Așa cum am subliniat în episodul anterior, Registrul întocmit de Voichița Muțui în 1957, aflat în fondul Uniunii Compozitorilor, a fost pentru noi o surpriză. Pentru că el răspundea la o întrebare: avea – sau nu avea – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, partituri enesciene? Era adevărată criza partiturilor atât de des invocată atunci când erau căutate/lansate explicații (motive) privind abandonarea unor inițiative de promovare a operei enesciene? Cercetând paginile acestui Registru – putem să spunem cu mâna pe inimă – că NU! Să citim.
ÎNTRE ACRIBIE ȘI BIROCRAȚIE
Intervine aici o neconcordanță între ce ne spune acest Registru și ce ne spun unele documente din dosarele de arhivă ale Fondului IRRCS (Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea) aflat în custodia ANIC. Ele au fost prezentate – pe larg – în episoadele anterioare publicate de noi în spațiul acestui BLOG, sub titlul: GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Ei bine, Registrul Voichiței Muțui ne dă măsura – indubitabilă – între situația reală și… birocrație! Între seriozitate, pasiune și acribie (dovedite de Voichița Muțui) și spiritul păgubos, mediocru și chiar meschin al culturnicilor și aparatnicilor de la IRRCS – și din alte instituții implicate în promovarea valorilor culturii române și a personalităților sale. Registrul întocmit de Voichița Muțui ne convinge că în 1957 în Biblioteca Uniunii Compozitorilor existau partiturile a numeroase creații enesciene din diferite perioade ale activității sale componistice. Deci, ideea unei crize – nu se verifică. Ea poate fi acceptată doar dacă admitem că fondul de partituri enesciene din Biblioteca Uniunii Compozitorilor nu era cunoscut sau… era prea puțin cunoscut! De ce? Nu știm în ce condiții vor fi fost păstrate, depozitate, rătăcite (??) partiturile ”pentru orchestră și cor” – cum avea să intituleze Voichița Muțui Registrul său – întrucât Societatea Compozitorilor și apoi și Uniunea Compozitorilor, au suferit mai multe mutări iar sediile lor au avut întotdeauna condiții de spațiu extrem de modeste (ca să nu spunem precare) în comparație cu activitatea și însemnătatea acestei instituții în viața culturală a României. Dar, nu ne este greu să facem un exercițiu de imaginație și să formulăm câteva întrebări.
UN EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE
Să fi fost Voichița Muțui acea persoană tenace, neobosită care, scotocind prin rafturi și prin lăzi ferecate după partiturile ”pentru orchestră și cor”, cum își intitulează ea Registrul întocmit în 1957, a descoperit partituri enesciene care erau mai puțin cunoscute? Să adăogăm că partiturile lucrărilor enesciene nu se află consemnate toate la un loc, așa cum ar fi fost normal – și aceasta poate explica faptul că ele au apărut abia după ce Voichița Muțui a verificat tot ceea ce se afla în custodia Bibliotecii. A deschis pachete cu titluri și etichete eronate, a deschis lăzi de mult uitate. Și a notat – cu acribie. Și, astfel, le-a scos din uitare. Interesant este că aceste ”completări”, aceste noutăți – deși poate e mai potrivit să le spunem descoperiri – s-au produs pe parcurs, în timpul procesului de verificare. Pas, cu pas – cum se spune! Voichița însuși va fi fost mirată (și, cu siguranță și fericită) de ceea ce-i apărea în fața ochilor! Așa se explică de ce, în Registru, titlurile unor partituri enesciene, apar în mai multe locuri, la distanțe de câteva pagini unele de altele, cu intervale mari, probabil așa cum au fost găsite! Voichița Muțui le-a scos la lumină, le-a notat cu acribie în Registrul său și le-a făcut accesibile oricui vrea să le vadă, să le studieze, să cânte după ele. Ne aflăm în fața unui moment benefic. Grație acribiei Voichiței Muțui, stilului său, pasiunii sale pentru ”lucrul bine făcut”, portofoliul partiturilor unor lucrări enesciene aflat în custodia Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, s-a îmbogățit cu noi informații. Astfel, Voichița Muțui a deschis noi posibilități pentru promovarea creației muzicale enesciene. Căci dovezile erau – indubitabile!
RĂSPUNSUL VOICHIȚEI
Poate că atunci, în 1957, după ce și-a terminat treaba, Voichița Muțui și-a luat Registrul în brațe și-l va fi prezentat ”șefului” său, compozitorul Ion Dumitrescu, relevând noutățile, descoperirile sale! Își va fi primit laudele cuvenite? Poate și o primă? Sau poate că, mulțumită de truda ei, îl va fi așezat în raft alături de celelalte Registre ale Bibliotecii Uniunii Compozitorilor? Nu știm. Este doar un exercițiu de imaginație. Ceea ce este cert este faptul că el există în fondul de arhivă al Uniunii Compozitorilor aflat în custodia ANIC, unde l-am găsit și noi. A fost, trebuie s-o spunem, o surpriză, întrucât cercetând alte dosare de arhivă cu documente consacrate promovării post-mortem a creației muzicale enesciene, întâlnisem numeroase exemple de inițiative abandonate sau amânate din cauza partiturilor. Acum, iată, acest Registru ne prezenta o situație exactă, indubitabilă asupra partiturilor care existau. L-am cercetat cu atenție sub impulsul unei întrebări ardente: cât de reală era – în anii 1956, 1957 – mult invocata lipsă a partiturilor enesciene? Cercetând Registrul întocmit de Voichița Muțui am găsit un răspuns contrar motivelor – prea ades folosite – de către cei implicați în promovarea creației muzicale enesciene. El părea limpede ca lumina zilei: NU, nu era o criză reală. Ci o criză datorată unei cunoașteri superficiale (ca să folosim un termen blând) a valorilor existente în fondul Bibliotecii Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Această constatare ne produce bucurie și amărăciune – deopotrivă. Bucurie pentru infirmarea mult invocatei lipse a partiturilor enesciene. Amărăciune, pentru că, astfel, descifrăm indiferența și lipsa de profesionalism, birocrația culturnicilor și aparatnicilor de la IRRCS – și nu numai.
O FLOARE PENTRU VOICHIȚA
Dar, indiferent de cum va fi primit compozitorul Ion Dumitrescu efortul Voichiței Muțui, noutățile sale, noi îi aducem azi omagiile noastre. Un gând bun și o floare acolo unde va fi fiind – pe pământ sau în ceruri albastre. Citiți episodul următor și veți vedea că Voichița Muțui merită această…..floare. În paginile acestui episod veți afla titlurile partiturilor enesciene aflate de Voichița Muțui în patrimoniul Bibliotecii Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și consemnate în Registrul său. Veți afla componenta concretă a unui tezaur – spunem noi, regăsit, sau, poate prea puțin știut. Un Registru care pentru noi – și credem că și pentru alții – a fost, este, un Registru cu surprize. Citiți, deci, următorul episod din mini serialul GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Registrul cu surprize (5) Tezaurul neștiut. Citiți!
