ELEMENTELE
Dar cine erau cei care alcătuiau acest ”anturaj”, care – din punctul de vedere al Generalului Vasile Vâlcu – aveau un rol fundamental în determinarea muzicianului de a se reîntoarce ”acasă”, în România? El îi lua și îi punea sub lupa sa. Îi privea cu atenție și, după mintea sa, dar și după ”normele/șabloanele” sub care acționa, îi evalua cu atenție numindu-i… ”elemente”. Notați: ”elementele”, nu colaboratorii, nu agenții, nu informatorii, ci…”elementele” pe care Direcția pe care o conducea le avea la dispoziția sa. Analizând acest ”anturaj” generalul Vasile Vâlcu făcea aprecieri, clasificări și preciza care erau ”oamenii” care se aflau în slujba Direcției pe care o conducea, Direcția I-a a Serviciului de Informații Externe (SIE) și pe care – nota cu aroganță și cinism Generalul – îi avea la dispoziția sa sau,– cum preciza el în Raportul său – dispunea. Adică erau la discreția sa, la ordinele sale – la orice oră din noapte sau zi. ”Printre oamenii cei mai apropiați și mai influenți din preajma lui Enescu, noi dispunem (subl. ns.) de următoarele elemente”. (subl. ns.) Făcând această precizare: ”noi dispunem”, Generalul indica ”oamenii săi”, informatorii ce mișunau – zilnic – în preajma muzicianului român. Ei erau ”elementele” de care dispunea Serviciul său. Se părea că Generalul era bine informat întrucât – spre știința superiorilor săi – el creiona profilul fiecărui ”element” din componența ”anturajului” marelui muzician și consemna numele fiecăruia cu majuscule, ca nu cumva, numele ”elementului” să nu fie citit corect. Ceea ce ni se pare senzațional este că Generalul-maior Vasile Vâlcu nu se limita doar la consemnarea numelor celor care se aflau în serviciul Direcției sale. El releva și modul cum aceștia ajunseseră să fie în slujba acestei Direcții, metodele prin care ”Serviciile” ajunseseră să facă din aceștia colaboratori fideli, informatori consecvenți. Așadar, să vedem ce scria Generalul-maior Vasile Vâlcu în Referatul său…secret despre ”elementele” care mișunau în preajma marelui muzician român și alcătuiau – cum spunea el – ”anturajul” Maestrului! Să citim:
INFORMATORII
1. Cităm: ”CORNELIU BEDIȚEANU, omul de casă al lui ENESCU din țară și care actualmente se ocupă de toate interesele lui materiale. Acesta a fost câștigat direct de către noi pentru a determina întoarcerea lui ENESCU în țară. I-am promis că la întoarcerea lui, odată cu a lui ENESCU, va avea aici (în România – n. ns.) o situație bună și se va ocupa mai departe de lucrurile lui ENESCU” (subl. ns.) (Vezi: Referat semnat de general-maior Vasile Vâlcu, șeful Direcției I, privind propuneri pentru aducerea lui George Enescu în țară, în: Ladislau Csendes, George Enescu – un exil supravegheat?, Editura Casa Radio, București, 2011, p. 233) Mdaaaaaa! Vechea și perpetua metodă a Serviciilor de securitate: ademenirea colaboratorilor prin promisiuni materiale, în primul rând! Culmea cinismului – sau a sincerității (???) – este că Generalul-maior nu se sfia să spună că pentru serviciile sale (livrarea informațiilor despre ceea ce se întâmpla în casa lui George Enescu, în familia lui, etc. etc.,) Corneliu Bedițeanu fusese plătit și că totul s-a desfășurat prin intermediul Rezidenței din Paris. ”Acțiunea noastră față de el (de Bedițeanu – n. ns.) – preciza cu o dezinvoltură năucitoare Generalul-maior Vasile Vâlcu – s-a exercitat prin elementele (alte...”elemente” – adică agenți, informatori, inși ce lucrau sub acoperire, etc., etc.,) Rezidenței din Paris; s-a dat și o sumă de bani, (Bedițeanu – n. ns.) fiind foarte interesat” (subl. ns.) (ibidem. Referat., în: Ladislau Csendes, op. cit. p. 233). Surprinzător, Generalul-maior Vasile Vâlcu nu spunea câți bani fuseseră oferiți – până atunci – celui mai important ”element” al său plasat în casa marelui muzician român. Rămâi mut! Iată cine intra – aproape zilnic – în casa marelui muzician român! Iată cine se ocupa de TOT– casă, venituri financiare, medicamente, concerte, relații, dialoguri, scrisori! Iată cine vedea – zi de zi – suferințele, angoasele, marelui muzician român! Un impostor! Un informator! Un mincinos! Un profitor! Un ”ins” cu două fețe! Un securist! Un ”INS”! Nu un OM – ci un ”INS” fără scrupule, un ”ins” care primea bani, o ”sumă de bani” (Generalul-maior nu spusese ”cât”) pentru că vindea viața intimă a unui mare artist!
