Un alt aspect ce părea a fi în atenția distinsei doamne era acela al credinței religioase a rușilor contemporani cu domnia sa. A acestor ruși care erau urmașii celor ce trecuseră prin două Revoluții, printr-un război civil sângeros și printr-un nou război, cel de al doilea război mondial. Ei străbătuseră, cu grele jertfe, teritorii și orașe visate de elitele lor politice și militare și ajunseseră până în inima Europei, până la Berlin. Steagul victoriei înfipt pe cupola Reichstagului german era steagul Armatei Roșii cu secera și ciocanul – stema Rusiei Sovietice, a Rusiei comuniste. Mulți dintre cei ce rămăseseră pe câmpurile de luptă muriseră cu numele lui Stalin pe buze și cu Dumnezeu în gând. Ce paradox!
UNDE ESTE DUMNEZEU?
Cu treizeci de ani în urmă, în 1917, urmând orbește lideri excentrici și aproape nebuni, ei (cei ce se înrolaseră în armatele bolșevicilor, în armatele ”roșiilor”) instauraseră un regim politic nou, regimul comunist. Un regim care nu-l proslăvea pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel din cer. Dimpotrivă. Acest regim politic, regimul comunist, proslăvea alți ”dumnezei” care se aflau aici pe pământ și care luaseră chip de om. Un ”Dumnezeu” ce se mișca printre ei, dormea, mânca, se uita pe fereastră, ținea discursuri publice și avea întâlniri de taină cu sfetnici credincioși sau ipocriți. Un Dumnezeu real pe care, dacă cei ce-l păzeau cu strășnicie ți-ar fi permis, ai fi putut să-l atingi cu mâna. Distinsa doamnă – era însă interesată de raportul pe care rușii contemporani cu domnia sa, ”rușii” lui Stalin, îl aveau nu cu Dumnezeul de pe pământ ci cu Dumnezeul din cer. Ea considera că pentru ”rușii” lui Stalin, ”rușii” comuniști, acest Dumnezeu (Dumnezeul din cer) nu mai exista. ”Dumnezeu a fost ucis în ei” – scria distinsa doamnă. În țara Sovietelor – scria ea –”Dumnezeu este mort, se înțelege”. Această afirmație era însoțită de o concluzie tulburătoare. ”Suprimarea credințelor și a practicilor religiei creștine, având drept fundament iubirea de Dumnezeu și de aproapele tău – scria ea – constituie, indubitabil, un atentat – cel mai ticălos dintre toate – împotriva sufletului poporului rus, eminamente religios, prin firea și structura sa, o violență criminală, până la urmă, față de Spiritul ce domnește peste destinul și tradiția acestui popor.” (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 565).
FITILUL DE SUB CENUȘA ATEISMULUI
Dar, distinsa doamnă credea – spera – că acest lucru nu avea să fie dat – odată pentru totdeauna. Că sub cenușa ”materialismului actual”, în străfundurile sufletului slav, mocnește sentimentul religios. Și se întreba retoric: ”Dumnezeu este mort, se înțelege (…) dar sub cenușa materialismului actual care duce la disperare, sentimentul religios nu mocnește cumva în străfundurile sufletului slav?” Și aceasta – preciza domnia sa cu speranță – ”în ciuda atacului violent la care a fost supus”. Avansând această întrebare distinsa prințesă moldavă vedea deja ”fitilul aprins al unei dinamite”. Cândva, acest ”fitil” avea să se aprindă și să arunce în aer ordinea de lucruri stabilită ”împotriva firii”. Era aproape sigură că așa se va întâmpla. ”Și precum fitilul aprins poate (…) al unei dinamite ascunse, nu va face el, mai devreme sau mai târziu, să sară în aer ordinea de lucruri împotriva firii – nou instalată?” (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 567). Maruka avea certitudinea că sentimentul religios al rușilor lui Stalin – siliți acum să respecte ordinea de lucruri instalată ”împotriva firii” – adică regimul politic comunist – nu s-a pierdut. El mocnea ”sub cenușa materialismului actual” ”în străfundurile sufletului slav” și ieșea la suprafață, nestingherit, sfidând ordinea autorităților publice ori de câte ori în calendarul religios se aflau consemnate marile sărbători ale ortodoxiei.
