DL. IVAȘCU NU IUBEA CÂINII
Observându-l cu atenție pe Mutzerli, M. Roșca, jurnalistul de la ”Dreptatea nouă” – constata că lui Mutzerli nu-i plăceau exercițiile sonore ale Maestrului, căci Maestrul, chiar dacă se afla în tren, chiar dacă plecase într-o călătorie, nu înceta să lucreze. El se retrăgea într-un compartiment rezervat special pentru domnia sa și exersa. La auzul gamelor drăgălașul patruped scotea din gâtlejul său sunete nu prea muzicale ce stârneau reacția Dlui Ivașcu. Acesta îl gratula pe Mutzerli cu epitete nu prea măgulitoare, unul dintre acestea fiind acela de…”javră”, epitet care – cu siguranță – va fi fost spus pe un ton răstit și disprețuitor. Era limpede, că DL. Ivașcu – trimis volens/nolens pe post de secretar (????) al Maestrului – nu iubea câinii! Și credem că nu va fi iubit nici oamenii – împins de instinctele proprii sau de ”fișa postului”. Un post efemer întrucât, trebuie s-o spunem, Dl. Ivașcu a apărut în preajma lui George Enescu – cu atribuții de secretar – doar atunci, când marele muzician român s-a aflat în turneu la Moscova. După aceea, Dl. Ivașcu, avea să dispară cu totul din preajma marelui muzician român. Dar numele lui – poate va fi avut și un nume de cod? – avea să rămână. În rapoarte secrete, în arhive secrete!
DACĂ-I ORDIN…..CU PLĂCERE!
Cu siguranță, prezența sa în echipa lui George Enescu din timpul turneului de la Moscova, din aprilie 1946, nu va fi fost o ”călătorie de plăcere”, deși era însoțit și de o doamnă pe care o prezentase ca fiind…soția sa! O fi fost, cine știe! Dar ce să caute în echipa muzicianului român o soție (????) o persoană care – credem – nu va fi avut nicio treabă cu muzica! Și cu siguranță nu va fi avut nicio treabă cu prințesa Maria Cantacuzino-Enescu, în anturajul căreia se aflau doamne alese din cercurile cele mai selecte ale vieții mondene bucureștene. Dar, știți cum se spune: ”Păăăăăăi, dacă-i ordin…… cu plăcere”! Și astfel, Dl. Ivașcu pleca la drum cu o …soție! Deh, patru urechi – aud mai multe! Patru ochi văd mai bine, etc., etc., În consecință, credem că pentru Dl. Ivașcu și soția sa (????) timpul petrecut în preajma marelui muzician român în timpul turneului de la Moscova nu se va fi pierdut în van. El va fi rămas consemnat în rapoarte și note informative aflate în arhive secrete. Noi n-am avut șansa să ajungem la aceste arhive, să citim ce a scris Dl. Ivașcu despre turneul enescian la Moscova? Dar, cu siguranță, vor ajunge alții, mai tineri, mai norocoși! Căci se pare, că și acum, la peste 30 de ani de la căderea comunismului, accesul la arhivele secrete este obstrucționat de reguli – și uneori și de prejudecăți! Ești tânăr? Ai cărți scrise? Ești o speranță? Ai viitor? Ahhhhhh, poftiți, poftiți…Ușile se deschid larg, și dosarele cerute se rânduiesc pe masa de lucru în teancuri înalte. Nu ești tânăr? Sorry! Nu mai ai viitor! Nu contează experiența ta de viață – maturitatea și modul de abordare – curajos, insolit. Dar, culmea perfidiei! Râsu/plânsu – cum ar spune poetul! Nu ești refuzat – pe față. Dimpotrivă, ești tratat cu politețe, cu răbdare…..tot tacâmul! Dar ești boicotat în mod subtil. Arhiva unde se află documentele cerute de tine nu este – încă – organizată, etc., etc., Și alte motive! Cu duiumul! Și ești îndemnat – cu politețe, desigur – către alte arhive, unde regulile de acces sunt draconice. Am parcurs o asemenea experiență. Când am simțit povara anilor ce-i port pe umeri și efectul părului meu alb. Fie, mi-am zis! M-am făcut că nu înțeleg și….am mers mai departe. Celor care mă boicotau astfel le-am întors spatele. Cu demnitate. Și, trebuie să spun am avut și experiențe ce se situează la polul opus! Arhive și biblioteci unde fiecare operator din personalul de serviciu este o veritabilă enciclopedie, și un ocean de bună cuviință și respect. Ei sunt gata să-ți ofere amănunte prețioase, unele ascunse în paginile dosarelor și prea puțin știute! Pentru că ei cred în menirea lor, în rostul lor, acolo! În fine! Să trecem și să ne întoarcem la Dl. Ivașcu!
