Jean Altchewsky a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni și colaboratori ai lui George Enescu în anii de tinerețe. El a fost tenorul ales de marele muzician român pentru lansarea în primă audiție a celebrului său ciclu ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”. și TOT EL a fost cel care a dus – PENTRU PRIMA DATĂ în Rusia – partiturile unor lucrări pe care George Enescu le trimitea pentru cunoașterea VIRTUȚILOR SALE DE COMPOZITOR DE CĂTRE muzicienii ruși .
AVEA CULTUL PRIETENIEI
Precizăm încă odată, așa cum am făcut-o și în celelalte episoade, că George Enescu s-a împrietenit și a colaborat cu acest artist nu pentru că era rus ci pentru că era un mare artist, pentru calitățile sale interpretative deosebite, pentru spiritul său european ale cărei exigențe și particularități le asimilase. În plus, Jean Altchewsky era un om care avea cultul prieteniei. El închega prietenii cu artiști cunoscuți la Paris, și nu numai, cu artiști ajunși deja vedete ale spațiului muzical parizian precum era George Enescu, dar și cu artiști care urcau drumul ”Golgotei” pentru afirmarea lor artistică. Unul dintre aceștia a fost Constantin Stroescu întâlnit la Paris chiar în incinta marelui teatru liric parizian, Grand Opera, unde tânărul artist român își căuta împlinirea, participând la ore de master- class, la spectacole, visând că într-o zi va urca și el pe podiumul celebrului teatru parizian. Vom arăta mai încolo cum l-a cunoscut artistul rus pe artistul român și cum i-a făcut cunoștință, el rusul, cu românul George Enescu. Jean Altchewscky a fost tenorul care a interpretat în premieră absolută celebrul ciclu de lieduri ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”. Evenimentul a avut loc la finele anului 1908 în cadrul Festivalului Enescu, un festival consacrat operelor tânărului muzician român și a fost găzduit de unul dintre cele mai renumite lăcașuri de cultură ale Parisului acelor ani: Theatre des Arts. În zilele Festivalului Enescu din decembrie 1908, George Enescu a fost pe rând violonist, pianist și compozitor. Parizienii au putut asculta atunci lucrări enesciene precum Sonata a 2-a în fa minor, Variațiunile pentru două piane, Suita pentru pian op. 10 și în primă audiție absolută cele ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot” interpretate de tenorul rus Jean Altchewsky acompaniat la pian de compozitor.
SUCCESUL
Într-o corespondență din Paris publicată în ziarul Adevărul din 14 decembrie 1908 sub semnătura criticului muzical ”H. F”, se arată că ”Sala era plină până la refuz”, că printre participanți se afla marele muzician Claude Debussy care ”asculta cu atenție încordată trilurile și pianissimele”, că Gauthier-Villard (Willy) ”fredona la ieșire motivul din Bourree” (din Sonata a 10-a pentru pian – n. ns.). Același corespondent al ziarului de la București preciza că la concert se aflaseră și alți mari muzicieni precum Chevillard (Camille Chevillard, compozitor și dirijor, director artistic al Concertelor Lamoreux – n. ns), Moskowski (Maurice Moszkowski compozitor, pianist și profesor de origine germană stabilit la Paris – n.ns.) și Stan Golestan (muzician român stabilit la Paris și un sincer și longeviv prieten al lui George Enescu – n. ns.). ”Serata – nota corespondentul ziarului din București – a fost un adevărat triumf”. (Colette Axente, Ileana Rațiu, George Enescu. Biografie documentară. Tinerețea și afirmarea (1901 – 1920), Editura muzicală a UCMR, București, 1998, p. 80 – 81) ”Programul cuprindea o notiță a lui Stan Golestan, elogioasă și justă” (ibidem. Colette Axente, Ileana Rațiu, op. cit. p. 81). ”Cele ”7 cântece pe versuri de Clement Marot” – au obținut un imens succes” – notează Colette Axente și Ileana Rațiu. (ibidem. op. cit). George Enescu și Jean Altchewsky vor interpreta același ciclu și în ultima zi a anului 1908, la 30 decembrie, în saloanele celebrului ziar Le Figaro și apoi, în anul următor,1909, în două recitaluri, în 11 ianuarie 1909 și 28 mai 1909. Ca și la prima audiție cele Șapte cântece pe