Începând de azi voi publica pe acest BLOG un serial consacrat unui moment revelator privind efortul muzicienilor români de a ieși de sub obrocul Moscovei, de sub prevederile documentelor întocmite în laboratoarele secrete ale Kremlinului, însușite și impuse de către liderii politici comuniști de la București, imediat după ce s-au văzut instalați/impuși (de Moscova) la guvernarea României, în 6 martie 1945. Acest moment a avut loc în anul 1955, la un an după demisia (demiterea?) lui Matei Socor și preluarea conducerii Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România de către compozitorul Ion Dumitrescu.
O NOTĂ DE CONVORBIRE
Episoadele care urmează au fost inspirate de un document din Fondul Uniunii Compozitorilor din România aflat în custodia ANIC (Arhiva Națională Istorică Centrală) încheiat la București cu ocazia unei întâlniri pe care compozitorul Ion Dumitrescu, secretar general al Uniunii Compozitorilor și Muzicinilor din România, a avut-o cu un emisar al Moscovei, muzicologul sovietic I. I. Martînov. Este o NOTĂ de convorbire – nu o stenogramă. Deci, o sinteză. Ea nu este datată. Dar, din analiza textului, mai cu seamă a explicațiilor date de Ion Dumitrescu privind activitatea Uniunii Compozitorilor, în special după preluarea mandatului de către domnia sa, la 1 martie 1954, ca secretar al Uniunii Compozitorilor, ne putem da seama că această întâlnire a avut loc în toamna anului 1955 și – nota bene – în alt climat decât cel cunoscut de I.I. Martînov în 1951, cu ocazia unei alte vizite făcute de domnia sa în România. Este – după cum ne lasă să înțelegem documentul din acest Dosar, un climat nou, un climat în care – după preluarea mandatului de către compozitorul Ion Dumitrescu – la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România se prefigurează o distanțare de obediența față de Moscova. Obediență manifestată de liderii politici comuniști români, de către unii membri ai elitelor societății românești, inclusiv din sfera creației muzicale. Documentul analizat de noi, această NOTĂ de convorbire, indică semnele unor schimbări ce aveau să intervină – timid, subtil, dar tenace – sub imboldul unor principii și idealuri perene ale românilor. Această NOTĂ de convorbire ni s-a părut revelatoare în această privință. Este și motivul pentru care ne-am oprit asupra ei.
OBEDIENȚA LUI SOCOR
În cursul acestei întâlniri noul diriguitor al muzicienilor din România, compozitorul Ion Dumitrescu, a prezentat emisarului moscovit – cu o sinceritate ce-l va fi pus pe gânduri pe trimisul Moscovei – coordonatele strategiei pe care o stabilise (împreună cu echipa sa) pentru înlăturarea efectelor nefaste ale mandatului fostului președinte al Uniunii Compozitorilor, Matei Socor. În timpul mandatului lui Matei Socor (1949-1954) Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, creația muzicală românească, au fost infestate de principiile esteticii marxist-leniniste, ale realismului socialist. Matei Socor a remorcat creația muzicală românească la carul politicii (și intereselor) liderilor politici staliniști aflați la guvernarea României, curentelor proletcultismului și pro-sovietismului. În Conferințele și Plenarele care au avut loc, în studiile sale, sau ale acoliților săi, el a evaluat creația muzicală românească din perspectiva dogmelor elaborate în laboratoarele secrete ale Moscovei, ale unor documente oficiale moscovite susținute pe față, sau în mod ocult și de liderii politici români. Creațiile componistice ale unor mari compozitori români, inclusiv ale unor compozitori români contemporani, au fost ”puse la zid”, ele fiind blamate, marginalizate, chiar interzise, iar autorii lor (cei care erau în viață) aduși în pragul disperării, al sărăciei și al foamei – când nu au fost aruncați, pur și simplu, după gratii. Se poate spune că obediența față de Moscova și ”față de partid”, Partidul Comunist Român, a fost firul călăuzitor al mandatului lui Matei Socor la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Un mandat cu efecte nocive, demolatoare.
O NOUĂ STRATEGIE
Cu scopul precis al înlăturării acestor consecințe și-a alcătuit Ion Dumitrescu, strategia sa. O strategie reparatorie, de asanare a climatului din sfera creației muzicale românești, de reașezare a creației muzicale românești pe valorile și coordonatele ei tradiționale. Această strategie era cu atât mai semnificativă și mai încurajatoare (pentru creatorii români) întrucât – așa cum am spus – semnele unei emancipări de sub obrocul Moscovei erau abia la început. Impactul influenței moscovite era, încă, foarte prezent în viața politică și socială a României, inclusiv consecințele nefastei Cortine de Fier. Și, cu toate acestea, iată, la București se construiau strategii îndrăznețe și lideri curajoși se înhămau (da, acesta este termenul cel mai potrivit!) pentru îndeplinirea lor. Acesta a fost ”firul roșu” care a străbătut întâlnirea de la București dintre cei doi demnitari muzicali: compozitorul Ion Dumitrescu și criticul muzical, I.I. Martînov. Emisarul moscovit, venit la București ca să cunoască ”pe viu” – cum se spune – ”în ce ape se scălda” noul diriguitor al muzicienilor români, va fi fost impresionat, deși era ”vulpe bătrână”, de ceea ce avea să afle de la partenerul său de dialog.
LA BUCURETI – NU MAI SUFLA CRIVĂȚUL STEPELOR RUSE
Să citim, deci, documentul din Dosarul 500/1954-1955-1956, pp. 181 – 190, din Fondul Uniunii Compozitorilor, aflat în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale (ANIC) și să urmărim cum a decurs întâlnirea dintre cei doi demnitari muzicali. Acest dialog ni se pare revelator pentru cunoașterea poziției demne a noului șef al breslei muzicienilor români situat – veți vedea – la polul opus predecesorului său, Matei Socor. Emisarul Moscovei, muzicologul I. I. Martînov, va fi înțeles, credem, că la București, în fotoliul președintelui Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România se afla un lider cu un spirit nou, decis să scuture creația muzicală românească, viața muzicienilor români, de zgura proletcultismului și a pro-sovietismului, a obedienței față de Moscova, promovate, cu asupra de măsură, de predecesorul său, Matei Socor. ”Vulpe bătrână”, I.I. Martînov, emisarul moscovit va fi simțit că acum, la București nu mai sufla ”crivățul” stepelor ruse! Că muzicienii români, siliți în timpul mandatului lui Matei Socor să privească numai și numai spre ”Răsărit”, spre Moscova, acum, își întorseseră privirea, spre alte orizonturi – spre ”Apus”. Spre Europa! Citiți primul episod și, desigur, și pe cele care urmează. Merită! Veți cunoaște o ”fărâmă” de viață dintr-un timp revolut. Citiți: FĂRĂ REVERENȚE MOSCOVEI (2) Între politețe și ipocrizie. Citiți!
