Unul dintre primii muzicieni ruși cu care George Enescu se împrietenise și cântase era Ossip Gabrilowitsch. E drept, Ossip nu mai era rusul Osip Solomonovici Gavrilovici ci Ossip Gabrilowitsch. El își schimbase transcrierea numelui care acum nu mai era scris cu litere din alfabetul slavon ci cu litere din alfabetul latin. Și astfel, în Europa, numele lui putea fi pe înțelesul tuturor. Ossip studiase la Conservatorul de Muzică din Sankt Petersburg – pianul și compoziția – cu mari profesori ai învățământului muzical rus : Anton Rubinstein, Anatoli Liadov, Alexandr Glazunov, Nicolai Medtner și alții. După absolvirea Conservatorului, în 1894, venise la Viena pentru perfecționarea studiilor muzicale, îndeosebi cele pianistice. Aici intrase, pentru doi ani, sub îndrumarea unui mare profesor –Theodor Leschetizki. Au fost ani de muncă intensă, profesorul polonez devenit prin adopție vienez, fiind unul dintre cei mai mari și mai exigenți profesori ai învățământului muzical universitar vienez din acel timp.
ERA RUS PRIN OBÂRȘIE. ATÂT!
Ossip era rus – prin obârșie, prin locul nașterii: Sankt Petersburg. Atât. În rest, respira aerul marilor capitale europene, Viena și Paris unde trăia, studia, visa, cânta. În 1909, la Viena, își va găsi prin intermediul artei, sufletul pereche – partenera sa de o viață: Clara Clemens, fiica celebrului scriitor Mark Twain. Aflată și ea în Europa, la Viena, ca studentă a aceluiași profesor Theodor Leschetizki, Clara Clemens îl va cuceri imediat pe tânărul muzician prin frumusețea sa desăvârșită și prin calitățile sale artistice, fiind posesoarea unei superbe voci de mezzo-soprană. În Europa Ossip Gabrilowitsch s-a bucurat de o ascensiune muzicală fulminantă. În 1910, deși era foarte tânăr, avea numai 32 de ani, el a devenit dirijorul orchestrei simfonice Munich Konzertverein care se va numi mai târziu, Munich Philarmonic Orchestra. După primul război mondial avea să părăsească Europa pentru a scăpa de persecuțiile și umilințele la care fusese supus în timpul pogromului din 1917 inițiat de comuniștii bolșevici după căderea regimului țarist, atât în Rusia cât și în alte state europene, împotriva evreilor care se născuseră pe teritoriul Rusiei. Al Rusiei țariste. Sub un pretext fabricat în laboratoarele poliției secrete bolșevice (CEKA), Ossip fusese trimis la închisoare sub o învinuire năucitoare, aceea de ”enemy national”, dușman al poporului (????!!!!) de unde va fi eliberat în urma intervenției Nunțiului Papal de Bavaria, Arhiepiscopul Eugenio Pacelli, viitorul Papa Pius al XII-lea. Ajuns la Zurich, Ossip va pleca împreună cu soția și fiica sa, în America. Prin căsătoria cu Clara Clemens, fiica lui Mark Twain, rusul Osip Solomonovici Gavrilovici devenea cetățean american, rămânând rus – doar prin locul nașterii sale, Sankt Petersburg și nostalgia locurilor natale care nu-l va părăsi niciodată și care se va regăsi, filtrată în mod subtil, în câteva dintre creațiile sale componistice.
RUSUL EUROPEAN
În America, Ossip își va continua activitatea prodigioasă începută în Europa. În SUA a obținut postul de dirijor al Orchestrei Simfonice din Boston. Un an mai târziu, în 1918, va fi fondatorul Orchestrei Simfonice din Detroit. Activitatea de dirijor avea s-o îmbine cu aceea de pianist și compozitor. Compozițiile sale, concepute ca ”piese mici” pentru bucuria sa și nu pentru a fi lansate în public, se remarcă prin caracterul lor duios, calm, intim, melancolic. Este semnificativ că lucrările componistice de tinerețe au un parfum nostalgic, cu trimiteri la locurile sale natale, Rusia. Rusia țaristă. Scrie de timpuriu sub impulsul vocației sale, al studiilor pe care le făcuse dar și sub impactul cotidian al orașului în care trăia, Viena. Era tânăr și plin de elan!