versuri de Clement Marot, aveau să se bucure de aprecieri elogioase din partea criticii franceze. În numărul său din 29 mai 1909 prestigiosul cotidian Le Figaro publica o cronică de concert în care era subliniată înalta originalitate a compozitorului. ”Nimic din ce compune nu este banal” – scria în cronica sa criticul muzical francez Rene Lara. ”Lucrările sale cele mai discrete poartă amprenta fermecătoarei sale personalități. O nouă dovadă sunt cele ”7 Cântece pe versuri de Clement Marot” în care Enescu a exprimat cu atâta farmec, grația, prețiozitatea și nonșalanța epocii”. Din întregul ciclu ziarul alesese un cântec, cel intitulat ”Languir me fais” (”Tu m-ai uitat” – n. ns.) pe care îl publica în paginile sale și pe care criticul muzical francez îl considera ca fiind ”o mică capodoperă, prin originalitatea concepției, eleganța formei și siguranța tehnicii”.(ibid. Colette Axente, Ileana Rațiu, op. cit. p. 82).
BIOGRAFIA UNUI ARTIST
Cum de îl alesese George Enescu pe Jean Altchewscky ca interpret al acestui ciclu? Cei doi artiști se cunoscuseră, se pare, la una din seratele muzicale care aveau loc în salonul Feliei Litvinne. După cum precizează Rufina Leites în studiul său George Enescu și cultura muzicală rusă, publicat la București în Revista Muzica, Nr. 6 din anul 1972, Jean Altchewscky (sau pe numele lui scris în varianta rusă, Ivan Alexeevici Alcevski) și-a desăvârșit studiile muzicale la Paris, în anii 1905 – 1907 sub îndrumarea celebrei artiste lirice Felia Litvinne (Litvin – în transcrierea rusească). Fostul elev va fi fost apoi unul dintre participanții la seratele muzicale ale profesoarei sale. Dacă aici va fi cântat cu marea artistă lirică din repertoriul wagnerian Rufina Leites nu ne spune. Oricum, când George Enescu a lansat ciclul său de lieduri pe versurile lui Clement Marot, Jean Altchewsky devenise un artist recunoscut el fiind, în anii 1908 – 1910, solist la celebrul Teatru liric parizian ”Grand Opera”. Desigur anumite calități vocale îl determinaseră pe George Enescu să-l aleagă pe Jean Altchewscki pentru interpretarea celor ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”. Dând curs unor aprecieri din surse luate din spațiul cultural rus, Rufina Leites subliniază calitățile vocale ale artistului. ”La fel ca și Litvin (Litvinne – n. ns.) Alcevski (Altchewsky – n. ns.) avea o egală măiestrie atât în repertoriul de operă cât și în activitatea concertistică” ”Îi reușeau la fel de bine, atât cantilena lirică întinsă, de largă respirație – (care) în interpretarea lui era deosebit de plastică și uimitor de frumoasă – cât și recitativul dramatic”. (Rufina Leites, op. cit. p. 19). Potrivit opiniilor dirijorului rus, D. Pohitonov, pe care Rufina Leites îl citează, Altchewscky era ”un declamator muzical ce stăpânește la perfecție recitativul melodic”. ”Aceste calități – conchide Rufina Leites – au fost deosebit de valoroase în interpretarea ciclului lui Enescu (”7 cântece pe versuri de Clement Marot” – n. ns.) în care rolul principal îi aparține recitativului melodic”. Sigur pe calitățile sale vocale și interpretative, Jean Altchewsky va fi primit cu interes propunerea lui George Enescu de a fi interpretul acestei creații componistice atât de deosebite în palmaresul artistic al muzicianului român. ”Alcevski (Altchewsky – n. ns.) – menționează Rufina Leites – nu era pur și simplu un cântăreț talentat. El avea o înaltă educație, era un muzician cult și chiar un pianist dotat. Aprecia foarte mult muzica contemporană, cea de operă și de cameră o înțelegea bine”. El ”căuta să introducă în repertoriul său compoziții noi”. ”Înțelegerea fină a muzicii contemporane, îmbinată cu remarcabilele calități vocale și dramatice, făceau din Alcevski un fenomen deosebit”- conchide Rufina Leites. (ibidem. op. cit.) Prin urmare, este limpede de ce George Enescu îl va fi ales pe Jean Altchewsky ca interpret al lansării în premieră absolută în spațiul muzical parizian a ciclului său vocal-instrumental ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”.
