Desigur, atunci când și-a exprimat dorința să fie înmormântat în cimitir, la Petrograd, lângă mama sa, Lenin nu va fi știut cine știe ce despre consecințele menținerii îndelungate a unui trup îmbălsămat! Nu va fi fost la curent cu tehnicile, cu ”lucrarea” substanțelor de îmbălsămare, cu accidentele posibile, precum pierderea genelor proprii, deteriorarea nasului, pierderea unor părți din trup, un deget, o mână, o bucată de piele, și atâtea alte…..pierderi neprevăzute. Viața lui, mintea lui, fuseseră ocupate nu cu probleme privind cultul morților, ci cu cele privind cultul ideilor, al mulțimilor, al vieții, al revoluției, al comunismului, bla., bla., bla.,! Sau, cine știe – poate că va fi fost la curent, va fi știut, cât de cât, câte ceva – și de aceea a dorit să fie înmormântat – ca un muritor de rând – în cimitir, lângă mama sa!
NADEJDA KRUPSKAIA – S-A OPUS
Nu va fi știut cine știe ce nici Nadejda Krupskaia, soția sa, deși era o femeie inteligentă și cultivată. Trăind lângă Lenin ea se integrase profund în evenimentele politice cu consecințe fundamentale pentru Rusia și poporul rus, evenimente al căror protagonist principal era chiar omul de lângă ea: Vladimir Ilici. În vâltoarea zilelor pe care le trăia, ea se gândea la viață. La viața ei, a omului de lângă ea, la viața poporului rus! Cu siguranță, nu se gândea la moarte – decât atunci când sfârșeau sub gloanțe prieteni, tovarăși de luptă și poate chiar și atunci când vedea căzuți pe caldarâm acei bărbați (mai rar femei) care se lăsaseră convinși de ideile lui Vladimir Ilici și veniseră lângă el. În vâltoarea vieții pe care o trăia Nadejda Krupskaia nu se gândea la moarte, cu atât mai puțin la cultul morților! Și apoi, pentru domnia sa, dorința lui Ilici, aceea de a fi înmormântat lângă mama sa, într-un cimitir din Petrograd, va fi fost literă de lege. Căci Nadejda nu-și permisese niciodată – în viață fiind – să fie în dezacord cu Vladimir Ilici! Cu atât mai mult, acum, după moarte, nu și-ar fi îngăduit să fie în dezacord cu el, să nu-i respecte ”ultima dorință”! Dar, imediat după moartea lui Lenin, s-au iscat controverse între ”lideri”, între ”tovarășii de luptă” și familie privind locul și modul unde să fie îngropat. Cunoscând dorința lui Vladimir Ilici de a fi înmormântat în cimitir, lângă mama sa, Nadejda s-a opus ideii îmbălsămării și expunerii trupului lui Lenin în Piața Roșie, pentru vizionarea lui de către publicul larg. Dincolo de respectarea ”ultimei dorințe” a celebrului său soț, ea va fi dorit, poate, ca Vladimir Ilici să rămână în memoria mulțimilor prin forța ideilor pe care le promovase! Nadejda care nu fusese frumoasă și părea lipsită de cochetăriile feminine privind înfățișarea lor, nu fusese niciodată preocupată de acest aspect: înfățișarea fizică. Acum, iată, în această dispută această temă – înfățișarea fizică – devenise, pentru ea, un punct dureros. Căci distinsa revoluționară dorea ca Vladimir Ilici să rămână în amintirea contemporanilor – și nu numai – nu prin înfățișarea sa fizică, ci prin forța ideilor sale!
