O INVITAȚIE LA CEAI
Era limpede că într-o pauză de concert nu putea avea loc un dialog relaxat pentru ca subiectele pe care Ambasadorul Mihail Macavei le avea pe agendă să fie lansate. Erau teme sensibile precum cunoașterea opiniilor muzicianului român față de ceea ce se întâmpla acasă, capacitatea lui de a înțelege obiectivitatea acestor schimbări, disponibilitatea lui de a le accepta și sprijini, etc., etc., În fața acestei situații distinsul ambasador se va fi gândit din nou la acea recepție pe care o preconizase la început ca fiind o oportunitate fezabilă pentru un dialog relaxat cu marele muzician român. Dar, ce să vezi, în mod surprinzător și muzicianul român a înțeles că pentru un dialog cu trimisul diplomatic al României o pauză de concert nu era un loc tocmai potrivit. Așa încât domnia sa – fără să cunoască ce plănuia diplomatul – l-a invitat pe Mihail Macavei, a doua zi, la un ceai. Un ceai intim la Hotelul londonez unde era cazat, sau, cine știe, poate în altă parte, într-un bar, într-un hol, într-un parc. N-avem știre deoarece diplomatul român nu va menționa în Raportul său, locul unde a avut loc întâlnirea sa cu muzicianul român. Ceea ce știm cu certitudine este faptul că această întâlnire nu a avut loc în incinta Legației României din Londra. Dar, fie. Dacă nu cunoaștem locul, cunoaștem, din Raportul trimis la București, direct ”Tovarășei Ana”, conținutul dialogului dintre cei doi: Maestrul și Diplomatul.
UN CEAI INTIM
A fost, întradevăr, un ceai intim care a permis un dialog sincer și incomod între cei doi interlocutori. Un dialog de două ore, cum avea să menționeze în Raportul său, Mihail Macavei, trimisul diplomatic al României la Londra. Deși invitat la ceai din inițiativa Maestrului, oaspetele s-a scuturat de politețe, s-a dezbrăcat de buna cuviință și a trecut la atac. El s-a interferat în problemele de familie ale Maestrului și a făcut judecăți de valoare (????) în conformitate cu șabloanele și principiile ideologiei comuniste pe care le avea în mintea sa și pe care le aplica realității în care se mișca. În Raportul trimis la București, el considera că marele muzician român se afla sub influența malefică, ”reacționară”, a soției sale, prințesa Maria Cantacuzino Enescu. Diplomatul român mai constata că unele evenimente și probleme controversate din familie, precum cele legate de fiul prințesei, Constantin-Bâzu Cantacuzino, aveau un impact nefast asupra muzicianului român. Astfel, domnia sa lăsa să se înțeleagă că muzicianul român se afla sub papucul doamnei, o prințesăăăă, o aristocratăăăăă, o reacționarăăăăă din născare…..etc., etc., ”Am stat de vorbă aproape două ore, scria în Raportul său Mihail Macavei. Am constatat din conversația (conversație – n. ns.) influența reacționară a soției sale și repercusiunea asupra lui a evenimentelor din familie (afacerea Bâzu Cantacuzino, fiul soției sale)”. (Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Dosarele George Enescu, 20 august. 2021, https://www.facebook.com/p/Dosarele-George-Enescu-100067892918834/).
MAESTRUL LUAT LA REFEC
După această constatare care constituia, de fapt, o ingerință grosolană în viața intimă a marelui muzician român, oaspetele a atacat o altă problemă, de data aceasta una cu adresă la persoana muzicianului român. Era vorba de atitudinea politică a lui George Enescu. În timpul întânirii Mihail Macavei i-a reamintit muzicianului român că domnia sa fusese cândva democrat, insinuând că, acum, Maestrul părăsise această orientare și că, din această cauză, adică…. ne mai fiind democrat, nu mai putea să înțeleagă transformările politice care se petreceau în România, transformări pe care domnia sa, diplomatul, le considera, nici mai mult nici mai puțin decât….democratice. Păcat, ce păcat – va fi gândit el, cu o perfidie ascunsă. Cu aceeași insolență cu care se vârâse în viața de familie a Maestrului, ”oaspetele” își permitea să judece comportamentul muzicianului român față de anumite evenimente politice petrecute în România. Îl judeca și îl certa. ”I-am reamintit în cursul conversației – scria el în Raportul trimis la București – atitudinea democrată din trecut și că ar fi păcat să nu înțeleagă tocmai acum meritul acestei atitudini”. (subl. ns.) (ibidem, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, loc. cit.)
