RECVIEMUL PARASTAS – ETALONUL SĂU MORAL
Deși a fost pus într-o situație delicată, aceea de a rosti un discurs întocmit după un ”punctaj” impus de către culturnicii și politrucii staliniști care au organizat Conferința Compozitorilor români din octombrie 1949, Marțian Negrea și-a urmat crezul său artistic și vocația sa didactică. Stau mărturie lucrările componistice, Tratatele sale metodologice pentru învățământul universitar muzical. În pofida climatului ostil unor creații ce nu se înscriau în dogmele esteticii marxist-leniniste, ale realismului socialist, ”directivelor” date de culturnicii și politrucii staliniști aflați în sferele înalte ale puterii și aplicate cu osârdie și în domeniul creației muzicale de către Matei Socor și acoliții săi, distinsul muzician ardelean Marțian Negrea a continuat, cu dârzenie, lucrul pentru definitivarea operei fundamentale a creației sale artistice: Recviemul-Parastas. Și-a îndeplinit astfel, visul, crezul artistic, asumându-și toate riscurile care-l pândeau pas cu pas: cenzura și marginalizarea! Căci trebuie să adăogăm că în anii care au urmat finalizării acestei lucrări (aprilie 1957) Marțian Negrea a cunoscut direct consecințele riscurilor asumate prin scrierea Recviemului-Parastas. În anul 1963, sub pretextul senectuții sale (avea 70 de ani) distinsul profesor ardelean a fost îndepărtat de la catedră. După mai bine de patru decenii de activitate profesorală, după elaborarea unor remarcabile lucrări teoretice privind studiul universitar muzical, statutul de profesor plin i se schimba în statut de profesor consultant! Era aceasta una dintre metodele perfide, securistoide, practicate de culturnicii și politrucii comuniști aflați în sferele înalte ale puterii: de a îndepărta, cu acte în regulă, pe cei care-și păstrau principiile morale și estetice: marginalizarea!
DISCURSUL SĂU PROLETCULTIST?
Discursul său la Conferința Compozitorilor și Muzicologilor din România, din 21 – 22 octombrie 1949? El ne apare azi, nouă, care avem posibilitatea să cunoaștem evoluția ulterioară a operei sale componistice și universitare – ca un moment pasager, de circumstanță. Un moment construit de către Matei Socor și nucleul dur coagulat în jurul său, de culturnicii și politrucii aflați (trimiși) în fruntea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Un moment bazat pe strategia politică a liderilor politici staliniști instalați la guvernarea României care impuneau vieții artistice românești normele unei noi estetici: estetica marxist leninistă, realismul socialist și, care, prin obediența lor, prin spaima de a nu-și pierde ”scaunele”, puneau în practică – fără crâcnire – strategia secretă a Moscovei de sovietizare a României. Citind aceste rânduri consacrate distinsului muzician ardelean un observator ”pricinos”, ar putea întreba: de ce, în cadrul acestui mini serial, am prezentat discursul infestat de proletcultism și pro sovietism rostit de Marțian Negrea la Conferința Compozitorilor români din octombrie 1949? De ce l-am scuturat de colb și l-am aruncat în spațiul public după mai bine de o jumătate de veac?
RĂSPUNS UNUI CÂRCOTAȘ
Acestui cârcotaș îi răspundem fără înconjur: nu pentru a umbri, cumva, memoria distinsului muzician ardelean, ci dimpotrivă, pentru a sublinia faptul că acest discurs nu a avut un impact decisiv asupra comportamentului său ulterior. De asemenea nici alte mărunte, efemere compromisuri pe care le-a făcut, precum scrierea unei cantate cu mesaj proletcultist în sprijinul cultului personalității lui Stalin sau acceptarea – cu o dureroasă strângere de inimă – a modificărilor impuse Operei sale lirice, ”Păcat boieresc”, de către culturnicii și politrucii staliniști. Sub imperativul unor principii străine de crezul său artistic, singura sa creație destinată scenei lirice, ”Păcat boieresc” a fost supusă unor modificări grosiere, în concordanță cu estetica marxist leninistă, cu principiile realismului socialist. Modificările au mers până acolo încât că i-a fost schimbat chiar și titlul. Astfel, Opera ”Păcat boieresc” a devenit Opera…”Marin pescarul” – fiind astfel (visau politrucii și culturnicii staliniști) în concordanță cu imperativele politice, proletcultiste – ale vremii.
