ”pactului cu diavolul”! Ei au intrat repede în uitare, la fel cum s-a întâmplat și cu ”celebritățile zilei”.
COMPROMISUL – NU LE-A FOST DE FOLOS!
Este oare cazul să ne mai întrebăm de ce au scris ei astfel de cântece? Cei care erau celebri, vedete, compozitori ”cu operă”? Dar și cei care erau la început de drum, cei care tindeau să ajungă vedete, cei care visau să aibă…operă! Da, credem că este! Și este nevoie să ne întrebăm întrucât de atunci, din acel an 1949, de când datează documentele care au stat la baza acestui mini serial, au trecut aproape trei sferturi de secol. Și nu numai atât. Noi, cei de azi, ne aflăm într-un alt timp istoric. Sub impactul valului revoluționar al anului 1989, sistemul politic comunist din România – și nu numai – a fost înlăturat. Cei care au impus creatorilor români să scrie astfel de cântece – Partidul Comunist Român, culturnicii și politrucii care-l slujeau – au fost măturați și trimiși la lada de gunoi a istoriei! De gunoi – am spus! Strategiile lor politice, constrângerile, amenințările – s-au făcut praf și pulbere! Da! Dar – documentele au rămas! Precizăm că aceste titluri au fost culese din documente de arhivă ce consemnau producția existentă în anul 1949. Dar – în același fond arhivistic (Fondul Uniunii Compozitorilor aflat în custodia ANIC) pe următorii ani există – în continuare – o bogată producție de ode, imnuri și cantate cu mesaj proletcultist – cu deosebire în mandatul de președinte al lui Matei Socor – care cultiva și finanța (copios) asemenea producții. Căci ”pușculița” Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – și anume, Fondul Muzical – era bine asigurată cu bani de la ”partid”, iar strategia Partidului Comunist Român era alcătuită – de către culturnicii și politrucii staliniști – pe termen lung – dacă s-ar fi putut for ever! Dar – după cum știți – nu s-a putut! A venit revoluția din decembrie 1989 și a spulberat TOT ceea ce culturnicii și politrucii comuniști înfipți la guvernarea României întocmiseră.
CONCLUZIA?
Concluzia? Compromisul pe care muzicienii români – celebri sau mai puțin celebri, vedete sau anonimi - l-au făcut – atunci – nu le-a salvat decât ”clipa”! Doar prezentul! Numele lor și al creațiilor lor au rămas în arhive. Și zac acolo, sub colbul uitării. Rareori – câte un cercetător mai curios, mai ”pricinos” cu acel timp, – scutură colbul, își înfige privirea în pagini cu literele mâncate de vreme, își aprinde imaginația și reconstituie, pe cât este cu putință, o ”felie” din viața unei Românii intrată în malaxorul istoriei. O Românie care, pentru noi, cei de azi, care citim astfel de rânduri, după aproape trei sferturi de secol, reprezintă un timp – care a fost. Un timp revolut. Dar documentele – au rămas! Să nu le lăsăm sub colbul uitării! Să nu uităm! Acesta a fost impulsul sub care am răscolit arhivele și am scris episoadele publicate în spațiul acestui BLOG. Acesta este impulsul sub care vom continua. Căci tema filon a acestui mini serial, MUZICIENII ROMÂNI ȘI PROLETCULTISMUL – ne oferă numeroase alte aspecte. Ele ne trag de mânecă și ne împing la masa de scris cu îndemnul imperativ și peren: să nu uităm. Pe curând!
