După cum probabil ați observat, am ”disecat” NOTA de convorbire, întocmită în anul 1955, cu prilejul întâlnirii dintre compozitorul Ion Dumitrescu, noul șef al breslei muzicienilor români cu muzicologul sovietic, I. I. Martînov, cu bisturiul. Căci, uneori, ”bisturiul” e mai bun decât kalașnikovul întrucât el, bisturiul, scoate la lumină aspecte nebănuite. Dehhhhh! O meteahnă jurnalistică, de care – iată – nu m-am eliberat nici acum! Căci atunci – în perioada comunistă – nu puteai ”lucra” altfel, decât cu bisturiul! Era greu să scoți adevărul la lumină! Trebuia să fii atent, să citești ”printre rânduri” și să extragi înțelesuri, semnificații și – ceea ce era mai de preț – ADEVĂRUL! Cât voi fi reușit atunci? Nu știu! Cât am reușit ACUM? Nu știu! Cu toate acestea, n-am renunțat la bisturiu!
SEMNELE DISTANȚĂRII DE MOSCOVA
Astfel, lucrând cu ”bisturiul”, am putut înțelege că la Uniunea Compozitorilor din România, în anul de grație 1955, începuseră să se vadă semnele distanțării de obediența față de Moscova promovată de Matei Socor; semnele ieșirii din dogma esteticii marxist-leniniste, a realismului socialist; semnele distanțării de triumfalism, de proletcultism și pro-sovietism; semnele întoarcerii la valorile tradiționale ale creației muzicale românești, la izvoarele ei perene – creația populară – și la înaintași. Și toate acestea se întâmplau într-un moment istoric în care desprinderea de comunism sau înlăturarea lui se plămădea în cercuri închise, în proiecte și rapoarte secrete, în dezbateri susținute cu glas șoptit prin mansarde ori subsoluri insalubre. Căci, în 1955, influența Moscovei în statele ce intraseră în sfera sa de influență era încă puternică iar la guvernarea acestor state se aflau lideri comuniști staliniști obedienți Moscovei. În România nu era altfel decât în celelalte state ”prietene”, intrate sub obrocul Moscovei. Și totuși, iată că la București, un muzician aflat într-o ipostază nouă, aceea de diriguitor al breslei muzicienilor români, nu se sfia să ”pună pe masă”, într-o întâlnire cu trimisul Moscovei, fapte, proiecte ce indicau o strategie nouă, pe cât de nouă, pe atât de îngrijorătoare pentru culturnicii și liderii politici de la Kremlin. Ea nu va fi fost prea confortabilă nici pentru culturnicii și liderii politici comuniști români.
PRINTRE BOLOVANI ȘI PIETRE
Dar șuvoiul înnoirilor preconizate de Ion Dumitrescu și echipa sa se strecura continuu printre ”bolovanii” și ”pietrele” dogmelor esteticii marxist-leniniste, ale realismului socialist, printre ”bolovanii” și ”pietrele” politicii liderilor politici comuniști români aflați la guvernare. Cu siguranță, oaspetele moscovit l-a intuit și ajuns acasă, la Moscova, îl va fi pus pe masă, sub lupă și îl va fi disecat. Care vor fi fost concluziile sale? Nu știm. Și nici nu ne interesează. Căci ”șuvoiul” înnoirilor de la București și-a văzut de drum, trecând printre ”pietre” și ”bolovani”. Noi, l-am aflat citind o NOTĂ de convorbire după aproape trei sferturi de secol. Într-un alt climat politic decât cel în care a avut loc întâlnirea de la București dintre cei doi demnitari muzicali: Ion Dumitrescu și I. I. Martînov. La Moscova, ca și la București, sistemul comunist a fost înlăturat și trimis la lada cu gunoi a istoriei. În pofida speranțelor, reziduurile lui n-au dispărut cu totul! Cei doi interlocutori ai dialogului de la București din toamna anului 1955 au trecut în lumea umbrelor. Dar dialogul lor din acea toamnă bucureșteană a rămas consemnat într-o notă de convorbire. O NOTĂ pe care am citit-o cu atenție și v-am prezentat-o cu speranța că veți cunoaște o fărâmă dintr-un timp care a trecut.
PUNCT FINAL
Aici se încheie serialul inspirat de un document pe care un aparatnic destoinic l-a pus într-un Dosar de arhivă, fără să știe (sau să fie interesat) de conținutul și semnificațiile lui. Noi l-am citit, am analizat conținutul, l-am plasat în epocă (epoca comunistă) și – credem – că i-am descifrat semnificațiile: subtile, incipiente dar definitorii pentru îndrăzneala, curajul, am spune, cu care câțiva dintre reprezentanții creației muzicale românești au elaborat o strategie pentru eliberarea creației muzicale românești postbelice de impactul nefast al dogmelor întocmite în laboratoarele secrete ale Kremlinului, preluate ad-litteram de către liderii politici staliniști aflați la guvernarea României și impuse creației muzicale românești de către culturnicii și politrucii obedienți lor. Unul dintre cei mai devotați – am spune fanatici – fiind Matei Socor. Întâlnirea dintre compozitorul Ion Dumitrescu, aflat atunci în noul staff al Uniunii Compozitorilor din România și emisarul moscovit, Dl. I. I. Martînov a fost ocazia în care muzicianul român i-a oferit oaspetelui sovietic liniile esențiale ale strategiei muzicienilor români pentru înlăturarea impactului dogmelor esteticii marxist-leniniste, ale realismului socialist, pentru ieșirea de sub zgura proletcultismului și a propagandei pro sovietice, pentru așezarea creației muzicale românești pe valorile sale tradiționale.
Nota bene: În spațiul acestui BLOG vom continua să vă prezentăm și alte aspecte ale impactului pe care obediența liderilor politici staliniști aflați la guvernarea României l-a avut asupra creației muzicale românești, a creatorilor români din acest domeniu. Documente inedite aflate în custodia Arhivei Naționale Istorice Centrale vor ieși de sub povara timpului, vor fi scuturate de colb și ne vor ajuta să reconstituim fărâme dintr-un timp care a trecut.
