DRAGĂ TOVARĂȘĂ ANA
Intrat sub umbrela M.A.E, Alexandru Lăzăreanu se va bucura de atenția specială a Anei Pauker, fiind, în timpul mandatului acesteia ca Ministru al Afacerilor Externe (5 noiembrie 1947 – 10 iulie 1952), unul dintre colaboratorii ei favoriți. Erau, se spune, apropiați, căci tatăl său, Barbu Lăzăreanu ”avusese relații strânse” cu ”tovarășa Ana” – apriga doamnă a nomenclaturii comuniste, propulsată în România direct din laboratoarele Moscovei. Rapoartele trimise de la ”post” de Alexandru Lăzăreanu se adresau direct Ministrului Ana Pauker și ele începeau cu apelativul ”Dragă Ana”. (Alexandru D. Aioanei, Alexandru Lăzăreanu la Legația României din Washington (1946 – 1948), în volumul: Diplomație și destine diplomatice în lumea românească, coordonatori Paul Nistor și Adrian Bogdan Ceobanu, Academia Română, Institutul A. D. Xenopol din Iași, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 291). Într-un moment de cumpănă (iulie 1948) – când, probabil ajunsese la capătul răbdării, (căci viața afară, ”la post”, nu este presărată cu petale de trandafiri) distinsul ”consilier cultural” solicita Ministrului său să-l aducă acasă, în Centrala Ministerului, sau să fie mutat undeva, în altă parte, de exemplu la Londra, întrucât era știutor de limbi străine, fiind printre puținii diplomați români care știau engleza. (ibidem, Alexandru D. Aioanei,op. cit. p.295) El își încheia scrisoarea nu ca un subordonat ci ca un prieten, încheind rândurile sale cu o formulare tandră: ”te îmbrățișez cu drag” și semnând cu un diminiutiv folosit în familie: Dudu. (ibid. Alexandru D. Aioanei, op. cit. p. 295)
PERSONA NON GRATA
Alexandru Lăzăreanu va supraviețui căderii Anei Pauker, înlăturării ei intempestive de la Ministerul Afacerilor Externe și, mai apoi și din prim planul vieții politice românești. El va trece prin epoca lui Gheorghiu – Dej și va intra și în aceea a lui Nicolae Ceaușescu. Aflat (oficial) sub egida Ministerului Afacerilor Externe, el va urca treptele afirmării profesionale, obținând grade diplomatice și trimiteri la ”post” în Ambasade de mare importanță, precum Paris, Londra, Bruxelles și altele! Era, se pare, atât de prețuit, probabil de neînlocuit (???), încât oficialii de la București, inclusiv ”tovarășa Ana”, – sau, mai ales, ”tovarășa Ana” – sfidau cutumele relațiilor diplomatice. În decembrie 1948, Departamentul de Stat al SUA, ceruse retragerea lui Alexandru Lăzăreanu de la postul său de la Legația României din Washington, dându-i acestuia calificativul de persona non grata. Aflat sub acest verdict, ”consilierul” sub acoperire a fost retras și adus în ”centrala” M.A.E. Dar, nu pentru mult timp. În 1951, când ”tovarășa Ana” se afla – încă – la șefia Ministerului Afacerilor Externe, Alexandru Lăzăreanu era trimis ca însărcinat cu afaceri ad-interim la Paris (1951-1953). Căderea ”tovarășei Ana” (iulie 1952) nu a avut niciun impact asupra prezenței sale în organigrama Ministerului Afacerilor Externe. El va supraviețui, până în 1953, în postul de la Paris, unde fusese trimis de ”tovarășa Ana” și după înlăturarea acesteia care a avut loc în 1952. Revenit acasă, în ”centrala” Ministerului, Alexandru Lăzăreanu nu va fi marginalizat, aruncat ”pe făraș”. Dimpotrivă, el va fi plasat într-un post de conducere al unui Departament cu obiective extrem de iportante pentru România postbelică: primirea ei în Organizații internaționale de mare anvergură internațională, precum ONU și UNESCO. Căci, Alexandru Lăzăreanu va fi directorul Departamentului Organizații Internaționale din cadrul MAE. Ascensiunea sa nu va cunoaște impedimente. Sau reculuri. Din 1957 până în anul 1961 îl aflăm ca adjunct al miniștrilor care au deținut portofoliul Ministrului Afacerilor Externe în această perioadă. După acest stagiu, de adjunct al Ministrului Afacerilor Externe, în 1961 Alexandru Lăzăreanu va începe o lungă carieră diplomatică fiind trimis ”la post” în câteva state europene de mare importanță. În 1961 își începea mandatul de Ambasador al României în Marea Britanie (1961-1964) mandat ce se va prelungi și pentru anii 1964 -1966. El își va continua activitatea de Ambasador al României în Belgia (1968 – 1976) și Luxembrug, (1976 – 1978).
