George Enescu, marele muzician român în ”atelierul” său de lucru – cu pianul aproape și masa cu partiturile creațiilor sale la care lucra mereu, sub impulsul perpetuu al exigențelor sale.
O INVITAȚIE LA DEJUN
Dar dialogul dintre cei doi nu avea să se încheie aici. Tolba cu săgeți otrăvite era încă plină. Iar, Maestrul nu dădea semne că ar fi fost intimidat, ori sătul, ori lovit de lehamite. Nici oaspetele său. În pofida declarației ferme a muzicianului român că domnia sa face artă – nu și politică, împotriva refuzului său clar de a lua o atitudine – desigur, o atitudine pe placul liderilor comuniști de la București – Mihail Macavei nu dorea să ”rupă punțile”. O continuare a dialogului cu muzicianul român era necesară, întrucât metodele de convingere nu fuseseră epuizate. În fond, avusese loc o invitație la ceai. Un ceai intim. Atât. Numeroase alte oportunități erau posibile. Prima și cea mai fezabilă era aceea a unei invitații a Maestrului la sediul Legației României din Londra. Fie la un dialog restrâns, la un ceai intim, fie la o recepție, cu caracter mai larg, așa cum se gândise domnia sa la început. În consecință a dat glas gândului său secret și l-a invitat pe muzicianul român la dejun. Nu la vreun restaurant extravagant sau la vreun bar de fițe ci la Legație. Așa dar, din punctul său de vedere, ușa era deschisă. Dialogul dintre cei doi – Muzicianul și Diplomatul – putea continua. Întrucât dialogul de până atunci nu fusese presărat cu petale de trandafiri diplomatul se va fi întrebat: va accepta muzicianul invitația sa? Ei, bine, da! A acceptat-o. Daaaar…. a pus condiții.
MAESTRUL PUNE CONDIȚII
”La plecare – scria Mihail Macavei în Raportul său – l-am invitat la dejun, la noi; a acceptat cu condiția să nu fie decât membrii Legației noastre”. (subl. ns.) (Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. Dosarele George Enescu, 20 august, 2021, https://www.facebook.com/p/Dosarele-George-Enescu-100067892918834/). Maestrul – juca tare. Punea condiții! El nu respingea dialogul cu trimișii diplomatici ai României, ai României comuniste, dar dorea ca această împrejurare să rămână discretă, să nu fie tratată ca un eveniment. Cu alte cuvinte să nu fie cu tam tam și să nu iasă din tiparele unui fapt cotidian obișnuit. Astfel, ideea pe care diplomatul român o avusese la început, aceea de a organiza la Legația României din Londra o recepție mai largă, cu mulți invitați, cu jurnaliști, cu pișcoturi și șampanie, cu jurnaliști și blitz-uri, în cadrul căreia, muzicianul român avea să susțină un program muzical, se dusese pe apa Sâmbetei. Muzicianul accepta o întâlnire, o invitație la dejun, dar în cadru restrâns. Numai cu participarea personalului Legației. Atât. Așadar, cei doi, Muzicianul și Diplomatul ajunseseră la un numitor comun. Diplomatul găsise o formulă facilă și convenabilă pentru domnia sa pentru a continua dialogul cu marele muzician român: o invitație la dejun, la sediul Legației. Maestrul acceptase, dar pusese condiții: fără tam-tam. Fără lume multă. Fără muzici și blitz-uri. Fără staniol! Numai personalul Legației. Un personal care, în sărăcia de atunci, va fi fost – credem – destul de restrâns. În relația dintre cei doi, acest moment putea fi considerat ca un intermezzo agreabil. Cumva, cei doi interlocutori se împăcaseră. Fuseseră de acord.
ERA BINE CA ”TOVARĂȘA ANA” SĂ ȘTIE
Dar diferențele de opinii – nu se atenuaseră. Ele au ieșit la iveală imediat. Dornic să afle ce gândea muzicianul român și în alte probleme decât cele pe care le abordase anterior, Mihail Macavei a lansat subiectul: realismul socialist. El a ascultat cu atenție și a consemnat spusele muzicianului în Raportul său trimis ”Tovarășei Ana”. Era bine, va fi gândit domnia sa, ca ”Tovarășa Ana” să știe ce gândea muzicianul român despre….realismul socialist. Căci realismul socialist era o temă ce aprinsese spațiul public românesc. Frigea! Sosită odată cu trimișii Moscovei, tema realismului socialist fusese aruncată în spațiul public românesc așa cum arunci un copil în apă și îl silești să învețe să înoate, dând disperat din mâini și din picioare și înghițind multe gâturi de apă. Elitele artistice românești intraseră la apă. Dădeau din mâini și din picioare și luau multe…gâturi de apă. Se împărțiseră în tabere pro și contra. Cei care simțiseră că vântul bate dinspre ”Răsărit” o ridicau în slăvi. Scriau despre realismul socialist studii și articole. Dezbăteau tema în ședințe de partid sau ședințe de lucru la Uniunea Scriitorilor ori, chiar la Academia Română! Controversele se întinseseră și în zona creației muzicale. Și acolo se aflau unii care simțiseră că vântul bate dinspre Răsărit. Și acolo erau politruci care impuneau tema în dezbaterile care aveau loc în Comisiile de creație, în discursuri, în plenare, etc., etc., Oare ce credea George Enescu despre realismul socialist – se va fi întrebat cu ardoare distinsul Ambasador Mihail Macavei? În consecință a mai lansat o temă pe care domnia sa o considera ca fiind încă un test pentru a afla opiniile muzicianului român față de ceea ce se întâmpla în România. Citiți în continuare următorul episod al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Mihail Macavei, Londra, 1948 (6) Realismul socialist – zgura neagră a minciunii comuniste. Ce credea Maestrul?
