Bilanțul activității Secției de Critică și Muzicologie, putea fi considerat ca fiind mulțumitor. Temele referatelor elaborate de membrii secției – pe care muzicianul Zeno Vancea le prezentase – dovedeau capacitatea membrilor secției de a înțelege ”noile orientări” , de a-și concentra preocupările pe temele ce izvorau din ele. Capacitatea lor de a face ”pirueta” necesară care – sperau ei – le-ar fi asigurat supraviețuirea într-o societate nouă, dominată de răsturnări politice, sociale și morale.
”RĂSĂRITUL” – FAR CĂLĂUZITOR
Erau la început de drum – ”drumul cel nou”, preconizat de Matei Socor și liderii politici staliniști aflați la guvernarea României! ”Drumul cel nou” stabilit în documentele programatice ale Conferinței compozitorilor din octombrie 1949. Aveau multe necunoscute? Multe întrebări? Erau în căutare de soluții, de sprijin? Ei bine – spuneau liderii politici staliniști aflați la guvernarea României – acest sprijin îl aveau. Îl puteau găsi privind spre Răsărit, spre Moscova, spre experiența muzicologilor sovietici. În această privință, Matei Socor, noul președinte al breslei muzicienilor din România, lansa exemple și îndemnuri. El își trimitea colaboratorii la ”sursele” deschise la care aveau acces: articole și autori de prim plan ai spațiului muzical sovietic. Iar Zeno Vancea, distinsul compozitor bănățean, le preluase și le transmitea mai departe colaboratorilor săi. Se pare că și pentru domnia sa, ”Răsăritul” devenise ”far” călăuzitor”. O și spunea! În Raportul său privind activitatea Secției de Critică și Muzicologie, compozitorul Zeno Vancea evoca faptul că revista ”Sovietskaia Muzîka” fusese de mare ajutor muzicologilor români care găsiseră în paginile ei articole și studii de referință semnate de autori de prestigiu ai muzicologiei sovietice precum: V. Kremliov, V. V. Vlasov, I. Nestiev, M. Screpcov și alții. ”Reflectarea realității în muzică” , ”Pragmatismul în muzică” erau doar câteva dintre temele pilon care constituiseră o sursă de inspirație pentru formularea obiectivelor de lucru ale criticilor muzicali și muzicologilor români – aprecia domnia sa. Dar îndemnul său nu se limita doar la recomandarea unor studii și articole. Cunoașterea experienței muzicologilor sovietici trebuia să meargă mai în adânc. În zonele unde aveau loc dezbateri, unde se lansau idei și directive. Zeno Vancea considera că acestea erau plenarele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor sovietici. Aici se dezbăteau problemele creației muzicale sovietice, se elaborau documente programatice. Cu siguranță aceste documente puteau fi socotite un îndreptar și pentru muzicienii români. În această privință, el, Zeno Vancea, făcuse, deja un pas. Organizase o plenară specială a Secției de Critică și Muzicologie a Uniunii Compozitorilor din România consacrată Raportului lui Tihon Hrenicov, secretarul Uniunii Compozitorilor din URSS, ținut la a II-a Plenară a Uniunii Compozitorilor din Uniunea Sovietică. Această plenară constituise un prilej excelent de cunoaștere și dezbatere, întrucât criticii și muzicologii români nu se mulțumiseră doar să asculte acel Raport ci să-și expună propriile lor opinii. Astfel, doi dintre membrii Secției de Critică și Muzicologie, Gabriela Deleanu și Andrei Tudor, au întocmit Referate pe care Zeno Vancea le-a aprecia ca fiind ”bine documentate”. Se înțelege că și dezbaterile… au fost pe măsură! Astfel, Secția de Critică și Muzicologie a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România o cârmise bine spre…”Răsărit”! Desigur, ca tânăr membru al Uniunii Compozitorilor și al Secției de Critică și Muzicologie, Viorel Cosma asistase la aceste ședințe și plenare.