DAR AUZISE DE…BUBICO
Împovărat cu asemenea sarcini, să vadă tot, să audă tot, era limpede că în mintea, sau în sufletul său, Dl. Ivașcu nu mai avea loc și pentru câini când se aflau în preajma sa noapte și zi și, mai ales, atât de aproape, într-un vagon special. Daaaaa, Dl. Ivașcu nu iubea câinii! Dar, ce să vezi, el auzise de ”Bubico” – celebrul cățel din schița lui Caragiale. Va fi fost pasionat Dl. Ivașcu de literatură? Va fi citit el scrierile lui Caragiale? Va fi dat el ”extemporal” la română din opera lui Caragiale și atunci, subiectul va fi fost celebra schiță a marelui scriitor, intitulată, chiar așa: ”Bubico”? De unde să fi știut Dl. Ivașcu de Bubico, căci pe atunci, în 1946, în România, Televiziunea – acest mijloc de răspândire a culturii în mase, – așa cum se spunea în discursuri și programe politice – nu era nici măcar în visurile celor mai îndrăzneți culturnici și politruci. De unde, de ne-unde, Dl. Ivașcu știa de Bubico,”eroul” drăgălaș și răsfățat ”peste poate” al unei schițe literare semnată de celebrul scriitor român, Ion Luca Caragiale. O fi avut ceva școală – căci lucra în Ministerul Artelor, și, iată, ca un semn de apreciere era trimis ca secretar (?????) al lui George Enescu în primul său turneu în Rusia Sovietică, aprilie 1946!
ȘI FĂCEA ALUZII TRANSPARENTE
Dar pățania lui Bubico din tren nu-l îmblânzise pe Dl. Ivașcu! În consecință, Dl. Ivașcu nu ezita să gratuleze companionul canin al Maestrului cu epitetul de ”javră”. Un epitet nemeritat întrucât Mutzerli era un cățel de rasă. Cu pedigri! Credem că dacă George Enescu îl va fi auzit pe Dl. Ivașcu spunându-i cățelului său adorat ”javră”– va fi fost foarte mâhnit și va fi nutrit un profund dispreț pentru ”secretarul” său! Va fi fost, desigur, încă un motiv pentru marele muzician român de a-l trata pe ”secretarul” său cu o politețe rece. Dar, Dl. Ivașcu – pătruns de misiunea (secretă) pe care o avea – nu era sensibil la sentimentele pe care le-ar fi avut Maestrul. Nu voia să câștige simpatia acestuia, sau măcar îngăduința sa. De aceea, își permitea să fie arogant și obraznic. El nu ezita să amintească prințesei ”de un odor similar care a căzut din tren”. Desigur, era o aluzie transparentă la celebrul ”Bubico”. Auzindu-l, prințesa îl va fi privit pe Dl. Ivașcu, cu dispreț aristocratic și – în gând – îl va fi trimis acolo unde îi era locul: la origine! Acolo – în gând – distinsa doamnă îl va fi gratulat cu epitete pe care, dacă Dl. Ivașcu le-ar fi auzit, n-ar fi fost prea încântat. Căci prințesa oricât de educată, oricât de aristocrată era se arăta aprigă la mânie și slobodă la gură!
ERA UNA DINTRE ”FEȚELE” SALE
Dar, prințesa nu era singura persoană din mica echipă a Maestrului care remarca atitudinea – să-i spunem blând – neprietenoasă a improvizatului ”secretar” al Maestrului. Spre neșansa Dlui Ivașcu aluzia domniei sale la eroul schiței lui Caragiale a fost auzită și de Mihai Roșca, jurnalistul de la ”Dreptatea nouă”. Surprins, ori poate scârbit de aroganța falsului ”secretar”, el a consemnat-o în corespondența sa. L-a dat ”în gât” cum se spune. Cu această ocazie era devoalată una dintre dintre ”fețele” Dlui Ivașcu. Căci M. Roșca, a intuit componentele personalității ”secretarului” efemer: educația, climatul mediocru și agresiv în care trăise, unde câinii stăteau prin curți, ținuți în lanț, sau liberi, pe stradă – veșnic flămânzi, murdari și agresivi – și aveau un singur nume: ”javră”. Era aceasta una – am spus una – dintre ”fețele” Dlui Ivașcu. Astfel, scriind despre comportamentul Dlui Ivașcu, despre fobiile sale canine, jurnalistul de la ”Dreptatea nouă”, devoala, cu discreție, una – am spus una – dintre ”fețele” Dlui Ivașcu. Opinia publică afla cu cine plecase la drum, într-un turneu muzical la Moscova, marele muzician român. Grație acestei însemnări – dar cu o întârziere de aproape trei sferturi de secol – am aflat și noi cum a fost pentru Mutzerli drumul spre Moscova. Ce avea să urmeze? Cum avea să fie primit Mutzerli la Moscova? Cum aveau să se poarte gazdele moscovite cu un cățel ce străbătuse un drum atât de lung – de la București la Iași, și de acolo, un drum și mai lung, de la Iași la Moscova? Citiți următorul episod al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU și Mutzerli – cățelul său adorat. (4) Moscova, aprilie 1946. În Hotelul de lux.
