Așa cum am arătat în episoadele anterioare (vezi episoadele publicate în spațiul acestui Blog în perioada 6 noiembrie 2021 – 16 martie 2022), Maruka spusese adesea că ”ardea de nerăbdare să vadă Moscova”. Acum, aflându-se în metropola moscovită, nerăbdarea ei a fost focusată asupra unui obiectiv concret: STALIN. ”Ardeam de dorința de a-l cunoaște pe actualul Țar al tuturor rușilor” – scria ea în Amintiri. (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 563) A fost, însă, o dorință, care oricât va fi fost ea de….. arzătoare, s-a topit repede sub impactul opiniei – de fapt interdicției – lui George Enescu privind intenția prințesei de a-l vedea face-to-face pe Stalin. Și prințesa ”moldavă” – oricât era ea de capricioasă și răsfățată – s-a supus ca o mielușea. Însă, pe agenda distinsei doamne se mai afla un punct pe care – pentru nimic în lume – nu voia să-l rateze: LENIN. Lenin cel mort – expus în Piața publică, în văzul mulțimii ca un om viu – ce doarme….adânc, netulburat de nimic și de…nimeni!
UN PUNCT PE AGENDĂ
Argumentele lui George Enescu privind intenția distinsei doamne de a avea o audiență la Stalin nu vor fi fost pe placul prințesei care – orgolioasă cum era – nu suporta ca cineva – oricine ar fi fost acela – să nu fie de acord cu domnia sa. Va fi acceptat astfel cu greu să renunțe la intenția sa nutrită de idei teribiliste, de înclinația (snoabă) de a face impresie și de a crea ”valuri”, de a fi în centrul atenției prin saloanele mondene și în cercurile politice – filosovietice, sau nu – de a isca opinii, comentarii – bârfe! Ea va fi șters cu greu – din Agenda ”obiectivelor” sale pentru Moscova, acest punct: o întâlnire – face-to-face cu Stalin. Dar, se pare că distinsa prințesă moldavă ardea de nerăbdare să-l vadă și pe Lenin, celălalt lider al Rusiei Sovietice, acum mort și expus în văzul tuturor într-o raclă de sticlă sub acoperișul cubist (cum se vede într-o fotografie panoramică) al unui Mausoleu. Un Mausoleu în locul cel mai central și cel mai vestit al Moscovei, Piața Kremlinului, devenită după preluarea puterii politice de către comuniști, Piața Roșie.
UN MOMENT IREPETABIL
Nerăbdarea de a-l vedea pe Lenin, o descifrăm și noi, după graba cu care Maruka s-a dus la Mausoleu. Iar importanța pe care a acordat-o acestei vizite reiese de acolo că ea notează, în mod expres, data când face această vizită: 19 aprilie 1946. Citind cu atenție paginile consacrate vizitei sale la Moscova cu ocazia turneului lui George Enescu din aprilie 1946, observăm că nicăieri în aceste pagini nu este datat un eveniment la care distinsa doamnă va fi participat în timpul acestui turneu. Doar vizita sa la Mausoleul lui Lenin. Înțelegem, deci, că distinsa doamnă dorea ca această vizită să rămână în pagina scrisă ca un moment însemnat, cu valoare istorică. Credem că pentru domnia sa așa a și fost. Că ceea ce va fi văzut la Mausoleu a fost deosebit de important, un moment irepetabil și de aceea istoric. Pentru domnia sa. Impresiile sale – notate în Amintiri – sunt uluitoare. Atât pentru capacitatea autoarei de a descrie atmosfera, cât mai ales pentru ”gândurile” pe care liderul mort din racla de sticlă i le-a inspirat. Căci, pentru Maruka, liderul mort – nu este mort ci ”mult mai viu” decât cei….vii, bla., bla., bla.,
DOLIU – FĂRĂ LACRIMI
Să ne oprim mai întâi la impresiile distinsei doamne despre arhitectura Mausoleului și despre atmosfera din interior. Este un monument – scrie ea – făcut în întregime din blocuri de marmură roșie și neagră, suprapuse ca niște cuburi. Lumina din interior este apăsătoare (subl. ns.) întrucât este un fel de semi-întuneric. Iar în acest ”semi-întuneric” este o atmosferă severă, ”de doliu fără lacrimi”. Aici ”domnește o liniște absolută” cu atât mai stranie, cu cât în interior se află o mulțime tăcută, reculeasă. În semi-întunericul monumentului – scrie ea – ”domnește o liniște absolută – liniște de Ereb – cu toată mulțimea de oameni care trece pe acolo, mută, reculeasă, impresionată de atmosfera severă, de doliu fără lacrimi, de eternitate fără odihnă, nici viață de dincolo”(ibidem. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 564). Înainte de a ajunge lângă racla de sticlă trebuie să cobori ”pe o scară largă tot din marmură neagră”. Scara este străjuită de militari ”îmbrăcați în culori închise” – probabil negre, căci distinsa autoare nu ne spune sau, în acel semi-întuneric nu puteau fi distinse culorile. Cine știe? Ei stau acolo – scrie ea – ”încremeniți ca niște pietre funerare”. Impresionată de înfățișarea lor, Maruka îi numește ”roboți funebri” care cu un semn scurt, te îndreaptă spre catafalcul unde se află trupul lui Lenin.
