SEMNĂTURA OLOGRAFĂ – ERA ACOLO
Să lăsăm umorile lui Matei Socor și să ne întoarcem la analiza documentului din Dosarul de arhivă menționat în episodul anterior. (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 486/1951, p 72). Să vedem cine erau autorii consemnați în acest document și, mai ales, ce propuneri avansau ei – propuneri care – așa cum am menționat în episodul anterior – trezeau neliniști distinsului ”prezident”, Matei Socor! Îi vom prezenta, pe rând, în ordinea în care au fost menționați în Procesul verbal încheiat. În documentul cercetat de noi, primul nominalizat era muzicologul Vasile Cristian. Iar semnătura sa olografă era acolo, pe text – semn că domnia sa participase fizic la acea ultimă întâlnire a ”Comisiei de îndrumare” din 19 decembrie 1951. Cine era Vasile Cristian?
UN MOLDOVEAN TENACE
În 1951, când avea loc acea întâlnire cu membrii ”Comisiei de îndrumare” din cadrul Secției de Critică și Muzicologie, Vasile Cristian era un bărbat în floarea vârstei și în plină afirmare profesională. Avea 41 de ani. Se născuse într-o zodie fastă, aceea a zeului Marte (1 martie 1912) într-un orășel mic din Moldova cu un nume amăgitor, Târgu Frumos. Venise la București, un oraș atât de diferit de urbea sa natală și se integrase – cu greu, cu răbdare și înțelepciune – în viața acestui oraș de câmpie, cu ierni aspre, cu viscole năuce și zăpezi, cu veri capricioase, arse de secetă. Clima, aglomerația dar și firea oamenilor puseseră la grea încercare răbdarea și năzuințele tânărului moldovean. Dar, poate tocmai natura sa de moldovean – răbdător și tenace – îl ajutase să învingă. Își construise cu tenacitate cultura profesională, cota de încredere și accesul la publicații prestigioase. Dobândise probitate profesională. Ajunsese un critic muzical activ, credibil, citit de public și agreat de protagoniștii evenimentelor asupra cărora își apleca atenția. Și era unul dintre cei mai buni muzicologi ce funcționau în cadrul Filarmonicii din București. Scria nu numai cronici de concert dar și studii, articole și cărți cu caracter monografic. Era prolific și prezent în viața muzicală a Metropolei bucureștene. Cronicile și studiile sale ofereau o informație pertinentă și condensată despre operele muzicale aflate în programele de concert, despre valoarea interpretativă a dirijorilor, instrumentiștilor și soliștilor.
ERA O VOCE
Astfel, Vasile Cristian era o ”voce” în ”corul” cronicarilor muzicali și muzicologilor din România. În LEXICONUL lui Viorel Cosma – un excelent instrument pentru cunoașterea muzicienilor din România – sunt menționate publicațiile din perioada postbelică – aceea care ne interesează în momentul de față – care găzduiau semnătura sa: Revista Muzica (serie nouă), Contemporanul, Flacăra, Magazin, Veac Nou, Ultima oră și altele. În istoria muzicologiei românești postbelice aveau să rămână – ca puncte de referință – numeroase lucrări publicate de Vasile Cristian precum: ”Anul muzicii cehe. Dvorak”, Muzica, Nr. 4, 1954 (supliment); ”M. P. Musorgski. La 75 de ani de la naștere”, Filarmonica George Enescu, București, 1956; monografia ”Wolfgang Amadeus Mozart”, Editura muzicală, București, 1958; ”Ghid de concert” (în colaborare cu Eugen Pricope și Constantin Iuliu Spiru), Editura muzicală, București, 1962. Vasile Cristian va fi traducătorul monografiei ”M. I. Glinka”, realizată de cunoscutul și temutul muzicolog rus V.V. Stasov, Editura Cartea Rusă, București, 1958. Înzestrat cu o capacitate de sinteză de excepție, distinsul muzicolog va facilita întâlnirea publicului din România cu doi mari muzicieni europeni, scriind Prefața la monografia consacrată lui Frederic Chopin, Editura muzicală, București, 1958 și, de asemenea, la monografia dedicată lui Franz Liszt, Editura muzicală, București, 1958. El va întocmi numeroase ”programe de sală”, adevărate bijuterii bio-bibliografice ale artiștilor – compozitori, dirijori și interpreți – prezenți în acele ”programe”. Grație elocinței, carismei și culturii sale, Vasile Cristian va susține concerte-lecții, conferințe pe teme muzicale și, de asemenea, emisiuni radiofonice. (Cf. Viorel Cosma, Muzicieni români. Compozitori și muzicologi. LEXICON, Editura muzicală, București, 1970, p. 143).
