MOMENTUL OPORTUN
Așa dar, George Enescu se afla la Londra. Acesta a fost momentul pe care Ambasadorul României la Londra, Mihail Macavei, l-a considerat ca fiind propice unui început de dialog cu muzicianul român. Căci, un dialog cu George Enescu era un obiectiv care se afla de mai multă vreme pe agenda sa. Așa cum aflăm din Raportul său din 12 iunie 1948, trimis direct Anei Pauker, Ministrul Afacerilor Externe al României, între domnia sa și diriguitorii săi din Minister avuseseră loc mai multe schimburi de Telegrame în care i se dădeau indicații privind obiectivul Enescu. ”Enache”, cum era consemnat numele muzicianului român în rapoartele Serviciilor de securitate românești. Până în 12 iunie 1948 în aceste Telegrame, trimisul diplomatic al României la Londra nu prea avusese ce să povestească, dovadă că ele fuseseră repetate, că avuseseră loc ”mai multe schimburi”. Acum însă, ministrul român se afla se pare într-un moment fast și ceea ce se întâmplase îl îndreptățea să fie mulțumit și, astfel, să scrie superiorilor săi că acum avea ”mult mai mult de spus”. Acest ”mult mai mult” se datora unui eveniment. Sosise la Londra însuși muzicianul român. Iar ministrul, nu stătuse cu mâinile în sân. Își pusese mintea la treabă și imaginase cum să valorifice acest moment. Cum să facă să-l atragă pe muzicianul român într-o întâlnire face-to-face. Cum să-l contacteze, cum să-l scaneze, cum să-l iscodească, cum să-l atragă, cum să-l convingă să fie de partea României. Și, nu numai atât, cum să-l convingă să vorbească frumos despre ea, să fie, adicătelea (așa cum avea să formuleze chiar domnia sa, în Raportul pe care-l va trimite la București) ”un mijloc de propagandă pentru România”. România comunistă.
ROMÂNIA COMUNISTĂ – O CERTITUDINE
Daaaaaa, am zis bine: România comunistă. Căci, ne aflam în anul 1948 și răsturnările politice se desfășuraseră în cascadă, spre uluirea și spaima tuturor românilor. În martie 1945, cu sprijiul Moscovei, comuniștii se instalaseră la putere. În noiembrie 1946 avuseseră loc alegeri parlamentare, care se încheiaseră cu rezultatele dorite de Partidul Comunist Român – un partid minuscul din punct de vedere numeric (circa 1000 de membri) și cu o priză infimă în rândurile largi ale populației. În urma unor falsuri grosolane, rezultatele fuseseră mistificate și, astfel, partidele din opoziție fuseseră înlăturate de pe scena politică a Țării. Sistemul democratic multipartidist fusese desființat iar Partidul Comunist era acum singura forță politică, singurul partid, singura forță conducătoare în stat. Pasul spre dictatură, dictatura comunistă, fusese făcut. Ultimul eveniment care înlăturase pilonul sistemului constituțional al României, monarhia, avusese loc în 30 decembrie 1947. Sub amenințări grosolane, Regele Mihai I, ultimul Rege al României, semnase Actul de abdicare. Câteva zile mai târziu, tânărul Rege părăsea definitiv România. Acum, în primăvara anului 1948, sistemul comunist, puterea clasei muncitoare, constituiau o realitate indubitabilă. România comunistă nu mai era un proiect, un vis al militanților fanatici ci o certitudine. În aceste împrejurări, fiind într-o astfel de realitate politică, o realitate care-i dădea un sentiment de siguranță și îi alimenta îndrăzneala, se pregătea trimisul diplomatic al României la Londra, să aibă o întâlnire face-to-face cu marele muzician român, George Enescu.
