Ateneul Român, 1956, foto Deutsche Fotothek, posted by Alex. Gâlmeanu
Timp de mai bine de o jumătate de secol sub cupola Ateneului Român răsunase marea muzică, operele marilor compozitori ai creației universale de la Bach, Mozart, Beethoven, Ceaikovski și până la Richard Strauss, Paul Hindemith, Strawinsky și Prokofiev. Pe podiumul Ateneului Român urcaseră mari artiști români și străini: pianiști, violoniști, dirijori. Aici, sub cupola Ateneului, cântase de atâtea ori, marele muzician român, George Enescu. Aici își lansase el ”Poema Română” după premiera de la Paris, fiind el însuși, dirijorul! Sub cupola Ateneului Român răsunaseră lucrările celor mai importanți compozitori români și europeni! Și asta s-a întâmplat încă de la înființarea sa. Mai bine de o jumătate de secol. Șaptezeci de ani! Cele două războaie mondiale (primul și al doilea), inclusiv bombardamentele militare și alte urgii, nu puseseră lacăt pe ușa Ateneului Român. Ateneul Român existase ca un punct de reper, ca o dovadă că setea de frumos exprimată și prin muzică, poate să învingă frica, frigul, foamea, camuflajul, și alte orori.
Elly Roman cunoscuse – în mod direct – amploarea și diversitatea activității muzicale găzduită de Ateneul român. Iar toate acestea erau consemnate în lucrări de referință consacrate acestei instituții de mare anvergură în spațiul public. Dacă distinsul muzician ar fi intrat într-o controversă privind aprecierile scandaloase, mincinoase din textul pe care trebuia să-l prezinte muncitorilor de la Grivița Roșie ar fi avut cu ce să-și susțină opiniile. Dar, din nefericire, domnia sa nu se afla într-o asemenea situație. Căci nu era o dezbatere ci o prezentare! O prezentare a liniei politice a partidului în domeniul creației muzicale. Iar linia partidului era aceea de a face tabula rasa, de a dezavua și ponegri valorile societății românești din perioada anterioară instaurării puterii comuniste. Aceste valori aparțineau trecutului, fostei societăți, societatea burghezo moșierească, care devenise acum, decadentă și reacționară! Prin urmare, ele trebuiau să dispară, să fie puse la zid, să fie înlocuite cu alte valori, inspirate și bazate pe alte principii, pe principiile esteticii marxist-leniniste, ale realismului socialist, ale proletcultismului și pro-sovietismului, bla., bla.,bla., Împins de împrejurări, aruncat într-o situație incomodă, umilitoare, distinsul muzician român n-a putut să evite sau să combată aprecierile unui scrib comunist, ale unui aparatnic obedient, care apreciase activitatea prodigioasă a Ateneului român ca fiind similare cu niște….miorlăituri de pisici!
O vom face noi, e drept, cu o întârziere de peste o jumătate de secol. Să citim.
Nu ne vom duce, mult, în trecutul Ateneului Român, ci ne vom cantona în perioada contemporană lui Elly Roman, perioada în care muzicianul a participat la activitatea artistică desfășurată sub cupola Ateneului. Adică în perioada tinereții compozitorului, perioada interbelică. Într-o evocare- document realizată de distinsul muzicolog Romulus Orchiș cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate dirijorală a lui George Georgescu în fruntea orchestrei Filarmonice din București, găsim un bilanț revelator privind evenimentele muzicale care au avut loc sub cupola Ateneului român în anii 1922-1942. Sunt evenimente muzicale pe care – cu siguranță – Elly Roman le-a cunoscut sau va fi participat la ele întrucât perioada cuprinsă în acest bilanț coincide cu anii studenției sale și – apoi – cu anii afirmării sale în viața artistică bucureșteană.
