La începutul lunii mai 1907 sosea la Paris un mare grup de muzicieni ruși: compozitori, pianiști, artiști lirici și critici muzicali. ”Greii” în viață ai creației muzicale din Rusia Țaristă. Cu această ocazie au fost organizate numeroase concerte și manifestări muzicale pe care organizatorii francezi le-au numit scurt: ”Russian Season”. În pofida unei agende încărcate George Enescu a participat la evenimentele muzicale reunite sub acest titlu generic și a avut prilejul să fie face-to-face cu unii dintre ei. Se va fi născut atunci, în mintea tânărului muzician, ideea unui turneu în Rusia?
INTERESUL LUI
Interesul lui George Enescu pentru creația muzicală rusă, atât pentru clasici cât și pentru contemporani era nutrit de spiritul său universal deschis tuturor muzicienilor și creațiilor muzicale, indiferent pe ce meridian s-ar fi aflat pe mapamond. El era interesat, deopotrivă, de muzica europenilor, de muzicienii care trăiseră – sau trăiau – pe acest continent și, în egală măsură, de muzica și muzicienii care trăiau în alte zone ale lumii pe alte meridiane, cel mai pregnant punct de interes pe scara valorilor fiind pentru el continentul american. În acest cadru, al creației muzicale universale va fi plasat el și pe muzicienii ruși – clasici sau contemporani. În 1907 interesul lui George Enescu pentru muzica rusă se derula în spațiul sălilor de concert și al teatrelor lirice din Paris, Viena, Berlin, București, etc., Desigur, mai erau și prieteniile sale directe cu artiști de origine rusă precum Ossip Gabrilowitsch, Felia Litvinne, Jean Altchewsky – artiști de talie internațională stabiliți la Paris despre care am relatat în episoadele anterioare. Dar aceștia erau ruși doar prin locul lor de naștere. Între timp, prin desăvârșirea studiilor muzicale și viața lor artistică desfășurată pe scenele pariziene, vieneze, italiene, londoneze sau americane, prin alegerea locațiilor de reședință – fie că acestea erau la Paris, Viena, Berlin, sau Roma – ei trăiau ca niște europeni, se impregnaseră de spiritul european, de specificul locurilor unde trăiau, deveniseră, cumva, europeni. Desigur, nu se putea cuantifica iubirea de țară a acestor artiști născuți în Rusia și deveniți – prin intermediul muzicii – europeni. Fiecare va fi purtat ca pe o nestemată, ca pe un diamant de o sută de carate undeva, într-un colț al minții, într-un sertăraș al sufletului, dorul de Rusia, de locurile natale. Și acest dor răzbătea mai mult sau mai puțin pregnant în creațiile lor – dacă erau compozitori – sau în abordările lor interpretative – dacă erau pianiști, violoniști, sau artiști lirici. Dorul de Rusia dădea acestor muzicieni acel ”ceva” ce-i făcea să se deosebească de alții. De europeni. În fine! Erau multe de spus despre Rusia și ”sufletul rus”!