Daaaaaar! Acesta nu era singurul ”element” care se afla în preajma marelui muzician român, nu era singurul ”ins” ce slujea interesele Serviciilor secrete românești. Următorul ”element”, nominalizat în Raportul ”strict secret” al Generalului-maior Vasile Vâlcu, era LUCIA – ”agenta noastră Lucia” – cum o numea fără să clipească Generalul. Să citim:
2. Cităm: ”AGENTA NOASTRĂ LUCIA” – scria cu majuscule Generalul – este ”una dintre cele mai intime prietene, cu mare influență pe lângă ENESCU. Prin aceasta – considera ff. convins Generalul-maior Vasile Vâlcu – noi putem duce direct o acțiune coordonată și determinată”. (ibid. Referat., în: Ladislau Csendes, op. cit. p. 233).
Dar, generalul Vasile Vâlcu mai avea în ”anturajul” lui George Enescu încă un ”element” de care….dispunea. Era sculptorița Margareta Lavrillier-Cosăceanu – o româncă stabilită la Paris prin căsătoria sa cu Dl. Lavrillier. Fiind artistă și, mai mult decât atât, și româncă, ea mișuna fără preget, prin casele emigranților români – fie în rândurile celor pe care ”serviciile” de la București îi integrau în rândurile ”emigrației române reacționare”, fie în rândurile ”românilor buni”, ai celor incluși în categoria ”Coloniei Democrate” care colaborau cu Serviciile de securitate de la București, erau cooperanți și – nota bene – nu făceau declarații dușmănoase la adresa țării lor. Margaretei Lavrillier-Cosăceanu, Generalul Vasile Vâlcu îi făcea un portret ff succint, deși, era și ea un ”element” care-și dovedise, deja, valoarea. Iată ce scria despre ea, Vasile Vâlcu:
3. Cităm: ”Dna LAVRIL(L)IER (să observăm că este menționat doar numele francez al informatoarei sale) una dintre cunoștințele lui ENESCU care îl vizitează des; ea este româncă de origine și duce o activitate marcantă în Colonia Democrată. Ne-a dat informații prețioase referitoare la ENESCU și este gata de a colabora cu noi în scopul urmărit”. (readucerea lui George Enescu ”acasă”, în România – n. ns.)
Aceștia erau ”oamenii Generalului”, sau, cum spunea el, într-un limbaj propriu (nici măcar cazon) ”elemente”, ”elemente” de care dispunea prin intermediul cunoscutelor mijloace (ce nu dădeau niciodată greș): promisiuni de mai bine, bani, influență, avantaje, proiecte bănoase, afaceri oneroase, etc., etc.,! Acesta era ”anturajul”!
SCRISORILE AMICALE
Dar Generalul-maior Vasile Vâlcu nu se mulțumea numai cu ceea ce-i ofereau ”elementele” de care dispunea – cele aflate în jurul muzicianului român. Nu se mulțumea numai cu rapoartele lor informative, rapoarte ce înfățișau cu cinism – în cele mai mici amănunte – viața cotidiană a lui George Enescu, cu bune și rele. Serviciul său pusese în mișcare și alte metode: abordarea directă a muzicianului român prin vizite, scrisori trimise din țară de la personalitățile de prestigiu înfipte în fruntea statului român, precum Dr. Petru Groza, sau de la prieteni dragi și parteneri pe podiumul de concert, precum erau Mihail Jora, Mihail Andricu, etc., Scrisorile trimise din țară sub semnătura lui Petru Groza înfățișau muzicianului român viitorul luminos și fără griji – numai ”lapte și miere”- viața, pe care muzicianul ar fi avut-o dacă s-ar fi întors ”acasă”: ”dragostea cu care ar fi primit și posibilitățile de creație ce ar avea”, etc., etc., Aceste scrisori – nota Generalul – au fost bine primite. ”ENESCU – scria el în Raportul său ”strict secret” – a fost extrem de impresionat de aceste scrisori”. (ibid. Referat., în: Ladislau Csendes, op. cit. p. 234). Din punctul său de vedere aceste scrisori au avut un impact pozitiv. Din nou, Generalul-maior Vasile Vâlcu ascundea eșecul sub preș. El eluda – cu bună știință, întrucât nu credem că n-ar fi fost informat – răspunsul pe care marele muzician român l-a dat fiecăruia dintre corespondenții săi – indiferent cine erau ei: politicianul de top în garnitura liderilor staliniști aflați la guvernarea României, Dr. Petru Groza, sau prieteni și parteneri pe podiumul de concert precum compozitorii Mihail Jora sau Mihail Andricu. Și le-a eludat în mod premeditat deoarece răspunsurile Maestrului la aceste scrisori constituiau tot atâtea dovezi ale motivelor care-l determinau pe marele muzician român să se mențină în ipostaza sa rezervată, să nu dea curs noianului de promisiuni care i se făceau privind viața sa în România care – potrivit acestor promisiuni – ar fi fost numai ”lapte și miere”.
