ÎNCĂ O SEMNĂTURĂ OLOGRAFĂ – LIPSĂ
Să citim mai departe textul Procesului verbal întocmit în 19 decembrie 1951 de către Comisia de ”îndrumare” a Secției de Critică și Muzicologie a Uniunii Compozitorilor din România. (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 486/1951, p. 72) Cunoscutul critic muzical, J.V. Pandelescu, figurează și el în acest document, deși semnătura sa olografă lipsește. De ce? N-avem știre! În fine! Să trecem. Să ne apropiem puțin de personalitatea sa, să încercăm să privim mai îndeaproape – atât cât ne permit sursele documentare la care am avut acces – profilul său profesional, și – de ce nu – chiar chipul său! Căci Jean Victor Pandelescu a trecut de mult în lumea umbrelor, amintirea sa fiind gravată în litera scrierilor sale și în memoria contemporanilor săi, mulți trecuți și ei în lumea umbrelor. Așa dar, să citim.
CINE ERA J.V.P. ?
Cine era Jean Victor Pandelescu? ”JVP” – cum i se spunea în cercurile apropiate – s-a născut în 1902 la Turnu Măgurele. Studiile liceale le-a făcut în orașul său natal, iar pe cele universitare la București unde a urmat Facultatea de Fizică și Chimie. Ca licențiat al acestei Facultăți a îmbrățișat cariera didactică, fiind profesor de fizică și chimie în învățământul liceal în anii 1927-1953. Dar, după război, (al II-lea război mondial), în 1953, după o activitate de peste 25 de ani, va părăsi ipostaza de ”formator de destine” cu aceea de ”formator de opinie”. A lăsat catedra pentru fotoliul din sala de concert! A devenit critic muzical! Și-a urmat ”calea”, impulsul secret ce se afla în ființa sa. După cum notează Constantin Răsvan, un biograf al său, Jean Victor Pandelescu a intrat în lumea muzicii ”călăuzit de o statornică iubire” (subl. ns.), împins de înclinațiile sale de ”autodidact”. El a studiat partituri și a cercetat lucrări de muzicologie pentru a-și face – cum spunea el cu modestie – ”o oarecare cultură muzicală”. Din fotoliul criticului muzical Jean Victor Pandelescu a urmărit viața muzicală românească de a lungul a cinci decenii – ”cinci din cele mai clocotitoare decenii de viață muzicală românească”, apreciază Constantin Răsvan, autorul unei antologii de texte apărute în presa română sub semnătura lui Jean Victor Pandelescu. Constantin Răsvan este și autorul unui substanțial studiu introductiv ce conturează, cu sinceritate și acribie, biografia temutului cronicar muzical. (vezi pe larg: Jean Victor Pandelescu, Însemnările unui critic muzical, ediție îngrijită și prefațată de Constantin Răsvan, Editura Muzicală, București, 1982)
CUM ARĂTA J.V.P. ?
Cum arăta distinsul ”J.V.P.”? Iată ce aflăm de la biograful său. Jean Victor Pandelescu era un ”bărbat înalt, nu prea frumos, dar extrem de atrăgător și interesant, cu un mers legănat, aplecat de spate, arborând în colțul gurii un veșnic zâmbet zeflemitor și îndatoritor totodată, atent la tot ceea ce se petrecea în jurul său, gata în orice clipă să emită o ipoteză, o vorbă de duh, sau să stârnească, din te miri orice, o discuție fulminantă, să dea binețe într-un mod atrăgător și original, aproape inimitabil, cu totul aparte când se adresa sexului frumos”. (subl. ns.) (ibidem, Jean Victor Pandelescu, op. cit. p. 6) Desigur, acesta este un portret care ni-l arată pe Jean Victor Pandelescu la o vârstă împlinită, matură. Autorul lui, Dl. Constantin Răsvan, nu fixează – în timp – la ce vârstă se afla distinsul cronicar muzical J.V.P când domnia sa a schițat acest portret. Fie! Să trecem!
CUM ERA PERCEPUT J.V.P. ?