UN COMANDO MUZICAL RUS LA PARIS
La începutul lunii mai 1907 sosea la Paris un mare grup de muzicieni ruși. Ei erau ”greii” în viață ai creației muzicale ruse. Desigur, o parte dintre ei. Și veneau sub egida Societății Imperiale Muzicale Ruse, cumva, un fel de trimiși (neoficiali) ai Țarului Nicolae al II-lea. Decanul de vârstă al grupului era celebrul compozitor Nicolai Rimski-Korsakov. Din nefericire aceasta avea să fie ultima sa călătorie în afara granițelor Rusiei. Un an mai târziu, în 1908, el va începe o altă călătorie, în spațiul infinit, în lumea umbrelor, în zona necuprinsă a amintirii. A amintirii celor ce-l vor fi cunoscut și a amintirii celor ce vor fi ascultat muzica sa. Minunata sa muzică! Acest ”grup” intrase în viața muzicală a Parisului intempestiv și impunător. Ca un adevărat comando! Dar, un comando muzical care avea să capteze atenția Parisului mai bine de două săptămâni. Din acest ”comando muzical” făceau parte compozitori, dirijori, artiști lirici, instrumentiști și critici muzicali care la ei acasă, în Rusia, erau marile personalități (în viață) ale spațiului muzical rus. În afară de compozitorul Nicolai Rimski-Korsakov sosiseră la Paris, compozitorul și pianistul Serghei Rahmaninov,
contrabasistul Serghei Kuusevitski, artistul liric Vladimir Kastorski, criticul muzical S. Krugliov și alții. Lor li s-au alăturat – cum altfel? – căci trimișii Țarului trebuiau să fie mulți, să impresioneze lumea Parisului – muzicienii ruși stabiliți în Franța, precum Felia Litvinne, Feodor Șaliapin, Ossip Gabrilowitsch, Jean Altchewsky. Acești ”grei” ai vieții muzicale ruse nu veniseră la Paris să se plimbe pe marile bulevarde, să se minuneze de palatele Parisului sau de celebrele grădini de la Versailles, de apele leneșe ale Senei, să urce în turnul Eiffel, să facă cunoștințe și schimburi de cărți sau timbre. Adică, să închege prietenii! Nicidecum! Ei veniseră aici, în cel mai mare oraș cultural european, în orașul elitelor artistice din toate timpurile, să promoveze muzica rusă! Și o făceau în cel mai pur stil rusesc: intempestiv și impunător. Ei erau trimișii Societății Imperiale Muzicale Ruse. Adică ai Țarului, Țarul Nicolae al II-lea, (Nicolai sau Nicolas) cel care peste zece ani, în 1917, sub presiunea revoltelor sociale instrumentate de bolșevici va fi silit să abdice de pe tronul său iar un an mai târziu, în 1918, va fi ucis de teroriștii bolșevici împreună cu familia sa și aruncat într-o groapă comună. Dar, în 1907, asemenea grozăvii (și altele, de neînchipuit, ce aveau să urmeze) erau greu de prevăzut. Acum Țarul, animat de ideile cele mai nobile cu putință, în concordanță cu spiritul său mai puțin autoritar, pentru care primise aspre critici, inclusiv în familie, chiar de la tatăl său, Țarul Alexandru al III-lea, trimisese la Paris pe cei mai reprezentativi muzicieni (în viață) ai Rusiei pentru a promova una dintre cele mai pregnante valori ale spiritualității ruse: muzica. Și această acțiune avea să se producă la Paris, în inima Europei. A Europei – spre care Țarul, ca și elitele ruse, culturale sau politice, priveau cu nesaț! Cu această ocazie au fost organizate Cinci concerte simfonice.
CINCI CONCERTE ISTORICE
Ele au primit un titlu exclusivist și megaloman, specific mentalității ruse, fiind considerate drept concerte istorice și s-au bucurat de sprijinul autorităților franceze. Grație unui exemplar din Programul acestor concerte aflat în colecțiile anticariatului Shapero Rare Books din Londra aflăm că cele cinci concerte ruse s-au aflat sub egida Academiei Naționale de Muzică din Franța și sub patronajul Societății marilor audiții muzicale din Franța. (Cf. Shapero.com/programme-for-concerts-hisorique-russes-1907-92482). Implicarea acestor înalte instituții ale vieții muzicale franceze constituie un indiciu sigur că sosirea comando-ului muzical rus la Paris se dorea a fi un memento al colaborării ruso-franceze. De altfel, organizatorii, cu încuviințarea oficialităților locale franceze, au numit perioada consacrată desfășurării Concertelor ruse ca fiind un ”Russian Season” iar programul formulat preciza că era vorba de concerte…. istorice! Citiți: Official Programme for ”Concerts Historique Russes”, Paris, 1907. Așadar, un sezon rus și cinci concerte istorice. Ele încheiau stagiunea muzicală a anului 1906 – 1907 fiind programate în luna mai, înainte de începerea sezonului estival parizian. Cinci concerte ”istorice”! Cinci concerte istorice ruse!
