Trecuse un an de la trecerea în eternitate a marelui muzician român George Enescu și diplomații români au imaginat o formulă des uzitată pentru a marca un astfel de moment: așezarea unei plăci comemorative pe fațada Casei în care micul George locuise în primul său episod vienez (1888 – 1893) înainte de a intra în familia viitorului său profesor și mentor Josef Hellmesberger-junior. O placă de bronz care să aibă gravată pe ea chipul marelui compozitor român. Simplu, expresiv, accesibil și durabil în timp!
DAR UNDE ERA ACEA CASĂ?
Dacă pentru realizarea plăcii de bronz ei nu-și făceau griji, întrucât atât la București cât și la Viena existau artiști consacrați, diplomații români s-au trezit că nu știau unde se afla acea Casă în care locuise micul George în primul său episod vienez. Deci, unde era acea CASĂ? Cum să găsești în hățișul urbanistic al unui oraș precum Viena – aflat în continuă dezvoltare/modernizare – o adresă care fusese funcțională cu o jumătate de secol în urmă – sau – poate chiar mai mult? Cum să găsești o casă care fusese locuită la sfârșit de de secol XIX, o casă dintr-un oraș peste care, în prima parte a secolului următor, trecuse un război – cel de al doilea război mondial! Mai exista oare acea casă? Mai fusese oare păstrată acea adresă care funcționase cu trei sferturi de secol în urmă? Unde era locul unde trebuia amplasată acea plachetă de bronz cu chipul marelui muzician român? La margine de oraș, în vreun cartier sărac, dezolant? Sau, dimpotrivă? Într-un cartier central, rezidențial, cu palate și clădiri de patrimoniu? Cum arăta ”fațada” casei pe care trebuia amplasată acea plăcuță? Va fi fost bine întreținută? Arătoasă? Sau dimpotrivă, scorojită și cu tencuieli căzute? Căci din respect pentru marele muzician român, chipul său, gravat pe o placă de bronz, lângă care s-ar fi oprit vienezii – și nu numai – nu putea fi așezat pe un perete strâmb, rugos, urât! Dimpotrivă! Tot ”cadrul” – adică fațada – trebuia să fie frumos, la înălțimea personajului care – prin faima sa internațională – avea să înnobileze acea casă, avea să facă din ea un punct de atracție și de pioșenie! Întrebări simple dar fundamentale pentru a pune în aplicare o propunere, o inițiativă ce părea extrem de ușoară. Deci – pentru a pune în aplicare această propunere/idee – era necesară o investigație.
UN DIPLOMAT-DETECTIV …. ANONIM
Și a fost trimis un membru al Legației României din Viena, învestit peste noapte cu sarcinile/obligațiile unui detectiv ad-hoc. Nu cunoaștem numele lui întrucât Raportul pe care l-a întocmit în urma demersului său nu poartă semnătura sa ci a instituției pe care o slujea: Legația României din Viena. ( vezi pe larg: ANIC, fond IRRCS, inventar 1774, Dosar 25/1957-1958, Austria, pp. 124-126) Să fi considerat șeful Legației că această investigație trebuia să rămână secretă și numele autorului ei să rămână tot așa? Secret? Este ciudat și surprinzător totodată, că nici el, șeful Legației României de la Viena, nu-și pune semnătura pe acest Raport! El preferă să rămână anonim și semnează textul cu sigla instituției pe care o slujește: Legația! De ce? Nu era onorant pentru domnia sa să-și pună semnătura pe un text care era rezultatul unei cercetări oneste închinate unei mari personalități a culturii române, precum era – este și va fi – George Enescu? Nu-l iubea el pe George Enescu? Nu-și voia el numele înscris pe un document consacrat marelui muzician român? Părea de neînțeles – de fapt dureros și de la un punct încolo jignitor – faptul că numele diplomatului care făcuse investigația, al celui care muncise, alergase ca să obțină toate datele necesare, fusese șters de pe acel Raport. Dar, și el, șeful Legației, cel care-l trimisese, care încuviințase investigația, se deroba de decizia lui! De ce?
