Citind acest titlu unii dintre ”urmăritorii” acestui BLOG se vor întreba: Maruka și Rusia? Hm., hm., hm., Și – curioși, ori sceptici – vor ridica din sprânceană și-și vor spune: da, înțelegem, George Enescu – a avut un motiv să meargă în Rusia – el fiind muzician. El a fost în Rusia ca artist. În anii 1909 și 1917. A susținut concerte, s-a întâlnit cu publicul meloman rus, a cules aplauze dar și aprecieri. Unele aspre, insidioase, neavenite, chiar! Dar Maruka? Ce era Maruka și ce treabă ar fi avut ea în Rusia întrucât nu era altceva decât soția marelui muzician român? E drept, era o doamnă distinsă, cu rădăcini aristocratice și o educație pe măsură, era (cum îi plăcea să spună) o prințesă, o prezență constantă în saloanele mondene, ea însăși deținătoarea unui Salon de muzică, susținut prin contribuția permanentă și de înaltă clasă, uneori istovitoare, deoarece ”ședințele” de muzică erau urmate de ”invitații la cină” care se prelungeau până târziu în noapte scurtând amarnic ceasurile de odihnă ale marelui muzician și furându-l de timpul, de liniștea de care avea nevoie pentru a-și împlini visul: să compună. Un Salon unde, distinsa doamnă își etala – uneori cu asupra de măsură – componentele personalității sale: orgoliul, iubirea de sine, capriciile (unele muzicale), gustul pentru situații inedite, menite să surprindă și să creeze în jurul său o stare de uimire și curiozitate permanentă. Căci Maruka nu se sfia să inducă apropiaților săi, celor ce vizitau Salonul său de muzică, celor ce o cunoșteau sau intrau în dialog cu ea, impresia că este o ființă originală, bizară chiar, cu sentimente și idei neobișnuite, ieșite din comun. Ei bine, cu această MARUKĂ ne vom întâlni în episoadele care urmează din serialul intitulat: MARUKA ȘI RUSIA.
CUM S-A NĂSCUT IDEEA ACESTUI SERIAL?
În episoadele anterioare publicate pe acest BLOG, sub titlul GEORGE ENESCU ȘI RUSIA am prezentat – atât cât ne-au permis ”sursele deschise” la care am avut acces – experiența marelui muzician român în cele două turnee ale sale în Rusia – Rusia țaristă. De asemenea, unele aspecte privind Manuscrisele sale trimise în Rusia în 1917 cu al doilea transport al tezaurului României – tezaurul artistic și istoric – și restituirea lor, în anul 1924 în urma demersului unor prieteni și admiratori ai săi, muzicieni și diplomați. Pentru muzicianul român aceste turnee, inclusiv episoadele privind Manuscrisele, n-au fost experiențe prea fericite. Dimpotrivă. Cu toate acestea, marele muzician român va mai face un turneu în Rusia, de data aceasta, în Rusia Sovietică, Rusia comunistă: în aprilie 1946. După cum am arătat în episoadele publicate până acum, pentru primele două turnee sursele documentare au fost de tot precare. Dar, din nefericire, nici pentru al treilea turneu, cel din 1946, situația nu a fost mai bună. ”Sursele deschise” la care am avut acces – știri, interviuri, declarații, cronici muzicale – poartă amprenta epocii, fiind infestate de politică și ideologie, de proletcultism și pro sovietism. Cercetarea unor dosare de arhivă aflate în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale (ANIC) și a Arhivelor diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, nu ne-a adus informațiile necesare pentru cunoașterea unor aspecte inedite, altele, decât cele menționate în știrile și interviurile de presă – privind desfășurarea acestui turneu. În mod bizar, de necrezut – după trecerea a 30 de ani de la căderea sistemului comunist – am rămas tot la ”mâna” ”surselor deschise”, a știrilor, interviurilor și cronicilor muzicale publicate în presa română și sovietică despre turneul lui George Enescu în Rusia (Rusia comunistă) în primăvara anului 1946. La fel ca în perioada comunistă când documentele de arhivă privind evenimentele contemporane erau prohibite. În aceste condiții a fost – deci – firească, aproape imperativă, consultarea paginilor memorialistice ale prințesei cuprinse în volumul: Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005) . Cu atât mai mult cu cât distinsa doamnă l-a însoțit pe muzicianul român în acest turneu.