SUB HAINA DIPLOMATULUI
Unul dintre exemplele ce i se păreau elocvente Generalului-maior era întâlnirea pe care George Enescu o avusese cu Ion Drînceanu, Ambasadorul României la Paris. Această întâlnire a fost un succes, întrucât – nu uita să precizeze Vasile Vâlcu – ea a fost urmată și de ”alte întrevederi directe și prin BEDIȚEANU”. Aceste întrevederi ”directe” își aveau importanța lor deoarece ele aveau ca subiect central o singură temă: revenirea în țară a lui George Enescu. Pionul important al abordării acestei teme era, desigur, Corneliu Bedițeanu. ”Prin acesta din urmă – preciza Generalul Vasile Vâlcu – ideea reîntoarcerii i-a fost infiltrată lui ENESCU progresiv”. Notați: infiltrată progresiv! Se sparie gândul – cum ar fi spus cronicarul! Să precizăm că nu numai muzicianul român se afla în atenția ”elementelor” ce lucrau în intimitatea muzicianului, ci și soția sa, prințesa Maria Cantacuzino-Enescu. Și ea era în atenția celor ce ”lucrau” cu sârg pentru determinarea muzicianului român de a reveni ”acasă”, în România. Și, desigur, tot Bedițeanu era pionul de bază. Generalul-maior Vasile Vâlcu menționa: ”Influența noastră prin BEDIȚEANU s-a exercitat și asupra soției lui ENESCU pe care o atrag, mai ales, perspectivele materiale”. (subl. ns.) ( ibid. Referat., în: Ladislau Csendes, op. cit. p. 234) Astfel, după cum se vede, prin Bedițeanu și relatările sale, fuseseră depistate punctele vulnerabile ale prințesei – cele ce țineau de chestiuni materiale! Era bine de știut că prin mijloace materiale – bani și alte valori – prințesa putea fi atrasă în jocul și interesele Serviciilor secrete de la București. Din nou era pusă ”în operă” metoda clasică a ”serviciilor secrete” pentru ademenirea celor pe care doreau să-i implice în jocul lor: ”perspectivele materiale”, adică….banii! Baniiiiii! Generalul-maior Vasile Vâlcu făcea rezumatul (”rezumatul” său – cel care-i convenea lui – nu al dialogului real ce va fi avut loc în locuința muzicianului român) temelor abordate de către cei doi comeseni: gazda și musafirul. Muzicianul și diplomatul! ”Cu această ocazie (vizita lui Ion Drînceanu – n. ns.) – scria Generalul Vasile Vâlcu – a fost abordată ideea înființării în România a unui Muzeu închinat vieții și operei muzicianului. Această temă – înființarea unui Muzeu consacrat marelui muzician român avea să fie pentru Generalul-maior Vasile Vâlcu marea ”găselniță”, momeala, pentru a-l determina pe George Enescu să facă acel pas – decisiv – pentru a se reîntoarce acasă, în România. Un pas mic pentru Maestru – își imagina naiv Generalul – dar un pas mare pentru Servicii! Iată cum a construit (imaginar) Generalul-maior Vasile Vâlcu desfășurarea acestui…pas. Citiți următorul episod din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI READUCEREA SA ACASĂ. RAPOARTE SECRETE. București, 13 iulie, 1954. Raportul Generalului-maior Vasile Vâlcu. (5) Momeala! Citiți!