MANĂ CEREASCĂ
Prezența fizică a muzicianului român la Londra constituia pentru diplomatul român o mană cerească. Dar cum să-l atragi? Cum să obții un contact direct cu el pentru a putea ca, într-un cadru mai relaxat, să dezvolți un dialog? Desigur, o invitație la Legație, un concert, o recepție – un ceva, – ar fi fost extrem de folositoare. În consecință, distinsul domn, – pardon, ”tovarăș” – Mihail Macavei, și-a imaginat o recepție la Legație, în cadrul căreia să fie și un moment muzical. Un concert, un recital, ar fi constituit un motiv plauzibil pentru o invitație a Maestrului la sediul Legației României din Londra. Beneficiile ar fi fost memorabile. Pentru domnia sa, din punct de vedere profesional și pentru România, din punct de vedere propagandistic, adicătela al imaginii pe care o avea într-una dintre cele mai cârcotașe capitale occidentale. Cu siguranță, prezența marelui muzician român în saloanele Legației României – o Românie unde la putere se aflau lideri staliniști, o Românie intrată sub pulpana Moscovei, în sfera sa de influență – ar fi fost apreciată ca un eveniment. Un eveniment plin de semnificații, poate nu atât artistice, cât, mai ales, politice. A doua zi, în spațiul public și în cancelariile diplomatice aflate la Londra, evenimentul ar fi fost comentat și întors pe toate părțile, stors ca o lămâie de toate semnificațiile sale. Iată, marele muzician român George Enescu, călcase pragul unei reprezentanțe diplomatice a Guvernului comunist de la București. Și nu numai atât, onorase această vizită susținînd-o printr-o prestație artistică. Pentru aparatnicii Legației României din Marea Britanie ar fi fost, cum se spune azi, o lovitură de imagine. Dar și pentru liderii politici comuniști de la București. Telegramele – trimise la București – cifrate, sau în clar – aveau să aprecieze vizita muzicianului român ca fiind o victorie, ca un prim pas pentru atragerea muzicianului român de partea României comuniste. Acest fapt avea un potențial propagandistic în sine, și astfel, numele Maestrului putea fi folosit – așa cum avea să precizeze diplomatul român în viitorul său Raport – ”ca mijloc de propagandă pentru România”. În consecință, s-au pus în mișcare ”rotițele” mașinăriei ce avea drept scop atragerea muzicianului român, folosirea lui ”ca mijloc de propagandă pentru România”.
CU TOȚII…. LA CONCERT
Dar, până la acea recepție imaginată de Mihail Macavei, existau și alte posibiliăți care nu trebuiau pierdute. Primul pas era acela al convingerii Maestrului că diplomații români aflați la Londra, aveau pentru domnia sa, pentru arta sa, prețuire și respect. Acesta era motivul subtil al participării in corpore a personalului Legației României la Londra la concertul muzicianului român cu orchestra Radiodifuziunii Britanice din 9 iunie 1948. De bună credință, poate că muzicianul român va fi dat acestei prezențe semnificația preconizată de chiar autorii ei: simpatie, prețuire și respect. În realitate, scopul acestui ”interes” pentru domnia sa, pentru arta sa, era cu totul și cu totul altul. Și astfel, cu toată echipa Legației în spate, trimisul diplomatic român va face pasul. În pauza de concert Mihail Macavei se va apropia de muzicianul român cu intenția de a crea un prim contact cu acesta și de a purta un dialog. Dar, uneori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Așa s-a întâmplat și acum. Saluturile de rigoare și alte politețuri s-au consumat repede. Iar muzicianului nu-i ardea de taclale, de…conversație întrucât era cu mintea la treaba sa: continuarea concertului. Diplomatul a intuit repede starea de spirit a Maestrului. ”În pauză – scria Mihail Macavei în Raportul său din 12 iunie 1948 – m-am dus să-l văd (pe George Enescu – n. ns.) dar fiind timpul prea scurt nu am putut discuta prea mult”. (Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. Dosarele George Enescu, 20 august 2021, https://www.facebook.com/p/Dosarele-George-Enescu- )100067892918834/) Normal! Cum să te lansezi într-o discuție atât de sensibilă, atât de dificilă precum convingerea unui mare artist să fie de partea României, să laude răsturnările politice de la București care schimbaseră locul României în Europa – și nu numai – care întorseseră România spre ”Răsărit”, și odată cu aceasta, direcția de dezvoltare a României, viitorul poporului român? Era evident că un astfel de dialog ar fi fost imposibil. Ce era de făcut? Ce soluție ar fi făcut posibilă o întâlnire cu muzicianul român? Ei bine, soluția a fost a găsită: o invitație la ceai. Dar ea nu a venit din partea diplomatului ci din partea muzicianului român. Citiți următorul episod al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Mihail Macavei, Londra, 1948. (4) O invitație la ceai!
