ÎN VOIAJ, PE OCEAN
În ziua de 10 septembrie 1946, Alexandru Lăzăreanu se îmbarca pe vasul transoceanic ”Ardealul”, care pleca în prima sa cursă de după război. El era parte a primei echipe de diplomați români trimisă de Guvernul României în Statele Unite ale Americii cu misiunea de a restabili relațiile diplomatice româno-americane, întrerupte de guvernul generalului Ion Antonescu în vara anului 1941. Împreună cu el se îmbarcaseră în ziua aceea și alți viitori membri ai Legației României din Statele Unite ale Americii. Erau 25 de diplomați scria corespondentul ziarului ”Adevărul” în reportajul său publicat în ziua de 14 septembrie 1946. (vezi: N: Sareli, Adevărul, 50. Nr. 16664, București, 14 septembrie 1946, pag. 1-2; republicat în: George Enescu, Interviuri din presa românească (1898-1946) Ediția a II-a prefațată, îngrijită și adnotată de Laura Manolache, Editura Muzicală, București, 2005, p. 431). Această primă echipă avea să fie urmată de altele două, astfel că până la finele anului 1946 se spera ca personalul Legației României din Statele Unite ale Americii să fie închegat. Șeful Legației României fusese desemnat distinsul scriitor, eseist și politician Mihai Ralea, cel care ocupase portofoliul Ministerului Artelor în primul Guvern Dr. Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945. Acum, profesorul schimba catedra universitară, amfiteatrul și masa de scris, cu aceea a convorbirilor delicate, subtile, a întâlnirilor protocolare cu ștaif.
SUB VREMI
În septembrie 1946, când se îmbarca la bordul navei transoceanice ”Ardealul”, cu destinația New York, Alexandru Lăzăreanu era un bărbat tânăr, în ”floarea vârstei” cum se spune. Avea 33 de ani. Tinerețea sa a fost marcată de evenimentele grave ale epocii pe care a traversat-o: ascensiunea fascismului, destrămarea Europei configurată prin Tratatele de Pace de la Versailles, compromisuri politice efemere, tratate politice și înțelegeri secrete prin care doi dictatori: Hitler și Stalin, (la fel de odioși și însetați de expansiune politică și teritorială) împărțeau lumea, rupeau granițe și ocupau teritorii, dornici să stabilească – ei -o nouă ordine internațională, o nouă configurație politică a Europei post-Versailles. Iar, ca rezultat al acestor seisme politice – a fost războiul declanșat de Hitler împotriva Uniunii Sovietice, împotriva lui Stalin, fostul său partener de dialog. Și, peste toate acestea, ororile legilor antisemite elaborate în Germania și preluate – aproape ad-litteram – și în România. Cine era Alexandru Lăzăreanu?
ANI DE COȘMAR
Alexandru Lăzăreanu s-a născut în ziua de 18 februarie 1913 la București. După cursurile liceale a urmat Facultatatea de Litere și Filosofie din București, înscriindu-se astfel în climatul și tradiția familiei, căci tatăl său, Barbu Lăzăreanu (Baruch Lazarovici) era un intelectual rasat: istoric literar, poet, bibliograf și publicist atașat ideilor de stânga. Fiul, își va clădi viața inspirat de activitatea și spiritul tatălui său, apropiindu-se de ideile de stânga promovate în epocă. În 1934, el se va înscrie în Partidul Comunist din România (P.C.d.R). Va fi trimis să lucreze în organizațiile legale ale Partidului, precum Liga Muncii și Blocul pentru apărarea libertăților democratice. El va duce mai departe tradiția familiei, continuând – la alți parametri – activitatea publicistică a tatălui său. Devine jurnalist. În această ipostază – de jurnalist – în anul 1938 este trimis la Londra în calitate de corespondent special al revistei ”Lumea Românească”. Dar războiul bătea la ușă. Sub presiunea lui Hitler și a generalilor săi, granițele Europei stabilite prin Tratatele de Pace de la Versailles, se clătinau. Cuprinsă de spaimă și zguduită de compromisurile politice ale unor lideri europeni, Europa post-Versailles se va dezintegra sub tancurile celor doi dictatori: Hitler și Stalin. Tânărul jurnalist, Alexandru Lăzăreanu, este nevoit să-și încheie experiența de corespondent special la Londra. Se întoarce acasă, în România. Aici va simți primele semne ale războiului care se apropia. În anul 1939-1940 este chemat în cazarmă. Concentrat. Va petrece zile și nopți sterile, consumate în exerciții și ore de instrucție sub comanda unor militari abrutizați de ordine, obediență și incultură. Au urmat anii de coșmar – anii instaurării dictaturii antonesciene, anii intrării României în război, alături de Germania, iar, pentru etnia sa, anii ororilor legilor antisemite inspirate, sau preluate ad litteram din legile antisemite hitleriste. Ani de spaime și de privațiuni. Ani de restricții aspre. Ani de coșmar, ani în care viața își pierdea valoarea, sensul, iar viitorul nu mai exista. Nici măcar în vis. Pentru Alexandru Lăzăreanu au urmat trei ani de muncă obligatorie în detașamentele speciale create de dictatura lui Ion Antonescu, și apoi, anii sterili ca angajat la Institutul Central de Statistică.