DE CE ISTORICE?
De ce istorice? Poate pentru că aceste concerte se desfășurau cu ocazia sosirii în capitala Franței a acelui însemnat grup de muzicieni celebri ruși? Căci nu era de ici de colo să primești vizita unui mare compozitor precum Nicolai Rimski-Korsakov, a unui mare compozitor și pianist precum Serghei Rahmaninov, a unui mare artist liric precum Feodor Șaliapin, ori a unui contrabasist care avea să devină mai târziu un mare dirijor, precum Serghei Kuusevitski. Cât despre rușii deveniți europeni precum Felia Litvinne, Ossip Gabrilowitsch sau Jean Altchewsky, aceștia erau artiști cu agende concertistice foarte încărcate, fiind solicitați pe marile scene europene și americane! Nu era deloc simplu să-i aduci la Paris pe toți, în același timp! Cele cinci Concerte ruse puteau fi istorice și prin faptul că pentru organizarea lor fusese solicitat Serghei Diaghilev care era deja celebru în țara sa, prin organizarea unei Companii de balet cu cei mai importanți membri ai corpului de balet ai Teatrului Mariinski din Petersburg, companie care avea să se afle la baza acelei formațiuni celebre de dans, Ballets Russes.
Sub conducerea lui Serghei Diaghilev Ballets Russes vor avea o activitate artistică năucitoare, o capacitate novatoare de invidiat și vor capta atenția și colaborarea unor mari artiști, precum Claude Debussy, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, a unor pictori celebri – ruși și europeni – precum Vasili Kandinski, Alexandre Benois, Pablo Picasso, Henri Matisse, a unor designeri celebri precum Leon Bakst sau Case de modă precum Coco Chanel. Ballets Russes vor cuceri lumea și vor rămâne în memoria contemporanilor dar și în pagina de istorie, sub o sintagmă extrem de expresivă: zeii nebuni ai dansului. Dar toate acestea aveau să se întâmple câțiva ani mai târziu, după 1909, când Diaghilev și trupa sa se vor desprinde de Rusia (unde nu se vor mai întoarce niciodată) și vor începe primele lor turnee în Europa și apoi, pe mapamond. Acum, Diaghilev era la Paris și nu avea în minte altceva decât cele cinci concerte simfonice de pe scena celebrei săli Grand Opera. Ele trebuiau să fie un moment memorabil în viața unei capitale saturată de evenimente culturale, un moment memorabil al vizitei la Paris a unor mari muzicieni ruși. Pentru Serghei Diaghilev Concertele ruse erau cea mai bună ocazie pentru a înfățișa valorile artei și culturii ruse. Ele erau, totodată și prilejul pentru valorificarea valențelor sale manageriale. Unii comentatori au considerat că ”Sezonul rus” de la Paris din 1907 a marcat succesul ”în creștere” al lui Serghei Diaghilev, fiind preludiul celebrității internaționale pe care acesta o va dobândi curând împreună cu compania sa de balet: Ballets Russes. Acum, însă, spațiul muzical parizian era captat de Concertele ruse, cele Cinci concerte istorice ruse. Diaghilev uimise publicul sofisticat al Parisului nu numai prin programul ales din creațiile marilor compozitori ruși ci și prin scenografia realizată de doi mari artiști ruși: Apollinary Vasnetsov și Konstantin Korovin. În elaborarea scenografiei pentru cele Cinci Concerte ruse ce aveau să se deruleze pe marea scenă de la Grand Opera cei doi colaboratori ai lui Diaghilev și-au pus în valoare ideile lor novatoare care au uimit publicul sofisticat parizian. Ei s-au îndepărtat de scenariul tradițional care indica doar un loc de acțiune, realizând un design neobișnuit, revoluționar care a captat atenția publicului parizian și a dat măsura originalității lor și, desigur, a viitorului mare novator al dansului care va fi Serghei Diaghilev. În montarea lui Diaghilev și a celor doi pictori