O ZI FASTĂ
Ziua de 28 octombrie 1949 avea să fie pentru Matei Socor o zi fastă. Încă una din zilele sale faste – ca politruc. Am spus: politruc. Nu muzician. Iată, în această zi avea să fie confirmată izbânda pe care o obținuse în activitatea sa pentru pregătirea și desfășurarea Conferinței Compozitorilor – prima Conferință pe Țară a muzicienilor din România după al doilea război mondial (București 21-22 octombrie 1949). În această zi, de 28 octombrie, avea să fie aleasă conducerea Uniunii: Comitetul, Biroul și – momentul esențial – Președintele. Pentru domnia sa, această zi va fi fost bine conturată. Anticipată – chiar. La ”partid”. Unde alt undeva? Astfel, nu erau posibile niciun fel de surprize. Și ea, această zi, de 28 octombrie 1949, avea să se desfășoare conform unui scenariu dinainte stabilit. Căci organizatorii Conferinței, inclusiv domnia sa, în colaborare și cu aprobarea ”tovarășilor de la partid”, se gândiseră din timp și la ea. În această zi avea să fie definită .
ECUAȚIA PIRAMIDEI
Pentru Matei Socor ecuația era cât se poate de simplă: la baza Piramidei avea să se afle breasla muzicienilor români – cei mulți: membri plini și stagiari. Apoi, imediat, deasupra lor, cei aleși: Comitetul. Comitetul stabilit deorganizatori pe baza unei selecții în conformitate cu criteriile politicii de cadre a Partidului Comunist Român și trecut, înaintea Conferinței, și prin mâinile ”Tovarășei Ana” (Ana Pauker). Acea listă fusese votată ”în bloc” în plenul Conferinței, și acest vot îi conferise statutul de document obligatoriu. Nimeni n-ar fi putut să conteste nimic! Era, cum se spune, ”beton” – în toate privințele. Apoi, deasupra Comitetului, Biroul. Membrii lui aveau să fie aleși din acea ”listă” trecută prin toate ”furcile caudine”. Ei erau crema! Adică acea echipă restrânsă, nucleul dur, coagulat deja în jurul său. Aceștia toți – Biroul și Comitetul – aveau să fie ”oamenii președintelui”. Și, în sfârșit, în această zi, de 28 octombrie 1949, avea să aibă loc și alegerea președintelui. Adică omul din vârful piramidei. Adică alegerea domniei sale.
O FORMALITATE
Aici lucrurile erau deja clare. În această privință, Matei Socor nu va fi avut niciun fel de dubii. Prin tot ceea ce făcuse pentru pregătirea și desfășurarea Conferinței dovedise potențialul pe care-l avea pentru ocuparea postului de Președinte al breslei. Așa încât, alegerea sa era o simplă formalitate. O formalitate necesară pentru că prin votul primit în cadrul Comitetului, președintele primea – în mod oficial – pârghiile de care avea nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite în documentele programatice adoptate de Conferință. Iar pentru viitorul breslei, un viitor pe care-l preconiza ”partidul”, președintele avea nevoie de multe pârghii! O știa! Din experiența sa dobândită în funcția de președinte al Radiodifuziunii Române, pe care o avea! Încă o mai avea! Judecând astfel lucrurile, distinsul politruc Matei Socor va fi avut toate motivele să se gândească la ziua de 28 octombrie 1949, ca la una dintre zilele faste din viața sa. Din viața sa de politruc. De ce ar fi fost altfel? Dar, cum se spune, socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu aceea din târg! Să vedem, ce s-a întâmplat ”în târg”, adică la ședința de alegere a conducerii Uniunii, inclusiv a lui Matei Socor ca președinte al acesteia!
UN DOCUMENT SUCCINT
Întâlnirea fusese stabilită pentru ziua de 28 octombrie 1949. Era prima întâlnire oficială a celor aleși de către plenul Conferinței în ziua de 22 octombrie și toți participanții știau care era misiunea lor: aceea de a stabili piramida Uniunii, de a alege Comitetul, Biroul și Președintele, de a stabili – cu ”acte în regulă” – pe cei care aveau să fie de acum înainte ”oamenii președintelui”. Nu avem de la această întâlnire o stenogramă – ci doar un Proces-verbal. (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 408/1949, pp. 21 – 22). Este un document rece, extrem de succint, scris într-un limbaj sec, întrucât autorul – un aparatnik devotat – nu a dorit să transmită nimic din atmosfera acelei ședințe, din felul cum s-a desfășurat un moment decisiv pentru viitorul breslei muzicienilor români după Conferința din octombrie 1949. O stenogramă ar fi fost, desigur, cu totul altceva. Opinii, controverse, râsete, zâmbete, ironii, grimase, aplauze, etc., etc., – tot ceea ce face deliciul unui document cu ajutorul căruia un cercetător ambițios poate reconstitui clipa, adevărul ei! Dar, organizatorii acestei prime întâlniri – deși momentul era foarte important – nu au considerat necesară o stenogramă. Nu au considerat necesar ca acest moment important din viața Uniunii să rămână în istorie printr-un document amănunțit, care să permită posterității reconstituirea lui. Ei nu aveau nevoie decât de consemnarea seacă, lapidară, a acestui eveniment. Pentru că pentru ei evenimentul în sine era o formalitate. Inclusiv pentru protagonistul cel mai important al momentului: Matei Socor. Căci – cum am spus – totul fusese dinainte stabilit! La…partid”. Iar culisele? Ehhhhhhh! Culisele aveau să rămână secrete! Era suficient un Proces verbal. Adică – un document minimal! Atât! Dar, uneori, chiar și un asemenea document, oricât de sec ar fi el, permite descifrarea unor date pe care protagoniștii nu le-ar fi vrut niciodată dezlegate! Să citim.
O ȘEDINȚĂ SCURTĂ
Ședința s-a ținut la sediul Uniunii Compozitorilor din Piața Amzei, în ziua de 28 octombrie 1949. A început la orele 18.00 și s-a încheiat la orele 19.45. Cum se vede, a fost o ședință scurtă. O oră și un sfert! Atât! Ea a fost condusă într-un ritm alert, pe măsura temperamentului său, de compozitoarea Hilda Jerea. Procesul verbal notează, în ordine alfabetică numele celor prezenți: ”Ștefan Andreesy, Andricu Mihail, Brauner Harry, Chirescu Ion, Ciortea Tudor, Gheciu Diamandi, Ionescu Emanoil, Jerea Hilda, Jodal Gavril, Klepper Leon, Mendelshonn Alfred, Natra Sergiu, Negrea Marțian, Palade V. Constantin, Popovici Vasile, Socor Matei, Vancea Zeno, Vieru Anatol și Vescan Mauriciu”. (ibidem, loc. cit. p. 21). Dar, conștiincios, autorul Procesului verbal a menționat și numele celor absenți.” Era posibil așa ceva? Ei, bine, da” Era! Și totuși – asemenea absențe au fost! Râsu/plânsu – veți spune. De necrezut! Chiar din prima zi? Daaaaaaaaa!Chiar din prima! Hm., Hm., Hm., Cine erau ei? Și cât cântărea absența lor? A avut absența lor vreun impact asupra bunei desfășurări a acestui eveniment? Cum au primit-o ceilalți participanți la acest eveniment? Cu atenție? Sau cu indiferență? Dar Matei Socor – principalul protagonist al evenimentului? Citiți episodul următor al mini serialului nostru intitulat: MATEI SOCOR – politrucul ales. (3) Absenți? Peste poate!
