Elly Roman – compozitor și dirijor de succes
Probabil că n-aș fi scris textul care urmează dacă în Dosarul de arhivă 434/1949, din Fondul Uniunii Compozitorilor, aflat în custodia ANIC, n-ar fi existat, la p. 47 – 48, un text tulburător, dramatic – aș spune – semnat de un mare compozitor, vedetă a muzicii ușoare românești, regele tangourilor și al cântecelor de dragoste, al spectacolelor de operetă și music-hall, cu o carieră artistică de peste șaizeci de ani: Elly Roman. Am spus – tulburător și dramatic. Dar, de fapt, cred că a fost un text umilitor pentru autorul lui. Autorul lui? Ha! Doar semnătura olografă ne dă un indiciu că Elly Roman ar fi putut fi autorul textului pe care-l avea în mână. În rest – conținutul – cred că nu-i aparținea, într-atât de contrar era cu adevărul vieții sale artistice, într-atât de îmbibat era – de la un capăt la altul – de limbajul de lemn uzitat în epocă și de aprecieri incredibile la adresa vieții muzicale românești, inclusiv la adresa propriei sale creații.
Documentul a fost citit de Elly Roman pe scena unei săli muncitorești de spectacole de la Grivița Roșie în 15 septembrie 1949, cu ocazia unui concert susținut de Orchestra ”Ciprian Porumbescu” din București în cadrul campaniei de ”popularizare” a Conferinței Compozitorilor din România ce avea să se țină la București, în zilele de 21 – 22 octombrie 1949. El poartă semnătura olografă a lui Elly Roman și câteva mici corecturi pe text cu un creion negru cu vârful tocit. Nu am aflat în acest dosar și alte texte susținute cu ocazia concertelor organizate în întâmpinarea Conferinței compozitorilor din octombrie 1949. Ori n-au fost puse la dosarul de arhivă de către aparatnicii ce lucrau la Societatea Compozitorilor, ori cei nominalizați n-au avut nevoie de asemenea texte. Au vorbit, probabil, liber. Sau, cine știe, poate n-au vorbit deloc. Dar și fără aceste texte, cel citit de Elly Roman la Grivița Roșie în 15 septembrie 1949, aflat în Dosarul de arhivă pe care l-am menționat, este suficient pentru descifrarea acelui moment pe care l-a trăit distinsul muzician în acel septembrie într-o mare uzină bucureșteană, pentru înțelegerea unei secvențe obișnuite, cotidiene, din viața românilor, după instalarea la guvernare (la presiunea și cu sprijinul Moscovei) a Partidului Comunist Român. Deci, să reconstituim împrejurările în care a fost citit acest text și să descifrăm, pe cât ne este cu putință, acel moment tulburător și insolit din viața unui mare muzician român. Oricum, așa cum am spus, este un text pe care l-am socotit, din start, ca fiind umilitor pentru distinsul muzician care a fost Elly Roman.
Concertul de la Grivița Roșie era unul dintre acele concerte pe care Matei Socor și nucleul dur ce gravita în jurul său, le-au preconizat pentru întâmpinarea Conferinței Compozitorilor din România. Conform unui program care, cu siguranță, a trecut pe sub ochii lui Matei Socor, primind aprobarea acestuia, ele trebuiau să aibă loc la marile uzine din București: Grivița Roșie, Uzinele 23 August, Timpuri Noi, Filatura Română de Bumbac, Laminorul, Steaua Roșie, Monetăria Națională, Tăbăcăria Națională, și altele. Programele acestor concerte erau alcătuite, aproape în exclusivitate, din cântece de masse, adică, ode, cantate, marșuri și imnuri cu mesaj proletcultist ori dedicate cultului personalității lui Stalin. Ici colo, era strecurat câte un cântec popular, o doină, mai rar un cântec de petrecere. Organizând astfel de concerte culturnicii și politrucii aplicau ”linia” partidului, aceea de a duce muzica în rândurile clasei muncitoare, în rândurile – cum se spunea – ”publicului nou”, cu scopul declarat de a ”educa massele”, bla., bla., bla.,
Dar, Concertul de la Grivița – la fel cu celelalte, organizate în campania de pregătire a Conferinței Compozitorilor – mai avea un scop: acela de a lansa în public, într-o formă accesibilă, adecvată publicului căruia i se adresa, criticile pe care Matei Socor avea să le lanseze la Conferință în cadrul Raportului general pe care avea să-l susțină chiar domnia sa. Aceste critici aveau să curgă ”în lanț”, reiterate și de alți ”vorbitori” care aveau să urce la tribuna Conferinței. Iar aceste critici, culmea perfidiei, erau personalizate, erau, cumva, asumate de către cei care le prezentau ca fiind parte din activitatea lor. Preluând aceste critici, acești ”vorbitori” aduceau în Conferință experiențe, chipurile, trăite de ei, pe care acum le blamau cu ”mânie proletară”, făcându-și – cum se spunea în epocă – autocritica, punându-și ”cenușă în cap”, renegându-se. Numeroși ”vorbitori” de la tribuna Conferinței vor proceda astfel. Organizatorii au declanșat această campanie de ”autocritică” și de negare a valorilor creației muzicale românești cu mult înainte de zilele acestui eveniment. Era, un fel de pregătire a-priori a opiniei publice privind ”orientările noi” ce aveau să fie lansate în plenul Conferinței, în rapoartele prezentate și preluate apoi în documentele programatice ale acesteia. Așadar, să ne întoarcem la ziua de 15 septembrie 1949. Grivița Roșie. Sala de spectacole!