ALȚI PRIETENI ROMÂNI
Dar, cum am spus, Jean Altchewsky cunoștea și alți muzicieni români, în special artiști lirici. În 1906 el îl ascultase pe tânărul artistic liric român Costantin Stroescu într-o sală de repetiție de la Opera Mare din Paris, instituție de mare prestigiu în viața muzicală pariziană unde artistul rus era o prezență frecventă întrucât avea un contract cu celebra instituție. Aflat în sediul celebrei instituții el nimerise la una dintre repetițiile artistului liric român. Atras de calitățile vocale al tânărului artist el se va fi oprit și-l va fi ascultat cu interes. Povestind despre această împrejurare Constantin Stroescu relatează că artistul rus va fi spus cu încântare: ”Dar acest tânăr cântă mai bine ca mine”, apreciere care, desigur, l-a flatat pe tânărul cântăreț român. Modest, Constantin Stroescu a avut, totuși, tăria să recunoască valențele extraordinare ale tenorului rus. ”Da de unde!” – nota cu modestie tânărul artist liric român. ”El avea o voce extraordinară, cânta admirabil la Operă”. De aici se pare a pornit prietenia pe care tenorul rus a cultivat-o cu încă un artist român. ”Cert este însă – nota Constantin Stroescu – că Alcevski (Alcevski – în transcriere rusă n. ns.) a prins simpatie pentru mine și m-a stimulat și m-a încurajat”. (Constantin Stroescu, Cum l-am cunoscut pe George Enescu, în volumul, George Enescu. Concertul de adio, Studiu introductiv și antologie de texte de Viorel Cosma, Editura Fântâna lui Manole, Râmnicu Vâlcea, 2005, p. 229) Mai târziu, când George Enescu finalizase celebrul său ciclu vocal ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot” iar tenorul rus fusese ales de muzicianul român pentru lansarea lor, Jean Altcewsky va cere ajutorul tânărului artist român Constantin Stroescu pentru descifrarea partiturilor. ”Într-o bună zi – scrie Constantin Stroescu – îmi aduce câteva pagini dintr-un manuscris rugându-mă să le copiez întrucât erau scrise cam neciteț și urma să le cânte curând la un concert. Mă uit pe manuscris: George Enescu…cântece pe versuri de Clement Marot”. (ibidem. Constantin Stroescu, loc. cit. p. 229).
