La începutul anului 1949 – Matei Socor era pe ”val”. Primea Premii de Stat, escalada – cu succes – funcții de conducere în instituții de mare tradiție a creației și vieții muzicale românești, precum erau Radiodifuziunea Română și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (înființată sub oblăduirea sa – după model sovietic – prin transformarea/desființarea Societății Compozitorilor Români), obținea succese imbatabile în aplicarea ”liniei” partidului și avea o mare cotă de încredere în cercurile cele mai înalte ale liderilor comuniști staliniști aflați la guvernarea României. Era, cum se spune, un om de succes. Schimbase din temelii programele muzicale ale Radiodifuziunii Române, înlăturase (fără scrupule) prin intermediul Comisiilor de epurare, toate valorile intelectuale ale Radioului și transformase Radiodifuziunea Română, această instituție de mare prestigiu în cultura română, într-un instrument de propagandă a politicii Partidului Comunist Român, într-o tribună de promovare a proletcultismului și pro sovietismului.
SUB FOARFECA CENZURII
Succesele de la Radiodifuziunea Română constituiseră premisele pentru promovarea sa, de către aceiași lideri aflați la guvernarea României și în funcția de președinte al Uniunii Compozitorilor din România, instituție unde, avea să urmărească aceleași obiective izvorâte din strategia politică a Partidului Comunist Român: evaluarea creației muzicale românești din perspectiva principiilor esteticii marxist leniniste, a realismului socialist, aplicarea orientărilor formulate în unele documente programatice întocmite în laboratoarele secrete ale Moscovei, infestarea creației muzicale românești cu ideile proletcultismului și ale pro sovietismului. În 1949, Matei Socor era pe ”val”. În cercurile înalte ale liderilor politici staliniști de la București, el trecea drept ”un soldat credincios”. Și totuși, acest ”soldat credincios” n-a scăpat de foarfeca cenzurii comuniste. În biografia sa existau elemente care nu intrau în ”tiparul” politicii de cadre a Partidului Comunist Român: studiile în străinătate, în ”Apus”, acel ”Apus”, pe care liderii politici staliniști aflați la guvernare îl condamnau cu vehemență; interesul pentru curentele moderne de creație, pentru ideile și operele componistice ale unor muzicieni moderni precum Schonberg și Hindemith, interes care și-a lăsat urmele în creațiile sale componistice de tinerețe; schimbarea regimului său de detenție (căci trecuse prin închisorile regimului antonescian) datorită intervenției unor mari muzicieni români, precum George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Emanoil Ciomac și Constantin Brăiloiu – muzicieni, acum dezavuați de regimul comunist de la București – etc., etc., Erau, desigur, și alte ”elemente” din tinerețea sa, care nu erau ”pe linie”. În consecință – ele trebuiau eliminate din biografia protagonistului. Pentru că ”protagonistul”, ”omul de succes” al momentului trebuia să fie așa cum stabilise partidul în strategia sa. O strategie care evalua ”omul” nu după merite ci…după dosar. Datorită acestei strategii, Matei Socor, ajunsese pe ”val”. Nu datorită succeselor sale pe tărâm muzical – unde ”dosarul” său era de tot modest – ci datorită succeselor sale pe tărâm politic – unde ”dosarul” său (din punctul de vedere al liderilor comuniști) era…substanțial! Așa se face că în 1949, Matei Socor, ”omul de succes” al momentului, plasat în prim planul spațiului public românesc, fiind onorat cu Premii de Stat și funcții de conducere importante, trebuia să apară așa cum preconiza partidul în strategia politicii sale de cadre. Chiar dacă, potrivit acestei ”strategii”, trebuiau eliminate anumite părți din biografia sa. Chiar dacă trecutul său, tinerețea sa, erau schilodite, cenzurate.
ERAU MII ȘI MII
De altfel, Matei Socor nu era singurul căruia i se aplica această ”strategie”. În societatea românească erau mii și mii de cetățeni cărora li se modifica biografia, li se schilodea trecutul, tinerețea. Mijloacele erau diferite. Amputările se făceau în documente secrete, ce intrau sub obrocul arhivelor. Sau, în documente publice, îndeosebi pentru personajele care erau pe ”val”, care erau vedete ale spațiului public românesc, așa cum era Matei Socor. În episoadele care urmează, veți vedea cum se desfășurau aceste operațiuni de ”amputare”, de schilodire a unei biografii. Cenzorii comuniști nu s-au sfiit să ”taie”, să modifice, să adauge. Să construiască o biografie. O altă biografie. În fond, să schilodească un trecut. Documentele rămase în arhive ne permit să intrăm în acest mecanism diurn (și odios) pe care regimul comunist îl practica și atunci când era vorba de soldații săi ”credincioși”. Căci principiile erau implacabile! În urma acestui procedeu, cel care trecea prin acest ”mecanism” ieșea schilodit. Era ca o ….statuie fără cap! Citiți episoadele care urmează și veți vedea cum Matei Socor, unul dintre ”soldații credincioși” ai Partidului Comunist din România, a ajuns în spațiul public cu o biografie cenzurată, amputată. Ca o statuie fără…..cap! Citiți primul episod al mini serialul nostru intitulat: SUB CENZURA COMUNISTĂ. Matei Socor – ca o statuie fără cap (1) Citiți