După 1897, Ossip scrie: 5 piese pentru pian, op. 1; Vals lent, op. 3; Gavotta în la minor, op. 2. Apoi, în 1901, el va compune, Capriciu burlesc, op. 1 și Mazurka Melancolica, op. 2. Mai târziu, seriei lucrărilor atinse de nostalgia locurilor natale se va adăoga o compoziție extrem de interesantă și plină de semnificații. O compoziție închinată Țarinei: ”The Țarina”- Mazurka rusă.
MAZURKA ȚARINEI
Din acest titlu nu știm cărei ”țarine” i-a fost dedicată această compoziție, dar este probabil ca ea să fi fost rezultatul unui gând tandru pentru Împărăteasa Alexandra Feodorovna, care avea să fie ultima țarină a Rusiei, fiind împușcată de teroriștii bolșevici (se spune la ordinul lui Lenin) în noaptea de 16/17 iulie 1918, și aruncată într-o groapă comună cu întreaga sa familie: Țarul Nicolai al II-lea și cei cinci copii: cele patru fiice Olga, Tatiana, Maria și Anastasia și singurul său fiu, Alexei. Se spune că peste trupurile lor ar fi fost aruncat acid sulfuric sau că ar fi fost arse iar groapa a fost mascată cu traverse grele de cale ferată. Crime bolșevice pe care istoria nu le-a iertat. Țarul Nicolae al II-lea, ultimul Țar al Rusiei, va fi redat istoriei după căderea sistemului comunist, iar în anul 2000 el a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă. Nu facem aici catalogul scrierilor muzicale ale lui Ossip Gabrilowitsch. Precizăm că ele au ajuns, totuși, în spațiul public muzical fiind azi editate în serii repetate pe discuri devenind astfel accesibile marelui public prin intermediul acestui mijloc formidabil de promovare și cunoaștere, numit simplu: on-line. În America, Ossip Gabrilowitsch fost unul dintre membrii activi ai Asociației Delta Omicrom International Music Fraternity, înființată în 1909 de către ”studenți pentru studenți”, ea fiind consacrată promovării excelenței în domeniul muzical: studenți sau muzicieni profesioniști. Delta Omicrom International Music Fraternity era – așa cum o spunea și numele său – un suport material și spiritual pentru breasla muzicienilor de pretutindeni – fie ei studenți sau profesioniști.
Activitatea lui Ossip Gabrilowitsch, rusul devenit american, căci toate sursele bibliografice care-i consemnează activitatea îl includ în această categorie, de cetățean american, s-a încheiat în mod tragic în toamna anului 1936, la 14 septembrie, decesul său intervenind în urma unei suferințe groaznice, îndelungate și fără leac. În urma sa au rămas amintiri precum cele scrise de soția sa (Clara Clemens, My husband, Gabrilowitsch, New York, 1979), scrisorile sale, discurile cu muzica sa accesibilă oricui pe întregul mapamond și câteva fotografii cu el și familia sa, în ipostaze tandre sau de lucru: la masa de scris ori la pian, etc., Din pozele ce ne sunt accesibile prin intermediul on-line vedem un bărbat tânăr, cu trăsăturile bine accentuate, nasul ușor acvilin, gura frumoasă, de om bun și o privire directă, încărcată de liniște și melancolii. În aproape toate pozele care ne-au fost accesibile, Ossip Gabrilowitsch ne apare cu o frunte înaltă, încadrată de un păr bogat, rebel, un veritabil ”ciuf” pe frunte. Iar acest ”ciuf” se menține și la vârste mai târzii ceea ce-i dă un farmec deosebit, tineresc aproape și stârnește imediat, celui ce-l privește, un sentiment de simpatie.
Iată, acesta era Ossip Gabrilowitsch, unul dintre prietenii de tinerețe ai lui George Enescu din perioada studiilor vieneze. Acesta era rusul care fusese prin obârșie, prin locul său de naștere în acel oraș nordic, cel mai nordic al Rusiei Țariste: Sankt Petersburg și care – prin viața trăită zi cu zi în Europa – devenise Ossip – rusul european! Ossip – muzicianul! Omul care – nu-și mai aparținea sieși – ci muzicii! Cum a fost prietenia dintre cei doi muzicieni în cea mai frumoasă perioadă a vieții lor – aceea a anilor tineri? Citiți episodul următor al acestui serial intitulat: GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (3) O întâlnire ratată. Citiți!