O ÎNTÂLNIRE DE NEUITAT
Tenorul rus încântat probabil de cunoștința cu tânărul artist liric român îi solicita colaborarea într-o chestiune gingașă, descifrarea manuscriselor enesciene și dorea să-l prezinte chiar el lui George Enescu. ”Vreau să te prezint neapărat acestui mare compatriot al dumitale – îmi spuse” – își reamintește Constantin Stroescu. ”Este un remarcabil compozitor” – aprecia tenorul rus – și îl îndemna pe artistul liric român să învețe și el unul dintre cele ”Șapte Cântece pe versuri de Clement Marot”. ”Ar fi bine să înveți unul dintre aceste cântece și să-l cânți într-un cerc de amatori unde o să fie și el” (George Enescu – n. ns.) Și pentru ca această propunere să prindă viață tenorul rus se oferea să fie el, cel care-l acompania la pian pe tânărul artist liric român. ”O să te acompaniez chiar eu” – îl asigura tenorul rus pe tânărul învățăcel. A urmat o seară de muzică enesciană de neuitat. Constantin Stroescu a copiat și a învățat nu unul dintre cele ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot” compuse de George Enescu – ci trei. ”Le-am copiat și am învățat chiar trei din aceste cântece care îmbină savoarea poeziei acestui clasic francez cu farmecul special care se degajează din personalitatea lui George Enescu”. Seara muzicală ce a urmat a fost înnobilată de prezența lui George Enescu pe care tânărul artist liric român avea să-l cunoască în mod direct abia în seara aceea grație inițiativei tenorului rus. ”Vine și seara aceea în care le cânt – scrie Constantin Stroescu – . Alcevski era și un bun pianist și acompania remarcabil. Am cântat atunci – notează Constantin Stroescu – ”Dar către Ana”, ”Tu m-ai uitat” și, dacă-mi amintesc bine, am cântat și ”Darul trandafirului”. După încheierea programului muzical s-a produs și cel protocolar: cunoștința cu muzicianul român. Jean Altchewsky va fi cel care va face oficiile de gazdă. ”După execuție – scrie Constantin Stroescu – Alcevski (în transcriere rusă – n. ns.) m-a prezentat lui Enescu”.
ENESCU ERA UN BĂRBAT FRUMOS
Tânărul artist liric român a fost cucerit imediat de farmecul enescian. ”Tânăr, înalt, frumos, cu ochi pătrunzători și în același timp plin de poezie” – scria Constantin Stroescu. El nu uita să adauge că în acel timp muzicianul român era deja celebru în viața muzicală a Parisului – și nu numai. ”George Enescu – scria el – era în acea vreme un nume cunoscut la Paris și nu numai la Paris”. George Enescu l-a felicitat pe tânărul artist liric român exprimându-și – notează Constantin Stroescu – ”bucuria și mândria că un cântăreț român era cel care le cântase (cele trei cântece din ciclul celor ”7 cântece pe versuri de Clement Marot” – n. ns.) pentru prima oară așa de bine și încă într-o franceză atât de corectă”. Auzind laudele și aprecierile marelui compozitor român tânărul artist se va fi fâstâcit, mai ales, de aprecierile pozitive privind cunoștințele sale de limba franceză. Amintindu-și momentul Constantin Stroescu notează: ”I-am mărturisit că la franceză, în liceu, nu eram chiar întâiul”. Cu siguranță, sinceritatea sa va fi stârnit zâmbetul muzicianului român. ”Eh, ai făcut progrese – mi-a răspuns el” – notează Constantin Stroescu. (ibid. Constantin Stroescu, loc. cit. p. 230) La scurt timp după această încântătoare seară muzicală cei doi artiști, Jean Altchewsky și George Enescu la pian, vor cânta, în primă audiție, cele ”7 cântece pe versuri de Clement Marot”. Acest episod este relevant pentru atmosfera de înaltă prietenie și reciprocitate care exista între artiști, indiferent de locul de baștină, indiferent de școlile prin care trecuseră, indiferent de profesorii care-i îndrumaseră pe drumul afirmării artistice. Ceea ce era primordial era capacitatea lor de a sluji muzica. Muzica – și numai muzica. Între cei doi artiști, George Enescu și Jean Altchewsky, se va instaura un