ÎN CĂUTAREA UNEI EXPLICAȚII
Preocupat de comportamentul agresiv al soldaților îndreptat împotriva populației civile, distinsul scriitor Mihail Sebastian căuta o explicație. El considera că toate aceste incidente erau un fel de răzbunare a acestor soldați împotriva celor care – inamici fiind, precum România, care fusese până la 23 august 1944 aliata Germaniei hitleriste – incendiaseră și pustiiseră țara lor, Rusia, Rusia Sovietică! După opinia sa era o răzbunare justificată. ”Soldații ăștia ruși – scria Mihail Sebastian în 8 septembrie 1944 – care trec pe străzile Bucureștiului cu zâmbetul lor de copil și cu bădărănia lor cordială, sunt niște îngeri”. (subl. ns.) (Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944, Editura Humanitas, Ediția a II-a, București, 2016, p.388) Scriitorul se mira cum de acești soldați nu prădau tot, nu puneau foc la tot, nu făceau scrum tot orașul, orașul acesta în care trăiau – încă mai trăiau, dacă nu fugiseră – mamele, nevestele surorile și amantele celor ce distruseseră – în anii de război – țara lor, Rusia Sovietică. ”De unde au puterea – se întreba candid Mihail Sebastian – să nu pună foc peste tot, să nu ucidă, să nu prade, să nu prefacă în scrum orașul ăsta în care locuiesc mamele, nevestele, surorile, amantele celor care au incendiat și nimicit propria lor țară?” (a soldaților ruși – n. ns.) (subl. ns.) (ibidem, Mihail Sebastian, op. cit.)
SPERANȚA SCRIITORULUI
În logica scriitorului, o răscumpărare, o plată, pentru toate pierderile și suferințele provocate de război, era necesară. Cei care le provocaseră – trebuiau să plătească. El aștepta ”o balanță ideală a Justiției” potrivit căreia Germania trebuia să plătească din greu ”pentru a putea răscumpăra tot, sau măcar o parte din ceea ce s-a întâmplat”. (subl. ns.) ( Mihail Sebastian, op. cit. p. 390). Desigur, adăogăm noi – intrând în această logică a distinsului scriitor privind răspunderile pentru ororile războiului – dar nu numai Germania, Germania hitleristă, trebuia să plătească. Erau și alte state care prin politicile liderilor lor facilitaseră ascensiunea lui Hitler și a acoliților săi. Iar Rusia, Rusia lui Stalin, nu fusese străină de toate acestea. Dimpotrivă! Căci Rusia avusese și ea, strategia sa, pentru extindere teritorială, pentru noi sfere de influență. Precum Germania lui Hitler și Rusia voia o nouă configurație geopolitică europeană, voia și ea alte sfere de influență. Sfere care să intre sub influența sa, bineînțeles!
RUSIA – ȘI PARTEA EI DE VINĂ
Urmărind îndeplinirea acestei strategii, Rusia – Rusia lui Stalin și Molotov – n-a avut nicio ezitare să se așeze la masa tratativelor, să încheie Acorduri, însoțite de Anexe secrete, cu lideri de prim rang ai Germaniei lui Hitler. Într-un fel, și ea, Rusia, Rusia Sovietică, facilitase războiul. Dar, politica duplicitară, imprevizibilă și iresponsabilă a lui Hitler a răsturnat complet lucrurile. După ce, împreună cu Stalin, împărțise sferele de influență în Europa, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, Hitler a încălcat toate înțelegerile, tratatele și anexele secrete. El a atacat întâi Polonia, apoi propriul său partener cu care stabilise noi granițe în Europa de est: Rusia Sovietică. Partenerul înțelegerilor secrete era acum atacat, fiind obligat să intre în război. Iar Rusia, surprinsă – poate – de pirueta făcută de partenerul său de dialog, s-a trezit repede din buimăceală! Ea și-a chemat ostașii sub arme și-a adunat resursele și le-a aruncat în gura nesătulă a războiului.
A PLĂTIT – CU MILIOANE DE VIEȚI!
