Dacă ”rușii” lui Tolstoi – Natașa Rostova, bătrânul conte Ilia Ilici, sclipitorul Andrei Bolkonski, asprul Constantin Levin, fermecătoarea Anna Karenina, amantul ei, locotenentul Wronski și soțul Annei, Alexei Alexandrovici Karenin, o însoțiseră, prin ”umbrele” lor, în tot drumul cât traversase stepele ruse și din când în când și aici la Moscova răsăreau din intrândurile porților monumentale ale clădirilor cu coloane elegante din străvechea Moscovă, rușii de astăzi, ”rușii” lui Stalin, ieșeau în calea distinsei prințese moldave – la lumina zilei. În oraș. Pe stradă. La piață. La coadă la ”pâine”. La teatru sau la biserică!
CUM ERAU ACEȘTI RUȘI?
Maruka își înfigea privirea lacomă asupra lor cu gândul nebun de a găsi similitudini dar și diferențe între ”ei” – între cei adevărați și cei pe care-i știa din paginile de literatură. Căci pentru ei, cei de azi, pentru ”rușii lui Stalin”, pentru rușii din comunism, luase ea drumul Moscovei. Cum erau ”acești” ruși? Acești ruși ai anului 1946? La început, distinsa doamnă, Maria Cantacuzino-Enescu, Maruka – cum era ea alintată în cercurile apropiate – pare atinsă de compătimire. Dar, apoi, epitetele pe care le formulează nu sunt deloc măgulitoare. Pentru domnia sa, rușii – ruși, rușii lui Stalin sunt – ”bărbați și femei, roboți în serie, voinici și energici”. Ei sunt – ”triste articole de confecții, purtând pecetea tăvălugului universal, fără personalitate individuală, pe care nici un ideal nu-i însuflețește”. (subl. ns.) Oarecum dezamăgită, distinsa doamnă observă că rușii pe care-i vede domnia sa la Moscova, pe străzile ei, nu sunt frumoși, nu au grație și nici măcar sex appeal. ”Nu vezi la ei – scrie ea – nici frumusețe, nici grație, nici măcar ”sex appeal”. (Maria Cantacuzino-Enescu. Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 567)
VAL LIPSIT DE BUCURIE
Și distinsa doamnă își ducea raționamentul mai departe arătând ce vedea EA la rușii adevărați, rușii lui Stalin: ”doar gesturi și plăceri elementare, instincte stăpânite și de comandă, supuse unei dictaturi de fier”. Concluzia sa amară era că acești ruși ”nu cunosc și nu vor cunoaște vreodată bucuria sau durerea omenească, fiind pregătiți și mânați doar spre procreare anonimă și război” (ibidem, Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 567). Pentru distinsa prințesă ”strada” era ca un ”val liniștit de aspre virtualități și de impulsivități, altădată inconștiente, risipite” – dar astăzi, astăzi în regimul comunist, aceste impulsivități erau canalizate ”spre un țel unic”, ”în direcția unor realități esențiale pentru acest popor”, un popor – scrie ea – ”în aparență regenerat, născut din nou (subl. autoarei) în creuzetul misticii și al luminilor înflăcărate ale marilor apostoli ai Revoluției”. Unul din acești ”mari apostoli” ai Revoluției prin care trecuse Rusia, era – preciza distinsa prințesă – Lenin. ”Strada” era, de asemenea, ”la o primă vedere” un val, un val ”lipsit de bucurie și culoare, dar sigur de drumul său”. Acest ”val” i se părea distinsei doamne că este menținut ”în cadrul gândirii comuniste originare, prin inteligența și voința – geniale – ale unui conducător excepțional”. Acest conducător, pe care Maruka nu-l nominaliza, era văzut de domnia sa într-o ipostază triumfalistă, apoteotică. Cine era el? Și – mai mult decât atât – cum era el? Distinsa doamnă încearcă să ne spună, să-l definească. Să citim opiniile sale încredințate paginilor din Amintiri.
UN ÎMBLÂNZITOR DE POPOARE
Cel care menținea ”strada”, mulțimea ”în cadrul gândirii comuniste originare” prin inteligenta și voința sa, pe care distinsa doamnă le credea ”geniale” era – după opinia sa – un ”îmblânzitor de popoare și de fiare” (subl. ns.). El era o persoană, o personalitate uriașă ”învăluită în mister”, ascunsă ”privirilor mulțimilor și ale neinițiaților în cultul al cărui obiect este” și care se află ”dincolo de zidurile impresionante ale Kremlinului”, ale Kremlinului care fusese fortăreața somptuoasă ”a Țarilor de odinioară”. De aici, din această fortăreață, această personalitate ”domnește ca legiuitor și stăpân suveran”. (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 561). Iată cum, strada, mulțimea, care, înainte de a fi fost deșteptată de ”toaca revoluției” avea un aer mulțumit și cenușiu și se afla într-o stare de ”cvasi letargie”, inducea distinsei doamne impresii insolite, uimitoare pentru noi cei care le aflăm azi, citind paginile sale la aproape trei sferturi de secol distanță. Desigur, termenul ”insolit” este prea blând! Să fi fost oare, aceste impresii efectul acelui morb al propagandei pro sovietice, al triumfalismului, al cultului personalității care invadase realitatea românească, viața românilor, după instalarea la putere a Partidului Comunist Român? Sigur, oamenii mai puțin instruiți, mai creduli, puteau să cadă pradă acestui ”morb”. Puteau să creadă ceea ce, meșteșugit, li se spunea pe toate căile: în ziare, la cinematograf, la Radio, în sălile de conferințe, etc., etc., Dar iată că și un personaj cu educație și cultură, cu o viață trăită în mijlocul elitelor românești, un personaj supus cutumelor aristocratice, un personaj care văzuse lumea, Europa, America, precum era Maria Cantacuzino-Enescu, cădea pradă acestui ”morb”. Era cu putință? După cum se vede – era! Dar distinsa prințesă moldavă nu se oprea doar la ceea ce vedea....pe stradă, adică acei bărbați și femei, ”roboți în serie” – cum îi numea ea – ”voinici și energici” dar ”simple articole de confecții” – ci și la ceea ce auzea pe stradă! Și distinsa doamnă auzea pe stradă nu zgomot de motoare, de automobile, nu zgomot de pași, nu murmur de voci ci….muzică. Muzica ce venea din eter, adică din megafoanele montate pe stâlpii de telegraf sau de iluminat de pe marile bulevarde. Ce fel de muzică transmiteau aceste megafoane și de ce – se va fi întrebat distinsa prințesă? Concentrându-și atenția asupra ceea ce auzea răspândindu-se pe calea undelor din acele megafoane Maruka va fi înțeles repede de ce! Impresiile sale le va consemna cu sinceritate în paginile Amintirilor sale. De acolo le-am aflat și noi. Citiți episodul următor din serialul MARUKA ȘI RUSIA (19) Megafoanele. Citiți.