spirit de colaborare, de prietenie și respect, de înaltă noblețe. Ca expresie a sentimentelor sale de prietenie George Enescu va dedica lui Jean Altchewsky ultimul cântec din celebrul său ciclu de Cântece pe versuri de Clement Marot și anume cântecul intitulat: Îndureratul. După opinia lui Constantin Stroescu versurile acestui cântec au o conotație specială, ele constituind un mesaj dureros al marelui compozitor român, o premoniție chiar. (Vezi pe larg versurile în traducerea lui Horia Furtună consemnate de Constantin Stroescu în relatarea sa despre George Enescu și Jean Altchewsky în antologia de texte a lui Viorel Cosma din volumul intitulat: George Enescu. Concertul de adio, Editura Fântâna lui Manole, Râmnicu Vâlcea, 2005, p. 232)
MESAGER PENTRU RUSIA
Trebuie să menționăm că prietenia și colaborarea dintre cei doi artiști, George Enescu și Jean Altchewsky, va continua nu numai pe podiumul de concert. În primăvara anului 1909 artistul liric rus se pregătea să plece în Rusia. Aflând de acest proiect George Enescu îl ruga să transmită muzicienilor ruși partiturile unor lucrări ale sale. Promovarea creației sale componistice în spațiul muzical al Rusiei făcea parte, desigur, din preocupările muzicianului român privind pregătirea propriului său turneu în Rusia, turneu care avea să aibă loc în toamna aceluiași an. Drept urmare, George Enescu solicita directorului Casei sale de Editură ”Enoch” (Casa care edita lucrările sale componistice) un set de partituri de orchestră pentru Simfonia în mi bemol și pentru ciclul vocal-instrumental ”7 cântece pe versuri de Clement Marot. Într-o scrisoare trimisă prin curier, acest ”curier” fiind Domnișoara Julienne, probabil menajera sa, scrisoare nedatată, George Enescu scria: ”Dragă prietene, Altchewsky plecând mâine sau în fine, foarte curând în Rusia, ar dori o partitură de orchestră a Simfoniei mele în mi bemol care ar putea fi oferită în mod gratuit pentru ca să o arate dirijorilor pe care îi va întâlni în timpul turneului său. În plus, ar dori să cumpere vreo douăzeci de exemplare Marot pentru a le distribui acolo. Ați putea să-i faceți o bună reducere – nu este așa? Va veni mâine la prima oră la mine pentru a lua totul – ar fi deci extrem de drăguț să dați pachetul Drei Julienne care vă aduce această scrisoare. Cu scuze că nu pot veni chiar eu la birou dar sunt nevoit să mă duc să scârțâi la meseria mea. Cu afecțiune, George Enescu”. (George Enescu, Scrisori, Ediție critică de Viorel Cosma, Editura Muzicală, București, Vol. III, 2015, p. 97) Așa cum era stabilit, tenorul rus avea să se prezinte ”la prima oră” la locuința muzicianului român pentru a lua partiturile lucrărilor pe care George Enescu le trimitea în Rusia, pregătind astfel, cu câteva luni înainte, turneul pe care avea să-l facă la Petersburg și Moscova în octombrie 1909.
Dar, pe lângă acești muzicieni ruși cu care George Enescu stabilise relații directe în etape diferite ale vieții și activității sale în lumea celor două capitale europene, Viena și Paris, George Enescu avea să cunoască și alte personalități ale spațiului muzical rus. Erau câțiva dintre ”greii” – în viață – ai creației muzicale ruse. Și erau contemporanii săi. Ei au venit la Paris ca un comando. Dar nu ca un comando militar, alcătuit pentru acțiuni primejdioase, ci ca un comando muzical alcătuit pentru promovarea muzicii ruse – clasice și contemporane. Evenimentul a avut loc în primăvara anului 1907. Care a fost impactul prezenței la Paris a ”greilor în viață” ai creației muzicale ruse? Cum a participat George Enescu la manifestările muzicale care au avut loc cu acest prilej – manifestări care au primit un titlu generic pretențios și exclusivist: ”Russian Season”. Citiți episodul următor al acestui serial intitulat: GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (6) Russian Season. Citiți