ERAU MII DE CREDINCIOȘI
Acum, fiind sfârșit de aprilie, Maruka nimerise la Moscova în timpul când ortodoxia rusă celebra una dintre cele mai mari sărbători creștine: Învierea. Distinsa prințesă moldavă preocupată și așa de perenitatea sentimentului religios la ruși, la rușii ce trăiau sub comunismul lui Stalin, nu va rata prilejul să vadă cum se celebrează această sărbătoare în Moscova comunistă. Slujba de Înviere a fost o ocazie fericită și i-a dat certitudinea că, da, sentimentul religios ce se afla în străfundurile sufletului slav, exista. ”Ce indiciu mai convingător în acest sens – scria ea în Amintiri – poate să existe decât slujba de Înviere la care am asistat alaltăieri, în noaptea de Paște”? Ea releva faptul că ”din respect pentru străinii aflați la Moscova” autoritățile publice moscovite autorizaseră anumite biserici ”să celebreze liturghia Duminica și la marile zile de sărbătoare (creștină – n. ns.) de peste an”. Aflându-se la Moscova în aprilie 1946, Maruka a mers să asculte slujba de Înviere la una dintre Catedralele ortodoxe moscovite. În acea noapte de Înviere distinsa doamnă a văzut cât de puternic era sentimentul religios la rușii ce trăiau de treizeci de ani sub comunism. Impresia a fost copleșitoare. La Catedrala la care se dusese și care, evident, nu era singura din oraș, ”o mulțime enormă” – scria ea în Amintiri – ”năvălea ca o maree înaltă spre ușile larg deschise ale Bisericii luminate”. Sute de polițiști se străduiau să oprească mulțimea. ”Un cordon dublu de sute de polițiști – scrie ea – se căznea din greu să țină în loc și să împingă înapoi pe stradă o mulțime enormă”. Distinsa doamnă observă că dacă toți acei credincioși ar fi reușit să intre în biserică cei aflați înăuntru ar fi pierit asfixiați. Erau mii de credincioși ”dornici de Dumnezeu” (subl. ns.) – notează ea. ”Toți cei ce se aflau înăuntru ar fi pierit, desigur, asfixiați de miile de credincioși dornici de Dumnezeu dacă aceștia ar fi reușit să intre”. (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit., p. 567-568)
SENTIMENTUL RELIGIOS EXISTA
Astfel, distinsa prințesă moldavă se edificase cu prisosință asupra sentimentului religios al rușilor aflați de treizeci de ani sub comunism. Ea își verificase ipotezele și dobândise certitudini prin acea participare directă la slujba de Înviere celebrată într-una din Catedralele Moscovei. Văzuse cu ochii săi cum de sub ”cenușa materialismului actual” sentimentul religios ce mocnea în ”străfundurile sufletului slav” ieșise la suprafață. Acel ”fitil” al unei dinamite ascunse îl văzuse aprins, gata să explodeze sub presiunea acelor mii de credincioși ”dornici de Dumnezeu” pe care sute de polițiști strânși în două cordoane îi opreau să forțeze ușile și să ajungă sub cupola înaltă și în fața altarului împodobit cu foițe de aur și icoane vechi, unele făcătoare de minuni. În privința asta, distinsa doamnă – cum se spune – ”își luase de-o grijă”. Ceea ce văzuse în noaptea de Înviere la acea Catedrală din centrul Moscovei constituise un argument indubitabil pentru a formula o concluzie asupra căreia era sigură: da, în străfundurile sufletului slav, sub ”cenușa materialismului actual” sentimentul religios exista. Pentru ruși, pentru ”rușii” lui Stalin – pe care ea dorise să-i cunoască așa cum erau ei, adevărați, nu din paginile de literatură precum cele ale lui Tolstoi, Turgheniev, Gogol, Ostrovski, Cehov și alții – Dumnezeu exista. Chiar dacă – așa cum nota ea în Amintiri – în Moscova erau multe biserici frumoase, vechi, cu cupole aurite dar cu clopotele mute. Unele – observa distinsa doamnă – fuseseră închise dar multe fuseseră transformate în muzee. (ibidem. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 559)
Dar dacă asupra sentimentului religios al rușilor se edificase, privind cu luare aminte ceea ce era palpabil și se vedea la lumina zilei – orașul, cu clădirile sale, cu bisericile numeroase, cu turle somptuoase, aurite, etc.. etc., – distinsa prințesă moldavă nu era mai puțin interesată de ceea ce – pentru domnia sa – era tot atât de interesant și de seducător – politica! Descifrarea ei era cu atât mai incitantă cu cât ea nu se desfășura la lumina zilei, nu putea fi atinsă cu mâna, cu privirea, precum era zidul unei biserici, sau arcada unei case. Ea nu putea fi atinsă decât cu gândul! Cu mintea. Și distinsa doamnă și-a pus la treabă gândul, mintea. Imaginar, a pus pe masă politica liderilor, a luat bisturiul și a disecat-o. Ce a rezultat din această ”disecție”? Citiți episodul următor: MARUKA ȘI RUSIA (21) ”Rușii” lui Stalin – politica. Citiți.
