Rumorile din saloanele mondene, avertismentele tendențioase că o călătorie în Rusia este o ”expediție periculoasă” și inoportună, nu știrbiseră dorința distinsei doamne de a vedea Moscova. Dimpotrivă! Posibilele primejdii ce aveau să fie înfruntate vor fi fost pe gustul său. Nu făcuse domnia sa elogiul primejdiei? ”Să trăiești în continuă primejdie – nota distinsa prințesă în Amintiri – nu este, până la urmă, modul suprem de a gusta viața?” (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 550). Astfel, distinsa prințesă considera că ”O siguranță nezdruncinată, plată – în real dar și în viața sentimentală și morală – nu emană, prin toți porii – plictisul? ”Nu implică stagnarea energiilor noastre?” (subl. ns) Hm., hm., hm., Ce să zici! Așa o fi! Dacă spune distinsa doamnă!!!!!!!
O ABORDARE TONICĂ
În această logică ea considera că ”orice luptă, orice obstacol, orice nenorocire chiar, sunt profitabile după ce le-am depășit” (ibidem. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 550). Cu o asemenea abordare, tonică – teribilistă, am spune – distinsa doamnă lua drumul Moscovei în aprilie 1946. ”În ciuda tuturor avertismentelor alarmiste, tendențioase – scria ea în Amintiri – ne-am hotărât să plecăm”. Distinsa doamnă nu ezita să noteze că pleca în Rusia cu sentimentul că pleca într-o expediție periculoasă. ”Ne ducem în Țara Sovietelor – scria ea – cu sentimentul că întreprindem o expediție periculoasă” (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 557) Periculoasă? Mai curând plină de surprize! Pentru ea, dar și pentru noi, cei care vom citi impresiile sale notate în Amintiri după aproape trei sferturi de secol! Veți vedea, veți vedea! Aveți ”puțintică răbdare” – cum ar spune ”nenea Iancu” – și citiți și episodul/episoadele care urmează!
GÂNDUL… SECRET
Distinsa doamnă, avea să fie neobosită în a dori să cunoască valorile istorice și turistice ale Moscovei, climatul citadin, oamenii ei, pe care-i știa doar din paginile de literatură, doar din scrierile marilor autori clasici ruși cărora – așa cum spunea cu încântare nedisimulată – le era captivă. Acum, vizitând Rusia ea voia să descifreze acel ”mister, neliniștitor, propriu farmecului slav” – cum nota domnia sa în Amintiri. Era intenția ei! Gândul…secret. Misteriosul, neliniștitorul ”farmec slav! Hm., hm., hm., Era o tentație pasionantă dar greu de definit. Îl găsise, întrucâtva, pe chipul și în comportamentul acelui culturnic moscovit, cunoscut la București la o recepție dată de ARLUS, acel ”gentleman englez perfect în aspect și în ținută”, pe numele său, Vladimir Semionovici Kemenov, ”impregnat – cum scria distinsa doamnă – de acel mister neliniștitor al farmecului slav”. Îl intuise, cumva, în comportamentul acelui misterios Dl. ”L”, funcționar de rang înalt al Ambasadei Rusiei Sovietice la București care venea să asculte muzică în Salonul său de la București. Îl căutase – fără prea multe șanse – în personalitatea și comportamentul soției Ambasadorului Rusiei Sovietice la București, distinsa doamnă Kavtaradze. Dar aceste ”persoane” cunoscute, în mod direct, reprezentau prea puține ”eșantioane” pentru exercitarea și satisfacerea curiozității sale, pentru efectuarea acelui ”studiu de caz” pe care-l începuse la București, luând în ”vizor” acești reprezentanți ai Rusiei Sovietice. Acum, iată, avea prilejul să aplice cu succes intenția sa secretă de a pătrunde în mecanismul acelui ”mister neliniștitor al farmecului slav”, văzându-i pe ruși, la ei acasă. Și deschisese ”ochii”, cum se spune, încă de la plecare, imediat ce urcase în tren, în vagonul special ce fusese rezervat marelui muzician român și ”echipei” sale – nu prea numeroase.
UNDE ERAU EROII EI LITERARI?