CU PISTOLUL ÎN BUZUNAR
Mihail Macovei lua la bani mărunți și atitudinea – rezervată – pe care George Enescu o avusese față de abdicarea forțată a Regelui Mihai de pe tronul României. Era notoriu faptul că Regele Mihai I, ultimul Rege al României, fusese forțat să semneze Actul de abdicare, că la Palatul Elisabeta, unde se afla împreună cu Mama sa, Regina Elena, sosiseră intempestiv, cu pistolul ascuns în buzunar, Comisarul sovietic Andrei I. Vîșinski și premierul Dr. Petru Groza. Ei nu veniseră ca niște politicieni pașnici, ca niște reprezentanți trimiși la un dialog, la o negociere, ci ca niște inși agresivi, însoțiți de grupuri de presiune, numite de ei… studenți. Acești ”studenți” – amenințau ei – aveau să fie împușcați dacă Regele nu semna documentul adus, adică Actul de abdicare deja redactat. Bărbi! Minciuni! Presiuni! Amenințări menite să-l sperie pe tânărul Suveran român, să-l facă răspunzător de moartea unor oameni manipulați! Din fericire, tânărul Suveran era bine informat. El știa că soarta monarhiei române era pecetluită, că în noile condiții istorice ea nu mai avea niciun viitor. Aflase acest lucru, pas cu pas, din acțiunile întreprinse de liderii comuniști români imediat după ce domnia sa rostise Proclamația de la 23 august 1944. Evenimentele care au urmat – instalarea garnizoanelor Armatei Roșii în punctele strategice ale României, comportamentul agresiv al soldaților care comiteau, fără nesaț, jafuri, crime și violuri, aroganța generalilor ruși față de înalții ofițeri ai armatei române și față de elitele politice românești, față de membri guvernului României, instalarea guvernului majoritar comunist, la 6 martie 1945, cu sprijinul direct al Moscovei, alegerile falsificate din noiembrie 1946 care înlăturaseră de pe scena politică partide tradiționale, cu mare prestigiu și impact asupra românilor și celelalte evenimente care au fost, în plan legislativ și politic, precum reforma agrară, etc., etc., – constituiseră pentru tânărul Rege român, semnele sigure, semnele grave, ale viitorului Țării sale, și implicit al său și al sistemului constituțional pe care îl reprezenta – monarhia. Astfel, conștientizând dimensiunea momentului isoric în care se afla, Regele Mihai I al României a semnat Actul de abdicare de pe tronul Țării. Fără vărsare de sânge. ”Studenții”, aflați la ferestre, au scăpat cu viață, iar comisarul sovietic și-a păstrat gloanțele pentru alte ocazii – care nu vor lipsi. Toate acestea făcuseră – cum se spune – înconjurul lumii. Ecoul lor trecuse granițele României, ajunsese în Europa ba, chiar și în America.