”LINIA” LUI SOCOR – ERA ”LINIA”PARTIDULUI
Nu mai puțin important va fi fost pentru Viorel Cosma programul din cadrul Săptămânii Muzicii Românești, care avusese loc la București, în perioada 22 – 30 septembrie 1951. În Plenara Uniunii Compozitorilor care avusese loc în același timp cu Săptămâna Muzicii, Matei Socor a continuat strategia sa de demolare a creației muzicale românești. Într-un mod și mai agresiv decât o făcuse la Conferința Compozitorilor din octombrie 1949, el a pus la ”zid” creația muzicală românească. (cf. ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 509/1953-1954, pp. 102 – 120) În cadrul acelei Plenare el a indicat valențele (???) programatismului în creația muzicală și ale realismului socialist! A relevat influențele retrograde (după domnia sa) ale impresionismului, formalismului, atonalismului, cosmopolitismului. Acolo, în acel Raport, Matei Socor a pus ”la zid” creația muzicală românească de până atunci și pe unii dintre cei mai importanți compozitori contemporani, precum Mihail Jora, Mihail Andricu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri. În acțiunea sa, de demolare a creației muzicale românești, a reprezentanților săi cei mai importanți, Matei Socor părea de nestăvilit. Concluziile sale erau sentențioase, aproape înfricoșătoare: ”Lupta împotriva tuturor manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, cosmopolitismului și a ploconirii în fața artei decadente burgheze (trebuie) dusă cu intransigență”. ”Muzica – spunea Matei Socor – este o uriașă tribună ideologică”. În consecință,” fiecare compozitor, critic, muzicolog și interpret care își iubește patria (…) trebuie să se simtă răspunzător pentru dezvoltarea muzicii pe drumul realismului socialist” (ibid. loc. cit. p. 113). ”Muzicienii din țara noastră – spunea în încheiere Matei Socor – vor lichida influențele ideologiei putrede a burgheziei dacă își vor desăvârși măiestria artistică”, dacă vor ține seama de ”succesele repurtate sub îndrumarea permanentă și plină de dragoste a Partidului Muncitoresc Român” și, mai ales, dacă ”vor învăța din experiența creatoare a compozitorilor, a criticilor, muzicienilor și interpreților sovietici”. Cu un ”ochi” spre proletcultism, cu altul spre pro sovietism – aceasta era – în esență – ”linia” lui Matei Socor. De fapt, ”linia” partidului! Această ”linie” avea să fie susținută de către Matei Socor și colaboratorii săi și cu alte ocazii, în studii și articole publicate în Reviste de specialitate, precum Revista Muzica, cât și în plenarele Uniunii Compozitorilor care au urmat după instalarea sa ca președinte al Uniunii Compozitorilor.
ACESTA ERA CLIMATUL COTIDIAN
Acesta era climatul în care se desfășura activitatea Secției de Critică și Muzicologie după Conferința Compozitorilor din octombrie 1949. Membrii Secției de Critică și Muzicologie erau îndemnați să-și însușească ”învățăturile” și ”estetica marxist leninistă”, să-și cheltuiască timpul și energia studiind articolele din revista Sovietskaia Muzîka, să studieze documentele programatice ale Plenarelor ținute la Moscova și să facă din aceste documente ”cartea lor de căpătâi”. Ei trebuiau să înțeleagă că muzica era o uriașa tribună ideologică și că dacă își iubeau patria să se simtă ”răspunzători” pentru ”dezvoltarea muzicii pe drumul realismului socialist”, bla., bla., bla., Aceste ”noi orientări” deveniseră dominanta activității Uniunii Compozitorilor. Dogmele esteticii marxist-leniniste, principiile politice și ideologice promovate de liderii comuniști staliniști aflați la guvernarea României, preluate și aplicate cu asupra de măsură de Matei Socor și acoliții săi, se infiltraseră adânc în viața și activitatea Uniunii Compozitorilor din România. Unii dintre membrii secției de Critică și Muzicologie înțeleseseră aceste ”noi orientări”. Păreau că-și însușiseră principiile esteticii marxist leniniste și ale realismului socialist, că acceptaseră rolul de ”far” călăuzitor al compozitorilor și muzicologilor sovietici. Ei se lăsaseră duși de ”val” și intraseră, adânc, sub el. Făcuseră ”pactul cu diavolul”. Căzuseră în capcana proletcultismului. Am spus: unii. Dar nu toți. Au fost și excepții! Una dintre ele – a fost tânărul muzicolog Viorel Cosma. Ne-a permis această concluzie documentul pe care l-am găsit în Fondul de arhivă al Uniunii Compozitorilor aflat în custodia ANIC (Arhiva Națională Istorică Centrală). Ce am citit în acest document? Citiți episodul următor din mini serialul nostru intitulat: VIOREL COSMA ȘI PROLETCULTISMUL. 1951 (4) Infatuare juvenilă? Sau curaj?
