În 12 septembrie 1914, din portul Marsilia, unde avea loc îmbarcarea familiei sale, inclusiv a iubitului său (de taină) George Enescu, distinsa prințesă moldavă își lua rămas bun de la Franța. Iar acest ”rămas bun” avea să dureze câțiva ani, datorită războiului care începuse, care cuprinsese, cu o viteză năucitoare, aproape toate statele europene și care, prin intrarea unor state de pe alte continente, Japonia și Statele Unite ale Americii, căpătase o dimensiune mondială.
PE MARE – SUB CERUL ÎNSTELAT
Războiul era abia la început. Cine ar fi putut să prevadă cât avea să dureze? În 1914, România – nu intrase, încă, în război. Dar cu siguranță nu avea să rămână în afara lui. Timpul care se anunța era nesigur. Viitorul – era sumbru! Gânduri, gânduri rele, triste vor fi colindat mintea distinsei prințese moldave. Și dacă viitorul era nesigur și sumbru, n-ar fi fost mai bine să privească mai aproape la prezentul în care se afla? Ce-i oferea acest prezent? Iată, era această posibilitate (aproape nesperată) de a fi pe puntea unui mare vas maritim de croazieră. Era pe Mare – îndepărtându-se de teatrul de război. Era în drum spre casă. Și aceasta era o certitudine! După zilele lungi petrecute în Parisul marcat de război, în apartamentul acelui hotel din strada Chalgrin, acest fapt putea fi un motiv de bucurie. Acum se afla, oarecum la adăpost, cu întreaga ei suită, cu numeroasele valize bucșite cu fel și fel de lucruri, cu cei doi copii ai săi, cu personalul de serviciu fidel, cu soțul său. Constatase, încă odată că, în această perioadă tulbure, tensionată, prințul Mihail Cantacuzino (soțul său) se dovedise energic, tenace pentru obținerea unei soluții care să le asigure întoarcerea acasă, în condiții convenabile, plăcute, și, mai ales sigure. El se dovedise deosebit de flexibil și inteligent pentru îmblânzirea acelui domn, Andre Benac, influentul personaj francez – finanțist și om de afaceri – care devenise un ”om cheie” pentru asigurarea plecării lor spre România. Biletele obținute prin intermediul Dl-ui Andre Benac pentru îmbarcarea lor pe marele vas de croazieră francez, îi salvase de riscurile războiului, le asigurase, cumva, liniștea pe care o visau, liniștea de acasă.
APROAPE DE IUBITUL SĂU
Distinsa prințesă mai avea un motiv să fie mulțumită. Poate chiar fericită? Pe acel vas – se îmbarcase și iubitul său, muzicianul român, George Enescu. Astfel, prin intermediul domnului Andre Benac, și tânărul muzician român era pus la adăpost de urgia războiului, și plasat într-un respiro, care-i permitea distinsei prințese să-l aibă în preajmă, să-l privească, să se bucure și să se mire, că iată, datorită unor împrejurări nefericite – declanșarea războiului în Europa, intrarea Franței în război – ea avea prilejul (altfel nesperat) de a fi aproape, foarte aproape, câteva zile și nopți, de iubitul său. Hm., hm., hm., Ce stranie era – pentru distinsa prințesă – calea pe care ajunsese să obțină această fericire! Poate, de aceea dorea să trăiască această fericire, plenar, cu toată ființa sa. Cu mintea și sufletul! Mai ales cu mintea! Căci ”mintea” distinsei prințese, imaginația sa, capacitatea sa de ”trăire” spirituală, în vis, erau nemărginite! În zilele care au urmat, până la Constantinopol, unde aveau să debarce și să ia apoi drumul spre România, distinsa doamnă s-a bucurat de farmecul unui voiaj pe Mare. Impresiile, bucuria trăită, le va consemna în Amintirile sale. Citiți: ”Timp splendid pe toată durata traversării. Mare, cer ireal de albastru, nopți înstelate în care aveai senzația că aspiri spațiul, că-ți potolești setea pe care o știai nesățioasă. Și viața își intra în drepturi, și elanurile reveneau cu putere, pe măsură ce ne îndepărtam de teatrul de război” (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 294.) Iar această stare de plenitudine creată de farmecul Mării, de cerul ireal de albastru, de nopțile înstelate, era potențată de prezența acolo, în imediata sa apropiere, a iubitului său, tânărul muzician român, George Enescu.
PORTRETUL DIN VIS
Deși căsătorită, deși femeie ”cu copii” și aflată acum într-o împrejurare inedită – declanșarea unui război – ce o silea să părăsească Franța în plin sezon estival, să-și scurteze vacanța în acel Conac superb de pe coasta normandă, un Conac liniștit, cu alei umbroase și înconjurat de pajiști, Maruka își ducea – în taină – aventura, iubirea sa pentru tânărul muzician. Prezența lui pe vapor, în apropierea sa, era pentru distinsa prințesă moldavă un prilej de a trăi, de a se încărca de bucurie. În lumina zilei, sau sub pavăza nopții, ea îl privea, îl sorbea din priviri, cu ardoarea unei iubiri adolescentine. Într-un paragraf scurt din Amintirile sale, intitulat ”Nocturnă pe Mare” ea face portretul mai tânărului său iubit și se întreabă dacă ceea ce vede și simte, va fi fiind adevărat. Citiți: ”Cu șuvița de păr negru, romantică – Rene sau Werther ? – este alături de mine! Siluetă magnetică, întunecată pe cerul luminos, cu inima flacără, bătând ritmic, la unison cu a mea, în liniștea nopții – în vreme ce Marea freamătă, murmură, hohotește de plâns”. (ibidem, Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 294) Înspăimântată de fericirea pe care o trăiește distinsa prințesă moldavă se întreabă candid dacă poate cineva să fie gelos/geloasă pe fericirea sa: ”e vreo sirenă geloasă pe fericirea noastră omenească?” Fermecată, ea continuă să privească și să contureze portretul bărbatului iubit, aflat atât de aproape. ”Privire lungă în alte sfere – continua ea, pe același ton exaltat de fericire unică – impresionante ca mirajele și, mai fascinante chiar, decât fericirea reală!” Dar fericirea nu este dată – odată, pentru totdeauna. Curând distinsa prințesă, frumoasa îndrăgostită, avea să fie mușcată de șarpele otrăvit al geloziei. Citiți episodul următor din mini serialul: GEORGE ENESCU INFIDEL? (5) Idilă pe vapor. Citiți!