AM AVUT MARI SPERANȚE
Am avut – trebuie s-o spunem – mari speranțe atunci când am ales – pentru documentare, pentru aflarea acelor aspecte, altele decât cele relatate în presa cotidiană a epocii – paginile scrise de distinsa doamnă. Căci Maruka – am socotit noi – a fost în acest turneu nu numai ”soția” marelui muzician, nu numai însoțitoarea lui, ci și observatorul atent, martorul ocular! Cine altcineva ar fi putut relata mai bine decât ea, despre desfășurarea acestui turneu, despre culisele lui, despre ceea ce se petrecea dincolo de lumina reflectoarelor, despre întâlnirile face-to-face ale marelui muzician român cu marii muzicieni ruși ale căror lucrări le prezentase, deja, în primă audiție la București, precum Dmitri Șostakovici și Aram Haciaturian? Cine? Evident – Maruka! Doar Maruka, deoarece ea a fost martorul ocular! Singurul! Căci, celălalt membru al micii echipe care a însoțit pe marele muzician în Rusia Sovietică, acel ”tov. Ivașcu” – trimis, se pare, de Ministerul Artelor fiind unul dintre aparatnicii acestuia – s-a pierdut în negura uitării, el păstrându-se într-o tăcere absolută – de la plecare până la sosire și mult după aceea. Ceva ne face să credem că ”tov Ivașcu” va fi fost ”sub acoperire” și, în acest caz, cu siguranță va fi scris niște pagini, vreun Raport! Altfel de ce s-ar fi dus el – pe banii statului – la Moscova, împreună cu George Enescu? Și, ce ciudat, de atunci – de la acel turneu din aprilie 1946, acest ”tov” Ivașcu n-a mai apărut în compania marelui muzician român. Nici n-ar mai fi avut cum, deoarece, peste câteva luni, în septembrie 1946, George Enescu va pleca – pentru totdeauna din România! Așa stând lucrurile, ipoteza noastră privind ”rostul” lui ”tov. Ivașcu” în mica echipă care-l însoțea pe George Enescu la Moscova pare să fie reală. Acest Raport n-a ieșit, până acum, la iveală. Cine știe pe unde zace, sub ce obroc, în ce ”fond special”! Dar, cum se spune, nu se știe niciodată! Dacă un asemenea Raport va fi fost scris, odată și odată, el va ieși la iveală, căci arhivele gem de surprize! Dar până atunci, singura sursă de documentare – alta decât știrile, declarațiile, interviurile și cronicile muzicale publicate în presa cotidiană de la București și Moscova – erau însemnările prințesei Maria Cantacuzino-Enescu.
SURPRIZA
Dar ce să vezi! Paginile consacrate turneului lui George Enescu la Moscova sunt plasate la finele volumului de memorii al prințesei sub un titlu cu totul și cu totul surprinzător: EPILOG! De ce EPILOG? Nu este prea clar! Poate că distinsa autoare se va fi decis să adauge – în ultima clipă – paginile despre turneul muzicianului român în Rusia Sovietică din aprilie 1946? N-avem știre – căci autoarea nu ne dă nicio explicație! De altfel, o lectură atentă a textului dă la iveală numeroase – să le spunem blând – inconsecvențe, semn că în text au fost operate tăieturi, unele relatări fiind trunchiate, astfel încât în pagini rămân idei, observații, opinii abia enunțate. Să fi trecut aceste pagini prin cenzura autoarei? Când? Și de ce? Dar surpriza cea mai mare ne-o oferă distinsa doamnă cu conținutul paginilor sale strânse sub acest titlu bizar: ”epilog”. Și aceasta deoarece aceste pagini nu sunt despre turneul muzicianului român la Moscova ci despre…vizita prințesei Maria Cantacuzino-Enescu la Moscova! Căci Maruka nu scrie despre George Enescu – așa cum ne-am așteptat – ci despre sine! În aceste pagini sunt consemnate impresiile, opiniile sale despre ruși, despre rușii comuniști, cunoscuți de domnia sa la București sau la Moscova, despre liderii Rusiei Sovietice, (vii – sau morți), despre oamenii de pe stradă, despre trecut, prezent și viitor! Astfel, citind paginile scrise de distinsa doamnă aflăm despre vizita Mariei Cantacuzino-Enescu în Rusia Sovietică, nu a lui George Enescu! Hm., hm., hm., Iar impresiile, opiniile – veți vedea – sunt neașteptate și, pe alocuri, bizare! Bizare, dacă luăm în seamă condiția socială a distinsei doamne, educația sa, comportamentul său aristocratic și – mai ales – evoluția ulterioară a existenței sale – de care, se pare, că la data