Cum era perceput în spațiul muzical din România cronicarul muzical Jean Victor Pandelescu? Era – scrie biograful său – un ”exponent clasic al gazetarului fin și atent, observator meticulos al fenomenului muzical”. El ”a trăit muzica după preceptele suverane ale acestei arte, întocmindu-și cronica cu siguranța unei chemări ritmice, cufundându-se în admirație când triumfa perfecțiunea, reacționând cu promptitudine atunci când apărea neîmplinirea”. ”Ironia ca și critica aduse vieții muzicale aveau întotdeauna eleganță și sobrietate, erau însoțite de opinii clare, de sfaturi date fără emfază, uneori prea blând și concesiv, dar întotdeauna fără patimă, cu ”duhul blândeții”, cum obișnuia adesea să se exprime” (subl. ns.) (ibid. Jean Victor Pandelescu, op. cit. p. 7- 8) Jean Victor Pandelescu era o personalitate omni prezentă. ”Seară de seară, pe vreme frumoasă sau pe zloată”, distinsul critic se afla în sala de concert. Era nelipsit de la vernisaje, de la cocktail-urile oferite de ambasadele acreditate la București, de la întâlnirile cu muzicienii celebri care vizitau România sau de la ”deplasările pe teren” organizate sub egida Uniunii Compozitorilor. ”Pretutindeni – scrie Constantin Răsvan – era ”cu mintea ageră și trează, cu creionul veșnic pregătit și ascuțit, consemnând în sute de articole și cronici fenomenul artistic muzical”. (subl. ns.) (ibid. op. cit. p.7) Citind titlurile publicațiilor care găzduiau semnătura lui J.V. Pandelescu cât și celelalte componente ale activității sale cotidiene, precum concertele-lecții, emisiunile de Radio și Televiziune, textele de prezentare a unor mape de discuri, etc., etc., nu putem să nu remarcăm diversitatea activității profesionale a lui Jean Victor Pandelescu. Avea o ”cotă” bună, distinsul ”J.V.P” – cum i se spunea în breasla confraților săi.
DESPRE CINE SCRIA J.V.P. ?
Însă, personalitatea sa fizică își găsea suportul în personalitatea sa profesională. Căci Jean Victor Pandelescu își îndrepta atenția, ascuțișul observației dar și judecata pertinentă, obiectivă, asupra unui mare număr de personalități ale vieții muzicale românești și europene. Distinsul cronicar muzical scria cronici muzicale dar și articole aniversare despre mari artiști români și străini. Sunt memorabile articolele sau cronicile scrise de domnia sa despre George Enescu, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Mihail Jora, Marius Constant, Ion Voicu, Lola Bobescu, Șefan Ruha. El a scris articole aniversare – adevărate bijuterii monografice – despre Gavriil Musicescu, Sabin Drăgoi, Dimitrie Cuclin, Fănică Luca. Ochiul său de cronicar s-a aplecat și asupra unor mari artiști care au vizitat România, precum Jacques Thibaud, Annie Fischer, Mark Reizen, Fritz Kreisler, Edith Piaf. Rămân memorabile articolele sale scrise cu ocazia unor mari aniversări precum ”180 de ani de la moartea lui Beethoven”, sau ”La moartea lui Jean Sibelius”, etc., etc.
UNDE PUBLICA J.V.P?
Jean Victor Pandelescu era cronicarul muzical permanent al unor publicații cotidiene și periodice de mare tiraj, precum Semnalul (pentru anii: 1944, 1945, 1947, 1948), Universul (pentru anii: 1950, 1951, 1952, 1953), Informația Bucureștiului (pentru anii: 1953, 1954, 1955, 1956, 1957, 1958, 1959). El semna articole în Contemporanul (în anii 1955, 1963) și Săptămânalul Magazin (în anul 1965). Începând din 1953, Jean Victor Pandelescu va deveni redactor permanent al revistei Muzica (serie nouă) unde va publica studii și articole în anii 1954, 1956, 1957, 1958, 1959, 1960 și 1973). O imagine mai completă a ”producției” lui Jean Victor Pandelescu ne oferă LEXICONUL întocmit de muzicologul Viorel Cosma. Să citim titlurile publicațiilor – cotidiene și periodice – consemnate: Semnalul, Contemporanul, Gazeta Literară, Flacăra, Tribuna, Astra, Utunk, La Roumanie d”aujourd”houi, Narodnaia Romania, Nor Ghiank, Îndrumătorul cultural, Scânteia, România liberă, Informația Bucureștiului, Munca, Glasul Armatei, Universul, Elore, Neuer Weg, Sovietskaia Muzîka (Moscova), Vecerni Praha (Praga) și altele (Cf. Viorel Cosma, Muzicieni români. Compozitori și Muzicologi. LEXICON, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1970, p. 344). Din același LEXICON aflăm că Jean Victor Pandelescu nu era numai cronicar muzical. El susținea conferințe, concerte-lecții, emisiuni radiofonice și de televiziune, redacta programe de sală, textele de prezentare ale unor mape cu discuri sau ”prefața” unor culegeri de piese de muzică ușoară. (ibidem, Viorel Cosma, op. cit. p. 344).
