Matei Socor – promotorul proletcultismului și prosovietismului în creația muzicală românească postbelică.
ABSENȚI? PESTE POATE!
Absenți? Pe bune? De necrezut! Chiar din prima zi? Daaaaaaaaa! Chiar din prima! Hm., Hm., Hm., Cine erau ei? Și cât cântărea absența lor? A avut absența lor vreun impact asupra bunei desfășurări a acestui eveniment? Cum au primit-o ceilalți participanți la acest eveniment? Cu atenție? Sau cu indiferență? Dar Matei Socor – principalul protagonist al evenimentului? Cu siguranță, Matei Socor, principalul protagonist al evenimentului va fi făcut ochii mari. Absenți? Se va fi întrebat el, nedumerit sau – poate – intrigat! Dumnezeuleeeeeee! Era posibil așa ceva? După acea Conferință care s-a desfășurat ”ca la carte”? După acea Conferință în care ”Rapoartele generale” n-au stârnit controverse, fiind adoptate fără crâcnire? După acea Conferință în care ”lista” membrilor viitorului Comitet de conducere a Uniunii fusese votată în bloc, fără niciun fel de obiecții? După acea Conferință care se încheiase grandios, cu ovații adresate Generalissimului Stalin și în sunetele înălțătoare ale Internaționalei? După acea Conferință care n-ar fi putut avea un alt final decât cel care a fost? Un final grandios! Mobilizator! Fusese un final de neuitat! La fel și Conferința – în întregul ei! Aceasta va fi fost percepția pe care Matei Socor și nucleul dur coagulat în jurul său, și desigur, mulți alți participanți, o vor fi avut despre Conferință!
CINE ERAU EI?
Și totuși! Iată, acum, la șase zile – ș-a-s-e-z-i-l-e – nu mai mult, chiar la prima întâlnire, câțiva erau absenți! De necrezut! Cine erau absenții? Aparatnikul care încheiase Procesul verbal nota telegrafic: ”Au lipsit – scria el – Constantin Bugeanu, Sabin Drăgoi, Max Eisikovits și Achim Stoia”. Nu se menționează motivele pe care aceștia le-ar fi invocat pentru a-și justifica absența. Dar, cu siguranță, lipsa lor nu putea trece neobservată! Ea va fi dat de gândit participanților și, mai ales, viitorului președinte, Matei Socor. Iată – își va fi spus domnia sa – privind chipurile celor prezenți în sală, sunt patru membri ai Comitetului ales de plenul Conferinței din ședința din 22 octombrie, care nu participă la acest moment decisiv pentru activitatea de viitor a Uniunii: alegerea conducerii, alegerea președintelui! Iar ”absenții” nu erau niște anonimi, nu erau fitecine, nu erau niște….. neica nimeni! În primul rând ei erau din punctele cele mai importante ale vieții muzicale românești: Timișoara – Sabin Drăgoi; Iași – Achim Stoia; Cluj – Constantin Bugeanu și Max Eisikovits. Adică din Provincie! Din Țară! În al doilea rând, ei, ”absenții”, erau câțiva dintre ”greii” creației muzicale românești și ai învățământului muzical universitar din aceste orașe: Sabin Drăgoi, la Timișoara, Achim Stoia, la Iași. Sau ai vieții muzicale din aceste orașe, precum Constantin Bugeanu sau Max Eisikovits, la Cluj. Și, mai mult decât atât! Ei trecuseră prin ”furcile caudine” ale campaniei de pregătire a Conferinței. Trecuseră de viza dată de ”tovarășa Ana” (Ana Pauker) listei celor propuși pentru Comitetul Uniunii, care fusese momentul decisiv al alegerii lor în structurile de conducere ale Uniunii. Ei trecuseră, ca ”în brânză”, cum se spune, prin votul dat de plenul Conferinței în ultima sa ședință, cea din ziua de 22 octombrie. E drept că lista fusese supusă la vot ”în bloc”, dar, ar fi fost posibil ca cineva din sală, un participant mai firoscos, mai nonconformist, mai puțin obedient, să se fi ridicat acolo, în acel plen și să spună ”nu”! Vaaaaaaaaai! Doamne feri! Nu s-a întâmplat așa ceva. Dar….. ar fi putut să se întâmple, deși, cu un vot, sau două împotrivă rezultatul final n-ar fi putut fi schimbat. Dar, orișicât! S-ar fi putut spune, ulterior că iată, la alegerea Comitetului, au fost și ”voci” împotrivă! Cârcotașii – găsesc mereu câte ceva de spus!