turneului în Rusia, nu era străină: exilul parizian. Am considerat, deci, că prin insolitul lor, aceste impresii, aceste opinii merită să fie cunoscute. Da, am pierdut ocazia de a afla amănunte inedite despre turneul lui George Enescu la Moscova în aprilie 1946, dar ni s-a ivit – în mod neașteptat – prilejul să aflăm amănunte despre vizita Mariei Cantacuzino-Enescu la Moscova în aprilie 1946. Un subiect nou, neașteptat! Să-l fi abandonat? Desigur, era cu putință. La prima vedere, paginile scrise de distinsa prințesă nu ne aduceau informația, amănuntele de care aveam nevoie privind turneul enescian la Moscova în aprilie 1946! Da, dar, ele ne ofereau aspecte nebănuite despre cum era percepută Rusia comunistă de către distinsa doamnă, gândurile, impresiile ei despre Moscova, despre ”rușii lui Stalin”, despre Stalin, despre Lenin, etc., etc., În consecință, ne-am suflecat mânecile, am citit paginile scrise de distinsa doamnă și am scris episoadele incluse în ciclul intitulat: MARUKA ȘI RUSIA.
CE VEȚI AFLA?
Citind episoadele incluse în acest ciclu, MARUKA ȘI RUSIA, veți cunoaște amănunte despre primele întâlniri directe ale distinsei prințese cu ruși contemporani cu domnia sa. La București – cu acei soldați ruși puși pe jaf, care au năvălit în Palatul său din Calea Victoriei, celebra ”Casă cu lei”, apoi cu acei distinși mesageri – trimiși să ceară scuze – de către reprezentantul diplomatic al Rusiei sovietice la București. Veți cunoaște, de asemenea, impresiile distinsei prințese despre un culturnic rus, întâlnit la București cu ocazia unei recepții selecte, pentru care distinsa doamnă are numai cuvinte de laudă, considerându-l – pentru cultura, comportamentul și ținuta sa vestimentară – un adevărat gentleman englez! Hm., hm., hm., Veți cunoaște mărturisirile prințesei despre dorința sa de a vizita Moscova. Nu mai puțin interesante, contradictorii, sunt impresiile, opiniile distinsei doamne despre Moscova, despre oamenii de pe stradă, despre ”rușii lui Stalin”. Cu siguranță, vă veți mira de reverența pe care distinsa prințesă o face Moscovei, sistemului comunist sovietic. Surprinzătoare este intenția sa de a se întâlni face-to-face cu Stalin, căruia, în aceste pagini îi creionează un portret ce pare inspirat de textele ditirambice, năstrușnice ale cultului personalității! Distinsa doamnă consemnează (cu o obidă ascunsă) marea sa dezamăgire că o asemenea intenție – pe care o găsea pe deplin justificată – a fost zădărnicită imediat de către George Enescu cu argumente imbatabile. Maruka va fi acceptat cu greu argumentele Maestrului, dată fiind obișnuința sa, credința sa, că EA are ultimul cuvânt în toate cele. Nu mică a fost supărarea prințesei că George Enescu a refuzat invitația de a participa la o mare recepție oferită de însuși Viaceslav Molotov. Pentru distinsa doamnă această recepție ar fi fost un prilej extraordinar să cunoască elitele politice și culturale moscovite, și la rândul său, să fie cunoscută – ea însăși – de către acestea. Deși succinte, impresiile culese de distinsa doamnă cu ocazia participării sale la slujba de Înviere sunt remarcabile. De asemenea, concluziile sale privind continuitatea sentimentului religios în Rusia Sovietică, într-o societate dominată de principii și practici ateiste, unde bisericile erau – dacă nu demolate, transformate în muzee. În cazul cel mai bun. Prințesa privește cu atenție ”omul de pe stradă”, iar impresiile/opiniile sale sunt aspre, încărcate – ce paradox! – de milă și dispreț! Cu siguranță veți fi uimiți de gândurile sale pioase, stârnite de vizita sa la Mausoleul lui Lenin. Distinsa doamnă pare pătrunsă de ambianța cucernică, aproape funebră, din fața catafalcului pe care ”doarme” (de aproape o sută de ani ) Lenin. Chipul frumos al lui Lenin (așa cum nu a fost în viață, un chip meșteșugit, întreținut cu rășini și vopseluri), costumul (modest, ca al unui om de pe stradă) mâinile frumoase, cu degete lungi – toate stârnesc distinsei doamne o profundă emoție și gânduri de înaltă pioșenie și admirație! Aprecierile pe care le face la adresa lui Lenin sunt de necrezut!
