Distinsa prințesă moldavă avusese prilejul să cunoască – deja – ”rușii lui Stalin”, rușii din Rusia comunistă. Ea îi văzuse de la fereastra acelui vagon de lux, căptușit cu catifea roșie și împodobit cu oglinzi de cristal șlefuit al trenului ce ducea ”echipa” Maestrului la Moscova. Ea văzuse femeile ruse, hazaicele, cu capul înfășurat în acele frumoase, specifice, șaluri de lână! Ea văzuse mujicii, cu caftanele lor din stofă bună și cizme înalte, aproape noi. Ea văzuse culturnicii și politrucii lui Stalin! Putea să spună că văzuse Rusia? O, nu! Nicidecum! În acest punct, distinsa doamnă va fi răsfoit Agenda sa, agenda pe care o făcuse de acasă, și va fi făcut un prim bilanț! Ce văzuse ea în Rusia?
VĂZUSE MUJICII ÎN CAFTANE
Ea văzuse ”rușii lui Stalin” din tren. Acei mujici cu caftane din stofă de calitate, cu cizme bune, aproape noi, de parcă războiul cu lipsurile lui n-ar fi trecut niciodată peste ei. Privirile lor curioase și blânde treziseră interesul și simpatia distinsei doamne. Ea văzuse hazaicele, acele femei cu obrajii proaspeți, îmbujorați de frig, înfășurate în șaluri mari, înflorate. Unele veniseră la gară cu coșuri și papornițe în care aveau fructe și legume din grădinile lor. Urcau în tren și mergeau încet pe culoare. Erau extrem de tăcute. Nu-și strigau ”marfa”. Dar întrebau cu….ochii. Voiai sau nu să cumperi? Și așteptau – tăcute și răbdătoare. Maruka le privise cu atenție și cu oarecare prețuire întrucât considera că ceea ce aduceau ele în coșurile lor, era rezultatul trudei lor de peste vară, al priceperii cu care lucrau pământurile (puține) pe care le aveau. Maruka văzuse ”rușii lui Stalin” în acea noapte fabuloasă a slujbei de Înviere unde o mulțime imensă de bărbați și femei, de ruși ”dornici de Dumnezeu”, forțau cele două cordoane de polițiști pentru că doreau să intre în interiorul Catedralei să asculte slujba – nu afară, sub cerul infinit – ci înăuntru, în lăcașul sfânt, stând sub cupola înaltă, în fața altarului aurit și împodobit cu icoane, în miros de tămâie și în fum acru de lumânări aprinse. Ea văzuse ”rușii lui Stalin” aflați în personalul de serviciu al Hotelului Național în care fusese cazată ”echipa” Maestrului. Îi evaluase pe aceștia ca și pe cei pe care-i văzuse pe stradă trecând grăbiți și absenți, ”bărbați și femei, roboți în serie, voinici și energici, triste articole de confecții, purtând pecetea tăvălugului universal”. Dar aventura cunoașterii ”rușilor lui Stalin” nu se oprise aici! O neașteptată surpriză îi oferise ”strada” – transformată în…sală se concert și care îi oferise ”cheia” pentru înțelegerea unui concept comunist de educație: ”cultura de mase”, etc., etc.,
DESCIFRASE STRATEGIA EDUCAȚIEI MUZICALE
Maruka auzise din ”megafoanele publice” instalate pe străzi, pe marile bulevarde ale capitalei moscovite, programele radio cu muzică simfonică inspirate din strategia Moscovei de ”educare a maselor”, adică a acelor ruși ce circulau pe străzi, ”bărbați și femei, roboți în serie, voinici și energici”, bla., bla., bla., Ea descifrase cu ușurință concepția potrivit căreia erau întocmite aceste programe: Ceaikovski, la greu, pentru că era – cum nota ea malițios – facil și prolific. Compozitori contemporani precum Șostakovici, Prokofiev sau Haciaturian? Aceștia – constatase distinsa prințesă – se aflau mai puțin în aceste programe muzicale destinate ”inițierii muzicale a maselor”! Iar jazzul? Ei bine – jazzul nu se auzea deloc. Căci pentru culturnicii moscoviți, jazzul nu avea nimic comun cu Rusia, fiind o muzică de import, o muzică străină, o muzică venită de departe, de peste Ocean, tocmai din America, bla., bla., bla., Această muzică străină, jazzul, nu avea ce să caute în Rusia în general și mai cu seamă în programele destinate educației muzicale a maselor. Mai târziu, pe măsura extinderii ”războiului rece”, această interdicție avea să se aplice și în alte domenii culturale – și nu numai. Dar acum, aflându-se la Moscova și ascultând involuntar muzica ce răsuna din ”megafoanele publice” ea constata că în Rusia postbelică, în acea Rusie care în timpul războiului avusese drept aliat, un aliat puternic, America, jazzul, era interzis. Și i se părea – pe bună dreptate – că acest fapt era un semn de rău augur.
ÎNTÂLNISE CULTURNICI ȘI POLITRUCI RUȘI
Distinsa doamnă mai văzuse rușii -”rușii lui Stalin” în sălile de concert, aplaudând frenetic interpretările de mare virtuozitate ale Maestrului. Da! Frenetic – de data asta – nu ca în 1909, sau 1917! Ea văzuse ”rușii lui Stalin”, adică politrucii și culturnicii în acele episoade protocolare post-artistice incluse de organizatorii de la VOKS în programul turneului Maestrului: recepții, întâlniri tete-a-tete cu compozitori de vârf ai creației muzicale contemporane ruse precum era Șostakovici. La aceste recepții și întâlniri protocolare ea întâlnise elitele moscovite: muzicieni, scriitori, artiști plastici, diplomați și lideri politici din eșalonul doi al puterii de la Kremlin. Astfel ”portofoliul” său de imagini și impresii privind ”rușii lui Stalin” era acum un ”portofoliu” bogat, cu chipuri fel de fel! Ele completau de minune ”panoplia” celor pe care distinsa doamnă le cunoscuse acasă, la București, în întâlnirile cu personalul de rang înalt al Ambasadei Rusiei la București.
DAR LIDERII?
Dar liderii? Cum erau liderii Rusiei comuniste? În acest punct gândul scormonitor al prințesei se bloca. La Moscova liderii erau greu de văzut, mai ales cei din eșaloanele superioare ale puterii. Circulau în automobile blindate, cu geamuri fumurii – de nu se vedea nimic din ceea ce se afla înăuntru. Și treceau în goană pe bulevarde – având cale liberă – căci circulația celorlalți, a celor de rând, era oprită! Pe ei, pe lideri, puteai să-i vezi la parade, dar nici atunci nu aveai șanse prea mari, ei fiind așezați undeva, la tribune înalte și la distanțe mari de publicul aflat în spații bine definite, un fel de țarcuri, îngrădite cu panglici colorate! Dar – selectivă din fire – prințesa nu voia să vadă orice fel de lider comunist, deoarece domnia sa avea interes – un interes special – doar pentru unul singur! Cine era acel lider la care se îndrepta – stăruitor – gândul prințesei? Citiți episodul următor al acestui serial intitulat: MARUKA ȘI RUSIA (23) Prințesei îi plăcea Stalin cu…pipa!