LUMINA ROZ
”O lumină roz – scrie ea – vine dinlăuntrul vitrinei care protejează augustul trup”. Se pare că în interiorul vitrinei este vid, ”augustul trup” – cum îl numește Maruka – fiind protejat de aer, întrucât, după cum se știe, aerul este ”nefast pentru mumii”. Pentru distinsa prințesă moldavă chipul lui Lenin, al acelui Lenin aflat în racla de sticlă, este o….mumie și nu un chip menținut (cât de cât) cu ajutorul tehnicilor de îmbălsămare. Ea remarcă deosebirile existente între ”mumia” din Mausoleul din Piața Roșie și ”mumiile” regilor Egiptului. În timp ce regii Egiptului au fost îmbrăcați în vestminte fastuoase, ”mumia” lui Lenin este îmbrăcată într-un simplu costum de stradă. Și, din racla lui de sticlă, în costumul lui simplu, de stradă, el, Lenin, veghează, comandă popoarele lumii (???!!!). ”Ferit de aer – nefast pentru mumii – mumie impresionantă în costumul lui de stradă – mai mult decât cele ale regilor Egiptului, în veștmintele lor fastuoase – (el) doarme, veghează, comandă, încă, popoarele”. (subl. ns.) (ibidem. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 564).
O RUGĂCIUNE
Rândurile care urmează sunt de tot impresionante și sunt ca o rugăciune rostită în genunchi în fața raclei de sticlă. Cu un mic exercițiu de imaginație ne-o putem închipui pe distinsa doamnă, îmbrăcată în haine de doliu, cu un șal mare de dantelă pe cap, eventual un șal prețios, spaniol, stând în genunchi, cu mâinile împreunate, cu ochii închiși, într-o postură de profundă evlavie și detașare, pierdută în rugă, desprinsă de real, cu gândul doar la cel către care gândul său pios se înălța! Știm însă, că datorită unui protocol de vizitare foarte sever așa ceva nu era posibil, dar gândurile pioase ale distinsei prințese – gânduri notate în Amintiri – ne conduc către o asemenea plăsmuire. Citiți: ”Lenin! Apostol și martir al măreței cauze pentru care ai fost predestinat, pe care ai însuflețit-o cu spiritul tău; din mormânt chiar continui să dai vrajă lumii noi, pe care ai creat-o, lume mai halucinantă poate decât pe când trăiai; cu fruntea ta bombată – ca globul pământesc – grea de planuri privind omenirea și de gânduri altruiste, purtând nimbul focului sacru pe care l-ai aprins în sufletele și în voința (lumii) slave, nesigure și aiurite la acea vreme, risipite într-o nebuloasă de visuri haotice și de aspirații nedeslușite, fără vreo țintă”. (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 564). Iar elogiul adresat liderului mort, ținut peste timp, îmbălsămat, așezat în racla lui de sticlă, într-un interior vid, continuă la fel de năucitor ca și când distinsa prințesă moldavă s-ar fi aflat în transă. Citiți: ”Mâinile tale nervoase și fine, neobosite, freamătă încă – s-ar zice – dincolo de peretele de cristal, țin fără șovăială cârma timpurilor noi cu toate că sunt deja moarte!” (subl. autoarei). Distinsa prințesă moldavă admite că Lenin este mort, dar – consideră domnia sa – el este ”cu mult mai viu decât cei care vin să-și plece fruntea în fața prețiosului tău trup, neînsuflețit”. (subl. ns.) Sub impactul unor gânduri, nutrite de imaginația sa bogată, distinsa doamnă va formula și alte epitete surprinzătoare, aproape incredibile! Citiți episodul care urmează și veți afla ce portret creionează distinsa doamnă mortului frumos – aflat sub acea lumină roz din Mausoleu. Citiți MARUKA ȘI RUSIA (33) Portretul LUI. Citiți