O FILĂ NOUĂ
După 23 august 1944, Alexandru Lăzăreanu va deschide o filă nouă în viața sa. Își va relua viața de jurnalist întreruptă, în 1939, la Londra. Intră în redacția ziarului ”Scânteia”. Din 1945 va deveni redactorul șef al ziarului ”Tinerețea”, organ al formațiunii politice ”Tineretul progresist”. Apoi, va continua activitatea de presă ca șef al Serviciului de presă al întreprinderii ”Filmul Popular”. Un an mai târziu, în 1946, făcea parte din personalul Ministerului Informațiilor din cadrul primului Guvern Dr. Petru Groza, instalat la 6 martie 1945. Experiența sa de jurnalist dar și prestigiul tatălui său, care avea în epocă o bună cotă de încredere din partea oficialilor comuniști români, dar și relații de prietenie cu lideri de prim plan ai momentului, precum Ana Pauker, îl vor ajuta să urce o treaptă – poate nesperată – aceea de consilier cultural în cadrul unei reprezentanțe diplomatice românești. Petre Constantinescu-Iași, Ministrul Informațiilor în primul guvern Dr. Petru Groza, îl va trimite în Statele Unite ale Americii, în funcția de consilier cultural. (Cf. A.N.I.C, fond C.C. al P.C.R, Cancelarie, dosare anexe, Dosar nr. 30/1956, f. 3-4). Decizia lui Petre Constantinescu-Iași de a-l trimite pe post de consilier cultural la Legația României din Statele Unite ale Americii, îi va deschide lui Alexandru Lăzăreanu perspectiva unei activități extrem de laborioase și complexe, o activitate ce va depăși cu mult orizonturile și atribuțiile unui consilier cultural. Datorită unor condiții speciale, Alexandru Lăzăreanu va rămâne un timp în organigrama Ministerului Informațiilor fiind remunerat de către acest Minister dar, practic, va funcționa sub egida Ministerului Afacerilor Externe, slujind obiectivele acestuia și trimițând rapoarte miniștrilor săi. Și nu numai!
SUB ACOPERIRE
Cercetătorii biografiei sale apreciază că Alexandru Lăzăreanu a fost trimis în S.U.A cu misiunea specială de a transmite la București date și informații ce depășeau atribuțiile unui consilier cultural. Astfel rapoartele sale vor fi – încă de la început – despre angajații Legației, despre emigrația românească, despre viața politică americană, despre politicieni americani, despre posibilitățile dezvoltării unor relații complexe cu America: economice, științifice, tehnice, etc., etc., finalmente, despre orice persoană sau eveniment care interesa guvernul comunist. ”Acest lucru este demonstrat de rapoartele sale amănunțite sau de scrisorile sale trimise direct Anei Pauker începând cu data când aceasta preia șefia Externelor”. (subl. ns.) (Alexandru D. Aioanei, Alexandru Lăzăreanu la Legația României din Washington (1946 – 1948) în volumul: Diplomație și destine diplomatice în lumea românească, coordonatori Paul Nistor și Adrian Bogdan Ceobanu, Institutul de istorie A.D. Xenopol, Iași, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 291). Cu alte cuvinte, postul de ”consilier cultural” era doar paravanul în spatele căruia se afla. Conform ”indicățiilor” pe care le primise înainte de a se fi îmbarcat pe nava ”Ardealul” (și avea să le primească, în continuare) Alexandru Lăzăreanu avea ”ochi și urechi” pentru toate. În rapoartele sale el făcea portretul colegilor săi, înclusiv al șefului său, cel mai cel, Ambasadorul Mihail Ralea. Nu scăpau din vizorul său nici calitățile, nici năravurile acestora. El observa comportamentul lor, reținea opiniile lor și, mai ales, încercările unora dintre ei de a ieși din strânsoarea statului comunist ce se înfiripa la București, de a face un pas în lumea liberă. Încercând să stabilească relații cu românii din America, sau chiar cu cetățeni americani, acești trimiși ai Guvernului României căutau ”portițe” pentru o rezidență în America. Unii vor găsi astfel de ”portițe”, le vor deschide și vor spune ”pa” României în care – nu se mai regăseau. Însă aria activității lui Alexandru Lăzăreanu, depășea cadrul strict al al Legației și oamenilor săi. El urmărea cu atenție românii emigrați peste Ocean și, mai ales fostele elite ale diplomației române, era interesat de ceea ce făcea Biserica ortodoxă română și chiar și Comunitatea evreilor români din America. Pentru imaginea României distinsul consilier cultural trudea din greu. Mijlocea publicarea unor articole despre România în ziare de mare tiraj, precum New York Times sau Detroit News. Filmele documentare primite din țară le viziona cu atenție și le tăia la sânge, eliminând figurile politicienilor care, acum, nu mai erau în grațiile guvernanților de la București. Adică, le cenzura. Despre toate acestea Alexandru Lăzăreanu scria amănunțit în rapoartele sale care erau adresate direct ”Tovarășei Ana” – Ministrul Afacerilor Externe al României, instalat la puțin timp după ce tânărul consilier cultural, poposise pe tărâm american. Era un avantaj pe care tânărul consilier cultural știa cum să-l mențină și să-l valorifice. În această privință este elocvent – credem – următorul episod din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Alexandru Lăzăreanu. Septembrie, 1946. (2) Era abil și duplicitar! Citiți!