AU TRIUMFAT STALIN ȘI… IARNA RUSEASCĂ
Dar Nadejda Krupskaia n-a avut câștig de cauză. A triumfat punctul de vedere al lui Stalin, al ”tovarășilor de luptă”. Și – nota bene – nu al tuturor. Unii – s-au gândit chiar la ”ei”, la felul cum aveau ”ei” să fie tratați după….moarte. Și cu siguranță, nu le-a plăcut să rămână în văzul mulțimii, al mulțimii unde nu toți cei care vin să privească sunt mânați de gânduri bune, de pioșenie, ci uneori și de gânduri rele, de răzbunare. Căci într-o ”mulțime” sunt nu numai cei care vin cu candele și flori – ci și cu pietre! Sau, mai rău, cu ouă clocite! ”Când Lenin a murit în ianuarie 1924 – scrie într-un scurt articol Jeremy HSU – majoritatea liderilor sovietici s-a opus ideii de a-și păstra corpul dincolo de o perioadă temporară de expunere publică. Mulți au imaginat o înmormântare într-un mormânt închis în Piața Roșie a Moscovei” (Jeremy Hsu, Lenin”s body improves with age”, Scientific American, April, 22, 2015) Dar, punctul de vedere al lui Stalin a triumfat. ”Corpul lui Lenin a fost îmbălsămat și pregătit pentru viața sa neobișnuită – de dincolo”. Cei ce luaseră această decizie au fost ajutați și de frigul năprasnic, de gerurile mari care s-au abătut asupra Rusiei în acea iarnă a anului 1924. Așa se face că trupul lui Lenin, îmbălsămat ca al oricărui muritor, pentru un timp scurt, a înghețat de-a-binelea și a fost ținut în Piața Roșie ”timp de aproape două luni” (ibidem, Jeremy Hsu, loc. cit.) Astfel, mii de oameni au trecut prin fața catafalcului lui Lenin expus în Piața Roșie, în semn de omagiu pentru marele lor revoluționar! Iar ideea unui pelerinaj lung, perpetuu, a triumfat!
LENIN – HIBRIDUL FRUMOS DIN RACLĂ
Acest fapt a oferit adepților ideii unei expuneri îndelungate a lui Lenin, a transformării lui într-un simbol al revoluției, argumentele de care aveau nevoie pentru îmbălsămarea lui durabilă, pentru construirea unui locaș, a unui mausoleu care să devină loc de reculegere și de perpetuare a memoriei celui dispărut. Dar, cel dispărut nu trebuia să ajungă precum moaștele vreunui sfânt, cu oasele (un deget, o mână, un nasture) adunate în vreo cutie frumos sculptată și împodobită cu intarsii aurite! Nu! Cel dispărut, trebuia să fie păstrat – fizic – pe catafalc, ca și cum ar fi fost viu: îmbrăcat într-un costum ieftin, de duzină, cu capul descoperit, cu acea frunte imensă lăsată liberă! Să se vadă și să fie ținut minte! Căci de acolo, de sub acea frunte țâșniseră ideile, cuvintele, privirile arzătoare, bla., bla., bla., Trebuia să fie îmbălsămat. Îmbălsămat – pe termen lung! În acest punct al controverselor și deciziilor finale, au fost aduși în față, au intrat ”în rol” – anatomiștii, biochimiștii, cercetătorii, oamenii de știință. Ei s-au apucat ”de lucru” imediat după ce a trecut înghețul. Și au lucrat de la sfârșitul lunii martie până la sfârșitul lunii iulie 1924! (ibid. Jeremy Hsu, loc. cit.) În plină vară, anatomistul Vladimir Vorobiev și biochimistul Boris Zbarsky raportau că își încheiaseră experimentul. Ei puseseră în aplicare o tehnică de îmbălsămare pe termen lung – și astfel, cerința ”liderilor”, a lui Stalin, în special, fusese îndeplinită: Lenin – deși mort – rămânea fizic – printre cei vii. În racla lui de sticlă, întins pe catafalc, cu chipul liniștit, tânăr, fără riduri – frumos!
La acest ”lider mort” – ce părea viu, la acest ”mort frumos” – liniștit și fără riduri, se grăbea prințesa Maria Cantacuzino-Enescu să ajungă în sejurul său de la Moscova din primăvara anului 1946. Și a ajuns! Cum a fost întâlnirea distinsei prințese moldave cu acest ”mort frumos”? Care vor fi fost impresiile sale? Cum va fi trăit distinsa doamnă prilejul de a fi aproape, atât de aproape – la câțiva metri distanță, sub același acoperiș – cu Vladimir Ilici Ulyanov – zis Lenin? Citiți episodul următor: MARUKA ȘI RUSIA (32) Lenin – mortul ”frumos” din Mausoleu. Citiți!