ACEASTA ERA ”LINIA” PARTIDULUI
O explicație există – cu condiția să intrăm puțin în climatul de atunci al României. În ”spiritul epocii! În acei ani, meritul personal al cuiva, se topea în…. meritul colectiv! Meritocrația era dezavuată, fiind considerată o rămășiță…mic-burgheză a fostei societăți, ..bla., bla., bla., Acesta era ”linia”. ”Linia” Partidului Comunist Român ( devenit, după Congresul de unificare din 1948, Partidul Muncitoresc Român! Astfel, împotmoliți în ”spiritul epocii”, al proletcultismului promovat de liderii comuniști staliniști aflați la guvernarea României și cei mai onești slujitori ai statului român (fie ei funcționari aflați în organigrama Legației României din Viena, ai IRRCS – și nu numai) nu-și puteau permite (fără riscuri) să se abată de la ”linie” – ”linia partidului” – . Ei trebuiau să fie în…”spiritul epocii”, să se alinieze lui, etc., etc., În această ”cheie” am citit documentul cenzurat pe care l-am găsit în fondul de Arhivă al Institutului Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS) aflat în custodia Arhivei Naționale Istorice Centrale (ANIC). Și astfel, am găsit o explicație, o motivare, un răspuns la întrebările pe care ni le-am pus. Dar nu numai numele autorului Raportului întocmit pe baza investigației efectuate a fost cenzurat. Ci și Raportul în sine. Textul lui – așa cum îl găsim în dosarul de arhivă cercetat – indică semnele sigure ale acestui procedeu. Cine a avut în mână foarfeca cenzurii? Șeful instituției pe care diplomatul-detectiv o slujea, adică al Legației României din Viena care ștersese deja semnătura sa, înlocuind-o cu aceea a… Legației? Sau, vreun funcționar mai mare în grad, de undeva, de ”sus”, din ”centrală”, din MAE, care mai ”scrofulos la datorie” – cum ar spune nenea Iancu – a tăiat el, după capul și priceperea lui, tot ceea ce a crezut de cuviință! Căci – ce se taie nu se fluieră – nu-i așa?
UN TEXT FRAGMENTAR – CENZURAT
Din nefericire, avem certitudinea că acest text a fost cenzurat întrucât el poartă semnele punctuale ale unui text întrerupt, adică….cenzurat! Desigur, pentru noi, ar fi fost ideal să fi avut textul integral al Raportului întocmit de acel diplomat anonim (pentru noi) aflat (credem) în Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe. Și am avut această intenție, de a merge le ”sursă” – cum se spune. Dar la ora investigației noastre (septembrie 2019) sala de lectură și birourile adiacente ale acestei Arhive se aflau în…renovare. Cât timp? Un documentarist din serviciul acestui însemnat Departament al MAE ne-a răspuns (prin telefon) cu politețe: ”nu știm”. ”Știți cum e cu renovările astea”…a adăugat vocea de la capătul firului, o voce albă, neutră care nu lăsa loc la nici un fel de speranțe. ”Reveniți. Vom comunica pe site-ul MAE!”. Evident, site-ul MAE – tace. N-au trecut de la acea convorbire telefonică și până acum, când scriem acest text (decembrie 2019) decât… trei luni! Puțin – dacă ținem seama de ritmul în care se fac ”renovările” în unele dintre instituțiile noastre, mai ales în cele care au de-a face cu publicul!
MULTE…FILTRE
Dar și dacă serviciul cu publicul al Arhivei diplomatice a MAE n-ar fi fost închis pentru….renovare, prea multe iluzii nu ne-am făcut întrucât, după cum se știe, nu tot ceea ce se întâmplă în câmpul activității unei reprezentanțe diplomatice a României, fie ea Ambasadă sau Legație, este transcris într-un document! Și, chiar dacă ar fi așa, nu este sigur că acel document este pus la dispoziția unui cercetător. Sunt – și acum – la peste treizeci de ani de la căderea comunismului – multe ”filtre” – ca să folosim o formulă elegantă – prin care un document ajunge pe masa unui cercetător. Ceea ce este mai ciudat este că asemenea ”filtre” există nu numai pentru documente ci și pentru cercetători. În fine! În aceste condiții trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem și să părăsim speranța că pasajele eliminate (cenzurate) din textul trimis la IRRCS și aflat în arhiva MAE, ne-ar fi dat acele amănunte întregitoare ale efortului depus de diplomatul …. detectiv. Le vor afla – poate – alți cercetători, mai norocoși! Ori, mai tineri! Mai cu ”moț”! Ori, mai cu…”trese”. Hm., hm., hm., Să ne scuturăm însă de scepticism și să urmărim cum a decurs investigația diplomatului-detectiv. Ce a descoperit? Care au fost surprizele – pentru el și nu numai. Citiți episodul care urmează din mini ciclul intitulat: GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Viena – 1956. Diplomatul-detectiv (2) Citiți!