scenografi ai săi, Vasnetsov și Korovin, cele Cinci concerte ruse au devenit cu adevărat istorice. La aceasta s-a adăogat programul selectat din cele mai cunoscute creații muzicale ruse. Iată cum erau ele menționate în programul de concert aflat, cum am mai spus, în colecțiile celebrului anticariat londonez, ”Shapero Rare Books”: Russlan and Ludmila and The Kamarinskaya by Glinka, Chrismas Eve by Rimsky Korsakov, Symphony No. 2 in C minor by Tchaikovski, The Prince Igor by Borodin. (ibidem, Shapero Rare Books, loc. cit.) La succesul programului Concertelor ruse au contribuit și doi mari artiști lirici ruși, precum Marianne Tcherkassy și Feodor Șaliapin care debutau astfel pe scena de la Grand Opera! Concertele s-au desfășurat în zilele de 16, 19, 23, 26 și 30 mai. Așadar, două săptămâni de muzică! Un ”sezon rus”: Russian Season și cinci concerte : Cinq Concerts Hisorique Russes. Prin intermediul Concertelor ruse Parisul asculta muzica marilor clasici ruși: Borodin, Glinka, Rimski – Korsakov și Ceaikovski și cunoștea spiritul novator al unui mare manager artistic precum era Serghei Diaghilev, creațiile unor artiști plastici de geniu dedicați scenografiei precum erau Vasnetsov și Korovin.
ȘALIAPIN LA GRAND OPERA
Cu ocazia Concertelor ruse Parisul avea să cunoască doi mari artiști lirici ruși: Marianne Tcherkassy și Feodor Șaliapin. Specific megalomaniei ruse, dirijorii acestor concerte erau și ei pe măsura ambițiilor ruse fiind solicitați doi dintre cei mai mari dirijori ai momentului: Arthur Nikisch și Camille Chevillard. George Enescu n-ar fi putut rămâne străin de derularea unor evenimente de o asemenea anvergură. El cunoștea, în mod direct, muzicieni ruși stabiliți în Europa precum acei prieteni și colaboratori pe care vi i-am prezentat în episoadele anterioare. El cunoștea, de asemenea, creațiile unor mari muzicieni clasici ruși și era la curent cu creațiile unor compozitori contemporani care aveau să facă istorie în creația muzicală contemporană. Era, cumva, în firea lucrurilor să participe la evenimentele muzicale ce aveau loc în viața Parisului cu ocazia prezenței ”greilor în viață” ai creației muzicale ruse! După cum ne asigură exegeții vieții și operei sale, tânărul muzician român a participat la Concertele ruse care au avut loc la Paris în perioada 16 – 30 mai 1907. (Viorel Cosma, George Enescu, Cronica unei vieți zbuciumate, Editura Octopodium, București, 1991, p. 23.) Aceste Concerte au avut loc în zilele de 16, 19, 23, 26 și 30 mai 1907. O adevărată ”baie” de muzică rusă. Pentru agenda extrem de încărcată precum era aceea a lui George Enescu această prezență consecventă poate fi considerată ca un indiciu privind interesul pe care George Enescu îl avea pentru creația muzicală rusă.
Cum a participat muzicianul român la evenimentele prilejuite de sosirea ”greilor” creației muzicale ruse sosiți la Paris în 1907? A avut el prilejul să fie face-to-face cu vreunul dintre oaspeții ruși? S-a gândit el, atunci, că ar putea face un turneu în Rusia? Dar oaspeții ruși? Vor fi dorit ei ca acest tânăr muzician, deja celebru în viața muzicală a marilor capitale europene, să cânte în sălile de concert ale celor două capitale ruse, Petersburg și Moscova? Ce a însemnat pentru tânărul muzician român participarea sa la Recepția pe care celebrul muzician francez Camille Saint-Saens a oferit-o în onoarea oaspeților ruși? Ce a însemnat, pentru el, acea seară când, ca urmare a invitației lui Camille Saint-Saens, a avut prilejul să fie face-to-face cu ”greii” vieții muzicale ruse? Citiți episodul următor din serialu nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (7) Recepția. Citiți