ERA ABIL ȘI DUPLICITAR
Unul dintre cercetătorii care s-au aplecat asupra biografiei lui Alexandru Lăzăreanu, consideră că longevitatea profesională a acestuia se datorează unor particularități ale personalității sale. Era bine pregătit din punct de vedere profesional, cunoștea foarte bine engleza, era abil și duplicitar și avea o capacitate remarcabilă de adaptare. Avea, cum se spune ”simțul realității”. Longevitatea sa profesională n-ar fi fost posibilă fără un grad însemnat de supușenie. Era – scrie Alexandru Aioanei – ”prototipul comunistului fidel”. (ibid. Alexandru D. Aioanei,op. cit. p. 298) Această ”calitate” îi va sluji lui Alexandru Lăzăreanu de-alungul întregii sale cariere diplomatice, el știind cu suplețe – și perifidie – cum să treacă prin vremi, cum să se arate devotat și să fie în consonanță cu miniștrii de externe sub care a activat, de la Ana Pauker la sucesorii ei din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, și, apoi, până la cei din vremea lui Nicolae Ceaușescu. Căci prezența sa în organigramele Minsterului Afacerilor Externe al României se va întinde pe o perioadă de aproape 40 de ani, din 1946 până în anul 1985, când va ieși la pensie.
FĂRĂ FIȚE
După acest periplu sumar asupra biografiei lui Alexandru Lăzăreanu – o biografie greu de reconstituit din cauza sărăciei surselor existente în spațiul public – să ne întoarcem acolo de unde am pornit: la anul 1946, anul când domnia sa a făcut pasul în lumea diplomației prin funcția sa de consilier cultural în Legația României din Statele Unite ale Americii. Aici, el a intrat ”în pâine” repede. Fără fițe. Cu energie și determinare. A pus la treabă zestrea intelectuală primită în familie, moștenirea genetică, educația cât și cerințele slujbei sale: aceea aflată la vedere, de consilier cultural, dar și aceea – cum sugerează unii cercetători care s-au aplecat asupra activității sale – aflată sub acoperire. Rapoartele sale trimise în Centrala MAE – și nu numai – sunt minuțioase, pline de observații și relatări picante. Căci Alexandru Lăzăreanu – nu-și pierduse fibra de jurnalist. El era atent la TOT ȘI LA TOATE. Era interesat de fapte aparent mărunte, de bârfe, de cancanuri, dar și de atitudini, opinii și performanțe profesionale. În vizorul său intrau nu numai evenimentele din spațiul strâmt al locului său de muncă – birourile și saloanele Legației, nu numai ”tovarășii” săi de muncă, ci și cele care se petreceau dincolo de acest spațiu: lumea americană cu tot ceea ce cuprindea ea: politicieni, artiști, elite intelectuale și diplomatice, emigranți români, oameni ai Bisericii, redacții, etc., etc.
DACĂ-I ORDIN…CU PLĂCERE
Cu aceeiași energie, dezinvoltură și promptitudine, fără fițe, s-a implicat pentru îndeplinirea obiectivelor inițiate de liderii politici de la București pentru construirea unor relații amiabile cu marele muzician român, George Enescu, pentru câștigarea încrederii sale, și – de ce nu – pentru obținerea colaborării sale, a participării sale la acțiunile de propagandă în favoarea României. Pentru Alexandru Lăzăreanu atragerea muzicianului român de partea României – a României comuniste – nu constituia o excepție, un act de bravură, ci un loc comun. Căci, știți cum se spune: dacă-i ordin….. cu plăcere, tovarășe” El a știut să valorifice momentele, împrejurările favorabile când marele muzician român s-a aflat în turneu în America. În această privință stau mărturie rapoartele sale trimise acasă, rapoarte care dădeau ”sama” că tânărul consilier cultural își suflecase mânecile și trecuse la treabă mintenaș. Căci, erau multe de văzut, și ,mai ales, de auzit. O primă ocazie a avut-o consilierul cultural chiar la începutul misiunii sale, când se îmbarcase la bordul vasului transoceanic ”Ardealul”, căci acolo, pe acel vas se afla și marele muzician român George Enescu. Faptul că drumul până în America avea să dureze aproape 30 de zile constituia pentru tânărul consilier cultural o ocazie nesperată! 30 de zile în preajma marelui muzician român! Treizeci de zileeeeee! Ce noroc! Fortuna – zeița norocului – îi zâmbise. Dar, în esență, pentru domnia sa, acesta a fost testul! Primul test – în cariera sa de consilier cultural – și nu numai! Citiți episodul următor al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Alexandru Lăzăreanu. Septembrie, 1946. (3). 30 de zile pe Ocean!