Ca muzician în devenire și apoi ca artist în plină ascensiune – Elly Roman va fi audiat marii dirijori români și străini care s-au aflat la pupitrul orchestrei Filarmonice din București. Interesat de arta dirijorală, pentru care făcuse studii aplicate atât în România cât și în Germania, tânărul Elly Roman va fi fost nelipsit de la concertele dirijate de marii dirijori europeni sosiți la București precum: Ernest Ansermet, Alfredo Casella, Pietro Mascagni, Clemens Krauss, Maurice Ravel, Richard Strauss, Igor Stravinsky, Bruno Walter, Herbert von Karajan, Pierre Monteux, Carmen Weingartner, etc., etc., Cu siguranță va fi audiat și marii dirijori români, în frunte cu George Enescu urmat de alți mari conducători de orchestră români, precum Alfred Alessandrescu, Mihail Jora, Theodor Rogalsky, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Jean Bobescu, Mircea Bârsan, Egizio Massini. Tânărul muzician Elly Roman va fi audiat marii pianiști europeni care au urcat pe podiumul Ateneului român: Arthur Rubinstein, Claudio Arrau, Wilhelm Backhaus, Bela Bartok, Alfred Cortot, Robert Casadesus, Walter Gieseking, Marguerite Long, Wilhelm Kempff, Igor Stravinsky. De asemenea, mari violoniști ai acelor ani precum: Zino Francescatti, Adolf Busch, Giorgio Ciampi, Henry Szering, Jacques Thibaud, Joseph Szigeti, etc., etc. Celebri violonceliști ai acelor ani precum: Pablo Casals, Gaspar Cassado, Pierre Fournier, Antonio Janigro, Arturo Banucci au cântat la București.
Tânărul muzician va fi urmărit marii artiști români – violoniști, violonceliști, pianiști și dirijori care au urcat pe podiumul Ateneului, dezvăluind astfel, valorile artei muzicale românești, forța artei interpretative, originalitatea artiștilor români. Sub cupola Ateneului Român a cântat unul din marii violoniști ai veacului – precum George Enescu. El a fost urmat de numeroși alți mari artiști precum Sandu Albu, Constantin Nottara, Grigoraș Dinicu, Ionel Ghiga, Virgil Pop, Mircea Bârsan, Theodor Popovici, Alex. Theodorescu, Isidor Koganoff, etc., etc., Acești artiști au încântat publicul bucureștean cu interpretările lor de excepție – în concerte simfonice, camerale sau recitaluri. La fel de încântătoare va fi fost pentru tânărul muzician Elly Roman, întâlnirea cu arta unor mari pianiști români: Alfred Alessandrescu, Smaranda Atanasoff, Maria Fotino, Cella Delavrancea, Aurelia Cionca, Madeleine Cocorăscu, Muza (Ghermani) Ciomac, Dinu Lipatti, Georges Boskoff, Silvia Șerbescu, Ana Voileanu, Constantin Silvestri, Theodor Rogalsky și alții.
Muzica marilor compozitori clasici și moderni s-a auzit sub cupola Ateneului. De la Bach, Haydn, Beethoven, Mozart și Ceaikovski până la cei moderni, precum Richard Strauss, Maurice Ravel, Bela Bartok, Alfredo Cassela, Igor Stravinsky, etc., etc., Nelipsiți din programele Filarmonicii bucureștene au fost marii compozitori români, în frunte cu George Enescu, urmat de Mihail Andricu, Mihail Jora, Theodor Rogalsky, Dimitrie Cuclin, Marțian Negrea, Sabin Drăgoi, Filip Lazăr, Stan Golestan, Alfonso Castaldi, Costantin Brăiloiu, Marcel Mihalovici, etc., etc., (cf. Romulus Orchiș, 1922-1942, Douăzeci de ani de activitate muzicală în lumina programelor Filarmonicii, adunate de Romulus Orchiș, https://www. dacoromanica.ro.,) Desigur, toate aceste date nu puteau fi șterse cu buretele. Iar ele nu erau decât un bilanț concentrat pe o perioadă scurtă: 20 de ani.