ERA PRO EUROPEAN
Am citit cu interes paragraful rezervat muzicologului Vasile Cristian în LEXICONUL lui Viorel Cosma și am dus lectura dincolo de momentul anului 1951 – când se petrece evenimentul consemnat în documentul de arhivă studiat de noi. Și aceasta pentru a avea o privire de ansamblu asupra muzicologului Vasile Cristian și a contribuțiilor sale științifice într-o perioadă istorică marcată de strategia politică a Partidului Comunist Român în domeniul creației muzicale. Prima concluzie pe care ne-a permis-o lectura spațiului rezervat lui Vasile Cristian în LEXICONUL lui Viorel Cosma a fost surprinzătoare. Astfel, am constatat că într-o perioadă când România era supusă unui val sufocant de proletcultism și pro sovietism, într-o perioadă când ”Apusul” era dezavuat, considerat reacționar și decadent, iar ”Răsăritul” ”far” călăuzitor, demn de urmat, bla., bla., bla., Vasile Cristian își păstrase interesul pentru valorile creației muzicale europene. El alegea să cerceteze, să scrie și să publice o lucrare științifică de anvergură, precum era monografia consacrată marelui compozitor vienez, Wolfgang Amadeus Mozart. În concordanță cu aceeași conduită – pro europeană – Vasile Cristian prezenta publicului românesc alți trei mari muzicieni europeni, Chopin, Liszt și Dvorak. Și – nota bene – în bibliografia sa, consemnată cu acribie de Viorel Cosma, nu se găsesc titlurile unor articole sau studii cu mesaj proletcultist. De aici putem trage concluzia că, spre deosebire de alți confrați ai săi, Vasile Cristian nu s-a lăsat influențat de diatribele politicianiste promovate de Matei Socor și acoliții săi, cum că ”Apusul este decadent” iar ”Răsăritul – far călăuzitor” și că nu a întors spatele valorilor muzicale europene. El nu făcea valuri, nu adopta poziții de frondă. Dimpotrivă. Promova echilibrul – între Est și Vest, acordând atenție valorilor și personalităților muzicale aflate – acum – de o parte și de alta a Cortinei de Fier. Lucrarea pe care o propunea în 1951 Secției de Critică și Muzicologie a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor se înscria în această conduită a sa. Să citim.
PROMOVA ECHILIBRUL ÎNTRE EST ȘI VEST
Vasile Cristian propunea ”Antologia criticii ruse și sovietice” – o lucrare care era, în fond, o culegere de texte ale unor autori ruși și sovietici. Nu era o lucrare ”de autor” care să solicite judecăți de valoare, ceea ce, în mod fatal, l-ar fi obligat să facă temenele Moscovei, să intre în marasmul politicianist în care trăia. Astfel, distinsul muzicolog își conserva conduita pro-europeană și, în același timp nu rămânea surd la ”orientările noi” impuse Uniunii Compozitorilor de Matei Socor și acoliții săi. Înțelegea că era sub vremi! Și, potrivit temperamentului său – de moldovean – Vasile Cristian trecea ”prin vremi” – cu suplețe și înțelepciune. În acest spirit își formulase tema lucrării pe care o propunea: o antologie de texte! Texte – scrise de alții! De autori sovietici. Dar și…ruși, rețineți! El trebuia doar să le adune și să le pună în pagină! Formula aleasă nu era prea angajantă, dar nu era deloc facilă. Așa cum se consemna în Procesul verbal încheiat, lucrarea sa trebuia să aibă 200 de pagini! Pentru a aduna atâtea pagini Vasile Cristian trebuia să cerceteze bibliografii, să meargă la…sursă, să citească, să aleagă, să traducă, să corecteze, să aducă totul la stadiul de ”bun de tipar” etc., etc., Dar, truda îi era răsplătită. Întocmind această antologie, cu texte scrise de alții, nu era nevoit să scrie el texte, să fie autor, să lanseze aprecieri, opinii și – inevitabil – să facă reverențe. Iar Vasile Cristian – nu voia să facă reverențe Moscovei!
MEMBRII COMISIEI – AU RĂMAS RECI
Însă, membrii ”Comisiei de îndrumare” nu păreau interesați de asemenea subtilități. Ei acceptaseră propunerea lui Vasile Cristian și stabiliseră categoria în care o încadrau: ”categoria a II-a” și trebuia să aibă 200 de pagini. Pentru această lucrare Comisia era de acord ca lui Vasile Cristian să i se plătească ”un avans” de 30.000 de mii de lei. Astăzi, la aproape trei sferturi de secol, este greu să știm ce însemna atunci, la cursul zilei, această sumă. Era mult? Era puțin? Un economist ar putea, desigur, să facă o evaluare. Dar, lucrul acesta nu este prea important pentru noi întrucât investigația pe care am început-o are un alt scop: acela de a ști dacă în rândul muzicienilor români, membri ai Uniunii Compozitorilor din România, erau – în anul de grație 1951- și alții care, precum tânărul Viorel Cosma, își alegeau teme de cercetare cu caracter istoric, se retrăgeau în trecut, își întorceau gândul și munca spre înaintași sfidând, practic, prezentul! Prezentul – infestat de politică și ideologie, de proletcultism și pro sovietism. Propunerea lui Vasile Cristian – menționată în documentul pe care vi l-am prezentat – ne arată că da, asemenea muzicologi existau! Ce traseu va fi luat propunerea lui Vasile Cristian după momentul din 19 decembrie 1951? Va fi fost ea realizată de autor? Va fi văzut lumina tiparului? Vom răspunde la această întrebare la final, după ce vom prezenta pe toți cei nominalizați – ei și temele lor – în documentul din Dosarul de arhivă 486/1951, p. 72, la care am avut acces. Acum, să ne îndreptăm atenția spre următorul protagonist al documentului cercetat de noi: muzicologul Gabriela Deleanu. Ce propunere avansa ea și cum fusese primită și evaluată de membrii ”Comisiei de îndrumare”? Citiți episodul următor din mini serialul nostru intitulat: ”RARA AVIS”? (6) Gabriela Deleanu – dezavua ”Apusul” și proslăvea ”Răsăritul”! Citiți!