O relatare jurnalistică de la acel eveniment ne lipsește. Ar fi fost interesant să cunoaștem forfota culturnicilor și politrucilor de la Grivița Roșie pentru pregătirea acestui concert, pentru primirea unei Orchestre de muzică populară și a unui distins și cunoscut compozitor cum era Elly Roman. Cine nu îl știa pe Elly Roman? Cine nu auzise cântecele sale de dragoste, tangourile și foxtrot-urile scrise de el și cântate la Radio sau în concertele de prin sălile Atheneelor populare, apărute ca ciupercile după ploaie, pentru ”publicul nou”, pentru ”educarea maselor” largi? Cine nu auzise – sau nu urmărise – spectacolele celebre de operetă sau music-hall cu muzică realizată și cântată de orchestrele conduse chiar de el, compozitorul și dirijorul Elly Roman? Mulți auziseră aceste cântece. Unii – poate le și fredonau. Dar câți știau mai mult decât ce se auzea ”pe toate drumurile”? Câți știau, câte ceva din biografia sa, din palmaresul său artistic de până atunci? Câți îl văzuseră la față? Iată, acum aveau prilejul să-l vadă! Dar și oaspetele lor, artistul Elly Roman, trimis de ”tovarășii de la partid”, avea prilejul să-i vadă pe ei! Pe muncitorii de la Grivița Roșie! Privind-l, din cap până-n picioare, măsurându-l atent – de la sacoul elegant cu batista albă la buzunar și până la pantofii bine lustruiți – unii se vor fi întrebat: cine era Elly Roman?
Da! Cine era Elly Roman în anul de grație 1949?
Elly Roman era un muzician înnăscut, cu studii muzicale la școli înalte, în București ca și la Berlin, cu creații de succes atât în domeniul muzicii ușoare cât și în domeniul muzicii de divertisment, fiind autorul unui număr impresionant de compoziții pentru spectacole de revistă și music-hall. Își începuse studiile muzicale de timpuriu, la vârsta de 17 ani. Studiase, în anii 1922 – 1924, armonia și contrapunctul cu Alfonso Castaldi, care era, în acei ani, unul dintre profesorii renumiți ai învățământului superior muzical românesc. Apoi, în anii 1924 – 1926, studiase armonia și compoziția cu Filip Lazăr, un alt profesor de top al învățământului superior muzical românesc. În anii 1926 – 1928, se perfecționase în Germania, la Academia de Muzică din Berlin, unde studiase cu Georg Schunemann compoziția și forme muzicale, cu Franz Schreker compoziția, iar cu Julius Pruwer dirijatul de orchestră. De asemenea, avusese ca maestru pe marele compozitor Paul Hindemith. Debutul său componistic a fost timpuriu: în 1924, cu piesa Gratitude, o piesă al cărui succes de public i-a dat curajul să întocmească o orchestră ”ritmică”, după cum notează Richard Constantinidi într-o sumară schiță de portret publicată on line în martie 2014. (vezi, Richard Constantinidi, Elly Roman (1905 – 1996) , http://CZB.ro./articol/6684, 09.03.2014).