Dar acum, în anul de grație, 1949, muzica ce răsunase aici, marea muzică, era asemuită cu ”miorlăiturile” unor ”pisici”. Și asta, o făcea un scrib obedient aflat sub oblăduirea lui Matei Socor, un Matei Socor, nimeni altul decât muzicianul care gustase din marea muzică și chiar încercase să fie, și el, un slujitor al ei. Dar asta se întâmplase de mult, în tinerețe, când Matei Socor alătura numelui său pe acela de compozitor și dirijor. Elly Roman își amintea cum intrase Matei Socor în viața muzicală bucureșteană. În zece decembrie 1933, curând după încheierea studiilor sale în Germania, Matei Socor urcase la pupitrul dirijoral al Filarmonicii bucureștene. În programul concertului figurau compozitori care puneau la încercare știința oricărui dirijor, nu numai a unuia venit de pe băncile școlii: Weber, Uvertura la opera Freischutz; Beethoven, Simfonia a II-a; Hindemith, Concertul pentru orchestră; Rogalsky, Două capricii pentru orchestră și, din nou Wagner, Uvertura la Opera Tannhauser. Sub cupola Ateneului, Matei Socor primise vii aplauze! Căci publicul bucureștean îl aplaudase cu căldură mai curând pentru tinerețea și curajul său de a alcătui un program cu creațiile unor compozitori atât de diferiți prin curentele muzicale pe care le reprezentau. Căci, nu era de ici de colo, să cânți Wagner și Hindemith, în același concert. Matei Socor se bucurase de interesul și prețuirea confraților săi muzicieni și, mai ales, al lui George Georgescu, directorul și dirijorul înaltei instituții muzicale bucureștene.
Pentru tânărul muzician Matei Socor, acest concert fusese o probă de foc! Acum însă, iată, Matei Socor nu mai era compozitorul, dirijorul, ci – politrucul, culturnicul. Iar el, Elly Roman căzuse sub diriguirea lui, se lăsase dus de ”val”. Scrisese câteva cântece și ode cu mesaj proletcultist. Făcuse ”pactul cu diavolul”. Intrase în capcana proletcultismului și pro sovietismului, în marasmul propagandei deșănțate desfășurate de culturnicii și aparatnicii obedienți liderilor politici staliniști aflați la guvernarea României. Altfel nu s-ar fi aflat aici, la Grivița Roșie, și n-ar fi fost obligat să citească un text pentru care auditoriul său modest nu avea niciun interes! N-ar fi fost nevoit să lanseze în public aprecieri atât de ofensatoare, de mincinoase la adresa activității muzicale ce avusese loc sub cupola Ateneului Român.
Covârșit de gânduri, de amărăciune, de umilință, Elly Roman își va fi privit auditoriul, pe toți acei oameni simpli, în salopete decolorate și cămăși ieftine, cu șepcile date pe ceafă și mâinile mari ce se odihneau acum pe genunchi, cu milă și îngăduință. Cu milă, că li se spuneau astfel de minciuni. Cu îngăduință pentru că el spera, din adâncul sufletului, că oamenii aceștia, simpli, mulți, nu pricepeau, nu înțelegeau și nici nu aveau să țină minte, ceea ce auziseră. Izbucniseră în hohote de râs? Și ce? Bine că puteau să râdă! Râsul e sănătos! Ce auziseră acolo nu-i interesa! Problemele lor de viață erau altele. Cu totul altele decât cele citite de un ”tovarăș artist”, trimis de la partid. Ei veniseră acolo chemați de ”tovarășii de la partid și sindicat” să asculte muzică! Nu vorbe! De vorbe erau sătui. Și-apoi, ele nu țineau de foame, oricât de multe și meșteșugite ar fi fost! Însă, distinsul muzician mai avea ”vorbe” pe care trebuia să le arunce în auzul auditoriului său, un auditoriu special, îmbrăcat în salopete ponosite și cămăși ieftine de ațică. Trebuia să ducă la capăt ”sarcina” pe care o primise! Să urce Golgota! Să-și ducă povara umilinței și a minciunii! A ”pactului cu diavolul”!
Cum a reușit? Citiți episodul următor din mini serialul nostru intitulat: PACTUL CU DIAVOLUL. Elly Roman – 1949. Momentul Grivița Grivița Roșie. (4) Citiți