RĂSPUNSUL MAESTRULUI – CA O LOVITURĂ LA PLEX
În 30 decembrie 1947, când la București se întâmplau toate acestea, George Enescu se afla în Franța, la Paris. Jurnaliștii îl întrebaseră pe marele muzician român despre acest eveniment. Cu siguranță, îi ceruseră opinia. Dar Maestrul păstrase o atitudine rezervată. Nu se lansase în comentarii. Nici pro nici contra. Acum, pentru această atitudine, la câteva luni distanță, taman în mai 1948, când domnia sa se afla la Londra, un reprezentant al guvernului României, un diplomat, îl lua la refec. Îl judeca pentru atitudinea sa. Maestrul va fi făcut ochii mari! Hm., hm., va fi gândit în sine marele muzician român. Dar, în stilul său, nu și-a pierdut calmul. Iar răspunsul său va fi fost pentru insolentul diplomat ca o lovitură la plex. ”Mi-a spus – nota Mihail Macavei în Raportul său trimis la București, direct ”Tovarășei Ana” – că el nu ia nicio atitudine (subl. autorului) ca dovadă că, fiind întrebat în America de ziariști relativ la Mihai I și regimul din România, a refuzat să facă vreo declarație”. (ibid. Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, loc. cit.) Dar, ceea ce-l va fi pus pe jar pe distinsul diplomat român oaspete, a fost argumentul final pe care muzicianul i l-a servit, declarând că domnia sa, face artă – nu și politică. Această afirmație era, cum se spune, culmea culmilor! Diplomatul a consemnat-o în Raportul său întrucât Maestrul legase această idee de încă una care era tot atât de fermă: ”că nu va lua nicio atitudine cât timp România este un stat independent”. (subl. ns.) Punct. Astfel, toate intențiile preconizate la București, de a face din muzicianul român un mesager al liderilor politici de la București, un sprijinitor al strategiilor politice ale acestora, de a fi folosit ”ca mijloc de propagandă pentru România” (cum notase Mihail Macavei în Raportul său trimis ”Tovarășei Ana”) erau praf și pulbere. Un singur răspuns al Maestrului a fost deajuns. Cinci cuvinte: eu fac artă – nu și politică – trimiseseră pe apa Sâmbetei, ordine, indicații, Telegrame, tot eșafodajul mizer al unei ofensive politice comuniste. O ofensivă clocită în umbră, purtată pe față ori de câte ori se ivea prilejul – fie el, spontan, sau plănuit în taină.
CE AVEA SĂ URMEZE?
Ce gust lăsase Diplomatului ceaiul pe care Muzicianul i-l servise în ziua aceea? Fusese pe gustul său – sau dimpotrivă? Avea să continue ofensiva pentru cucerirea marelui muzician român, cu scopul ascuns de a face din el ”un mijloc de propagandă pentru România” – așa cum notase în Raportul său trimis ”Tovarășei Ana” în 12 iunie 1948? Ce avea să mai facă trimisul diplomatic al României? Va depune armele persuasiunii? Nu știm ce va fi făcut în continuare trimisul diplomatic al României la Londra, întrucât noi nu am avut la dispoziție decât ACEST document. El a ajuns în spațiul public grație inițiativei echipei Serviciului Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe al României care l-a publicat pe site-ul on-line al Ministerului în 2o august 2021, în cadrul rubricii Dosarele George Enescu, rubrică lansată cu ocazia unei noi ediții a Festivalului Internațional George Enescu, Ediția a XXV-a. Documentul a fost publicat cu scopul de a pune în evidență atitudinea fermă a marelui muzician român față de inițiativele liderilor politici de la București de a-l atrage de partea strategiilor lor politice, de a face din marele muzician român un susținător, un ”mijloc de propagandă pentru România” în fond – un instrument. O unealtă. A fost o inițiativă excelentă deoarece, astfel, a ajuns în spațiul public din România un document revelator privind atitudinea fermă a marelui muzician român față de încercările liderilor politici de la București de a-l ancora la interesele și strategiile lor politice de a-l folosi ca mijloc de propagandă pentru România! A fost o inițiativă excelentă pentru a demonstra acelora care – fie din necunoaștere, fie din rea voință – încearcă să lansesze ideea că marele muzician român ar fi agreeat regimul comunist din România, că, fiind membru al ARLUS ori dirijând concerte în care erau programate și lucrări ale unor muzicieni sovietici, ar fi făcut ”pactul cu diavolul”, s-ar fi dat de partea comuniștilor staliniști de la București. Cum s-a încheiat întîlnirea dintre cei doi – Muzicianul și Diplomatul? Citiți episodul următor al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. Mihail Macavei, Londra, 1948. (5) Maestrul joacă tare! Pune condiții!
Citiți!
