Soldați ruși intră în București – fără paradă! (august 1944)
OCHIUL AGER AL UNEI DOAMNE DE ONOARE
Irina Procopiu, fostă doamnă de onoare a Reginei Maria și una dintre prezențele feminine cele mai interesante ale saloanelor mondene urmărea cu atenție, indiferent dacă se afla la București sau la Sinaia, evenimentele de pe scena politică bucureșteană. Paginile sale de Jurnal sunt o veritabilă radiografie a evenimentelor petrecute în România pe o perioadă întinsă, de mai bine de o jumătate de secol. Dar evenimentele de ”ultimă oră” din vara anului 1944 n-au fost ocolite de distinsa doamnă. Consecventă unei deprinderi dobândite în perioada când se aflase în serviciul Casei Regale a României, în special al Reginei Maria, ea urmărise cu atenție mersul războiului, degringolada Germaniei hitleriste după Stalingrad, degradarea situației militare a României determinată de evoluția nefastă a aliatului său militar, cotitura surprinzătoare decisă de Regele Mihai I, adusă la cunoștința românilor prin Proclamația sa din noaptea de 23 august 1944. Astfel, evenimentele de la 23 august 1944, Proclamația către Țară a Regelui Mihai I nu luase prin surprindere pe înalta doamnă.
RESTRICȚII DE RĂU AUGUR
Cu aceeași atenție distinsa doamnă va urmări consecințele acestei decizii. Iar una dintre acestea era prezența soldaților Armatei Roșii pe teritoriul României. La 2 septembrie 1944, Irina Procopiu nota în Jurnalul său: ”Bucureștiul ocupat de trupele rusești. Ca să intri ori să ieși (din oraș – n. ns.) îți trebuie permis rusesc”. (Irina Procopiu, Pagini de Jurnal (1891 – 1950), Editura Polirom, București, 2016, p. 472) Autoarea se referea, desigur, la o Ordonanță – tipărită în limba rusă și română – care interzicea circulația pe străzi după orele 21.00. (Vezi pe larg Ordonanța Nr. 1 a Comandantului militar al trupelor sovietice din București, 31 august, 1944, în Universul, Nr. 242, Duminică, 3 septembrie 1944) În același document românii erau anunțați că erau obligați să predea aparatele de radio. Distinsa doamnă nu comenta semnificația acestui document și nici consecințele lui. Oricum, nu era de bun augur faptul că asemenea restricții erau impuse bucureștenilor – la puțin timp după ce Regele Mihai I lansase decizia României de a ieși din alianța militară cu Germania hitleristă. În acele clipe, când îl ascultau pe Rege, oamenii visau la PACE. Dar iată, trecuseră 7 zile – doar 7 zile – și PACEA mult dorită lua alt chip! Sentimentul de libertate pe care-l încercaseră românii în noaptea aceea de 23 august 1944, începea să se spulbere! De rău augur era, de asemenea și obligativitatea românilor de a-și preda aparatele de radio. (ibidem. loc. cit.) Era o decizie ce limita, de fapt sugruma, accesul la informație și ea anunța restricțiile severe ce aveau să vină!
AU CERUT DE MÂNCARE ȘI AU ȘTERPELIT UN CEAS!
În noua conjunctură Irina Procopiu era interesată nu numai de ceea ce se întâmpla la București, în Capitală, în imediata apropiere a acesteia, ci și la Sinaia. Căci militarii ruși, în drumul lor spre Vest, spre Berlin, treceau munții în Transilvania. Și făceau câte un popas pe la frumoasele vile de munte ale elitelor românești. ”Musafirii nepoftiți” stârneau emoție și comentarii. ”Azi – nota Irina Procopiu în ziua de 2 septembrie 1944 – au fost trei (militari ruși – n. ns.) la Sinaia. Au cumpărat ceasuri” (subl. ns). Hm., hm., hm.,! Obsesia soldaților ruși: ceasurile! A doua zi, în 3 septembrie, la prânz, Irina Procopiu menționa în Jurnal o întâmplare petrecută în timpul nopții de 2 spre 3 septembrie. Știrile rele circulau repede! ”Azi noapte – scria ea – rușii au intrat la Florica Berindei. Spaimă mare. Mitzi se mută la noi. Au cerut de mâncare și au șterpelit un ceas”. (ibidem, Irina Procopiu, loc. cit.)
CEASUL – NU ERA DOAR UN MOFT
Momentul avea să fie completat cu noi amănunte într-o însemnare următoare din aceeași zi: ”3 septembrie 1944. Ieri, (la) 5 și jumătate dimineața, niște soldați ruși beți au forțat ușile de la vila Floricăi Berindei. S-a telefonat să vină patrulele (Poliției – n. ns.) . Pe scurt, n-au făcut niciun rău. Li s-a dat să mănânce și pe urmă au plecat. Mitzi e înspăimântată” – notează cu îngrijorare Irina Procopiu -. ”S-a mutat cu bebelușul la noi”. O zi mai târziu, știrile Irinei Procopiu despre prezența soldaților Armatei Roșii pe teritoriul României erau mai complete. În ziua de 4 septembrie 1944 ea nota: ”În țară sunt multe trupe rusești. (ibidem, Irina Procopiu, Pagini de Jurnal., p. 473). Alte impresii și concluzii formulate de distinsa doamnă – și încredințate paginilor sale de Jurnal – le veți afla din următorul episod. Veți afla, de asemenea, că pasiunea soldaților ruși de a avea un ceas nu era doar un moft ci chiar o necesitate! Împinși de această….necesitate, ei, nu numai că șterpeleau ceasuri dar și cumpărau ceasuri! Dar, aprecierea/interpretarea cea mai bizară a acestei pasiuni/obsesii ni s-a părut explicația pe care un înalt ofițer rus aflat în serviciul Comisiei Aliate de Control de la București, a dat-o omologului său englez! Dacă aveai un ceas – spunea ofițerul rus celui englez – puteai controla timpul, ba mai mult, puteai avea un alt statut, puteai urca treptele ierarhiei sociale, bla., bla., bla., O…explicație în cel mai pur stil rusesc: mincinoasă, aberantă, fantasmagorică! O ”explicație” jalnică, întrucât ea justifica furtul pe care-l comiteau – la scară mare – conaționalii săi aflați în serviciul Armatei Roșii și împinși de ambițiile și strategiile politice ale liderilor politici și militari de la Kremlin pe drumurile războiului, în inima Europei! E de râs – dacă n-ar fi de plâns! Citiți dar următorul episod al acestui mini serial: RUȘII LA BUCUREȘTI. August – 1944. Irina Procopiu (2) Ceasurile – obsesia soldaților ruși. Citiți!