CE ÎI NEMULȚUMEA?
Cei îi nemulțumea? Să analizăm. Să numărăm, bob cu bob ”motivele”. ”Absenții” de la ședința de înscăunare a viitorului președinte al Uniunii fuseseră tratați în cadrul Conferinței cu maximum de curtoazie, de prețuire și respect – considera Matei Socor, politrucul! Li se acordase atenția pe care, pe bună dreptate, o meritau datorită palmaresului creației lor componistice, locului pe care-l aveau în sistemul universitar muzical din marile centre culturale ale țării și în viața muzicală unde activau: Timișoara, Cluj și Iași. Toți au ținut discursuri. Constantin Bugeanu primise onoarea de a susține, în prima zi a Conferinței, alături de Matei Socor și Zeno Vancea, cel de al treilea Raport al Conferinței considerat ca fiind un ”Raport de linie” pentru ”noile orientări” ale Conferinței: Raportul privind Caracterul național în creația muzicală. Ceilalți ținuseră discursuri bine receptate de către participanții la Conferință. Sabin Drăgoi, de exemplu fusese primit – cum avea să noteze una dintre stenogramele Conferinței – cu aplauze unanime. La fel, se bucurase de atenția participanților și Achim Stoia. De asemenea și ceilalți doi: Constantin Bugeanu și Max Eisikovitz. Nimic din ceea ce se întâmplase în zilele Conferinței, nu părea a fi fost împotriva opiniilor lor. Nu părea a le fi stârnit ”oarece” nemulțumiri! Ei aprobaseră, la fel cu ceilalți membri – fără să se lanseze în controverse deschise – Raportul general susținut de Matei Socor, Raportul lui Zeno Vancea la Proiectul de Statut, Raportul lui Constantin Bugeanu privind Caracterul național în creația muzicală. Ei aprobaseră documentele programatice ale Conferinței, Statutul și Rezoluția. De asemenea lista cu membrii selectați pentru viitorul Comitet al Uniunii! Ei participaseră la acel final grandios închinat Generalissimului Iosif Visarionovici Stalin, și prin aplauzele și ovațiile lor – și ale lor – contribuiseră la crearea acelui climat înălțător, de unanimitate! Adică TOT! Așa s-a văzut la lumina zilei! Atunci? Ce-i va fi nemulțumit? Care vor fi fost motivele pentru care ei nu erau prezenți azi, la prima întâlnire pentru alegerea conducerii Uniunii? Pentru alegerea președintelui?
”ȚARA” – NU-L VOIA?
Ce voiau ei să demonstreze? Că prin absența lor viitorul președinte nu avea girul muzicienilor din cele mai importante părți ale țării: Cluj, Iași, Timișoara? Ce putea să înțeleagă de aici Matei Socor? Că Provincia nu era cu el? Că ”Țara” nu era de partea lui? Că ”Țara” – nu-l voia? Era acesta un semnal că ei, ”absenții”, nu agreeau, din start, instalarea lui Matei Socor în fruntea breslei muzicienilor români? Că nu acceptau ca în fotoliul de președinte al breslei muzicienilor români în care se aflase, mai bine de două decenii și jumătate marele muzician român, George Enescu, apoi, Mihail Jora, să se așeze – acum – Matei Socor? Ce voiau? Ce puneau ei în cumpănă, într-un asemenea moment? Pe Matei Socor – politrucul? Sau pe Matei Socor – muzicianul? Chiar așa! Pe cine alegeau cei prezenți la prima ședință a Comitetului Uniunii din ziua de 28 octombrie 1949? Pe Matei Socor – muzicianul? Sau pe Matei Socor – politrucul? Să vedem ce ne spune, în continuare Procesul verbal al ședinței. Citiți episodul următor intitulat: MATEI SOCOR – politrucul ales. (4). ”ȚARA” – nu-l voia? Citiți!