NAIVITATE? SAU IPOCRIZIE?
De la un capăt la altul, aproape toate paginile rezervate vizitei turneului lui George Enescu la Moscova în aprilie 1946 – cuprinse în acest capitol intitulat EPILOG – sunt străbătute de stimă și admirație pentru Rusia, pentru oamenii ei obișnuiți, pentru liderii ei – vii (precum Stalin) sau morți (precum Lenin) – astfel încât, la final te întrebi: va fi crezut Maruka în tot ceea ce scria? Opiniile sale – trecute în pagină, încredințate astfel timpului – vor fi fost adevărate? Să se fi lăsat ea contaminată de morbul propagandei pro sovietice ce inundase viața conaționalilor săi? Să fi fost – și ea – una dintre victimele acestei propagande? Așa cum consemnează în paginile sale, Maruka își exprimase dorința de a vedea Moscova, Rusia Sovietică. ”Ardeam de nerăbdare să văd Moscova” – scrie ea. De ce? De unde izvora această dorință…arzătoare? Din nevoia sa de adevăr? Din scepticismul său față de ceea ce îi servea, până la sufocare (ca să nu spunem până la idiotizare) propaganda? Dorea să vadă, cu ochii ei, Rusia, Rusia Sovietică? Voia să se scuture de morbul propagandei pro sovietice? Voia să afle EA, adevărul (atât cât ar fi fost cu putință, într-o vizită) despre ”marele popor de la Răsărit”? Despre ”marea țară a socialismului?” , etc., etc., Da, este posibil! Și totuși! Nu pot fi trecute cu vederea, ”reverențele”, ”admirația” pe care o exprimă, pe față, fără reticențe! Este tulburător, aproape dezarmant felul cum în paginile consacrate impresiilor sale de la Moscova se împletesc, în mod bizar, aproape haotic, observațiile critice la adresa sistemului comunist, cu aprecierile încărcate de admirație, de stimă și respect! De necrezut! Naivitate? Sau ipocrizie? De ce? Și pentru ce? Citiți, deci, episoadele care urmează al acestui ciclu intitulat: MARUKA ȘI RUSIA!
SOLDAȚI RUȘI LA PALAT
Vom începe cu un episod care, în descrierea prințesei, constituie un bun prilej de a cunoaște unele trăsături ale personalității sale: egocentrismul său, știința sa de a-și creiona propria sa imagine, impresia despre sine și despre cei din imediata sa apropiere, pe care-i privește prin prisma cutumelor condiției sale aristocratice: vizita intempestivă la frumoasa ”Casă cu Lei” din Calea Victoriei a unor soldați ruși. Soldați care – încă din martie 1944, de când trecuseră Prutul, împânzeau România, mai exact partea sa de est, Moldova. Iar acum după 23 august 1944, după Proclamația către țară a Regelui Mihai I în care fusese anunțată decizia României de a ieși din alianța cu Germania hitleristă și de a intra în Coaliția Națiunilor Unite – și Capitala țării, Bucureștiul. În viața cotidiană a prințesei, vizita intempestivă a unor soldați ruși la Palatul său din Calea Victoriei, a fost un moment insolit. Un moment care nu a speriat pe distinsa doamnă, ci dimpotrivă, a stârnit disprețul și curajul său, spre deosebire – notează prințesa – de ceilalți din casă, personalul de serviciu, care s-a arătat îngrozit și s-a ascuns care, pe unde a putut! Hm., hm., hm., Numai prințesa a avut curajul să-i înfrunte pe ”musafirii nepoftiți” și să le strige cu tot curajul de care era în stare: ”Aici niet burjui, niet burjui! Aici, artist. Aici compozitor”, etc., etc! Iar aceștia – ce să vezi – s-au rușinat și au plecat…..spășiți – scrie prințesa, mândră de curajul său, etc., etc., Despre toate acestea, pe larg, în primul episod: MARUKA ȘI RUSIA (1) Rușii, rușii – la Palat! Citiți!