Compozițiile sale de tinerețe – notează același critic muzical – ”au fost cântece de succes, cântate, difuzate, înregistrate pe disc și reluate, câteva dintre ele ajungând chiar peste granițele țării” (ibidem, Richard Constantinidi, loc. cit.) Numeroase piese compuse de Elly Roman au cunoscut o popularitate internațională fiind ”înregistrate la Viena, Berlin și New York”. ”Dintre melodiile cu impact internațional – notează același critic muzical – menționăm: Ilona, Nușa, Două viori, Nu mai plânge Baby, Gândește-te la mine, De m-ai iubi și tu”. Elly Roman va fi autorul muzicii pentru foarte multe spectacole de operetă și music-hall. În 1932, Mikey și Niky, jucat la Teatrul ”Maria Ventura”. În 1933, spectacolul Votați Colosul pe scena Teatrului ”Alhambra”. În același an, spectacolul Miss Viteză, la Teatrul ”Maria Ventura”. Trei ani mai târziu, în 1936, spectacolul de revistă intitulat Încă o dragoste pe lume, la Teatrul ”Maria Ventura” și Dragoste pe note, la același Teatru. În 1938, două spectacole, O noapte pe Riviera la Teatrul ”Colos” și Voiaj de nuntă la Teatrul ”Maria Ventura”. În anul 1939, spectacolul de revistă Î-Mielul verde, la Teatrul ”Colos”. Începutul celui de al doilea război mondial nu părea să aibă vreun impact asupra ritmului creator al distinsului compozitor. În anul 1942, se afla în repertoriul teatrului evreiesc ”Barașeum,” creația sa muzicală pentru spectacolul Ce faci astă seară. În anul următor, 1943, pe scena aceluiași teatru, ”Barașeum”, se vor afla în repertoriu piesele cu muzica sa, Fata cu părul de aur și Visul unei nopți de vară. (cf. http://. muzicaușoară.webgarden.ro.mai.compozitori/elly–roman).
”După cel de al doilea război mondial – notează în aceiași scurtă schiță de portret Richard Constantinidi – compozitorul a continuat să se dăruiască șlagărelor de muzică ușoară. Ele au fost interpretate, ca pe vremuri, cu orchestră amplă și dirijor ceea ce le-a dat un plus de frumusețe și eleganță melodică. Unele, precum, Primul ghiocel, prima iubire, Panseluțe, albăstrele”, au ajuns hituri ale muzicii ușoare românești. În pofida evenimentelor politice care se petreceau în România, în special după instaurarea la guvernare a Partidului Comunist Român (6 martie 1945) Elly Roman a continuat să compună. Astfel, în anul 1948, Teatrul Național din București monta spectacolul Rapsodia Țiganilor, iar Teatrul de stat din Brăila, spectacolul O noapte pe Riviera. (cf. https://muzicausoara.webgarden.ro.mai.compozitori/elly-roman). Elly Roman va împleti cu succes munca de compozitor cu aceea de dirijor. În anii 1937–1940 el va fi dirijorul spectacolelor de revistă la Teatrul ”Maria Ventura”, ”Alhambra” și ”Colos”. În anii celui de al doilea război mondial (1941-1944) Elly Roman, se va integra în echipa Teatrului evreiesc ”Barașeum”, ca dirijor. Concomitent va fi dirijorul orchestrei de la Teatrul ”Atlantic”, apoi, în anii 1948 – 1949, al Teatrului de revistă ”Savoy” din București. (ibidem, http://muzicaușoară.webgarden.ro.mai.,) Iată, acesta era palmaresul artistic al lui Elly Roman, muzicianul care va fi trimis, în septembrie 1949, de Matei Socor, în fața unui public pe care acesta îl considera ”un public nou”, un public ce trebuia educat în spiritul ”liniei partidului” și care trebuia – musai – să afle care era linia partidului și în domeniul creației muzicale!
Credem că distinsul muzician va fi înțeles atunci – și poate și mai târziu – dimensiunea compromisului pe care-l făcuse, lăsându-se cuprins ”de val”, scriind – ca mulți alți compozitori ai momentului – ode și cantate cu mesaj proletcultist! Da, făcuse ”pactul cu diavolul”! Căzuse în capcana proletcultismului și pro sovietismului!
Acum, își ducea crucea! Urca Golgota acestui compromis!
Cum a fost întâlnirea distinsului muzician cu muncitorii de la Grivița Roșie? Cum a prezentat el, acestora, textul pe care-l avea în buzunar și pe care își pusese semnătura? Cum a trăit el momentul Grivița Roșie? Un moment care a fost pentru Elly Roman, un moment de umilință și amărăciune. Citiți episodul următor din mini serialul nostru intitulat: PACTUL CU DIAVOLUL. Elly Roman -1949. Momentul Grivița Roșie. (2). Citiți!
