George Enescu, marele muzician român – violonist, dirijor și compozitor – într-o ipostază obișnuită, pregătindu-se să intre pe podiumul de concert. Fotografie de colecție. Poză rară.
MAESTRUL ADORA ORCHESTRELE LONDONEZE
După încheierea turneului american, în primăvara anului 1947 și sosirea sa la Paris, George Enescu și-a continuat activitatea sa artistică în ritmul alert și coordonat care-i era propriu. În primăvara anului 1948, muzicianul român s-a aflat într-un scurt turneu la Londra. George Enescu adora să lucreze cu orchestrele londoneze. Aparițiile sale la pupitrul orchestrelor londoneze erau atât de bine primite de public dar și de managerii muzicali, încât ”deveniseră un fel de instituție națională”. Într-o scrisoare trimisă în 1957 dirijorului Constantin Bugeanu, Miron Grindea – un jurnalist român stabilit la Londra, editorul unei reviste de succes, ADAM, și colaborator consecvent al marelui muzician român, mai ales în anii săi de exil, scria că George Enescu ”adora Londra, avea un cult pentru BBC și nu ostenea să sublinieze faptul că dintre toate orchestrele pe care le-a dirijat, ansamblurile simfonice londoneze îi păreau cele mai interesante, mai înțelegătoare și, mai cu seamă, cumsecade”. (subl. ns.) (Ladislau Csendes, George Enescu, un exil supravegheat?, Editura Casa Radio, București, 2011, pp. 158-159) Cu siguranță, în această stare de spirit se va fi aflat muzicianul român și în timpul turneului său londonez după revenirea sa în Europa postbelică. La sfârșitul primăverii, în zilele de 19 și 20 mai 1948 el s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Londra în două concerte simfonice susținute la Nottingham și Harrogate. Apoi, în 9 iunie, la Londra, la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii Britanice (B.B.C.).
MISIE GREA
Prezența marelui muzician la Londra, a constituit un eveniment nu numai pentru publicul meloman londonez ci și pentru diplomații români din cadrul Legației României din Londra. Diplomații români au perceput prezența muzicianului român ca fiind un bun prilej de a mai ridica puțin ”acțiunile” României la ”bursa” interesului publicului londonez. Misie grea, întrucât la Londra se știa că una dintre ultimele măsuri forte ale regimului comunist de la București fusese înlăturarea de pe Tronul României a Regelui Mihai I (30 decembrie 1947). Prin acest act liderii staliniști de la București făcuseră încă un pas – un pas definitoriu – pe drumul instaurării dictaturii comuniste. La Londra – stat monarhic de lungă tradiție – evenimentul a fost receptat ca una dintre consecințele păguboase și de neînlăturat ale celui de al doilea război mondial, ale noii ordini internaționale stabilită de Churchill și Stalin și agreeată de Roosevelt. Și, cireașa de pe tort, odată cu acest act, a fost schimbat și staff-ul Ministerului Afacerilor Externe al României. Gh. Tătărăscu, un politician de înaltă clasă, un profesionist desăvârșit, a fost înlăturat iar portofoliul Ministerului a fost preluat de Ana Pauker, unul dintre trimișii Moscovei.
DIPLOMAȚI CU…DOSAR
Instalarea Anei Pauker în fotoliul Ministrului Afacerilor Externe (5 noiembrie 1947) a avut un impact imediat, apriga doamnă a nomenclaturii comuniste lansând un program necruțător de epurare a corpului diplomatic român de profesioniști, de oameni dedicați. Ei au fost înlocuiți cu inși aleși după ”dosar”, cu ”elemente devotate”, selectate din rândurile clasei muncitoare, mai ușor de ”spălat pe creier”, mai ușor de transformat în unelte docile gata să ducă la îndeplinire, fără crâcnire, ”indicățiile” transmise în mod direct sau prin telegrame cifrate. Organigramele reprezentanțelor diplomatice ale României postbelice – indiferent de gradul lor de reprezentare, Legații sau Ambasade – gemeau de ”oameni noi”, de politruci și agenți sub acoperire. Nu altfel era ”echipa” Legației României de la Londra. Dacă Mihail Macavei, un ins de modă veche, născut în 1882, cu studii la Paris (nu la Moscova), fost moșier și membru al PNL, deputat în Parlamentul României (1914-1917) nu se putea încadra în această categorie, în spatele său se aflau ”oameni noi”, devotați regimului comunist, și, mai cu seamă ”tovarășei Ana”, ale cărei directive le urmau și căreia îi trimiteau – direct – scrisori, telegrame sau rapoarte detailate. Scrofuloși la datorie, ei îndeplineau fără crâcnire – ignorând, uneori situația din teritoriu – directivele primite din ”centrală”.
IMAGINEA ROMÂNIEI – O SARCINĂ OMNIPREZENTĂ
Una dintre aceste directive avea în vedere imaginea României – grav șifonată de evenimentele politice interne. La București se considera că diaspora română putea contribui la cosmetizarea imaginii României. În consecință, atragerea elitelor românești de partea României, a României comuniste, era o temă omniprezentă pe agenda diplomaților români. Iată de ce prezența lui George Enescu la Londra a fost privită de echipa Legației României la Londra ca un prilej ce nu trebuia pierdut. Indiferent de formulele care ar fi fost necesare: o vizită, o masă în oraș, o recepție la Legație, o convorbire restrânsă, dacă s-ar fi putut un tete-a-tete, orice, orice ar fi putut crea o atmosferă agreabilă și ar fi deschis calea unui dialog, al unei acțiuni de persuadare, de convingere era bine venit, astfel ca ”invitatul” sau ”partenerul de dialog” să fie atras de partea României, să fie convins de noblețea unei acțiuni de promovare, în fond de cosmetizare a imaginii Țării sale. Și iată, ocazia se ivise: prezența muzicianului român la Londra. Mană cerească – își vor fi spus în barbă membrii Legației României la Londra, Ambasadorul Mihail Macavei și ceilalți colaboratori ai săi care-i stăteau în spate, politrucii sau agenții sub acoperire! În consecință, și-au suflecat mânecile, și-au pus imaginația la încercare și celelalte unelte – mai mult sau mai puțin agreabile, mai mult sau mai puțin oneste – și au purces. Cu toții – acolo unde s-a putut! Sau solo, când altă soluție nu exista! Despre toate acestea, citiți pe larg următorul episod al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Mihil Macavei, Londra, 1948. (3) Maestrul la Londra – mană cerească!
