Din nefericire, avem certitudinea că acest text a fost cenzurat întrucât el poartă semnele punctuale ale unui text întrerupt, adică….cenzurat! Desigur, pentru noi, ar fi fost ideal să fi avut textul integral al Raportului întocmit de acel diplomat anonim (pentru noi) aflat (credem) în Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe. Vom citi, însă, cu atenție ceea ce a rămas necenzurat. – Deci, să scoatem lupa și să citim!
CE A DESCOPERIT DIPLOMATUL…DETECTIV?
Să ne întoarcem deci la textul NOTEI din Arhiva IRRCS trimisă de MAE la 18 septembrie 1956. (ANIC, Fond IRRCS, Dosar 25/1957 – 1958, Austria, p.125 – 126) Ea are și un subtitlu: Referitor (la) punerea unei plăci comemorative pe casa unde a locuit George Enescu la Viena. Este evident că funcționarul de la Legația României din Viena, trimis într-o misiune atât de delicată, nu dispunea de ”sursele” care au fost relevate mai târziu în lucrările consacrate ”episodului vienez” al marelui muzician român. De altfel, după cum ne lasă să înțelegem documentul de arhivă cercetat de noi, se pare că diplomatul n-a fost interesat decât de primul episod al existenței lui George Enescu la Viena el concentrându-și investigația pentru depistarea primei adrese unde a locuit viitorul mare muzician român: pensiunea de familie a Doamnei Emmy Ursichtz, din cartierul Wiedener, Apfelgasse 6, Viena, IV. Să citim, deci, relatarea diplomatului – detectiv, scrisă în stil cât se poate de oficial, consemnată în documentul de arhivă amintit. ”A fost identificată casa din VIENA IV, APFELGASSE, 6 pe baza unei rețete medicale (subl. ns.) din data de 28.8.1889, când Enescu a avut tuse convulsivă. Alte case sau adrese nu au putut fi identificate întrucât nici Academia de Muzică, nici Serviciul de evidență a populației nu au înregistrat în scriptele lor adresa sa. Ar mai putea fi, eventual, identificate alte adrese pe baza scrisorilor scrise de Enescu din Viena rudelor sau cunoscuților săi” – sugera diplomatul-detectiv!
O SUGESTIE GENEROASĂ
Da! Era corectă sugestia pe care o formula diplomatul român. Dar cât de posibilă? În 1956 aceste scrisori erau încă în arhivele personale ale muzicianului și ale familiei sale (și nu numai) intrate în grija celui ce avea să fie principalul artizan al înființării Muzeului Național George Enescu din București, și anume, Romeo Drăghici. În 1956 astfel de documente erau încă în curs de selectare, încă necercetate și deci necunoscute publicului român și străin, inclusiv unui diplomat-detectiv! O parte dintre scrisorile lui George Enescu au fost editate mult, mult mai târziu, prin efortul magistral al unor cercetători de prestigiu, precum regretatul muzicolog Viorel Cosma. După ani de muncă asiduă el a strâns în trei volume – o parte, doar o parte – din corespondența lui George Enescu cu membrii familiei sale, în primul rând, dar și cu prietenii, colaboratorii și discipolii săi, inclusiv cu marile personalități ale vieții muzicale contemporane lui. De asemenea, sub îngrijirea Irinei Nițu au fost publicate volume de corespondență enesciană. Lor li se adaugă contribuțiile lui Romeo Drăghici. Aceste volume au apărut în România la câțiva ani distanță după trecerea marelui muzician român în eternitate. Ele s-au alăturat vastei bibliografii – articole, cronici de concert, interviuri, sinteze biografice, exegeze muzicologice – consacrate vieții și, îndeosebi, creației marelui muzician român. Dar, în 1956, când diplomatul român de la Legația României din Viena făcea investigația sa, toate aceste contribuții bibliografice nu se aflau nici măcar în… proiect!
ALTE SURPRIZE
Dar, după ce a aflat adresa Casei unde urma să fie amplasată placa de bronz cu chipul muzicianului român gravat pe ea, diplomatul-detectiv și-a continuat investigația. Astfel, el a avut bucuria să descopere și alte documente privind primul episod vienez al muzicianului român. La Arhiva Asociației ”Prietenii muzicii” el a beneficiat de înțelegerea și răbdarea unei distinse doamne al cărei nume îl menționa. ”Prin Dna Dr. Hedvig Krauss am mai găsit în Arhiva Asociației ”Prietenii muzicii” (GESELSCHAFT DER MUSIKFREUNDE, BOSENDORFERSTRASSE, Viena I, Nr. 12) și următoarele acte cu privire la George Enescu: Actul de naștere; Cererea de primire la Academia de muzică purtând data de 8. X 1888; Foaia matricolă cu toate notele din anii de studiu 1888/89 – până la 1993/94, precum și clasificarea lui în fiecare an școlar; Programul (muzical – n. ns.) executat de Enescu la proba de absolvire a Conservatorului”. Fusese, deci, o investigație rodnică. Diplomatul-detectiv se putea considera un norocos pentru că văzuse cu ochii săi aceste documente. La ora investigației sale el nu știa dacă mai fuseseră și alți cercetători – evident, români – care fuseseră atât de norocoși precum se considera el! În această ipoteză el se angaja că va face totul ca aceste documente să fie trimise la București. ”Ne vom interesa – scria în Raportul său – despre posibilitatea de a obține aceste acte pentru a le trimite la București”. Intenția era lăudabilă! Tot atât de lăudabile erau și ”soluțiile” pe care diplomatul-detectiv (și poate nu numai el) le găsea pentru realizarea acele plachete de bronz cu chipul marelui muzician român gravat pe ea. În documentul cercetat de noi la ANIC, se menționa: ”Placheta de bronz cu figura lui Enescu, propunem să fie făcută în R.P.R. de unul din arhitecții (artiștii – n. ns.) plastici români. Placa de marmoră pe care se va monta placheta se va confecționa la Viena. Textul care se va scrie pe placă, în litere de bronz, se va scrie ulterior, după ce vom afla mai precis anii în care Enescu a locuit în această casă” (ANIC, Fond IRRCS, Dosarul 25/1957 – 1958 (Austria) , p. 125) Prin urmare, citind acest document – așa cenzurat cum a fost – înțelegem că efortul diplomatului-detectiv n-a fost în zadar. În urma investigației sale, oficialii de la Viena – adică ai Legației României la Viena – cei de la MAE aveau astfel un set de informații precise care asigurau succesul propunerii inițiale. A avut ea – această propunere – succesul dorit? A fost ea dusă la îndeplinire – așa cum a fost gândită? Sau s-a pierdut pe drum! S-a pierdut în hățișurile birocratice în care erau împotmoliți aparatnicii și culturnicii din instituțiile României comuniste? Citiți episodul care urmează și veți afla! Citiți, deci: GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Viena – 1956. Diplomatul-detectiv (3)