Intrând în război, Rusia a început să plătească pentru strategia sa expansionistă: militară, teritorială și, în final, politică. Și a plătit cu milioane de soldați morți pe câmpul de luptă, cu milioanele de vieți răvășite ale cetățenilor săi, cu imensele resurse materiale aruncate în focul exploziilor și transformate în cenușa luată de vânt. La ”Masa păcii” ea avea să pună pe tipsie aceste pierderi. Și avea să obțină răscumpărarea lor – datorită înțelegerilor secrete, spiritului duplicitar și sprijinului direct al aliaților săi – SUA și Marea Britanie. Căci, datorită jertfei sale imense – umane și materiale – Rusia zdrobise Germania lui Hitler, zdrobise nazismul – ciuma Europei contemporane! Pentru liderii britanici și americani – aceasta era cea mai mare victorie! Nimic din ceea ce ar fi dorit Rusia – Rusia Sovietică – nu era prea mult pentru a răscumpăra jertfa sa. Și astfel, cu acordul tacit și interesat al aliaților săi, Rusia avea să primească ”despăgubirile” de război așa cum le calculase EA – și nimeni altcineva. Iar fostele state inamice aveau să le plătească cu asupra de măsură. Economic, social și politic.
ROMÂNII – AU DUS POVARA
România a dus povara ”plăților de război” calculate de Rusia . Nefiindu-i acordată cobeligeranța (pe care spera că o va obține prin ieșirea din alianța cu Germania hitleristă și trecerea ei de partea forțelor Coaliției Națiunilor Unite) ea a purtat povara ”plăților de război” calculate de Rusia – 300 de milioane de dolari. Dar nu numai atât. Căci jaful – la scară mare – s-a instaurat ulterior. El a fost desfășurat metodic și nesătul prin intermediul unor forme organizate, cu acte în regulă, cum au fost acele Societăți mixte româno-sovietice numite Sovrom-uri (Sovrom-Lemn, Sovrom-Petrol, Sovrom-Tractor, etc., etc.,) Aceste ”Societăți” au fost instrumente de exploatare sălbatică a resurselor naturale ale României. Și n-au fost singurele modalități de jefuire, de secătuire a României. Au existat și alte forme de plăți inechitabile folosite în domeniul schimburilor comerciale, etc., etc., Astfel suma bunurilor extrase din România de către Rusia Sovietică a fost estimată la peste 2 miliarde de dolari. Ce făceau acum soldații ruși, aflați pe teritoriul României (și ce aveau să facă și în alte țări prin care aveau să treacă, până la Berlin – furturi, jafuri, violuri) erau chestii mărunte. Niște ”găinării”.
AU SCRIS ȘI ALȚII
Dar, pe cât de mărunte erau aceste……”găinării” pe atât erau ele de elocvente, întrucât ele demonstrau mentalitatea ”eliberatorilor”. De la soldat – la general, până la liderii aflați între zidurile Kremlinului. Iar românii au intuit – și au aflat – repede impactul acestei mentalități. Să precizăm că evenimentele petrecute în spațiul public după intrarea soldaților Armatei Roșii în România au fost urmărite și de alți membri ai elitelor românești. Starea de nedumerire, frică și îndoială, de dezamăgire și revoltă despre care scria Mihail Sebastian în Jurnalul său a fost consemnată și de alți observatori ai spațiului public românesc. În paginile scrise atunci, la ”cald”, cum se spune, ei ne-au lăsat impresii și opinii încărcate de sinceritate și adevăr. Dar – cum am spus deja – aceste pagini au stat sub obroc mai bine de o jumătate de secol. Ele au devenit cunoscute și accesibile publicului larg numai după căderea sistemului comunist din România – și nu numai. De aceea, ele sunt pentru noi, cei de azi, instrumente valoroase pentru a înlătura zgura neagră a minciunii triumfaliste, proletcultiste și prosovietice sub care s-a aflat acest moment istoric – și nu numai. În acest demers am folosit – până acum – opiniile a doi reprezentanți ai elitelor intelectuale românești: Corneliu Coposu și Mihail Sebastian. Dar ei n-au fost singurii. Irina Procopiu se înscrie cu brio în rândurile observatorilor români care au consemnat cu sinceritate și acribie evenimentele insolite – dureroase și semnificative – care aveau loc în spațiul public românesc în urma piruetei politice de la 23 august 1944, a schimbării fundamentale a strategiei politice și sociale românești: ”cu fața spre Răsărit”, ”cu spatele spre Apus”. Le-am citit cu interes în paginile Jurnalului său. Ele au inspirat episoadele ce urmează. Așa dar, citiți episodul următor din mini serialul intitulat: RUȘII LA BUCUREȘTI. August – 1944. Irina Procopiu (1) Au cerut de mâncare și au șterpelit un ceas. Citiți!