Maruka pleca în Rusia Sovietică însoțită de amintirea eroilor săi preferați din scrierile lui Tolstoi. De ”umbrele” acestora – cum avea să noteze ea în Amintiri. Erau ”umbre dragi” inimii sale, ”fantome rătăcite, pierdute în acest prezent care a șters trecutul” (subl. ns.) – scria ea – referindu-se, desigur, la Rusia Sovietică, la transformările fundamentale care avuseseră loc în viața politică și socială a Rusiei. În drum spre Moscova, culcușindu-se în fotoliul din vagonul special care fusese pus la dispoziția Maestrului, un vagon de lux, cum avea să menționeze distinsa prințesă, domnia sa avea să se lase invadată de amintirea acestor ”umbre”. Căci ele însemnau ”Natașa Rostova” cu care era comparată în tinerețe. Ele însemnau tatăl Natașei Rostova, ”bătrânul conte Ilia Ilici și mama ei, bătrâna contesă cu bonetă din dantelă și crinolină împodobită cu volane și funde mari din tafta mov sau albastră”. Ele însemnau ”sclipitorul Andrei Bolkonski și soția lui, ”mica prințesă” care murise ”dând naștere unui copil, la Lisi-Gorî, cu gurița ondulată, cu ochii mari, mirați și gângureala de păsărică ce-l agasa așa de tare pe prințul Andrei”. Aceste ”umbre” însemnau pentru domnia sa, amintirea lui Pierre Bezuhov ”greoiul dar simpaticul Pierre Bezuhov și sărmanul Petia, mezinul familiei Rostov, căzut sub gloanțele francezilor din prima zi a înrolării sale – minor fiind”. Aceste ”umbre” însemnau, mai ales, amintirea fabuloasei povești de dragoste dintre Anna Karenina și seducătorul, exponentul farmecului slav, care era locotenentul Wronski, poveste în care Anna, frumoasa, candida, neasemuita Anna, sfârșise atât de tragic, sub roțile unui tren de noapte.
UMBRE SPULBERATE DE REVOLUȚIA ROȘIE
Aceste ”umbre” veneau în amintirea prințesei moldave, rând pe rând, perechi, perechi, așa cum le creionase în paginile sale marele Tolstoi și pe care prințesa nu ezita să le consemneze în Amintirile sale, desenându-le, ea însăși, portretul. Ea le adăoga acele tușe speciale ce izvorau din sensibilitatea și percepția sa. Iată ce scria ea în Amintiri despre aceste ”umbre”, despre acești eroi literari pe baza cărora își construise imaginea sa despre Rusia. Despre Rusia lui Tolstoi, firește: ”Anna Karenina și soțul ei Alexis Alexandrovici Karenin, rigid dar ireproșabil, pe care Anna l-a urât chiar pentru generozitatea dovedită în comportarea lui față de ea; și Wronski, amantul pentru care Anna s-a omorât; slăbuța și prevenitoarea Daria Alexandrovna – Dolly – adevărată cloșcă pentru cei șase copii și soțul ei ușuratic, fustangiu fără stavilă și om de lume iubit de toți, care își aducea la disperare soția cu aventurile sale”. Și ”blonda Kitty Serbaski, îndrăgostită de Wronski, chiar atunci când acesta era cuprins de pasiune pentru Anna, Kitty care se va logodi mai târziu cu atrăgătorul dar asprul Constantin Levin, în care descoperim trăsături de caracter ale lui Lev Tolstoi în persoană, așa cum trebuie să fi fost el în tinerețe” (ibidem. Maria Cantacuzino Enescu, op. cit. p. 560). Distinsa prințesă moldavă, recunoștea că aceste ”umbre” îi erau familiare, apropiate ”ca niște rude” pe care le știa dintotdeauna, dar – sub presiunea prezentului, a realităților noi ale Rusiei – aceste ”umbre” ale ”Rusiei de altădată” fuseseră ”înghițite de talazurile roșii ale Revoluției” (bolșevice – n. ns.) (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 560).
MUJICII ȘI HAZAICELE – REZISTASERĂ TIMPULUI
Dar dacă ”umbrele” eroilor săi literari dispăruseră sub ”talazurile roșii ale Revoluției” ”eroii” adevărați, oamenii Rusiei de azi, mujicii și hazaicele, rezistaseră timpului, ororilor războiului prin care trecuseră și își continuau viața respectând noile rânduieli pe care le adaptau, le integrau, în cutumele vieții lor de altădată. Era, în viața acestor mujici și hazaice, a acestor bărbați și femei, o împletire subtilă între vechi și nou. Înțelegeai acest lucru privindu-i fie și de la fereastra unui vagon de tren. Iar prințesa Maria Cantacuzino-Enescu, ce luase drumul Moscovei împinsă – cum preciza ea în Amintiri, de o nerăbdare, de o dorință arzătoare – îi privea cu nesaț. Nu-i scăpau caftanele și cizmele mujicilor, broboadele de lână purtate de hazaice, privirile lor, blânde, și chiar și ce cărau în papornițele lor care erau – observa prințesa -roadele pământului bogat pe care îl aveau! Privindu-i din tren, de la fereastra acelui vagon special, distinsa doamnă culegea impresii și construia în mintea sa, imaginea ”rușilor”, ”a rușilor de azi” deoarece acești ruși trăiau într-un timp ce purta pecetea unui sistem politic nou, sistemul comunist. Impresiile sale? Citiți episodul următor din serialul intitulat: MARUKA ȘI RUSIA (15) Rusia din …tren! Citiți.
.