DESPRE CINE SCRIA J.V.P. ?
Însă, cronica muzicală era doar o parte a activității sale de formator de opinie în spațiul public românesc. În LEXICONUL lui Viorel Cosma găsim și o altă latură a profilului profesional al distinsului cronicar muzical: aceea de traducător al unor lucrări monografice care puneau în evidență aspecte mult plăcute marelui public din România: viața sentimentală, iubirile marilor muzicieni. Prin ”pana” lui J. V. Pandelescu ele deveneau cunoscute și publicului românesc. Să citim: Viața sentimentală a lui Chopin, de Emile Vuillermoz, București, Editura Muzicală, 1967; Viața sentimentală a lui Berlioz, de Etienne Rey, București, Editura Muzicală, 1967; Note și anecdote, de Tasso Ianopoulos, București, Editura Muzicală, 1968; Viața de dragoste a lui Richard Wagner, de Louis Barthou, București, Editura muzicală, 1969; Scrisoare deschisă idolilor, de Paul Guth, București, Editura Muzicală, 1969. (ibid. Viorel Cosma, op. cit. p. 344). Aceste titluri, consemnate cu acribie în LEXICONUL lui Viorel Cosma, indicau trăsăturile de bază ale personalității distinsului cronicar muzical, Jean Victor Pandelescu, locul său în spațiul public muzical românesc. Citindu-le cu atenție, azi, – după aproape trei sferturi de secol – și coroborându-le cu climatul politic al acelor ani, putem conchide că Jean Victor Pandelescu a rezistat diatribelor politice ale culturnicilor și politrucilor înfipți la guvernarea României și în staff-ul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, care dezavuau valorile ”Apusului”, pe care-l considerau reacționar și…decadent. În această conduită se înscria și propunerea pe care distinsul cronicar muzical o avansa Uniunii Compozitorilor din România în anul de grație 1951.
CE PROPUNEA J.V.P. ?
Ce propunea cunoscutul critic muzical în anul de grație 1951? Ce lucrare voia el să elaboreze sub egida Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România? O monografie! O lucrare care, pe lângă ineditul ei, avea să pună în evidență o altă față a personalității sale profesionale: aceea de cercetător, capacitatea sa de a schimba sala de concert cu sala de lectură a unei biblioteci, capacitatea sa de a se retrage din prezent și de a intra în trecut, de a scoate la lumină un segment din istoria vieții muzicale din România dintr-o perioadă extrem de atractivă a secolului al XIX-lea: 1830 – 1864 . Era, trebuie să spunem, o inițiativă extrem de interesantă, surprinzătoare chiar. Surprinzătoare deoarece distinsul autor, Jean Victor Pandelescu, era – pentru specialiștii cu ”ștaif”- un diletant, întrucât studiile sale universitare nu aveau de-a-face cu muzica ci cu știința. Știința fizicii și a chimiei. Dar, în pofida acestui fapt, Jean Victor Pandelescu ajunsese un cronicar muzical cu un prestigiu nedezmințit, o ”voce” autoritară în breasla criticilor muzicali români, veștejind astfel epitetul de ”diletant”. Pentru succesul propunerii pe care o avansa, el își ”făcuse mâna”, ca să spunem așa, scriind cronici muzicale, articole aniversare, studii despre mari muzicieni români și, de asemenea, despre mari muzicieni europeni ce cântaseră pe scenele de concert din București – și alte mari orașe ale țării! Acum, în anul de grație,1951, propunea o lucrare amplă, minuțioasă: o monografie! Nu era, oare, prea îndrăzneață această intenție? Căci personajul care avea să constituie obiectul cercetării sale, al monografiei pe care o preconiza, era un personaj care fusese o prezență în viața muzicală a României în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Credem că pentru Jean Victor Pandelescu – nu era! Palmaresul său editorial pe care vi l-am prezentat mai sus – constituie un argument indubitabil. Ce propunea Jean Victor Pandelescu? Să citim următorul episod din mini serialul nostru intitulat: ”RARA AVIS”? (10) Jean Victor Pandelescu – cu fața spre valorile europene! Citiți!