MOȘTENIREA SA
Marțian Negrea, a rămas în Analele creației muzicale românești contemporane – prin OPERA sa. Iar Recviemul – Parastas este ETALONUL SĂU MORAL, dovada consecvenței cu care și-a păstrat principiile și concepțiile sale artistice, într-un climat infestat de politică și ideologie.
Opera sa componistică? Optimistă, viguroasă, plină de lumină! Ascultați-o – și vă veți convinge!
Recviemul-Parastas? Omagiul înălțător, copleșitor, pentru cei ce numai sunt!
Opera sa didactică? Tratate de metodologie – opere de căpătâi pentru învățământul universitar muzical din România.
Rodul harului său pedagocic? Destinele împlinite ale câtorva serii de tineri – compozitori, muzicologi și profesori – angajați pe drumul seducător al muzicii!
Pasiunea sa pentru cercetarea științifică? Pentru muzicologie? Monografii pertinente consacrate unor mari personalități ale vieții muzicale românești contemporane, precum Gh. Dima și Eusebie Mandicevschi.
Înclinația sa de a pune capăt unor polemici sterile și de a restabili adevărul? Cercetarea celebrului CODEX CAIONI, și demolarea practicilor unor cercetători (maghiari) care, prin eludarea unor documente indubitabile, mistificau originea românească (valahă) a marelui călugăr franciscan Ioan Caioni. Prin cercetarea sa și prin concluziile sale, Marțian Negrea a REDAT CULTURII ROMÂNE, una dintre marile personalități ale Renașterii din Transilvania Secolului al XVII-lea.
Dragostea sa pentru creația populară? Pentru rădăcinile ei, pentru istoria ei? Extragerea din celebrul CODEX a 12 cântece românești și transcrierea lor într-un limbaj muzical accesibil interpreților contemporani. Lor li se adaugă culegerile sale de folclor care îmbogățesc, azi, patrimoniul Institutului de folclor din România.
PE FRUNTEA SA BRĂZDATĂ DE RIDURI
Cei peste douăzeci și șapte de ani de interdicție a operei fundamentale a creației sale artistice, Recviemul-parastas, și apoi cei zece ani de la îndepărtarea sa de la catedră, prin impunerea statutului, insignifiant, de profesor consultant, vor fi fost ani grei pentru distinsul muzician ardelean. Pe fruntea sa înaltă, brăzdată de riduri adânci, se vor fi adăogat altele, și mai adânci. În ochii săi mari și blânzi, cu priviri pline de întrebări, se vor fi adăogat altele, grele de adânci neînțelesuri și melancolii. Chipul său, cu gura frumos arcuită, de om bun și blând, va fi fost brăzdat de noi semne ale timpului prin care fiul de țărani din acel sat din inima Transilvaniei, satul Vorumloc, a trecut, urmându-și drumul, vocația! Cu povara neîmplinirii impusă de culturnicii și politrucii staliniști prin cenzurarea Recviemului-Parastas, la care s-a adăogat și îndepărtarea sa (tacită) de la catedră, distinsul muzician ardelean va intra în eternitate în anul 1973, în plină vară, când grânele se coc în lanuri și fructele, bete de soarele verii, cad de pe crengi. Avea optzeci de ani! Azi, când muzica Recviemului-Parastas se înalță copleșitor, năzuind să spargă cupolele Catedralelor sub care răsună, Marțian Negrea, distinsul muzician ardelean își va fi coborând privirea pe colinele domoale ale Munților Apuseni pe care cu atâta dăruire i-a cântat, pe ulițele și casele țăranilor din Vorumloc și Grui, ale căror povești le-a transpus în pagini nemuritoare. Căci în ele își află el, de acolo, din spațiul infinit unde se află, dăinuirea sa peste timp. El este ACOLO – SUS – în cer! Iar noi AICI – pe pământ!
Cu muzica sa!
Cu amintirea sa – vie, nestinsă! Ca o flacără – veșnic aprinsă!
Nota bene
Aici se încheie mini serialul nostru închinat unui mare muzician român: MARȚIAN NEGREA. Vom continua să prezentăm în spațiul acestui BLOG, alte evenimente și alți compozitori români care – într-o epocă ostilă creației, într-o epocă infestată de politică și ideologie, într-o epocă dominată de strategiile întocmite în laboratoarele secrete ale Moscovei care aveau un singur scop: sovietizarea României – au rămas credinciși vocației lor artistice, cu riscul de a fi înlăturați, puși la index, demonizați, sau aruncați, pur și simplu, în detenție, dincolo de sârmele ghimpate! Pe curând!
